Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3918/2009

HOTĂRÂRE
24.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3918/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 38/233/2004 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul inculpat I.A., privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 356/2006. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele : Investită cu soluționarea recursurilor, declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul I.A., împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2009, inculpatul prin apărător a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 356/2006 și a cerut sesizarea Curții Constituționale.

Inculpatul a susținut că dispozițiile Legii nr. 356/2006 încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituția României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România. Astfel, Senatul a adoptat proiectul legii înaintat de Guvernul României iar Camera Deputaților – Cameră decizională a dezbătut și adoptat legea cu modificări și adăugiri de noi articole. Aceste modificări și adăugiri nu au fost avizate de Consiliul Legislativ și nici adoptate de Senat. Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a apreciat că excepția este inadmisibilă fiind contrară dispozițiilor precizate, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii a declarat recurs oral inculpatul, care nu a depus motive de recurs și nu s-a prezentat să-l susțină. Recursul este nefondat. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 356/2006 care potrivit susținerilor inculpatului încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituția României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România, nu are legătură cu soluționarea recursului.

Așa fiind, în mod temeinic și legal instanța de recurs a respins excepția ca inadmisibilă și a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 decembrie 2009. Recursul urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul obligat conform art. 192 C. proc. pen. la cheltuieli judiciare statului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 38/233/2004. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3897/2009
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin încheierea de ședință de la 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5740/121/2006 s-a respins cere
ÎCCJ 2009-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2533/2009
pen., se constată că aceasta a fost invocată din oficiu de instanță la termenul din 21 februarie 2008, fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale. După această dată, pe parcursul soluționării cauzei și până
ÎCCJ 2009-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3896/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe rol spre soluționare recursurile declarate de inculpații B.D., M.I., L.O.V. și F.E. împotriva Deciziei penal
ÎCCJ 2008-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3703/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare
ÎCCJ 2009-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3413/2009
stituționalitate, încălcând competența Curții Constituționale. Prin încheierea din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 3900/44/2006, a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă