ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2008, reclamanta SC C.E.T.

Govora SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor -

Departamentul pentru Finanțe, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata de dobânzi în sumă de

7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese pentru repararea pagubei ce i-a

fost cauzată prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun nr. 3739 din 24

mai 2004 al Consiliului Județean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al

Ministerului Economiei și Finanțelor și nr. 5 din 01 iunie 2004 al A.V.A.S., în

baza căruia ministerul avea obligația să vireze către societate suma de

33.359.167,32 lei până la data de 27 decembrie 2006.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâtul i-a

virat această sumă cu o întârziere de 231 de zile, respectiv la data de 15

august 2007, iar din cauza întârzierii, societatea a suferit o pagubă în

valoare de 7.705.968,27 lei, reprezentând nivelul dobânzii datorat de

Ministerul Economiei și Finanțelor, conform art. 124 și art. 120 alin. (7) C.

proc. fisc.

S-a

precizat că sumele virate de pârât reprezintă contravaloarea creanțelor

societății în calitatea sa de furnizor de utilități al SC U.S.G. SA, care a

beneficiat de măsurile de sprijin stabilite prin art. 14 din O.U.G. nr. 8/2003,

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a

unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital

majoritar de stat, iar creanțele datorate de societatea debitoare, în valoare

de 42.648.202,5 lei, au fost convertite în acțiuni, reprezentând un pachet de

17.059.281 acțiuni nominative.

Reclamanta susține că, după vânzarea acțiunilor rezultate în urma

conversiei, A.V.A.S. a transmis către Ministerul Economiei și Finanțelor

notificarea la data de 19 decembrie 2006, indicând suma de 33.359.167,32 lei,

care trebuia să fie virată până la data de 27 decembrie 2007.

Reclamanta s-a adresat pârâtului cu notificarea nr. 9462 din 11 aprilie 2007,

prin care a învederat faptul că este de drept în întârziere, urmând să solicite

plata dobânzilor aferente conform legii.

Pârâtul a efectuat plata sumei la data de 15 august 2007, iar reclamanta

solicită daune interese de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere conform art.

124 și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., respectiv suma de 7.705.968,27 lei.

La

data de 09 aprilie 2008, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că

obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile Legii nr.

554/2004, îl reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii

înregistrată la pârât sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007, prin care a

solicitat plata de daune interese în sumă de 7.705.968,27 lei.

Prin sentința civilă nr. 2708 din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul să soluționeze, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii, cererea reclamantei înregistrată sub

nr. 124021 din 18 octombrie 2007 cu privire la plata sumei de 7.705.968,27 lei,

reprezentând daune interese.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor cu nr. 124021 din 18

octombrie 2007, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 124 și art. 120 alin. (7)

C. proc. fisc., plata sumei de 7.705.968,27 lei cu titlu de dobânzi pentru

decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei reprezentând acoperirea

valorii nominale a acțiunilor rezultate din conversia datoriilor SC U.S.G. SA,

după deducerea sumelor încasate din valorificarea acțiunilor.

Printr-o

adresă de răspuns, autoritatea publică pârâtă nu a soluționat cererea

reclamantei nici prin plata sumei solicitate prin cerere și nici prin

exprimarea refuzului de soluționare favorabilă a cererii.

In

raport cu dispozițiile art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere

tăcerea autorității publice, care nu și-a exprimat poziția față de solicitarea

reclamantei, precum și faptul că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat obligarea autorității publice la daune interese solicitate

prin cererea administrativă, Curtea de apel a reținut ca în această etapă

procesuală nu poate obliga pârâtul să achite efectiv suma, astfel cum a fost unilateral

calculata și apreciată de reclamantă, urmând ca, în funcție de modalitatea de

soluționare a cererii, reclamanta să reaprecieze asupra dreptului său la

repararea pagubelor suferite.

Împotriva sentinței civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal au

declarat recurs atât reclamanta SC C.E.T. Govora SA cât și pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor.

