ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5212/2009

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați reclamantul T.A. a solicitat în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Tecuci anularea dispoziției nr. 548 din

10 decembrie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea de restituire

în natură a suprafeței de 12.000 mp teren intravilan situat în Tecuci.

În motivarea

cererii s-a arătat că pe această suprafață de teren s-au aflat, până la data de

11 iunie 1948, o presă de ulei cu agregatele componente și un tractor folosit

ca anexă a presei de ulei, bunuri care au fost naționalizate prin decizia

Consiliului de Miniștri 1307 publicată în M.Of. nr. 299 din 2 octombrie 1948.

După un prim ciclu

procesual, în cursul căruia au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți cooperativa

V. Tecuci, M.N. și s-a admis cererea de intervenție în nume propriu formulată

de SCA V. Tecuci, Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 1361 din 13

septembrie 2007 a respins contestația ca nefondată.

În

considerentele sentinței s-a reținut că, în dovedire dreptului de proprietate

asupra imobilului, reclamantul a depus la dosar o declarație autentificată a

martorului A.G. din care rezultă că T.N. era proprietarul unic al terenului de

10.000-12.000 mp, T.P. nu era proprietara terenului, ci doar asociată la

fabrica de ulei cu T.N., iar odată cu naționalizarea au fost confiscate toate

actele de proprietate asupra terenului și fabricii.

Această

declarație nu poate face deplina dovadă a proprietății autorului reclamantului

asupra terenului și a fabricii, fiind contrazisă de conținutul notificării

existente la fila 47 a dosarului de fond, în care se precizează că terenul a

aparținut lui T.N., iar fabrica a fost construită de T.P.

Faptul că autorului

reclamantului i s-a naționalizat o presă de ulei nu poate face dovada proprietății

asupra terenului

Cererea de

intervenție în nume propriu formulată de SCA V. Tecuci nu a fost dovedită,

respectiv nu s-a dovedit că spațiile de producție a căror proprietară se

pretinde intervenienta sunt distincte de construcțiile naționalizate în anul

1948.

Reclamantul nu a

dovedit existența terenului și a fabricii de ulei în patrimoniul autorului său,

astfel încât acțiunea este nefondată.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamantul și intervenienta SCA V. Tecuci.

În motivarea apelului

reclamantul a arătat că actele de proprietate asupra terenului și fabricii au

fost confiscate odată cu arestarea în incinta fabricii. Fiind în imposibilitate

de a prezenta actele originale de proprietate, consideră că declarațiile

martorilor D.C., I.C. și A.G. sunt edificatoare cu privire la acest aspect.

Intervenienta a

învederat în motivarea apelului că pe terenul revendicat au fost edificate

construcții de către cooperativa V. Tecuci, antecesoarea intervenientei.

Curtea de Apel

Galați, prin decizia civilă nr. 84A din 23 aprilie 2008 a admis apelurile, a

schimbat în tot sentința în sensul admiterii contestației și obligării pârâtei

Primăria Municipiului Tecuci de a emite dispoziția de restituire în natură a

terenului de 12.000 mp așa cum a fost identificat în raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză și a constatat că intervenienta este constructor de

bună credință a atelierului de producție, centralei termice, depozitului de

cărbuni, rezervorului cu hidrofor și forajului de exploatare situate pe acest

teren.

Instanța a constatat

că declarația martorului A.G. poate fi inclusă în categoria actelor doveditoare

menționate la art. 23.1 al H.G. 250/2007.

Deși în Decretul nr.

1307/1948 s-a menționat că a fost preluată doar presa de ulei, în realitate, cu

această ocazie s-a preluat și terenul identificat prin raportul de expertiză

topo efectuat în cauză. Antecesoarea intervenientei, cooperativa V. Tecuci a

edificat pe terenul de 12.000 mp construcții cu obținerea tuturor

autorizațiilor legale, astfel încât s-a apreciat că aceasta este constructor de

bună credință.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului

Tecuci și M.N.

În motivarea

recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primăria Municipiului

Tecuci a învederat că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra

terenului de 12.000 mp. Potrivit prevederilor art. 23.4 din H.G. 250/2007

declarațiile martorilor pot face dovada dreptului de proprietate numai dacă

sunt coroborate cu alte mijloace de probă, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Pârâtul M.N. și-a

întemeiat recursul tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând, de asemenea, că reclamantul nu a dovedit că terenul de 12.000 mp a

fost proprietatea autorului său.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele care

succed.

Prin notificarea

adresată Primăriei Tecuci, fila 47 a dosarului de fond, reclamantul T.A. a

solicitat restituirea în natură a suprafeței de 12.000 mp teren situat în

Tecuci și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru fabrica de

ulei edificată pe acest teren, imobile ce au fost naționalizate în temeiul

Legii 119/1948 prin decizia nr. 1307 din 2 octombrie 1948 a Consiliului de

Miniștri. In cuprinsul notificării s-a precizat că terenul a aparținut

autorului reclamantului, T.N., iar fabrica de ulei a fost construită de T.P.

Pentru a

dovedi dreptul de proprietate asupra terenului reclamantul a depus doar

declarația autentificată a numitului A.G., fila 48 a dosarului de apel,

potrivit căreia unicul proprietar al terenului de 10.000-12.000 mp a fost

autorul reclamantului, iar T.P. nu a avut decât calitatea de asociat la fabrica

de ulei.

În materia Legii

10/2001, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul

preluării imobilelor de către stat, legiuitorul a statuat că proba dreptului de

proprietate asupra imobilelor se poate realiza și prin alte mijloace de probă

decât cele admise în materia dreptului comun.

Astfel, art. 23 lit.

d) din H.G. 250/2007 a prevăzut că pot constitui acte doveditoare ale dreptului

de proprietate orice înscrisuri emanând de la autoritate din perioada

respectivă care să ateste direct sau indirect faptul că bunul aparținea

persoanei îndreptățite, respectiv extrase de carte funciară, de pe rolul agricol,

istoric de rol fiscal, proces verbal întocmit cu ocazia preluării etc.

Din această

perspectivă declarația martorului A.G. nu reprezintă, în sensul legii, un act

doveditor al dreptului de proprietate deoarece ea atestă doar o simplă situație

de fapt și putea fi folosită în completarea probatoriului în măsura în care se

întregea cu alte înscrisuri emise de autoritățile competente enunțate mai sus.

Mai mult, reclamantul nu poate beneficia nici de prezumția relativă instituită

de dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001, potrivit căreia existența și

întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actele prin care

s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat, deoarece în

decizia nr. 1307 din 2 octombrie 1948 a Consiliului de Miniștri, fila 41 a

dosarului de apel, nu se face nici o mențiune despre naționalizarea vreunei

suprafețe de teren, ci doar a fabricii de ulei proprietatea lui T.N. și T.P.

Față de aceste

considerente recursurile pârâților sunt fondate și, urmare a admiterii lor se

va casa decizia atacată și se va menține sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de pârâții Primăria Tecuci și M.N. împotriva deciziei nr. 84 A din 23

aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia

atacată și, în fond, respinge apelurile declarate de reclamantul T.A. și

intervenienta SCA V. Tecuci împotriva sentinței nr. 1361 din 13 septembrie 2007

a Tribunalului Galați, secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2009.