ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2008, reclamanta D.G.F.P. Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., anularea Hotărârii nr. 43 din 9 ianuarie 2008 emisă de pârât. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, pârâtul a decis ca anunțul dat în data de 15 mai 2008 pentru ocuparea unor posturi în cadrul D.G.F.P. Harghita ar fi discriminatoriu deoarece impunea, în condițiile specifice, cunoașterea limbii maghiare de către candidați, având în vedere că prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 nu sunt aplicabile acestei situații. Astfel, potrivit art. 9 din O.G.

nr. 137/2000, nu se poate restrânge dreptul angajatului de a refuza angajarea unor persoane care nu corespund cerințelor ocupaționale în domeniu, dacă aceste cerințe sunt justificate obiectiv de un scop legitim, ceea ce în cauză este înfăptuit prin aceea că, în județul Harghita, populația maghiară, de 84,57%, este vorbitoare de limbă maghiară și sunt respectate astfel și prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 188/2000, ale Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare și ale Convenției–Cadru pentru protecția minorităților naționale. S-a mai susținut că, în raport cu cele expuse, nu se impune nici sancționarea contravențională a directorului executiv al instituției cu amendă în cuantum de 1000 lei.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 76 din 5 septembrie 2008, a respins, ca nefondată, excepția netimbrării și a respins acțiunea ca nefondată. Cu privire la excepția netimbrării, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 17 teza I din Legea nr. 146/1997 și cu împrejurarea că reclamanta D.G.F.P. Harghita este o instituție din structura M.F.P., autoritate care beneficiază de scutirea de taxe de timbru in personam. Pentru a pronunța hotărârea pe fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, că pârâta a emis actul administrativ contestat cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 137/2000, precum ș a legislației internaționale în materie, deoarece, pentru ocuparea celor 5 posturi care nu presupun activitatea de relații cu publicul, condiționarea, prin anunț, de cunoașterea limbii maghiare nu are nici o justificare obiectivă. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.G.F.P. Harghita. În motivarea cererii, recurenta susține: - Că instanța și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 pe care le-a aplicat în mod greșit în speță, întrucât anunțul pe care recurenta l-a publicat nu este discriminatoriu în sensul pe care acel text legal îl dă „discriminării”. Consideră recurenta că termenul „limbă”, pe care art. 2 îl folosește, înseamnă limba maternă și nicidecum „aptitudinea de a cunoaște o limbă”, acest ultim sens fiind cel a expresiei „cunoașterea limbii (maghiare)” pe care recurenta a folosit-o în anunțul pentru concurs, pretinzând astfel o anumită competență de la concurenți.

Arată recurenta că aceeași expresie nu impunea angajarea persoanelor din rândul minorității maghiare, întrucât nu fusese formulată ca cerință pentru participanți „să aibă limba maternă maghiară” sau „să fie de etnie maghiară”. Invocă recurenta, în sprijinul acestei apărări și dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 137/2000, din care rezultă că dreptul angajatorului de a refuza angajarea unei persoane care nu corespunde cerințelor ocupaționale în domeniu nu poate fi restrâns. De asemenea, arată recurenta că, în județul Harghita, situația de fapt că populația majoritară este vorbitoare de limbă maghiară (84, 57%) este cea care face necesară cunoașterea acestei limbi de către angajații D.G.F.P., în scopul comunicării cu toți contribuabilii, întrucât aceștia nu cunosc limba română suficient de bine, în afara voinței lor.

Consideră recurenta că, prin art. 50 din Legea nr. 188/1999, contribuabilului care aparține populației minoritare din județul Harghita, populația română, i se asigură posibilitatea comunicării în limba lui maternă, deoarece textul prevede – ca o condiție obligatorie la angajarea unui funcționar public – „cunoașterea limbii române scris și vorbit”. În fine, invocă recurenta „Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare”, care prevede obligația instituțiilor de a asigura comunicarea nemijlocită dintre părți și de a proteja dreptul cetățeanului de a fi informat nemijlocit despre fapte care îl privesc prin a vorbi cu el limba pe care o înțelege, conform art. 10 din Cartă. În aceste condiții, arată recurenta că situația în speță intră sub incidența art. 2 alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000 și nu constituie discriminare, fiind justificată rezonabil și obiectiv. - Că instanța, ca și C.N.C.D., au reținut – în mod greșit – că recurenta ar fi condiționat ocuparea a 5 posturi, dintre cele 12, de cunoașterea limbii maghiare fără o justificare obiectivă. Precizează recurenta că, în realitate, condiția cunoașterii limbii maghiare era justificată în cazul tuturor posturilor scoase la concurs prin anunț, iar nu numai în cazul celor 7, față de care CNCD a considerat că se justifica impunerea condiției de cunoaștere a limbii maghiare. Arată recurenta că nu există nici un post, în cadrul DG.F.P. Harghita, în care să nu fie justificată impunerea cunoașterii limbii maghiare, din cauza preponderenței populației maghiare (95,7% în Odorheiu Secuiesc; 81,8% în Miercurea Ciuc), raportat la numărul mai mic de funcționari ai direcției care cunosc această limbă.