(i) Recurenta-reclamantă SC C.E.T. Govora SA, promovând recurs împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond a solicitat modificarea acesteia în

sensul obligării intimatului-pârât la plata dobânzilor și penalităților de întârziere

în sumă de 7.705.968,27 lei cu titlu de daune – interese, astfel cum s-a menționat

și în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

dezvoltate recurenta-reclamantă a susținut, în esență următoarele:

- instanța de fond a

interpretat eronat obiectul acțiunii sale de chemare în judecată, formulată în

temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care în mod expres s-a

solicitat plata efectivă a daunelor interese și nu obligarea autorității

publice la soluționarea cererii sale, la baza acestei interpretări eronate

aflându-se încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2008, cu ignorarea

precizării scrise de acțiune depusă în dosar (filele 30-31);

- instanța avea

posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004,

în sensul acordării despăgubirilor solicitate cu atât mai mult cu cât recurenta

avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru suma cuvenită,

ulterior formulării cererii prealabile la MFP, înregistrată la nr. 42775 din 11

aprilie 2007, dreptul fiindu-i recunoscut prin virarea sumei la data de 15

august 2008;

- în cauză este

aplicabil un regim derogator de la dispozițiile Codului de procedură fiscală,

regim instituit prin dispozițiile Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al

Consiliului Județean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al MFP și nr. 5 din 01

iunie 2004 al A.V.A.S.;

- dreptul recurentei la

restituire s-a născut în baza unui act special respectiv al Ordinului comun al A.V.A.S./MFP/CJV

la momentul reglementat prin acest act special, termenul de soluționare fiind

de asemenea prevăzut de acest act special, astfel că momentul de început al

curgerii dobânzilor îl constituie practic expirarea termenului de soluționare

prevăzut de Ordinul comun;

- instanța nu s-a

pronunțat practic pe cererea formulată ci pe cu totul altceva decât s-a cerut.

(ii) Recurentul-pârât

Ministerul Economiei și Finanțelor, („MEF”), la rândul său, a criticat soluția

primei instanțe, apreciind în esență, că se impunea respingerea acțiunii

formulate de reclamanta-recurentă ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece în cauză nu a fost contestat nici un

act administrativ tipic sau atipic și nici nu a precizat reclamanta că obiectul

cererii l-ar reprezenta un refuz de soluționare, indicând totodată că în mod

corect a reținut instanța de fond că nu se poate subroga autorității publice în

dreptul acesteia de a da curs cererii reclamantei.

Recursurile nu sunt

fondate.

Înalta Curte, examinând

sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile

formulate de ambele recurente dar și de apărările lor reciproce și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că nu

subzistă în cauză motive de nelegalitate, potrivit art. 304 C. proc. civ. care

să impună, fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea

argumentelor în continuare prezentate, corespunzător fiecăruia dintre

recursurile declarate.

(i) Înalta Curte reține

că nu sunt întemeiate și ca atare nici una din criticile recurentei-reclamante

nu poate fi primită, dată fiind determinarea și corecta calificare realizată de

instanța de fond în ceea ce privește natura juridică și obiectul prezentei

cauze, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Prin cererea inițială de

chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului MEF

la plata de dobânzi în sumă de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese în

repararea pagubei cauzate prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun

nr. 3739 din 24 mai 2004 al CJV, nr. 854 din 1 iunie 2004 al MFP și nr. 5 din 1

iunie 2004 al A.V.A.S., respectiv urmare a virării sumei ce i se datora (de

33.359.167,32 lei) abia la data de 15 august 2007, executarea cu o întârziere

de 231 zile a obligației de plată reprezentând un act vătămător de autorității

publice.

După cum a reținut

instanța de fond și potrivit celor arătate de recurenta-reclamantă în chiar

cuprinsul acțiunii introductive (fila 4 dosar fond), prin adresa nr. 27876 din 17

octombrie 2007, înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007 s-a solicitat pârâtei plata sumei de 7.705.968,27 cu

titlu de dobânzi pentru decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei,

în temeiul art. 124 și al art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., însă această cerere

a rămas fără răspuns în sensul că nu s-a dat curs solicitării formulate, dar

nici refuzul de plată nu a fost exprimat.

Aceeași susținere, a

fost reiterată și în cuprinsul acțiunii precizatoare (fila 31 paragraf final

dosar fond).

