ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3482/2008

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin ordonanța din 21 februarie 2008 dată în dosarul nr. 943/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., art. 30 lit. a), art. 38, art. 42 și art. 45 C. proc. pen.., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a disjuns cauza față de numiții M.C., K.M. și G.Ș. pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen., dispunându-se, totodată, declinarea noului dosar, spre competentă soluționare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Pentru a se dispune această soluție, în considerentele ordonanței, s-au reținut următoarele: Prin încheierea din 19 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 856/2006 al Judecătoriei Buftea, s-a dispus suspendarea judecării cauzei civile și înaintarea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea de cercetări cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui teren situat în extravilanul comunei Ciorogârla, județul Ilfov, autentificat sub nr. 1367/2003 de către notarul public V.C., întrucât reclamanta D.N. s-a înscris în fals în timpul judecării cauzei civile amintite, susținând că semnătura de la rubrica „vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare nu-i aparține, indicând ca posibil autor al falsului pe notarul public.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 943/P/2007, iar după efectuarea de cercetări, prin rezoluția din 5 iulie 2007 dată în dosarul menționat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.C., reținându-se, în baza raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză, că semnătura de la rubrica „vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1367/2003, aparține petiționarei D.N., aceasta prezentându-se la data de 17 decembrie 2003, în fața notarului public V.C., împreună cu numitul G.Ș., în calitate de cumpărător, ocazie cu care și-a manifestat acordul privind vânzarea imobilului, primind în schimb suma de bani convenită ce i se cuvenea.

Împotriva rezoluției din 5 iulie 2007, dată în dosarul nr. 943/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționara D.N. a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin rezoluția nr. 1483/11-2/2007 din 5 octombrie 2007, a admis plângerea, dispunând infirmarea soluției adoptate și reluarea cercetărilor, având în vedere împrejurarea că petiționara a făcut dovada că, la data de 19 decembrie 2003, când a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare, nu se mai afla pe teritoriul României. Cercetările au fost reluate în cauză, procedându-se la reaudierea petiționarei și a martorilor propuși, la dosar depunându-se pașaportul acesteia.

Urmare actelor premergătoare efectuate, s-au stabilit următoarele: D.N., M.(în prezent l.)C. și K.M. au dobândit prin cumpărare, la 19 noiembrie 2002, calitatea de coproprietari ai unui teren situat în extravilanul comunei Ciorogârla, jud. Ilfov. Î n toamna anului 2003, sus-numiții au hotărât de comun acord să vândă acest teren cumpărătorului G.Ș., sens în care au stabilit, la data de 16 decembrie 2003, să se prezinte în fața notarului public V.C. pentru întocmirea actelor. Î ntrucât, la aceea dată, coproprietarul K.M. nu se afla în București, de comun acord cu acesta, D.N. și M.C. s-au deplasat la 17 decembrie 2003, la insistențele petiționarei, care dorea să părăsească țara, la Biroul Notarului Public V.C., unde în prezența cumpărătorului G.Ș.

și a notarului public, petiționara și-a manifestat acordul de voință privind vânzarea terenului deținut în coproprietate, ocazie cu care a și primit suma de bani pretinsă, semnând contractul de vânzare-cumpărare la rubrica „vânzător", în dreptul numelui ei. Revenind în București, la 19 decembrie 2003, numitul K.M. împreună cu M.C. s-au deplasat la Biroul Notarului Public V.C., semnând și ei contractul de vânzare-cumpărare ce a fost autentificat sub nr. 1367/2003 la aceea dată. S-a reținut că petiționara avea cunoștință de împrejurările expuse, în condițiile în care, la cererea ei expresă, a semnat contractul în 17 decembrie 2003, pentru ca, la 18 decembrie 2003, să poată părăsi țara. După trecerea a mai bine de 2 ani și 6 luni, reîntorcându-se în România, petiționara a contestat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece, în mod incontestabil, valoarea acestuia prin trecerea timpului era mult mai mare.

S-a constatat că aspectele mai sus expuse au rezultat din declarațiile numiților K.M., M.C., G.Ș. și a notarului public V.C., care s-au coroborat pe deplin cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză, ce atestă că semnătura contestată aparține petiționarei. Având în vedere cele constatate, în condițiile în care manifestarea de voință a petiționarei a fost dovedită, în sensul vânzării terenului deținut în coproprietate, prin ordonanța nr. 943/P/2007 din 21 februarie 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art.288 și art. 289 C. pen. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin rezoluția din 17 martie 2008, dată în dosarul nr. 333/II-2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București , prin care s-a dispus respingerea plângerii petiționarei, ca neîntemeiată.

