ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 497 din 14 februarie 2007 a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Corpul 1 Armată – U.M.

București prin M.A.N., având ca obiect constatarea nulității Hotărârii Consiliului de judecată al Corpului 1 Armată, din data de 24 iunie 1998. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ pot fi introduse într-un termen de 6 luni, fără a depăși termenul de 1 an, de la data emiterii actului, iar în speță acțiunea a fost introdusă la 4 august 2005, în condițiile în care actul contestat a fost emis la 24 iunie 1998. Pe cale de consecință, instanța a admis excepția de tardivitate invocată de pârâtă, respingând totodată apărările reclamantului referitoare la întreruperea (sau suspendarea) termenului de 1 an, cu motivarea că acesta este un termen de decădere căruia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.G. susținând că actul a cărui anulare a solicitat-o nu este un act administrativ-jurisdicțional, așa cum greșit a reținut instanța de fond și prin urmare nu intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958. A mai susținut recurentul că acțiunea sa este o acțiune în constatare, deoarece a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii Corpului 1 Armată și nu o acțiune în realizare, fiind prin urmare imprescriptibilă.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente…”. În accepțiunea legii contenciosului, prin act administrativ se înțelege, potrivit art. 2 lit. c) „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge, raporturi juridice”, iar prin act administrativ jurisdicțional, potrivit lit. d a aceluiași articol, se înțelege actul emis de o autoritate administrativă investită, prin legea organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

Prin urmare, actul a cărei anulare se solicită, fiind emis de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unui organ al administrației publice, respectiv în cadrul M.A.N., este un act administrativ, iar împrejurarea că, prin el, s-a soluționat, după o anumită procedură prevăzută de lege, în speță, Ordinul ministrului apărării naționale din 25 august 1995, dat în aplicarea art. 35 din Legea nr. 80/1995 și art. 5 din Legea nr. 41/1990, prin care s-a aprobat Regulamentul Consiliilor de Judecată, un conflict juridic ivit între un serviciu public și o persoană fizică, conferă actului caracter jurisdicțional. În acest contest nu se înțelege de ce recurentul reclamant, care s-a adresat cu cererea sa instanței de contencios administrativ contestă totuși aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 ce guvernează activitatea acestor instanțe.

Sub aspectul tardivității acțiunii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor la art. 11 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului, a comunicării refuzului, sau a expirării termenului de soluționare, termen care, potrivit alin. (2) al aceluiași articol poate fi depășit, pentru motive temeinice, dar nu peste limita de 1 an. Cum în speță actul a cărui anulare se solicită a fost emis la 24 iunie 1998, dată la care recurentul a și semnat de luare la cunoștință, astfel cum rezultă din copia depusă la fila 2 în Dosarul Tribunalului București nr. 41686/3/2005, iar cererea introductivă de instanță a fost formulată la 4 august 2005, respectiv după un interval de 7 ani, în mod corect instanța de fond a respins, ca tardivă, acțiunea reclamantului.

De asemenea, în mod corect, Curtea de Apel București a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 ci dispozițiile art. 11 alin. (5) privind natura termenelor susmenționate. Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate instanței de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței civile nr. 497 din 14 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.