De aceea, consideră recurenta că C.N.C.D. nu a tras concluzia corectă, întrucât a avut în vedere numele angajaților recurentei care nu reflectă situația reală. Apreciază recurenta că impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru cele 5 posturi – altele decât cele de tip „inspecție” și „casierie” - se justifică, întrucât viitorii angajați vor lucra direct cu contribuabilii, conform fișelor de post (depuse în anexă în recurs). În sprijinul legalității anunțului său, recurenta invocă și ideea că, în interesul autorității, funcționarii care vor fi angajați pot fi mișcați la un moment dat pentru îndeplinirea altor funcții decât cele pentru care au dat concurs, întrucât Legea nr. 188/1999 permite aceasta (detașare, delegare, transfer, mutare, respectiv articolele 87,90,91).

În acest condiții, apreciază recurenta că oricare dintre cei care vor fi angajați, chiar dacă posturile inițiale nu presupuneau contactul direct cu contribuabilul, ar putea fi mutat într-un post care să ceară acest contact, ceea ce necesită cunoașterea limbii maghiare, oricum. - Că fapta reținută în speță nu întrunește condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, pentru a fi contravenție, pentru argumentele redate la celelalte puncte. - Că C.N.C.D. a reținut în mod nelegal, ca argument al sancționării directorului executiv al DGFP Harghita, situația că au mai existat cazuri similare în județul Harghita. Consideră recurenta că nimeni nu poate fi sancționat pentru fapta altuia, astfel încât motivarea Consiliului este nelegală.

Recursul nu se fondează. 1. Fapta recurentei, încriminată de C.N.C.D., corespunde întrutotul definiției discriminării din art. 2 al ordonanței, întrucât, introducând criteriul de selecție pentru un concurs o limbă vorbită de circa 85% din populația județului Harghita și anume limba maghiară, respectiv populația maghiară a avut drept efect restrângerea drepturilor populației române care, în acel județ, este minoritară. Așadar, pe de o parte, accesul persoanelor care nu erau de etnie maghiară la acel concurs era blocat printr-o diferență de tratament care nu era rezonabilă, întrucât, presupunând că nu avea în vedere populația de etnie maghiară, pretindea concurenților români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială – conform art. 13 din Constituție este limba română.

Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de selecție nu poate avea pretenția de a fi obiectiv. Este evident că, astfel formulat–„cunoașterea limbii maghiare” – anunțul opera o selecție discriminatorie, concurenții–țintă fiind numai cei de etnie maghiară care cunoșteau acea limbă ca limbă maternă. De altfel, recurenta, chiar prin argumentele cererii, induce distincții nerezonabile în situații analoage căci, afirmând necesitatea angajării de funcționari „cunoscători ai limbii maghiare”, o justifică prin necunoașterea suficientă a limbii române de către populația maghiară predominantă, „în afara voinței lor”. Or, dacă această argumentare ar fi operantă într-un stat a cărui limbă oficială este româna, populației românești minoritare într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeași „necunoaștere suficientă” a limbii maghiare, în afara voinței sale, într-un stat în care limba maghiară nu este limbă oficială.

În raport cu acest principiu al egalității de tratament, justificările recurentei pe temeiul altor texte ale O.G. nr. 137/2000 ori ale Legii nr. 188/1999 nu sunt pertinente cauzei. În fine, trebuie remarcat că principiile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică, în speță, raportat la populația românească din județul Harghita, ea fiind cea minoritară. 2. Consiliul a remarcat în mod corect că măsura luată de recurentă putea fi considerată obiectivă numai în raport cu tipul de activitate pe care posturile scoase la concurs îl presupunea și anume activitatea cu publicul. Susținerea recurentei asupra legalității criteriilor de selecție prin invocarea mobilității funcționarilor publici este neavenită, întrucât aprecierea Consiliului nu poate avea în vedere situații ipotetice viitoare și incerte, ci fapta concretă denunțată ca discriminare.

3. Câtă vreme C.N.C.D. a constatat în mod legal existența faptei de discriminare, devin aplicabile, ca efect sancționator, dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.G. r. 137/2000. 4. Constatarea Consiliului privind precedente cu caracter discriminatoriu în județul Harghita reprezintă o simplă remarcă fără legătură cu fapta recurentei, a cărei existență a fost demonstrată de Consiliu cu argumente de text și a cărei sancționare a fost operată pentru propria sa faptă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Harghita împotriva sentinței civile nr. 76 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.