Î n conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.., petiționara D.N. a formulat plângere la instanță, susținând că cercetarea efectuată de procuror este insuficientă, întrucât se impunea efectuarea unei expertize grafoscopice cu prezentarea de scripte, precum și efectuarea de verificări, față de împrejurarea că aceasta nu se afla în tară la data autentificării contractului. Prin sentința penală nr. 157 din 16 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis, în parte, plângerea petiționarei, dispunându-se trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public V.C., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., urmând a se efectua în cadrul cercetărilor: - o expertiză grafoscopică (în condițiile art. 116-127 C. proc.

pen..) asupra semnăturii de la rubrica vânzător; - audierea și verificarea apărărilor notarului public V.C.; - audierea numiților G.Ș., l.(fostă M.)C. și K.M., în vederea verificării interesului pe care aceștia l-ar fi putut avea în scopul prejudicierii petiționarei și din perspectiva posibilității existenței complicității lor la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că, în raport cu infracțiunile sesizate, se impunea a fi clarificate două aspecte esențiale, respectiv autenticitatea semnăturii petiționarei și prezența acesteia la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât numai așa se putea stabili existența sau inexistența faptelor, existența sau inexistența vinovăției și forma acesteia (intenție sau culpă) precum și încadrarea juridică a faptelor.

S-a reținut că de rezolvarea chestiunii autenticității semnăturii petiționarei depinde dezlegarea pricinii civile care face obiectul dosarului civil nr. 856/2006 al Judecătoriei Buftea, pe de o parte, iar pe de altă parte nu există pericolul dispariției mijloacelor de probă sau pericolul schimbării unor situații de fapt, astfel că se impunea efectuarea unei expertize grafoscopice și nu a unei constatări tehnico-științifice, întrucât mijlocul de probă prin care trebuie tranșată chestiunea autenticității semnăturii trebuia să fie în afara oricărei îndoieli și suspiciuni.

Referitor la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., s-a reținut că aceasta este o infracțiune de pericol social și nu de rezultat, iar din probele dosarului rezultă că la data de 19 decembrie 2003, când s-a autentificat actul, petiționara nu se afla în țară, astfel că ceea ce notarul public a consemnat în încheierea de autentificare nr. 1367 din 19 decembrie 2003, nu corespunde adevărului. S-a apreciat că, din perspectiva dispozițiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 și a prejudiciului reclamat de petiționară, în cauză rezultă indicii temeinice referitoare la realizarea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Astfel, instanța de fond a reținut că se impunea ca organele de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale față de notarul public V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., întrucât din actele premergătoare nu rezultă existența vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen. S-a mai apreciat că, odată începută urmărirea penală, intimatul trebuia audiat în acesta calitate, pentru a i se respecta dreptul la apărare, verificarea apărărilor acestuia fiind determinantă în stabilirea formei de vinovăție și a încadrării juridice finale, eventual a existenței vreunei cauze care înlătură caracterul penal al faptei și a participației altor persoane la realizarea activității infracționale.

Î mpotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimații V.C. și G.Ș. Recurentul G.Ș. nu s-a conformat dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., în sensul de a motiva recursul pe care l-a formulat. Prin recursul declarat de parchet s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecare, întrucât, deși s-a trimis cauza la parchet, în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul V.C. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., în considerentele sentinței s-a dispus ca procurorul să efectueze cercetări și sub aspectul constatării falsului material. În subsidiar, rejudecând cauza, parchetul a solicitat menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Recurentul intimat V.C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror. Examinând hotărârea instanței de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Analiza actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 943/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București relevă că recurentul intimat V.C., în calitate de notar public, nu a acționat cu intenția prejudicierii intereselor intimatei petiționare D.N., ci a atestat voința expresă a părților semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1367 din 19 decembrie 2003. Astfel, din declarațiile martorilor I.C. (f. 105 dos u.p.), G.Ș. (fila 107 dos u.p.) și a recurentului intimat V.C. (fila 108 dos u.p.), rezultă, fără dubiu, că la data de 17 decembrie 2003 intimata petiționară D.N. și-a exprimat acordul de voință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și a primit partea care i se cuvenea din prețul de vânzare al imobilului înstrăinat, nefiind prejudiciată în niciu un fel de actul autentificat de notarul public.

Î n consecință, instanța de fond a apreciat greșit că se impune începerea urmării penale față de recurentul intimat V.C. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., soluția dispusă de procuror fiind corectă, cu privire la această faptă. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurenții intimați V.C. și G.Ș. împotriva sentinței penale nr. 157 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se va casa sentința atacată numai cu privire la dispoziția de începere a urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pe care o va înlătura și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurenții intimați V.C. și G.Ș. împotriva sentinței penale nr. 157 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința atacată numai cu privire la dispoziția de începere a urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. pe care o înlătură. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.