ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și

fiscal, reclamanții A.M., A.V., A.A., B.G., B.P., B.N., ș.a., au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, respectiv Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară, obligarea

la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare recunoscute de Legea nr. 188/1999,

republicată, actualizate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului, până la data plății efective.

Prin sentința civilă

nr. 230 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență, că Legea nr. 188/1999 a

prevăzut în mod expres că salarizarea funcționarilor publici se face în

conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de

salarizare pentru funcționarii publici, actele normative în perioada de

referință fiind O.U.G. nr. 92/2006 și O.G. nr. 2/2006.

A apreciat prima

instanță că din prevederile acestor acte normative nu rezultă că cele două

sporuri sunt reglementate într-un anumit procent.

Menționând cu titlu

de exemplu situațiile prevăzute de art. 9 alin. (2) teza ultimă și art. 13 din

O.U.G. nr. 92/2004, precum și pe cele prevăzute de art. 6 alin. (3), (4) și (6)

din O.G. nr. 2/2006, respectiv art. 6 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 6/2007,

prima instanță a conchis în sensul că cele două sporuri nu sunt drepturi de

care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de

autoritatea publică angajatoare, în situația în care, în urma transferului, promovării

ori a altor cazuri

de modificare ale raporturilor de serviciu

ale funcționarului public, trebuie să i se asigure creșterea salarială

prevăzută de lege.

Reclamanții nu au

probat că se află în situațiile specifice reglementate de prevederile legale, astfel

încât nu sunt îndrituiți la cele două sporuri.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ.

Prin motivele

de recurs, recurentii-reclamanti susțin, în esență, că instanța de fond a

interpretat în mod eronat prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 92/2004, apreciind

că doar funcționarul public ce exercită cu caracter temporar o funcție publică

corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici beneficiază de

suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.

Au apreciat

recurenții că motivarea instanței în sensul acestei reglementări nu are

legătură cu cauza, nefăcând trimitere la suplimentul postului și la suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Aceste drepturi sunt

reglementate strict de legea de bază, respectiv de Legea nr. 188/1999, iar

potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92-2004 sistemul de salarizare cuprinde

salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele sau alte drepturi,

salariile funcționarilor publici neputând face obiectul vreunei limitări sau

renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu

prevederile legale.

Se mai precizează că

drepturile în speță prevăzute atât de Legea nr. 188/1999 cât și de O.U.G. nr.

92/2004 au fost suspendate începând cu 01 ianuarie 2004, însă începând cu 01

ianuarie 2007 au reintrat în vigoare, fără ca funcționarul public să

beneficieze de ele.

Noțiunea de

suspendare presupune o încetare temporară a exercitării unui drept legiferat,

fără a-i suprima însă existența, urmând ca după perioada stabilită de

suspendare să poată fi reluat cursul firesc al exercițiului anterior început.

Analizând

cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu reglementările

incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele arătate în continuare.

Într-adevăr,

potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 31. - (1)

Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici

au

dreptul la un salariu compus din:

a)

salariul de bază;

b)

sporul pentru vechime în

muncă;

c)

suplimentul postului;

d)

suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

(2)

Funcționarii publici

beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

(3)

Salarizarea

funcționărilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Este necontestat

faptul că dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006,

prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

417/2006.

De asemenea, este

adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea

duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare

reintră de drept în vigoare".

Insă, în cauză, dreptul

la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea

I

din

Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar

potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în

conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de

salarizare.

Or, în

reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata

drepturilor în calitate de funcționari public în cadrul autorității intimate,

nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

Astfel fiind,

a admite teza recurenților și a obliga autoritatea să acorde suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare

supliment, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii

legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea

situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești limitate

constituțional la aplicarea legii pozitive și substituirea autorității judecătorești

în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de

salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive,

respectiv de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în

litigiu.

Totodată,

dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a

suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își

găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o

creanță care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerile

recurenților relative la aplicarea în cauză a prevederilor art. 13 din O.U.G.

nr. 92/2004 nu pot fi reținute, întrucât judecătorul fondului a analizată speța

dedusă judecății prin prisma prevederilor legale incidente, situația

reglementată de textul de lege amintit fiind menționată cu titlu de exemplu.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute, Înalta Curte constată că sentința pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, este legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.M.,

A.V., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 230 din 22 ianuarie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2009.