Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1516/2009

HOTĂRÂRE
24.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1516/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal, de față; Prin sentința penală nr. 675 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția penală a fost condamnat inculpatul B.G. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară și la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 61 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2008 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. Prin aceeași sentință, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate Ș.T. suma de 5.000 lei daune morale și tot aceeași sumă tot cu titlu de daune morale către partea vătămată Ș.D. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 21 iulie 2008, inculpatul B.G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a avut altercații cu mai multe persoane care treceau prin fața imobilului în care locuiește, situat în municipiul Giurgiu.

În jurul orei 18,00, inculpatul a intrat în barul SC A. SRL, în interior aflându-se partea vătămată Ș.T. Fără motiv, inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate Ș.T., în zona feței, spărgându-i arcada ochiului drept. Între timp, membrii familiei părții vătămate Ș.T. care locuiesc la etajul imobilului în care a avut loc incidentul descris mai sus, au aflat de agresiune și au coborât în stradă, ocazie cu care între aceștia și inculpat a avut loc un schimb de injurii. La un moment dat, inculpatul B.G. a scos un cuțit și s-a îndreptat în fugă către martorul Ș.P., acesta din urmă fugind spre un gang de la parterul imobilului. Deși a intervenit martorul C.N., pentru aplanarea conflictului, inculpatul a dat cu cuțitul pe lângă martor, lovind pe partea vătămată Ș.D., care ieșise în stradă pentru a vedea ce se întâmplă, în zona abdominală, ea neluând parte la desfășurarea conflictului.

Potrivit raportului medico-legal nr. 307/E/II din 22 iulie 2008, emis de Serviciul Medico-legal Giurgiu, partea vătămată Ș.D. a prezentat leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înțepător, cu lama de cel puțin 15 cm lungime, care au necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. În urma loviturilor primite, părții vătămate Ș.T. i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale. În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată fiind Ș.T.) și art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată fiind Ș.D.). Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul preventiv și educativ al acestora se poate realiza prin executarea în cuantumul fixat și, în condiții, privative de libertate.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost respins, de către Curtea de Apel București, secția I-a penală ca nefondat, prin Decizia penală nr. 27 din 11 februarie 2009. Prin aceeași decizie a fost menținută starea de arest a inculpatului, s-a dedus din pedeapsă, detenția, la zi și a fost obligat apelantul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva, în scris. Ulterior, în ședința publică de azi 24 aprilie 2009, inculpatul, prin avocatul său, din oficiu, a criticat soluția pentru netemeinicie, invocând art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, să se realizeze o nouă individualizare a pedepsei, constând în reducerea ei.

Recursul este nefondat. Actele și probele dosarului, arată că pedepsele stabilite inculpatului, pentru cele două infracțiuni comise, ca și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt judicioase în concordanță, cu criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța a avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei și făptuitorului, cât și împrejurările în care acesta a comis faptele, situația acestuia de a fi fost sub influența alcoolului, ca și consecințele grave ce se puteau produce, prin folosirea cuțitului. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 27 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, ca nefondat și a-l respinge, ca atare, menținând astfel, hotărârea atacată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive, de la 22 iulie 2008 la 24 aprilie 2009. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății onorariului de avocat, ce se va avansa din fondul M.J.L.C.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 27 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2008 la 24 aprilie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1911/2009
rii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Înlătură circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ra
ÎCCJ 2008-08-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2585/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 151 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.N., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de ar
ÎCCJ 2009-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4090/2009
ți. Conform art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 10000 lei RON, cu titlu de daune morale către partea vătămată/civilă T.M. În baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatu
ÎCCJ 2010-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 689/2010
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 280 din 4 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-au dispus următoarele: A fost condamnat inculpatul B.G., pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ 2009-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1008/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 661/ PI din 15 octombrie 2008, Tribunalul Timiș, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 2
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă