ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3467/2008

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 50/D din 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Cluj secția penală și de minori, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea părții vătămate P.I., prin avocat C.T., împotriva inculpatului C.I.G. pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., constatând tardivitatea plângerii și a obligat partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 7 martie 2007 petenta P.I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că soluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 234/P/2006 nu este întemeiată, deoarece făptuitorii au comis infracțiunile pentru care au fost cercetați , astfel că aceștia trebuie trași la răspundere penală.

Prin sentința penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, plângerea formulată de către petiționara P.I. împotriva ordonanței din 24 noiembrie 2006, emisă în dosarul nr. 234/P/2006 și a rezoluției din 9 februarie 2007 din dosarul nr. 63/II/2/2007 din 22 ianuarie 2007, ambele dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.I. pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. și a fost reținută cauza spre rejudecare, fiind fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2007. Prin această sentință instanța a reținut că plângerea este fondată cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 18/1 C. pen. raportat la infracțiunea de neglijență în serviciu comisă de notarul public deoarece prin fapta sa s-a adus o gravă atingere drepturilor părții vătămate și s-a produs o încălcare severă a ordinii de drept și a valorilor sociale ocrotite de lege.

Instanța a reținut că, prin plângerea formulată, petiționara P.I. a solicitat desființarea ordonanței nr. 234/P/ 1006 din 24 ianuarie 2006 și a rezoluției nr. 63/II/2/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuiții P.I. pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale prevăzute de art. 286 C. pen., fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații și înșelăciune și față de notarul C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzut de art. 246, art. 248 și art. 26 raportat la art. 286, art. 288, art. 291, art. 292, art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În plângerea penală, petiționara precizează că la data de 10 noiembrie 2003, în fața notarului public, C.I. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 83107 privind apartamentul, coproprietate sa și a soțului său P.I., situat în Cluj Napoca, și notarul public nu a analizat valabilitatea consimțământului său cu privire la această tranzacție, contractul întocmindu-se în lipsa sa întrucât a fost plecată în Australia și s-a întors în anul 2000. A mai arătat că pentru a efectua vânzarea-cumpărarea, soțul său s-a folosit de o copie a unei declarații pe care ar fi dat-o în fața unui polițist din Dandenog Australia, dar în realitate soțul său s-a folosit de un act fals pe care l-a fabricat.

Prin ordonanța nr. 234/P/2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.I., notar public, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen., respectiv 10.000.000 lei amendă, neînceperea urmăririi penale față de C.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248, art. 26 raportat la art. 288, art. 26 raportat la art. 291, art. 26 raportat la art. 292 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul P.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 286, art. 288, art. 291, art. 292 și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin sentința penală nr. 50/D pronunțată în același dosar la data de 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Cluj a constatat că fost depășit termenul prevăzut de art. 278/1 C. proc. pen., deoarece ordonanța nr. 234/P din 24 noiembrie 2006 i-a fost comunicată petiționarei (conform borderoului nr. 179/2006) la data de 29 noiembrie 2006, astfel că plângerea a fost formulată în baza art. 278 C. proc. pen. și adresată la data de 19 decembrie 2006 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Conform adresei nr. 16305/06/17/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea petiționarei, greșit îndreptată, a fost trimisă spre soluționare procurorului general, la data de 16 ianuarie 2007. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 22 ianuarie 2007 și soluționată la 9 februarie 2007. S-a reținut că fost că fost cu depășit cu mult termenul de 20 zile de zile care se calculează de la data de 3 ianuarie 2007, data la care a fost înregistrată plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel s-a constat că față de dispozițiile legale și față de practica judiciară , s-a apreciat că plângerea inițială este tardivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe Curtea de Apel Cluj, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea plângerii formulată de petiționară ca tardivă, față de dispozițiile art. 278/1 alin. (8) C. proc. pen., deoarece în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Totodată a declarat recurs și partea vătămată P.I., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea condamnării notarului.

Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate, Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat și recursul părții vătămate este nefondat pentru următoarele considerente:

În raport de dispozițiile art. 1 C. proc. pen., și art. 1 C. pen., procesul penal poate fi considerat ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată, finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a drepturilor procesuale.

Ilustrând acest formalism, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen. legiuitorul a stabilit următoarele : „ când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".

