ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 497 din 14 februarie 2007 a

respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu

pârâtul Corpul 1 Armată – U.M. București prin M.A.N., având ca obiect

constatarea nulității Hotărârii Consiliului de judecată al Corpului 1 Armată,

din data de 24 iunie 1998.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ pot fi introduse

într-un termen de 6 luni, fără a depăși termenul de 1 an, de la data emiterii

actului, iar în speță acțiunea a fost introdusă la 4 august 2005, în condițiile

în care actul contestat a fost emis la 24 iunie 1998.

Pe cale de consecință,

instanța a admis excepția de tardivitate invocată de pârâtă, respingând

totodată apărările reclamantului referitoare la întreruperea (sau suspendarea)

termenului de 1 an, cu motivarea că acesta este un termen de decădere căruia

nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind

prescripția extinctivă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.G. susținând că actul a cărui

anulare a solicitat-o nu este un act administrativ-jurisdicțional, așa cum

greșit a reținut instanța de fond și prin urmare nu intră sub incidența

dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.

2 din Decretul nr. 167/1958.

A mai susținut recurentul că

acțiunea sa este o acțiune în constatare, deoarece a solicitat constatarea

nulității absolute a Hotărârii Corpului 1 Armată și nu o acțiune în realizare,

fiind prin urmare imprescriptibilă.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente…”.

În accepțiunea legii

contenciosului, prin act administrativ se înțelege, potrivit art. 2 lit. c)

„actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau

a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge,

raporturi juridice”, iar prin act administrativ jurisdicțional, potrivit lit. d

a aceluiași articol, se înțelege actul emis de o autoritate administrativă

investită, prin legea organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă

specială.

Prin urmare, actul a cărei

anulare se solicită, fiind emis de un organ de jurisdicție ce funcționează în

cadrul unui organ al administrației publice, respectiv în cadrul M.A.N., este

un act administrativ, iar împrejurarea că, prin el, s-a soluționat, după o

anumită procedură prevăzută de lege, în speță, Ordinul ministrului apărării

naționale din 25 august 1995, dat în aplicarea art. 35 din Legea nr. 80/1995 și

art. 5 din Legea nr. 41/1990, prin care s-a aprobat Regulamentul Consiliilor de

Judecată, un conflict juridic ivit între un serviciu public și o persoană

fizică, conferă actului caracter jurisdicțional.

În acest contest nu se

înțelege de ce recurentul reclamant, care s-a adresat cu cererea sa instanței

de contencios administrativ contestă totuși aplicarea în speță a dispozițiilor

Legii nr. 554/2004 ce guvernează activitatea acestor instanțe.

Sub aspectul tardivității

acțiunii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor la art. 11 alin. (1) din

legea contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea

unui act administrativ se pot introduce în termen de 6 luni de la data

comunicării răspunsului, a comunicării refuzului, sau a expirării termenului de

soluționare, termen care, potrivit alin. (2) al aceluiași articol poate fi

depășit, pentru motive temeinice, dar nu peste limita de 1 an.

Cum în speță actul a cărui

anulare se solicită a fost emis la 24 iunie 1998, dată la care recurentul a și

semnat de luare la cunoștință, astfel cum rezultă din copia depusă la fila 2 în

Dosarul Tribunalului București nr. 41686/3/2005, iar cererea introductivă de

instanță a fost formulată la 4 august 2005, respectiv după un interval de 7

ani, în mod corect instanța de fond a respins, ca tardivă, acțiunea

reclamantului.

De asemenea, în mod corect,

Curtea de Apel București a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

Decretului nr. 167/1958 ci dispozițiile art. 11 alin. (5) privind natura

termenelor susmenționate.

Pentru aceste considerente,

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate instanței de fond,

Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.G. împotriva sentinței civile nr. 497 din 14 februarie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.