ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4841/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul

A.C.R. a solicitat, în

contradictoriu cu C.L. al Municipiului Piatra Neamț – D.T.I., anularea Deciziei

nr. 74/2006 emisă de pârâtă, a raportului de inspecție fiscală, a Deciziei de

instituire sechestru nr. 48/2006, precum și suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 69/17026D din 6 iulie 2006.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 52 din 19

septembrie 2006, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții

de Apel

Bacău.

Prin încheierea din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială

și de contencios administrativ, a fost admisă cererea formulată de reclamantă,

instanța dispunând suspendarea Deciziei de impunere nr. 69/17026 D din 6 iulie 2006

până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut, în esență, că în speță sunt

îndeplinite cele două condiții de admisibilitate prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, executarea unui act

administrativ fiscal în privința căruia există o aparență de nelegalitate

reprezentând un caz

justificat în accepțiunea textului de lege,

producerea pagubei fiind

vădită atâta vreme

cât societatea reclamantă este o societate non profit.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în

termen legal

C.L.

al Municipiului Piatra Neamț – D.T.I., invocând motivele de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. pe care le-a structurat astfel:

acesteia. Susține că instanța a dispus chiar suspendarea executării deși Curtea

de Apel Bacău nu era competentă material.

instanța omițând a solicita reclamantei cauțiunea prevăzută de acest text de

lege.

Prin întâmpinarea formulată intimatul A.C.R. – filiala Neamț, prin A.C.R.

București a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că prin sentința civilă nr. 25 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis, pe fond, contestația,

a fost anulată Decizia de impunere nr. 69/17026/ D din 6 iulie 2006 și Decizia nr.

74 din 14 august 2006, acte întocmite de D.T.I. Piatra Neamț, respingându-se ca

inadmisibil numai capătul de cerere privind anularea Deciziei de instituire

sechestru nr. 48 din 14 iulie 2006. În acest fel, susține recurentul, s-au

confirmat motivele de nelegalitate pe care le invocase.

Arată că este o O.N.G. și nu desfășoară activitate comercială generatoare

de profituri, motive pentru care consideră că nu datorează cauțiunea de 20% „pe

care o solicită recurenta cu rea credință”.

În cadrul probei cu înscrisuri, în recurs, conform art. 305 C. proc.

civ., s-a depus un certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel Bacău, secția

de contencios administrativ și fiscal, precum și sentința civilă menționată în

întâmpinare.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate prin

motivele de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

suspendarea acordată vizează actul administrativ fiscal atacat: Decizia de

impunere nr. 69/17026/ D din 6 iuie 2006 emisă de C.L. al Municipiului Piatra

Neamț – D.T.I., iar nu executarea silită.

Reținând că cererea de suspendare de față a fost formulată în condițiile

art. 185 C. proc. fisc. (actualul art. 215) iar nu ale art. 169 alin. (2) din

același cod (actualul art. 172 alin. (2) și că obiectul acțiunii în anularea

actului administrativ fiscal vizează obligații fiscale în cuantum de 821.376,92

lei, Înalta Curte constată că în mod corect a fost învestită Curtea de Apel

Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea cererii de

suspendare, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) coroborate cu cele

ale art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, în privința „cazului justificat” s-a

observat în mod just că actul a cărui suspendare se solicită nu beneficiază de

aparența de legalitate de care se bucură actele administrative fiindcă

stabilește în sarcina intimatei o taxă „de lipsă de folosință” sintagmă ce nu

se regăsește în reglementările fiscale.

Și iminența producerii pagubei a fost demonstrată

atât timp cât intimatul, organizație non profit, ar înceta practic să mai

funcționeze dacă s-ar desăvârși executarea silită imobiliară.

În fine, prin sentința civilă nr. 25 din 26 februarie

2007 Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis contestația pe fond, după cum s-a arătat în cele ce preced, confirmând

astfel justețea soluției adoptate prin încheierea examinată în cadrul

recursului de față.

motiv de recurs : art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. (actualul art. 215 alin.

(2)) au fost introduse abia prin O.G. nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în M.

Of. nr. 675 din 7 august 2006 și au intrat în vigoare la data de 7 septembrie

2006, adică ulterior formulării cererii de suspendare. Așa fiind, potrivit

principiului constituțional al neretroactivității legii civile (în sens larg) înscris

în art. 15 alin. (2), reglementarea în discuție nu îi era aplicabilă

intimatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 15 alin.

(2) coroborat cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

– (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.L. – D.T.I. Piatra Neamț împotriva Încheierii din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în Dosarul nr.

1556/32/2006, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2007.