ÎCCJ, decizie (scj.ro #84916)

Condiții impuse printr-un anunț în vederea desfășurării

unui concurs pentru ocuparea unor posturi vacante. Discriminare.

O.G.

nr. 137/2000, art. 2, art. 9

Constituție, art. 13

Legea nr. 188/1999

Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare

Cuprins pe materii : Drept administrativ.

Index alfabetic :

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Concurs. Condiții de participare

discriminare

limbă maternă

populație

minoritară

principiul

egalității de tratament

Constituie discriminare, în sensul

art. 2 din O.G. nr.. 137/2000, introducerea drept criteriu de selecție la

un concurs pentru ocuparea unei funcții în administrația publică,

a condiției referitoare la cunoașterea limbii vorbite de circa 85%

din populația unui județ,în speță limba

maghiară, întrucât are ca efect

restrângerea drepturilor populației române care, în acel județ, este

minoritară. Diferența de tratament

nu are caracter rezonabil, întrucât pretinde concurenților români

să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba

oficială – conform art. 13 din

Constituție este limba română.

Î.C.C.J,

Secția

contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 1460 din 17 martie 2009

Prin

acțiunea

înregistrată la data

de 26 februarie 2008, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr.

43/2008.

Reclamanta

a arătat că, în mod eronat, pârâtul a decis că anunțul dat

în data de 15 mai 2008 pentru ocuparea unor posturi în cadrul DGFP Harghita ar

fi discriminatoriu deoarece impunea, în condițiile specifice,

cunoașterea limbii maghiare de către candidați.

Potrivit

art.9 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate restrânge dreptul angajatului de a

refuza angajarea unor persoane care nu corespund cerințelor

ocupaționale în domeniu, dacă aceste cerințe sunt justificate

obiectiv de un scop legitim, ceea ce în cauză este înfăptuit prin

aceea

că, în județul Harghita,

populația maghiară, de

84,57%,

este vorbitoare de limbă maghiară și sunt respectate astfel

și prevederile art. 50 lit. b din Legea nr. 188/2000, ale Cartei Europene

a limbilor regionale sau minoritare și ale Convenției–Cadru pentru

protecția minorităților naționale.

Curtea

de Apel Târgu Mureș, Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 76 din 5 septembrie

2008, a

respins acțiunea ca nefondată.

Instanța

a reținut că pârâta a emis actul

administrativ contestat

cu

respectarea

dispozițiilor art. 2

alin. (1), alin. (3) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 137/2000, precum

și a legislației

internaționale în materie, deoarece, pentru ocuparea celor 5 posturi care

nu presupun activitatea

de

relații

cu publicul,

condiționarea, prin anunț, de cunoașterea limbii maghiare nu are

nici o justificare obiectivă.

Împotriva

sentinței a declarat recurs, reclamanta DGFP Harghita, susținând

că instanța

aplicat

greșit dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât

anunțul

pe care recurenta

l-a publicat nu

este discriminatoriu.

Invocă

recurenta

și dispozițiile art.

9 din O.G. nr. 137/2000, din care

rezultă

că dreptul

angajatorului de a refuza angajarea unei persoane

care nu corespunde cerințelor ocupaționale în domeniu nu poate fi

restrâns.

De

asemenea, arată că, în județul Harghita, situația de fapt

că populația

majoritară

este vorbitoare de limbă maghiară (84, 57%) este

cea care face necesară

cunoașterea

acestei limbi de

către angajații Direcției Generale a Finanțelor Publice, în

scopul

comunicării cu toți

contribuabilii, întrucât

aceștia nu

cunosc limba română suficient de bine, în afara voinței lor. Prin

art. 50 din Legea nr. 188/1999, contribuabilului care aparține

populației minoritare din județul Harghita, populația

română, i se asigură posibilitatea comunicării în limba lui

maternă, deoarece textul prevede – ca o condiție obligatorie la

angajarea unui funcționar public – „cunoașterea limbii române scris

și vorbit”.

Invocă

recurenta Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Se

mai susține că instanța, ca

și CNCD, au reținut – în mod greșit – că recurenta ar fi

condiționat ocuparea a 5 posturi, dintre cele 12, de cunoașterea

limbii maghiare fără o justificare obiectivă.

Fapta

reținută

nu întrunește

condițiile prevăzute de art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000,

pentru

a fi contravenție.

Recursul nu se fondează.

Fapta

recurentei, încriminată de CNCD, corespunde întrutotul definiției

discriminării din art. 2 al ordonanței, întrucât, introducând

criteriul de selecție pentru un concurs o limbă vorbită de circa

85% din populația județului Harghita și anume limba

maghiară, respectiv populația

maghiară

a avut drept

efect restrângerea

drepturilor populației române care, în acel județ, este

minoritară.

Așadar, pe de o parte, accesul persoanelor care nu erau de

etnie maghiară la acel concurs era

blocat printr-o diferență de tratament care nu era rezonabilă,

întrucât, presupunând că

nu avea în

vedere populația

de etnie

maghiară, pretindea concurenților români să cunoască limba

maghiară într-un stat în care limba oficială – conform art. 13

din

Constituție este limba

română. Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de

selecție nu poate avea

pretenția

de a fi obiectiv. Este

evident că,

astfel

formulat–„cunoașterea limbii maghiare” – anunțul opera o

selecție discriminatorie, concurenții–țintă fiind numai cei

de etnie maghiară care cunoșteau acea limbă ca limbă

maternă.

De

altfel, recurenta, chiar prin argumentele sale, induce distincții

nerezonabile în situații analoage căci, afirmând necesitatea

angajării de funcționari „cunoscători ai limbii maghiare”, o

justifică prin necunoașterea suficientă

a limbii române de către populația

maghiară predominantă, „în afara voinței lor”. Or,

dacă această argumentare ar fi

operantă într-un stat a cărui

limbă oficială este româna, populației românești minoritare

într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeași

„necunoaștere suficientă”

a

limbii maghiare, în afara voinței sale, într-un stat în care limba

maghiară nu este limbă oficială.

În

raport cu acest principiu al

egalității de tratament, justificările recurentei pe

temeiul altor texte

ale O.G. nr.

137/2000 ori ale Legii nr. 188/1999 nu sunt pertinente cauzei.

În

fine, trebuie remarcat că principiile Cartei Europene a limbilor regionale

sau minoritare se aplică, în speță, raportat la populația

românească

din județul

Harghita, ea fiind cea minoritară.

Consiliul

a remarcat în mod corect că măsura luată de recurentă putea

fi considerată obiectivă numai în raport cu tipul de activitate pe

care posturile scoase la concurs îl presupunea și anume activitatea cu

publicul.

Câtă

vreme CNCD a constatat în mod legal existența faptei de discriminare,

devin aplicabile, ca efect sancționator, dispozițiile art. 7 alin. 2

din O.G. nr. 137/2000.

Constatarea

Consiliului privind

precedente cu

caracter discriminatoriu în județul Harghita

reprezintă o simplă remarcă

fără legătură cu fapta recurentei, a cărei

existență a fost demonstrată de Consiliu cu argumente de text

și a cărei sancționare a fost operată pentru propria sa

faptă.

În

considerarea celor mai sus arătate, recursul a fost respins ca nefondat.