ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 noiembrie 2007 reclamantul B.V. a chemat în judecată Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov în reprezentarea Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Brașov solicitând anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap din 31 octombrie 2007 și Certificatul de încadrare în grad de handicap din 5 octombrie 2007. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că cele două acte contestate nu reflectă încadrarea corectă în gradul de handicap corespunzător diagnosticului medical.
Prin sentința civilă nr. 176 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat decizia și certificatul contestat și a obligat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov - Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap să revizuiască încadrarea reclamantului în grad de handicap. Prin aceeași hotărâre au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către Tribunalul Brașov, reprezentând costul expertizei medicale. S-a reținut de către instanță că Ordinul M.F.S. nr. 726 din 1 octombrie 2002 în temeiul căruia s-au emis actele contestate de reclamant, a fost abrogat prin Ordinul M.M.F.E.S. și M.S.P nr. 124/205 din 21 februarie 2008, stabilindu-se un regim juridic nou pentru persoanele care solicită eliberarea de certificate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte. Astfel în recursul său Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a susținut în esență că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de protecția socială prevăzută pentru persoanele cu handicap nici chiar în contextul criteriilor medicale aprobate prin Ordinul M.F.S. nr. 726/2002, întrucât are statut de pensionar de boală cu gradul II de invaliditate. În același timp maladiile de care suferă – tulburări psihice și epilepsie secundară traumatismului cranio-cerebral – nu se încadrează în categoria afecțiunilor pentru care se poate stabili un grad de handicap. La rândul său, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov în recursul său a susținut că afecțiunile medicale prezentate prin raportul de expertiză medicală al reclamantului nu pot fi reținute ca handicapante.
Recurenta a mai susținut ca fiind greșită obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care raportul medico legal nu a confirmat îndreptățirea reclamantului la obținerea unui grad de handicap. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se aprecia că acestea nu se justifică. Reclamantul intimat este pensionar pe caz de boală gradul II de invaliditate cu diagnosticul „arteriopatie obliterantă membre inferioare stadiul II, boală cardiacă ischemică; angină pectorală intricată cu radiculargii și tulburare organică de personalitate post T.C.C. operat”. Examinat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Brașov s-a confirmat diagnosticul dar s-a refuzat încadrarea în grad de handicap – cu motivarea că bolile de care suferă nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul M.F.S.
nr. 726/2002, soluție menținută și de Comisia Superioară din cadrul Autorității Naționale a Persoanelor cu Handicap. Cum însă Ordinul M.F.S. nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți, a fost abrogat pin Ordinul M.S.P nr. 124/2005 din 21 februarie 2008, gradul de handicap urmând a fi stabilit în raport de criteriile prevăzute de Ordinul M.M.F.E.S. nr. 762 și 1992/2007, legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului necesitatea efectuării unei noi evaluări a stării de boală a reclamantului în raport de aceste criterii pentru a se stabili în ce măsură este posibilă încadrarea lui în grad de handicap. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți București prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap împotriva sentinței nr. 176/ F din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.