ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2007 la C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R. reclamanta SC M.T. SRL Otopeni cere ca, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, să fie anulat art. 17.1 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni la SC R. SA București în partea privind cunoașterea situației patrimoniale a societății și pârâta să fie obligată la plata sumei de 826.233,43 lei (Ron) cu titlu de daune, actualizată cu 123.935 lei (Ron), reprezentând media procentului de inflație în perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2007, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 2 din 10 ianuarie 2008 Tribunalul arbitral admite acțiunea reclamantei, constată nulitatea stipulațiilor de la art. 17.1 din contractul nr. 62/2003 în privința cunoașterii de către reclamantă a situației patrimoniale reale a SC R. SA București la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 62/2003 și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 950.168,43 lei (Ron) cu titlu de daune, cu 33.679,38 lei cheltuieli de arbitrare. Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2008 petenta pârâtă solicită Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca, în contradictoriu cu intimata reclamantă, să dispună anularea hotărârii arbitrale menționate, indicând, la 31 martie 2008, ca temei de drept al acțiunii în anulare art. 364 lit. i) C. proc.

civ. și arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 953, art. 5, art. 340 C. civ., ca și dispozițiile art. 7, art. 8 și art. 16 din Decretul nr.167/1958, criticând instanța de arbitraj pentru a fi pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Prin sentința comercială nr. 80 din 19 mai 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, astfel cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect și respinge acțiunea în anulare a menționatei hotărâri formulată de petenta pârâtă, reținând, în acest sens, că hotărârea arbitrală este definitivă la data pronunțării, precum și că, deși s-a întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., petenta a invocat numai motive de netemeinicie și nelegalitate a hotărârii arbitrale vizând greșita interpretare de către Tribunalul arbitral a situației de fapt dedusă judecății arbitrajului, ca și a dispozițiilor legale incidente în cauză, aspecte pe care, date fiind limitele judecății unei hotărâri arbitrale de către instanța judecătorească, stabilite strict de dispozițiile art. 364 C. proc. civ., aceasta nu le poate examina, întrucât nu poate cenzura modul în care Tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, iar încălcarea ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii (de altfel neindicate precis de petentă) nu s-a constatat în cauză. Împotriva sentinței de mai sus petenta pârâtă declară recurs, solicitând, cu invocarea art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, admiterea acțiunii în anulare a sentinței arbitrale și, pe cale de consecință, respingerea cererii de arbitrare. În susținerea recursului său pârâta petentă atacă sentința recurată pentru nelegalitate, criticând prima instanță pentru a fi considerat acțiunea în anulare neîntemeiată câtă vreme sentința arbitrală atacată încalcă dispoziții imperative ale legii, respectiv dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ale art. 5, art. 953-954 și art. 1340 C. civ. și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 modificată și completată, înfrângerea acestor din urmă dispoziții fiind invocată de recurentă direct în recurs.

Susține recurenta că sentința arbitrală încalcă dispozițiile art. 7 din Decretul 167/1958 în condițiile în care, în opinia sa, dreptul material la acțiune curge, în speță, de la data de 13 februarie 2004, dată când reclamanta intimată a cunoscut prejudiciul a cărui reparare o solicită prin acțiunea arbitrală, fiind împlinit la data de 13 februarie 2007, precum și dispozițiile art. 30 alin. (1) raportat la art. 28 din Legea nr. 137/2002, modificată și completată, Tribunalul arbitral obligând pârâta recurentă la plata către reclamanta intimată cu titlu de daune a unei sume ce depășește 50% din prețul efectiv plătit la cumpărarea acțiunilor. Mai susține recurenta că tribunalul arbitral a făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor imperative ale art. 953-954 C. civ.

când a stabilit că reclamanta intimată și-a dat consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 62 din 23 decembrie 2003 cu recurenta pârâtă în condițiile afectării acestuia de o eroare gravă, ca și a dispozițiilor art. 1340 C. civ. când a ignorat că în cauză, în fapt, reclamanta și-a fondat apărările și argumentele pe temeiul art. 1352 și art. 1355 C. civ. Examinând recursul petentei pârâte prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., se constată că criticile avansate de aceasta nu sunt fondate, recurenta tinzând, cum corect a apreciat și prima instanță, la obținerea, prin promovarea unei acțiuni în anularea sentinței arbitrale, o nouă judecare a cauzei, aspect inadmisibil în lumina dispozițiilor art. 364 C. proc.

civ., în speță, nefiind incidente nici dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. față de regimul special al acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale. Din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care-și întemeiază recurenta petentă-pârâtă acțiunea în anulare și a căror încălcare o reproșează primei instanțe judecătorești, se reține că, așa cum a stabilit judicios și instanța criticată, tribunalul arbitral nu a încălcat nici o dispoziție imperativă a legii, acesta soluționând cererea cu care a fost investit cu aplicarea și în lumina dispozițiilor de lege invocate de părți, precum și a contractului dintre acestea, respectându-se astfel prevederile art. 360 C. proc. civ., ca și Regulile procedurii arbitrale, invocate de recurentă, modul de soluționare a litigiului arbitral neputând fi cenzurat de instanța de judecată.

Observăm, de altfel, că recurenta invocă, pentru prima oară, direct în recurs, dispozițiile art. 30 alin. (1) raportat la art. 28 din Legea nr. 137/1002 modificată și completată pe care nu a înțeles să-și întemeieze apărările în cursul procesului arbitral, astfel că acest aspect nici nu poate fi examinat de instanță.

Nu se poate reține nici încălcarea normelor de ordine publică referitoare la împlinirea termenului de prescripție, tribunalul arbitral făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7, art. 8 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, stabilind judicios că termenul de prescripție curge, în cauză, din momentul în care reclamanta intimată a cunoscut exact întinderea prejudiciului, a cărui reparație este invocată, abia la 15 decembrie 2004 când, prin executare silită, s-a recuperat de la SC R. SA, societatea privatizată, debitul pe care aceasta îl avea față de Consiliul Local al Municipiului Sibiu, datoria devenind certă, lichidă și exigibilă pentru reclamantă abia la data menționată, anterior nici măcar pârâta recurentă însăși necunoscând respectiva datorie, aceasta fiind informată în acest sens doar la 17 iunie 2004, prin certificatul constatator al Direcției Fiscale locale Sibiu, suma fiind precis cuantificată abia la data de 23 decembrie 2004, data Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Sibiu de scutire de plată a unei sume de cca.

12,3 miliarde lei (Rol), date în raport de care introducerea acțiunii arbitrale la 18 iunie 2007 este făcută înăuntrul termenului de prescripție. Față de cele de mai sus, reținându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de petenta pârâtă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta pârâtă A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 80 din 19 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.