ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5274/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună anularea Hotărârii nr. 110 din 10.02.2016 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca netemeinică și nelegală, și să fie scutit de la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A..

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147 din 14 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâta A..

Împotriva hotărârii instanței de fond Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că art. 108 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 15 din Hotărârea nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală cuprinsă și în Constituția României și în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, prevăd că: "în unitățile administrativ teritoriale în care persoanele aparținând unei minorități naționale dețin o pondere de peste 20 % unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii vor cunoaște si limba minorității naționale respective, deci se impune și nu doar se permite, cunoașterea limbii maghiare în cadrul posturilor respective.

Deci, se poate afirma că, fiecare unitate administrativ teritorială este investită să determine care sunt posturile în care funcționarii publici trebuie să cunoască limba minorității naționale respective, iar pentru postul în cauză este imperios necesar să se cunoască și limba maghiară, angajatul respectiv având contact direct cu publicul, adică cu cetățenii din municipiu.

În opinia recurentului, condiția specifică de cunoaștere a limbii maghiare înscrisă în anunțul instituției este pertinentă și măsura luată de autoritatea publică este o măsură pozitivă, ce vizează protecția grupurilor defavorizate, și în strictă concordanță cu prevederile legale incidente, astfel că nu constituie discriminare. Condiționarea postului a fost de cunoaștere și a limbii maghiare și nicidecum de apartenență la o anumită naționalitate sau etnie, iar intenția nu a fost de a proceda la acte discriminatorii, ca și în cazurile în care se solicită cunoașterea unei limbi de circulație internațională.

Este clar faptul că, funcția respectivă, prin natura ei presupune relații cu publicul, care este cuprinsă în fișa postului, la "Competențe funcționale/tehnice esențiale (cunoștințe și abilități pe care deținătorul trebuie să le aibă pentru a acționa eficient)", și nu se poate nega astfel necesitatea cunoașterii limbii maghiare de către angajatul la postul în cauză.

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că, traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a ședințelor consiliului local nu justifică prin sine însuși impunerea condiției de cunoaștere a limbii maghiare, deoarece angajatul în cauză răspunde de traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a ședințelor ordinare și extraordinare ale consiliului local, fiind astfel respectate prevederile art. 5 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publica locală, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001 conform căreia:

"În vederea asigurării participării cetățenilor prevăzuți la art. 1 la dezbaterea problemelor colectivității locale, ordinea de zi a ședinței consiliului local sau județean se aduce la cunoștință publică prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate și în limba lor maternă", iar luând în considerare că, în Municipiul Miercurea-Ciuc cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, și anume 82,11%, este esențială cunoașterea limbii maghiare la postul respectiv.

Astfel, prin asigurarea traducerii ordinii de zi a ședințelor consiliului local se asigură participarea cetățenilor aparținând unei minorități naționale la dezbaterea problemelor colectivității locale, angajatul în cauză asigurând și comunicarea hotărârilor consiliului local către cetățenii care solicită o copie potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, această sarcină presupunând și contact cu publicul, cetățenii având dreptul să li se aducă la cunoștință, în limba maternă, ordinea de zi a ședințelor consiliului local sau județean, precum și hotărârile adoptate de acestea, iar potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1206/2001, aceștia au dreptul să se adreseze autorităților administrației publice locale și aparatului propriu al consiliilor locale și județene, oral sau în scris, și în limba maternă, precum și de a primi răspuns atât în limba română, cât și în limba maternă, nu puține fiind cazurile în care aceștia se adresează cu astfel de cereri personal către angajatul în cauză.

Având în vedere faptul că, referentul din postul în cauză are printre sarcinile principale, traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a ședințelor ordinare și extraordinare ale consiliului local, și are contact direct cu publicul, adică cu cetățenii din municipiu, prin faptul că, aduce la cunoștință, în limba maternă, ordinea de zi a ședințelor consiliului local sau județean, precum și hotărârile adoptate de acestea, condiția specifică de cunoaștere a limbii maghiare înscrisă în anunțul instituției este pertinentă și măsura luată de autoritatea publică este o măsură pozitivă, ce vizează protecția grupurilor defavorizate.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 110/10.02.2016 emisă de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, reclamantului Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a stabilit o amendă contravențională în cuantum de 2000 RON, reținându-se incidența prevederilor art. 2 alin. (1), art. 6, art. 8 alin. (2) art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În cuprinsul Hotărârii nr. 110/10.02.2016 s-a reținut că Instituția Primarului Municipiului Miercurea Ciuc a impus ca o cerință obligatorie cunoașterea limbii maghiare pentru ocuparea postului de referent, clasa III grad profesional principal în Compartimentul Administrației Registratură și Arhivă din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea Ciuc - iar aceasta nu constituie o cerință profesională reală și determinantă.

În ceea ce privește condițiile legale în care limba maghiară poate fi condiție de ocupare a unei funcții publice, Înalta Curte constată că în unitățile administrativ teritoriale în care persoanele aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în posturile care au atribuții privind relații cu publicul, vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.

Potrivit art. 76 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "(1) în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română; (2) în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă; (3) în condițiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective".

Conform art. 15 din Anexa 1 la H.G. nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală "în unitățile administrativ -teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în compartimentele care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective."

Chiar și Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici statuează la art. 108 Cap X că "unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii vor cunoaște și limba minorității naționale respective."

