ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4638/2009

Deliberând,

asupra recursurilor de fata, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constata următoarele:

În motivarea acestei soluții

s-a reținut că reclamantul a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea

infracțiunii de furt calificat în dauna avutului privat.

S-a reținut că reclamantul a

fost arestat din 16 ianuarie 1998 și eliberat din detenție la 23 iulie 1998

urmare achitării sale privind Decizia penală nr. 694 din 19 iunie 1998 a Tribunalului Constanța.

S-a constatat că acțiunea în

daune a fost introdusă în termen, la 2 iunie 2005, având în vedere că

reclamantului i s-a comunicat Decizia nr. 294/1998 prin care a fost achitat –

la 15 octombrie 2004, termenul de depunerea acțiunii împlinindu-se la 15

octombrie 2005.

Pe fond acțiunea a fost

considerată nefondată pentru că nu se încadrează în prevederile art. 504-505 C.

proc. pen., achitarea producându-se în persoana petentului pentru motivul că

fapta nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni și nu în

sensul că nu există sau nu a fost comisă de inculpat.

Instanța penală a reținut

vinovăția inculpatului (coautor) și i-a aplicat o amendă administrativă.

S-a apreciat că arestarea se

poate considera ilegală.

Curtea de Apel Constanța

prin Decizia civilă nr. 359 din 29 noiembrie 2006 a admis apelul reclamantului, a schimbat soluția și a admis acțiunea în parte obligând pârâtul

la 2000 lei cu titlu de daune și 200 lei cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție pronunțând Decizia civilă nr. 3426 din 27 aprilie 2007 a admis recursul reclamantului și a casat decizia cu trimiterea spre rejudecare pentru a se

analiza probele administrate și a se pronunța pe ambele capete de cerere

privind despăgubirile materiale și respectiv despăgubirile morale.

Rejudecând apelul, Curtea de

Apel Constanța prin Decizia civilă nr. 43/C din 25 februarie 2008 a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința atacată și a admis acțiunea în parte,

obligând Statul Român la 30.000 euro cu titlu de daune morale.

Instanța în considerentele

hotărârii a reținut că pe perioada arestării petentul a suferit o depresie

puternică datorită stresului, iar familia sa a suferit privațiuni materiale și a

trebuit să facă față unui comportament de respingere din partea cunoscuților,

vecinilor și colegilor de școală ai copilului. S-a mai constatat că după

eliberarea din penitenciar reclamantul nu s-a putut angaja din cauza

menționării în cazierul său judiciar a faptei pentru care a fost condamnat.

S-a constatat că în cauză

s-a produs o ingerință în libertatea persoanei ceea ce dă loc la o reparație

echitabilă conform art. 52 alin. (3) din Constituția României, text în

concordanță cu art. 504 C. proc. pen.

S-au reținut, cât privește

natura situațiilor care dau loc la despăgubiri în temeiul art. 504 C. proc.

pen., deciziile pronunțate de Curtea Constituțională nr. 45 din 10 martie 1998 nr.

255 din 20 septembrie 2001, care au stabilit că există un drept la reparare a

pagubelor pentru persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură preventivă, iar

ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.

S-a constatat că în cauză nu

s-au făcut dovezi pentru pagubele materiale reclamate. Cât privește daunele

morale s-a avut în vedere faptul că ceea se urmărește în această răspundere,

reparația integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită este aproape

imposibil de realizat.

Ca urmare s-a ținut cont de

împrejurarea că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să asigure

ușurarea suferințelor și obținerea unor anumite satisfacții de către partea prejudiciată.

S-au avut în vedere la

stabilirea sumei, aceste elemente și faptul că petentul a fost privat de

libertate 7 luni, el fiind condamnat ilegal și achitat ulterior.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Constanța și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Ambele recursuri au fost

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt în esență a fost

criticată soluția instanței de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

504 C. proc. pen. în sensul că cererea petentului de despăgubiri este

nefondată.

Astfel în recursul Statului

Român s-a arătat că nu se acordă despăgubiri materiale decât pentru

prejudiciile materiale suferite.

Cât privește prejudiciul

moral s-a arătat că Statul nu poate fi obligat la o asemenea dezdăunare tocmai

datorită imposibilității de a evalua în bani afecțiunea fizică sau psihică,

suportarea disprețului public neputând fi determinată pecuniar.

S-a mai arătat, în subsidiar

că suma stabilită 30.000 euro depășește limitele funcției reparatorii a acestui

tip de răspundere și că astfel se impune reducerea cuantumului fixat.

În recursul său Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Constanța a criticat faptul că instanța nu a făcut o

apreciere rezonabilă când a fixat daunele morale, suma de 30.000 euro în

condițiile în care această instanță a stabilit 2000 euro, apare prea mare și

față de faptul că petentul nu a mai administrat alte probe.

S-a solicitat reducerea

cuantumului la fixarea unei despăgubiri cât mai mici cu putință având în vedere

că petentul nu a exercitat nici o cale de atac împotriva deciziei de

condamnare.

Analizând hotărârea atacată

prin prisma motivului de recurs invocat, în raport de criticile formulate se

constată că soluția instanței de apel este legală și temeinică, recursurile

urmând a fi respinse pentru considerentele de mai jos.

Instanța a făcut o corectă

aplicare a textelor de lege incidente în cauză iar, sub acest aspect în

recursurile pârâților nu s-a indicat în susținerea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 care sunt dispozițiile legale, greșit aplicate sau legea încălcată.

Criticile s-au referit la

stabilirea cuantumului despăgubirilor – care în lipsa invocării motivului

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi considerat ca necorespunzător,

având în vedre elementele de fapt și de drept la care se face referire în

argumentarea instanței.

În lipsa unor bareme fixe,

pentru diferitele prejudicii suferite dintr-o arestare ilicită instanța are

libertatea de apreciere, libertate însă circumscrisă situației de fapt dedusă

judecății.

Or, în cauză instanța a

explicat care au fost elementele avute în vedere la stabilirea cuantumului,

care nu poate fi considerat exagerat nici necorespunzător faptei că la finele

unei detenții de 7 luni - cu consecințele negative arătate inerente unei

asemenea situații - s-a pronunțat o hotărâre de achitare.

În mod întemeiat instanța a

aplicat dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și în cazul pentru care petentul a

fost achitat având în vedere practica Curții Constituționale în interpretarea

acestui articol.

În altă ordine de idei se

observă că textul art. 504 C. proc. pen. nu face deosebire între obținerea

achitării ca efect al propriei căi de atac sau ca beneficiar al acesteia dedusă

din coparticiparea procesuală.

Criticile referitoare la

despăgubirile materiale exced cadrului de analiză, pentru acestea instanța

respingând acțiunea.

Constatând că în cauză nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru ca decizia

atacată să fie modificată și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se vor

respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța și de M.P. -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta împotriva Deciziei nr. 43/C din

data de 25 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2009.