ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 821/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5 din 2

martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus, în baza art. 90

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 menținerea măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată față de persoana

solicitată C.M. pe o durată de 30 zile începând cu data de 10 martie 2009 până

la 8 aprilie 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10 decembrie 2008 a

aceleiași instanțe.

Totodată, s-a stabilit ca

persoana solicitată să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen. și s-a dispus respingerea cererii de revocare a acestei măsuri și

de înlocuire cu măsura de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că anterior a fost investită cu o cerere de predare

a persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane în vederea

efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de

crimă, jaf și rănire gravă, că pe parcursul procedurii s-a invocat o excepție

de neconstituționalitate, fiind sesizată Curtea Constituțională a României, că

în lipsa deciziei acestei curți, cauza nu poate fi soluționată și că, pentru a

asigura predarea în bune condiții a persoanei arătate, în cazul în care se va

hotărî astfel, se justifică menținerea în continuare a măsurii obligării de a

nu părăsi localitatea.

Pe cale de consecință s-a

apreciat nefondată cererea de revocare a aceleiași măsuri.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs persoana solicitată C.M. care a solicitat casarea încheierii

și înlăturarea măsurii de a nu părăsi localitatea, întrucât aceasta îl

împiedică să desfășoare activitatea comercială în care sunt angrenate firmele

sale.

În subsidiar, a cerut

înlocuirea cu măsura de a nu părăsi țara.

Recursul declarat nu este

întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 90 alin. (1

1

) din Legea nr. 302/2004 în cazul în

care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de

aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispozițiile art. 145 C.

proc. pen., aplicându-se corespunzător.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanța de fond a fost sesizată cu o

cerere de predare a persoanei solicitate către autoritățile germane, aceasta

fiind urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de crimă,

jaf și rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la 12

noiembrie 2008 s-a dispus inițial arestarea pe timp de 5 zile și că prin

încheierea din 10 decembrie 2008 această măsură a fost înlocuită cu cea a

obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectivă persoană să

respecte dispozițiile art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere a

fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei

excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 – art. 100, 102, 105

și 106 din Legea nr. 302/2004.

Întrucât această excepție nu

a fost soluționată, măsura obligării de a nu părăsi localitate a fost

prelungită succesiv, inclusiv prin încheierea din 2 martie 2009 atacată cu

prezentul recurs.

Rezultă deci, în raport cu

dispozițiile legale evocate, că măsura prelungirii obligării de a nu părăsi

localitatea este pe deplin justificată și de natură a asigura predarea în bune

condiții a persoanei solicitate, în cazul în care se va hotărî astfel.

Privitor la solicitarea din

recurs de înlocuire a măsurii luate, cu cea a obligării de a nu părăsi țara, se

constată că această cerere nu este admisibilă, textul arătat prevăzând o unică

măsură alternativă arestării, cea a obligării de a nu părăsi localitatea,

dispusă corect în cauză.

În legătură cu susținerea

procurorului în sensul că potrivit legii române răspunderea penală s-ar fi

prescris, această chestiune ține de fondul procedurii speciale de executare a

mandatului european de arestare și nu poate fi examinată în această fază

procesuală.

Față de considerentele ce

preced, constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. cu obligarea acestuia

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 5 din 2

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurenta persoană

solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publica 9 martie 2009.