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, pe lângă condiția implicită de deținere a atribuțiilor privind relații cu publicul pentru posturile/funcțiile publice în discuție (din cadrul aparatului propriu al unităților administrativ-teritoriale în care cetățenii care aparțin unei minorități cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor), se deduce clar concluzia că din numărul total al angajaților, trebuie să se regăsească și persoane cunoscătoare a limbii minorității respective.

Instanța de control judiciar are în vedere și practica instanței supreme în această materie care a reținut că "introducând criteriul de selecție pentru un concurs o limbă vorbită de circa 85% din populația județului Harghita și anume limba maghiară, respectiv populația maghiară a avut drept efect restrângerea drepturilor populației române care, în acel județ, este minoritară. Așadar, pe deoparte, accesul persoanelor care nu erau de etnie maghiară la acel concurs era blocat printr-o diferență de tratament care nu era rezonabilă, întrucât, presupunând că nu avea în vedere populația de etnie maghiară, pretindea concurenților români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială - conform ar. 13 din Constituție este limba română. Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de selecție nu poate avea pretenția de a fi obiectiv. Este evident că, astfel formulat - "cunoașterea limbii maghiare" - anunțul opera o selecție discriminatorie, concurenți - țintă fiind numai cei de etnie maghiară care cunoșteau acea limbă ca limbă maternă (...) populației românești minoritare într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeași necunoaștere suficientă a limbii maghiare, în afara voinței sale, într-un stat în care limba maghiară nu este limbă oficială. (...) principiile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică, în speță, raportat la populația românească din județul Harghita, ea fiind cea minoritară." (decizia nr. 1460/2009).

Astfel fiind, ocuparea funcției publice este condiționată de cunoașterea limbii maghiare, ceea ce ar limita în consecință, accesul pe piața muncii a persoanelor care se pot încadra cerințelor profesionale, dar nu și din punct de vedere a acestei condiții impuse de angajator.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că cerința de cunoaștere și a limbii maghiare nu este o cerință justificată.

După cum rezultă în mod clar din cuprinsul fișei postului, precum și descrierea efectivă a scopului principal al postului, dar și natura activității, acest post nu presupune un contact direct cu publicul pentru a fi necesară limba maghiară.

Deși în cauză este incidentă situația prevăzută de art. 76 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale în unitățile-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă, ceea ce ar implica cunoașterea obligatorie a limbii minorității naționale, totuși, prin atribuțiile ocupantului postului (a inexitenței atribuțiilor ce presupun contact direct cu publicul), condiția cunoașterii limbii maghiare nu se justifică pentru ocuparea postului de referent la Compartimentul Administrație Registratură și Arhiva, din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea Ciuc.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că există un tratament diferențiat între cetățenii de etnie maghiară și cei de etnie română, acest tratament are la bază criteriul lingvistic, iar efectul generat constă în restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, respectiv a dreptului de a avea acces la obținerea unui loc de muncă, drept condiționat de cunoașterea limbii maghiare.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc împotriva sentinței nr. 147 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În opinia mea, soluția legală ar fi fost aceea a admiterii recursului declarat de reclamantul primarul Municipiului Miercurea Ciuc, cu consecința casării sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea hotărârii emise de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Conform art. 76 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale:

"(1) În raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română.

(2) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă.

(3) În condițiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.

(4) Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute la alin. (2).

(5) Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română."

De asemenea, potrivit art. 15 din Anexa 1 la H.G. nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală:

"În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau județene, în compartimentele care au atribuții privind relații cu publicul vor fi încadrate și persoane care cunosc limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective. Angajarea se face prin concurs organizat în condițiile legii."

Cred că o interpretare validă a acestor texte legale trebuia să conducă la soluția contrară celei pronunțate de către instanța supremă în opinia majoritară.

În primul rând, mi se pare discutabilă concluzia că nu este satisfăcută cerința din textele legale precitate în sensul ca funcționarul în cauză să își desfășoare activitatea într-un compartiment care are atribuții privind relațiile cu publicul. Mi se pare că rezultă cu evidență că, dimpotrivă, funcționarii compartimentului Administrație, Registratură și Arhivă, căruia îi aparține referentul în cauză, relaționează în mod direct cu publicul. Este dincolo de orice dubiu că publicul intră în contact în mod obișnuit cu autoritățile locale prin intermediul serviciului Registratură/Arhivă, așadar cerința legală mai sus amintită este îndeplinită în speță.

La fel de important este însă faptul că una din atribuțiile principale ale funcționarului în cauză este aceea că răspunde de traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a ședințelor ordinare și extraordinare ale Consiliului Local (atribuția numărul 12 din fișa postului). Or, nu se poate imagina îndeplinirea adecvată a acestei sarcini de serviciu fără cunoașterea limbii maghiare. Cel ce este responsabil cu traducerea din limba oficială a statului român într-o limbă a unei minorități naționale a unui document emanând de la o autoritate publică, garantează îndeplinirea corespunzătoare a acestei activități. Aceasta presupune ca cel în cauză să fie în măsură să compare textele, să verifice și să confirme perfecta lor corespondență. Or, pentru îndeplinirea atribuției e necesară cunoașterea ambelor limbi, în primul rând a celei oficiale, româna, precum și, în egală măsură, a maghiarei, în cazul de față, altfel, atribuția de serviciu în discuție nu este nici pe departe îndeplinită la parametri corespunzători.

Așa fiind, mi se pare că inserarea condiției cunoașterii limbii maghiare pentru ocuparea postului de referent la compartimentul Administrație, Registratură și Arhivă, prin raportare la una din principalele atribuții ale postului, este una pe deplin justificată, în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză, mai sus citate, și nu este discriminatorie.