În fine, în contextul

arătat, în mod just instanța de fond a acordat relevanță și precizării orale,

consemnate în încheierea de ședință de la 9 aprilie 2008 (fila 26 dosar fond),

în sensul că reclamanta, prin apărător a precizat că obiectul cererii de

chemare în judecată îl reprezintă refuzul soluționării cererii înregistrate sub

nr. 124021 din 18 octombrie 2004.

Potrivit art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, republicată, interpretat în coroborare cu art. 18 din

același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege și

atunci când nu a primit niciun răspuns la plângerea sa în termenul prevăzut la

art. 2 alin. (1) lit. h, legea reglementând ceea ce tradițional se exprima prin

sintagma „tăcerea administrației publice”, configurând astfel cazul actului

administrativ atipic, se poate adresa instanței de contencios administrativ,

care, soluționând cererea poate după caz, să oblige autoritatea publică să

emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operațiune

administrativă.

Raportat la actele

dosarului la cuprinsul acțiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost ea

precizată, Înalta Curte reține așadar că în cauză, prima instanță în mod corect

a stabilit că în situația de față, în care cererea recurentei-reclamante de

acordare a penalităților de întârziere, ce reprezintă o solicitare de

valorificare a unui drept legitim derivat din acte și/sau operațiuni

administrative anterioare, la care nu s-a primit nici un răspuns dar nici un

refuz explicit de rezolvare, în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004,

republicată [art. 18 alin. (1)] nu poate fi soluționată direct, în sensul

obligării efective a autorității pârâte la plata sumei solicitate.

Nu se poate susține

așadar, după cum eronat a pretins recurenta-reclamantă, că instanța de fond a

acordat altceva decât s-a cerut, întrucât soluția de obligare a autorității

pârâte de-a soluționa cererea recurentei-reclamante, înregistrată sub nr. 124021

din 18 octombrie 2007, cu privire la plata sumei de 7.705,968,27 lei cu titlu

de penalități, în termen legal de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii este nu numai corespunzătoare stadiului procedural atestat de actele

și lucrările dosarului, dar și cea care se impunea legal, față de prevederile

art.8 și 18 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus menționate.

În fine, nefondate sunt

și celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă câtă vreme, după cum a

arătat de altfel și instanța de fond, în măsura în care soluția ce va fi dată

de autoritatea pârâtă solicitărilor formulate, cuprinse în adresa nr. 121021/2007

nu corespunde dreptului și intereselor recurentei-reclamante și nu reflectă în

mod just pagubele suferite de aceasta din urmă, nu este afectat dreptul său corelativ

la contestarea acesteia, în condițiile legii.

(ii) Înalta Curte

apreciază, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond, că nici

criticile recurentului-pârât nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât acestea

au vizat necesitatea respingerii acțiunii reclamantei-recurente ca

inadmisibilă, justificat de împrejurarea că nu a fost contestat în cauză nici

un act administrativ.

În completarea

argumentelor deja prezentate cu ocazia examinării recursului reclamantei-recurente,

ce se constituie în tot atâtea considerente pertinente și în susținerea

netemeiniciei recursului pârâtului-recurent MEF, Înalta Curte reține că

instanța de fond s-a pronunțat asupra inadmisibilității, ca apărare de fond

invocată de pârâtul-recurent prin chiar soluția dată, fiind evident din

considerentele hotărârii că a fost avută în vedere tăcerea administrației și nu

un act administrativ propriu-zis.

De altfel criticile

acestui recurent sunt și contradictorii în condițiile în care se susține că

soluția legală pe care trebuia să o pronunțe instanța, potrivit art. 18 era să

oblige autoritatea să emită un act administrativ, prin care să soluționeze

cererea reclamantului, câtă vreme instanța de fond, practic, chiar în acest

sens a și dispus.

Față de toate cele mai

sus arătate în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca neîntemeiate

ambele recursuri formulate, nefiind incidente motive de nelegalitate din cele

prevăzute de art. 304 și respectiv art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

C.E.T. Govora SA împotriva sentinței civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe civile, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

mai 2009.