ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2008, reclamanta SC C.E.T.

Govora SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru Finanțe, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata de dobânzi în sumă de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al Consiliului Județean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al Ministerului Economiei și Finanțelor și nr. 5 din 01 iunie 2004 al A.V.A.S., în baza căruia ministerul avea obligația să vireze către societate suma de 33.359.167,32 lei până la data de 27 decembrie 2006. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâtul i-a virat această sumă cu o întârziere de 231 de zile, respectiv la data de 15 august 2007, iar din cauza întârzierii, societatea a suferit o pagubă în valoare de 7.705.968,27 lei, reprezentând nivelul dobânzii datorat de Ministerul Economiei și Finanțelor, conform art. 124 și art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc. S-a precizat că sumele virate de pârât reprezintă contravaloarea creanțelor societății în calitatea sa de furnizor de utilități al SC U.S.G. SA, care a beneficiat de măsurile de sprijin stabilite prin art. 14 din O.U.G. nr. 8/2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, iar creanțele datorate de societatea debitoare, în valoare de 42.648.202,5 lei, au fost convertite în acțiuni, reprezentând un pachet de 17.059.281 acțiuni nominative. Reclamanta susține că, după vânzarea acțiunilor rezultate în urma conversiei, A.V.A.S.

a transmis către Ministerul Economiei și Finanțelor notificarea la data de 19 decembrie 2006, indicând suma de 33.359.167,32 lei, care trebuia să fie virată până la data de 27 decembrie 2007. Reclamanta s-a adresat pârâtului cu notificarea nr. 9462 din 11 aprilie 2007, prin care a învederat faptul că este de drept în întârziere, urmând să solicite plata dobânzilor aferente conform legii. Pârâtul a efectuat plata sumei la data de 15 august 2007, iar reclamanta solicită daune interese de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere conform art. 124 și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., respectiv suma de 7.705.968,27 lei. La data de 09 aprilie 2008, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, îl reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii înregistrată la pârât sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007, prin care a solicitat plata de daune interese în sumă de 7.705.968,27 lei.

Prin sentința civilă nr. 2708 din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să soluționeze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cererea reclamantei înregistrată sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007 cu privire la plata sumei de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor cu nr. 124021 din 18 octombrie 2007, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 124 și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., plata sumei de 7.705.968,27 lei cu titlu de dobânzi pentru decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei reprezentând acoperirea valorii nominale a acțiunilor rezultate din conversia datoriilor SC U.S.G.

SA, după deducerea sumelor încasate din valorificarea acțiunilor. Printr-o adresă de răspuns, autoritatea publică pârâtă nu a soluționat cererea reclamantei nici prin plata sumei solicitate prin cerere și nici prin exprimarea refuzului de soluționare favorabilă a cererii. In raport cu dispozițiile art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere tăcerea autorității publice, care nu și-a exprimat poziția față de solicitarea reclamantei, precum și faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea autorității publice la daune interese solicitate prin cererea administrativă, Curtea de apel a reținut ca în această etapă procesuală nu poate obliga pârâtul să achite efectiv suma, astfel cum a fost unilateral calculata și apreciată de reclamantă, urmând ca, în funcție de modalitatea de soluționare a cererii, reclamanta să reaprecieze asupra dreptului său la repararea pagubelor suferite.

Împotriva sentinței civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal au declarat recurs atât reclamanta SC C.E.T. Govora SA cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. (i) Recurenta-reclamantă SC C.E.T. Govora SA, promovând recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a solicitat modificarea acesteia în sensul obligării intimatului-pârât la plata dobânzilor și penalităților de întârziere în sumă de 7.705.968,27 lei cu titlu de daune – interese, astfel cum s-a menționat și în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a susținut, în esență următoarele: - instanța de fond a interpretat eronat obiectul acțiunii sale de chemare în judecată, formulată în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care în mod expres s-a solicitat plata efectivă a daunelor interese și nu obligarea autorității publice la soluționarea cererii sale, la baza acestei interpretări eronate aflându-se încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2008, cu ignorarea precizării scrise de acțiune depusă în dosar (filele 30-31); - instanța avea posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul acordării despăgubirilor solicitate cu atât mai mult cu cât recurenta avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru suma cuvenită, ulterior formulării cererii prealabile la MFP, înregistrată la nr. 42775 din 11 aprilie 2007, dreptul fiindu-i recunoscut prin virarea sumei la data de 15 august 2008; - în cauză este aplicabil un regim derogator de la dispozițiile Codului de procedură fiscală, regim instituit prin dispozițiile Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al Consiliului Județean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al MFP și nr. 5 din 01 iunie 2004 al A.V.A.S.;

- dreptul recurentei la restituire s-a născut în baza unui act special respectiv al Ordinului comun al A.V.A.S./MFP/CJV la momentul reglementat prin acest act special, termenul de soluționare fiind de asemenea prevăzut de acest act special, astfel că momentul de început al curgerii dobânzilor îl constituie practic expirarea termenului de soluționare prevăzut de Ordinul comun; - instanța nu s-a pronunțat practic pe cererea formulată ci pe cu totul altceva decât s-a cerut.

