Decizia nr. 1801/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 102/2015 a Curții de Apel Târgu

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., primarul Comunei Siculeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii Colegiului Director al C.N.C.D. nr. 128/04.03.2015, precum și suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 102 din 26 octombrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., Primarul Comunei Siculeni și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 128/04.03.2015, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Cererile de recurs Împotriva sentinței nr. 102 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții B. și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1. În motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B. arată că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că publicația "D." nu poate fi considerat "text de interes public" în sensul definit de art. 2 din Legea nr. 500/2004, întrucât nu a fost afișată pe pagina oficială a Primăriei Siculeni, nu s-a difuzat în virtutea atribuțiilor ce revin primarului ca autoritate publică locală și, chiar dacă cuprinde și informații referitoare la hotărârile adoptate de autoritățile publice locale, scopul publicației este acela de a difuza informații cu privire la anumite evenimente sociale, culturale și religioase fiind o publicație a minorității maghiare. Totodată, s-a reținut că publicația în cauză nu cade sub incidența situației derogatorie reglementate de art. 5 lit. c) din același act normativ. Recurentul mai arată că, în mod greșit prima instanță a reținut că "probele administrate nu confirmă starea de fapt reținută prin hotărârea atacată în sensul că, reclamantul ar fi recunoscut în calitate de primar al comunei Siculeni editează publicația "D." împreună cu alte persoane de drept privat și nici că aceasta ar apărea pe pagina oficială a Primăriei sau că ar fi ziarul oficial al acestei instituții publice". 3.2. Cu privire la cererea de recurs formulată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că, prin Decizia nr. 1306 din data de 26 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței nr. 102 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A., primarul Comunei Siculeni a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind întemeiată.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 26.03.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 07.05.2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de reclamant are ca obiect verificarea legalității Hotărârii Colegiului Director al C.N.C.D. nr. 128/04.03.2015 prin care s-a dispus sancționarea instituției Primarului Comunei Siculeni cu amenda contravențională de 2000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, precum și obligarea reclamatului să publice pe propria pagină de internet a unui rezumat al acestei hotărâri, atât în limba română, cât și în limba maghiară, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000. Prima instanță a infirmat soluția dispusă prin hotărârea contestată în cauză, arătând că publicația "D." apare pe pagina UAT Siculeni (http://www.x.ro/) și nu a Primăriei Siculeni, fiind editată de Consiliul local al Comunei Siculeni împreună cu Asociația E. și Parohia Romano-Catolică Siculeni și nu de primărie, așa cum eronat s-a reținut de Consiliu. Totodată, s-a reținut că publicația în discuție nu poate fi considerat "text de interes public" în sensul definit de art. 2 din Legea nr. 500/2004, întrucât nu a fost afișat pe pagina oficială a Primăriei Siculeni, nu este difuzat în virtutea atribuțiilor ce revin primarului ca autoritate publică locală și, chiar dacă cuprinde și informații referitoare la hotărârile adoptate de autoritățile publice locale, scopul publicației este acela de difuza informații cu privire la anumite evenimente sociale, culturale, religioase, fiind o publicație a minorității maghiare. Ca atare, s-a apreciat că publicația în cauză nu cade sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, ci intră în sfera situației derogatorie reglementate de art. 5 lit. c) din același act normativ. Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, deoarece este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"). Potrivit art. 2 alin. (1)-(4) și 8-11 din O.G. nr. 137/2000, republicată, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate, (1) prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe. (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale. (…) (8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație. (9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe. (10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1) - (7). (11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) și art. 2 din Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004, privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoțit de traducerea sau de adaptarea în limba română. În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înțelege orice text care, în cadrul unor atribuții de serviciu, este afișat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoștința publicului a unei denumiri, a unei informații sau a unui mesaj, cu conținut direct ori indirect publicitar. Potrivit art. 5 lit. c) din același act normativ, nu fac obiectul prezentei legi: publicațiile redactate integral sau parțial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităților naționale. Reclamantul, prin acțiunea formulată, a arătat că publicația "D." a fost editată de Comuna Siculeni, împreună cu alte persoane de drept privat. Prima instanță a reținut că publicația "D." apare pe pagina UAT Siculeni (http://www.x.ro/), fiind editată de Consiliul local al Comunei Siculeni împreună cu Asociația E. și Parohia Romano-Catolică Siculeni. Prin urmare, chiar reclamantul recunoaște că publicația este de interes public local, editată împreună cu Asociația E. și Parohia Romano-Catolică Siculeni, în care informează cetățenii despre evenimentele culturale, religioase, organizate în localitate, despre spectacolele corului bisericii, despre activitatea/spectacolele ansamblului de dans popular din localitate, despre echipa de cercetași, despre activitatea sportivă din localitatea, rezultatele echipei de fotbal din localitate și că începând cu ediția următoare ziarul "D." va fi editat și în limba română. Însă, pagina de internet a autorității locale servește interesului public tuturor cetățenilor, astfel încât aceste informații publicate în acest ziar, expus ca fiind de interes pentru comunitatea locală trebuie să fie accesibil nu numai vorbitorilor de limbă maghiară, astfel încât, trebuia să fie însoțit și de traducere sau de adaptare în limba română, aspect în raport de care, în speța dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004, deoarece această publicație chiar dacă a fost redactată integral sau parțial în limba maghiară, nu poate avea caracterul unei publicații a minorităților naționale. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004, iar publicația în cauză se circumscrie definiției de text cu caracter de interes public, așa cum este prevăzută de art. 2 din același act normativ. În acest context, Înalta Curte constată că speța dedusă judecății trebuie analizată și sub aspectul condiției interesului, atât al interesului legitim privat, cât și al interesului legitim public, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004, "p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat; r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice". Astfel, recurentul-pârât nefiind cunoscător de limbă maghiară, nu poate cunoaște informațiile de interes public local conținute în publicația în cauză, iar pe de altă parte, sesizarea sa presupune și un interes legitim public, întrucât vizează și pe ceilalți cetățeni ai localității Siculeni aflați în aceeași situație. Față de aceste considerente, este necontestată împrejurarea că exercitarea dreptului de acces la informațiile de interes public conținute în publicația "D." este condiționată de cunoașterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferențiat are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispozițiile legale incidente în speță impun obligația traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public. Așa fiind, Înalta Curte constată că restricționarea accesului recurentului la informațiile de interes public, difuzate de Primăria și Consiliului Local al comunei Siculeni, prin intermediul publicației "D." exclusiv în limba maghiară, constituie o faptă de discriminare pe criterii lingvistice, în înțelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Cu alte cuvinte, recurentul justifică un drept recunoscut de lege, și anume dreptul de acces la informațiile de interes public, fiind de precizat că dispozițiile Legii nr. 544/2001 nu condiționează accesul la atare informații de justificarea unui interes, ci dimpotrivă, statuează, prin dispozițiile art. 1, că accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, in conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României. Concluzionând, în raport de argumentele mai sus dezvoltate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și îl va admite.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge contestația formulată de reclamantul A., PRIMARUL COMUNEI SICULENI, împotriva Hotărârii nr. 128/04.03.2015, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.