Așadar, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, și având ca rațiune satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale, prin stabilirea unor termene, vizând durata rezonabilă de soluționare definitivă a cauzei penale, conform dispozițiilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin textul menționat a fost impusă obligația exercitării drepturilor procesuale în anumite termene, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Prin art. 278/1 C. proc. pen. a fost stabilit un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluției de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275-278 din același cod sau, după caz, în situația ne soluționării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația de a o rezolva.

Ordonanța nr. 234/P din 24 noiembrie 2006 a fost comunicată petiționarei la data de la 29 noiembrie 2006, iar plângerea acesteia, greșit îndreptată, a fost formulată, în baza art. 278 C. proc. pen., la data de 19 decembrie 2006, fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 ianuarie 2007, care, ulterior, a trimis plângerea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind înregistrată la 22 ianuarie 2007 și soluționată la 9 februarie 2007, comunicarea soluției fiind făcută la 15 februarie 2007 .

Astfel, se constată că partea vătămată a formulat plângerea la instanță cu depășirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 278/1 C. proc. pen. Față de data ștampilei scrisorii recomandate, respectiv, data formulării plângerii la procurorul ierarhic superior, 19 decembrie 2006, instanța putea fi sesizată cel mai târziu la data de 29 ianuarie 2007 (20 de zile de la expirarea celor 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația să soluționeze plângerea), plângerea acesteia fiind înregistrată la instanță mult mai târziu, respectiv la data de 7 martie 2007.

Împrejurarea că plângerea a fost greșit adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu Parchetului Curții de Apel Cluj (din culpa petiționarei), că aceasta a fost trimisă la organul judiciar competent, că a fost soluționată în termen de procurorul ierarhic superior competent și că plângerea a fost înregistrată la instanță în termenul de 20 de zile de la data comunicării soluției, nu este de natură să justifice o altă soluție.

Dispozițiile art. 278/1 alin. (2) C. proc. pen. instituie termene stricte atât pentru soluționarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, cât și pentru petiționar, deopotrivă necesare soluționării cu celeritate a cauzei.

În cazul nesoluționării plângerii de către procurorul ierarhic superior în termenul de 20 de zile, legea impune petiționarului să nu adopte un comportament procesual pasiv, ci, dimpotrivă, impune acesteia să-și exercite dreptul procesual de a se adresa instanței competente în maxim 20 de zile de la data expirării termenului de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația soluționării plângerii.

Acest termen, în care petiționarul trebuie să se adreseze instanței competente, exercitându-și astfel dreptul procesual de a supune controlului judecătoresc soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror, este unul din categoria celor prevăzute de art. 185 alin. (1) C. proc. pen. și nu poate fi acceptată opinia potrivit căreia ar fi stabilit în favoarea petiționarului și, deci, ar putea fi depășit.

De altfel, din întreaga reglementare, prevăzută de art. 275, art. 276, art. 277, art. 278 și art. 278/1 C. proc. pen., în care sunt stabilite termene foarte scurte, atât în sarcina organelor judiciare, cât și a petiționarilor, se desprinde voința legiuitorului de a asigura soluționarea plângerilor cu celeritate în vederea statuării cât mai rapide asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane acuzată de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

O opinie contrară celei menționate anterior, ar fi de natură să lipsească textul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., de una din soluțiile expres prevăzute de legiuitor: „respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă", în această ipoteză fiind plângerea formulată tardiv la instanța competentă prin nerespectarea termenului de 20 de zile socotit, după caz, de la data comunicării soluției de către procurorul ierarhic superior ori de la data la care a expirat termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația soluționării plângerii adresate acestuia.

Curtea de Apel Cluj în mod greșit a soluționat, în primă etapă, prin „sentință" plângerea petiționarei în temeiul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât legea prevede pronunțarea unei încheieri („admite plângerea, prin încheiere"). Față de dispozițiile art. 385/1 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor, recursurile declarate vizând astfel și sentința nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunțată în același dosar.

Astfel, temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 50/D din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va casa sentința penală nr.50/D din 21 aprilie 2008 precum și sentința penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Cluj și în rejudecare va respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara P.I. împotriva ordonanței nr. 234/P/2006 din 24 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menține .

În temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., și în considerarea acelorași argumente deja prezentate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată P.I. împotriva acelorași hotărâri.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 50/D din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează sentința penală nr. 50/D din 21 aprilie 2008 precum și sentința penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Cluj și rejudecând, respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara P.I. împotriva ordonanței nr. 234/P/2006 din 24 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menține .

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată P.I. împotriva acelorași hotărâri.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.