(ii) Recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, („MEF”), la rândul său, a criticat soluția primei instanțe, apreciind în esență, că se impunea respingerea acțiunii formulate de reclamanta-recurentă ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece în cauză nu a fost contestat nici un act administrativ tipic sau atipic și nici nu a precizat reclamanta că obiectul cererii l-ar reprezenta un refuz de soluționare, indicând totodată că în mod corect a reținut instanța de fond că nu se poate subroga autorității publice în dreptul acesteia de a da curs cererii reclamantei. Recursurile nu sunt fondate. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate de ambele recurente dar și de apărările lor reciproce și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., apreciază că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate, potrivit art. 304 C. proc. civ. care să impună, fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea argumentelor în continuare prezentate, corespunzător fiecăruia dintre recursurile declarate. (i) Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate și ca atare nici una din criticile recurentei-reclamante nu poate fi primită, dată fiind determinarea și corecta calificare realizată de instanța de fond în ceea ce privește natura juridică și obiectul prezentei cauze, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Prin cererea inițială de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului MEF la plata de dobânzi în sumă de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese în repararea pagubei cauzate prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al CJV, nr. 854 din 1 iunie 2004 al MFP și nr. 5 din 1 iunie 2004 al A.V.A.S., respectiv urmare a virării sumei ce i se datora (de 33.359.167,32 lei) abia la data de 15 august 2007, executarea cu o întârziere de 231 zile a obligației de plată reprezentând un act vătămător de autorității publice.

După cum a reținut instanța de fond și potrivit celor arătate de recurenta-reclamantă în chiar cuprinsul acțiunii introductive (fila 4 dosar fond), prin adresa nr. 27876 din 17 octombrie 2007, înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007 s-a solicitat pârâtei plata sumei de 7.705.968,27 cu titlu de dobânzi pentru decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei, în temeiul art. 124 și al art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., însă această cerere a rămas fără răspuns în sensul că nu s-a dat curs solicitării formulate, dar nici refuzul de plată nu a fost exprimat. Aceeași susținere, a fost reiterată și în cuprinsul acțiunii precizatoare (fila 31 paragraf final dosar fond).

În fine, în contextul arătat, în mod just instanța de fond a acordat relevanță și precizării orale, consemnate în încheierea de ședință de la 9 aprilie 2008 (fila 26 dosar fond), în sensul că reclamanta, prin apărător a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul soluționării cererii înregistrate sub nr. 124021 din 18 octombrie 2004. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, interpretat în coroborare cu art. 18 din același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege și atunci când nu a primit niciun răspuns la plângerea sa în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h, legea reglementând ceea ce tradițional se exprima prin sintagma „tăcerea administrației publice”, configurând astfel cazul actului administrativ atipic, se poate adresa instanței de contencios administrativ, care, soluționând cererea poate după caz, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Raportat la actele dosarului la cuprinsul acțiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost ea precizată, Înalta Curte reține așadar că în cauză, prima instanță în mod corect a stabilit că în situația de față, în care cererea recurentei-reclamante de acordare a penalităților de întârziere, ce reprezintă o solicitare de valorificare a unui drept legitim derivat din acte și/sau operațiuni administrative anterioare, la care nu s-a primit nici un răspuns dar nici un refuz explicit de rezolvare, în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004, republicată [art. 18 alin. (1)] nu poate fi soluționată direct, în sensul obligării efective a autorității pârâte la plata sumei solicitate.

Nu se poate susține așadar, după cum eronat a pretins recurenta-reclamantă, că instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut, întrucât soluția de obligare a autorității pârâte de-a soluționa cererea recurentei-reclamante, înregistrată sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007, cu privire la plata sumei de 7.705,968,27 lei cu titlu de penalități, în termen legal de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este nu numai corespunzătoare stadiului procedural atestat de actele și lucrările dosarului, dar și cea care se impunea legal, față de prevederile art.8 și 18 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus menționate.

În fine, nefondate sunt și celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă câtă vreme, după cum a arătat de altfel și instanța de fond, în măsura în care soluția ce va fi dată de autoritatea pârâtă solicitărilor formulate, cuprinse în adresa nr. 121021/2007 nu corespunde dreptului și intereselor recurentei-reclamante și nu reflectă în mod just pagubele suferite de aceasta din urmă, nu este afectat dreptul său corelativ la contestarea acesteia, în condițiile legii. (ii) Înalta Curte apreciază, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond, că nici criticile recurentului-pârât nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât acestea au vizat necesitatea respingerii acțiunii reclamantei-recurente ca inadmisibilă, justificat de împrejurarea că nu a fost contestat în cauză nici un act administrativ.

În completarea argumentelor deja prezentate cu ocazia examinării recursului reclamantei-recurente, ce se constituie în tot atâtea considerente pertinente și în susținerea netemeiniciei recursului pârâtului-recurent MEF, Înalta Curte reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra inadmisibilității, ca apărare de fond invocată de pârâtul-recurent prin chiar soluția dată, fiind evident din considerentele hotărârii că a fost avută în vedere tăcerea administrației și nu un act administrativ propriu-zis. De altfel criticile acestui recurent sunt și contradictorii în condițiile în care se susține că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe instanța, potrivit art. 18 era să oblige autoritatea să emită un act administrativ, prin care să soluționeze cererea reclamantului, câtă vreme instanța de fond, practic, chiar în acest sens a și dispus.

Față de toate cele mai sus arătate în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca neîntemeiate ambele recursuri formulate, nefiind incidente motive de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 și respectiv art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.E.T. Govora SA împotriva sentinței civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.