ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primăria

sectorului 1 al Municipiului București, Consiliul Local al sectorului 1 al

Municipiului București și Primarul sectorului 1 al Municipiului București, în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat instanței suspendarea

executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în

domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de

serviciu.

În motivarea cererii de suspendare

reclamanții au arătat că prin aplicarea ordonanței a cărei suspendare o cer,

s-ar provoca o perturbare gravă serviciilor prestate de autoritățile administrației

publice locale din sectorul 1 al Municipiului București și s-ar crea o pagubă

iminentă unui mare număr de angajați ai Primăriei, întrucât o mare parte dintre

angajați cumulează pensia cu salariul.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul

României a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes.

Pe fondul cererii, pârâtul a arătat că

suspendarea O.U.G. nr. 230/2008 nu se justifică întrucât Curtea Constituțională

a admis excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe, constatându-se

că aceasta este contrară art. 115 alin. (6) din Constituție și prin urmare,

ordonanța este suspendată de drept.

Prin sentința civilă nr. 387 din 3

februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de inadmisibilitate invocată din

oficiu de către instanță și în acest temei a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

A apreciat că O.U.G. nr. 230/2008 a cărei

suspendare s-a solicitat de către reclamantă, nu este un act administrativ în

sensul contenciosului administrativ și, prin urmare, suspendarea executării

acesteia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă.

A mai considerat că cererea este

inadmisibilă, pentru că, în speță, ordonanța de guvern are valoare de lege prin

ea însăși, necontribuind la punerea în executare a unei legi ori la organizarea

executării unei legi.

A calificat excepția lipsei de interes a

reclamanților, invocată de către pârât ca fiind o excepție de fond și observând

că excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de către instanță,

primează excepției lipsei de interes, nu s-a mai pronunțat cu privire la

această din urmă excepție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamanții au

arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că ordonanțele de urgență

au valoare de lege, Constituția României făcând distincție între cele două

categorii de acte normative.

În conținutul recursului reclamanții au

mai arătat că dacă ordonanțele ar fi avut valoare de lege, nu ar fi putut fi

supuse procedurii contenciosului administrativ.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursul reclamanților, ca nefondat, din considerentele ce se vor

arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza

întâi din Legea contenciosului administrativ „actul administrativ este actul cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice…”.

În conformitate cu dispozițiile art. 107

din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar potrivit

prevederilor art. 115 alin. (4) din legea fundamentală Guvernul poate adopta

ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu

poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

În alin. (5) al articolului

constituțional menționat se stipulează că ordonanța de urgență intră în vigoare

numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă

să fie sesizată, iar în alin. (7) al aceluiași text se statuează că aceste

ordonanțe se aprobă sau se resping prin lege.

În cauză reclamanții au solicitat

suspendarea executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte

normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al

celor de serviciu, act normativ care nu are natura juridică a unui act

administrativ, fiind un act cu putere de lege, adoptat de autoritatea executivă

în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 din Constituția

României și supus aprobării Parlamentului.

Cum procedura de suspendare a executării

instituită prin art. 14 și art. 15 din Lega nr. 554/2004 are ca obiect numai un

act administrativ unilateral [definit prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza întâi

din aceeași lege, menționat anterior] rezultă că o ordonanță de urgență nu este

susceptibilă de a fi supusă suspendării executării în sensul dispozițiilor art.

14-15 din Lega nr. 554/2004.

Așa fiind, hotărârea pronunțată de

instanța de prim rang este legală și temeinică, și pe cale de consecință

recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții

Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1, Primarul Sectorului 1

împotriva sentinței civile nr. 387 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie

2009.