ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3383/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3381 din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P.F. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman, a fost anulată parțial Nota de constatare și procesul-verbal atacate în ceea ce o privește pe reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în urma verificărilor efectuate de inspectorii din cadrul Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman, privind modul de respectare și aplicare a prevederilor actelor normative privind acordarea și utilizarea fondurilor bugetare alocate pentru achizițiile publice și pentru subvențiile acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal și animalelor în cursul anul 2005, precum și verificarea unor aspecte sesizate de anumiți petiționari a fost întocmită Nota de constatare nr. 45176 din 29 mai 2006. Prin această notă s-a stabilit, printre altele, cu privire la modul de aplicare și respectare a H.G.

nr. 785/2005 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea Asociațiilor crescătorilor de animale pentru lapte, înființate în conformitate cu O.G. nr. 26/2000, precum și a producătorilor agricoli care dețin în exploatare animale pentru lapte, pentru achiziționarea de dotări și instalații de muls și de răcire a laptelui, cu finanțate de la bugetul statului. Astfel, s-a stabilit că cererea reclamantei de solicitare a sprijinului financiar în valoare de 4.034,11 lei nu întrunește condițiile de eligibilitate prevăzute de Programul pentru aplicarea H.G. nr. 785/2005 și nu are depusă la dosar adeverința pentru plata impozitelor locale. La data de 20 noiembrie 2006 reclamanta a formulat plângere prealabilă.

Instanța de fond a reținut că D.A.D.R. Teleorman nu a întocmit un act administrativ fiscal prin care să stabilească în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei imputate, iar singurul act prin care se stabilește acest debit este Nota de control nr. 45176 din 3 iulie 2006. Instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate invocată în cauză, întrucât Nota de constatare nu este un act premergător, ci este chiar actul administrativ ce a produs efecte juridice, actele ulterioare fiind numai comunicări ale actului de stabilire a debitului și nu acte fiscale generatoare de obligații fiscale. Instanța de fond a reținut că reclamanta a dat toate declarațiile solicitate de D.A.D.R. Teleorman, inclusiv facturile proforma și chitanțele de plată, iar în contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat că utilajele sunt subvenționate 60%, conform H.G.

nr. 785/2005. De asemenea, s-a reținut că reclamanta a depus la dosarul cauzei adeverința emisă la 6 iulie 2006 de Primăria comunei Săceni, din care rezultă că în perioada 1 – 30 septembrie 2005 aceasta nu a avut datorii la bugetul de stat, existând dovada faptului că reclamanta îndeplinea condițiile de acordare a alocației la data avizării acesteia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9, coroborate cu art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - în mod netemeinic a respins instanța de fond excepția de inadmisibilitate a acțiunii, actul atacat nefiind un act administrativ pentru a putea fi atacat potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004; - în mod netemeinic a admis instanța de fond acțiunea reclamantei, cererea sa de acordare de subvenții neîndeplinind condițiile cerute de H.G.

nr. 64/2005 și H.G. nr. 785/2005. Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile din recurs, susținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului. Recursul este nefondat. Referitor la primul motiv de recurs, rezultă că susținerea ministerului recurent, cum că actul atacat nu are caracterul unui act administrativ iar acțiunea ar fi inadmisibilă și neîntemeiată. Într-adevăr, actele atacate prin cererea de sesizare, și anulate parțial de instanța de fond, Nota de constatare nr. 45176 din 29 mai 2006 și procesul-verbal nr. 9878 din 30 octombrie 2006 care, potrivit titulaturii folosite (notă de constatare și, respectiv, proces-verbal), nu reprezintă acte administrative în mod obișnuit.

Dar, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, este act administrativ orice act juridic „unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. Ministerul recurent a susținut în cererea de recurs că actul atacate nu este apt să producă efecte juridice, ceea ce face să nu aibă natura unui act administrativ în sensul dispozițiilor legale citate mai sus, ceea ce este inexact.

Astfel, în conținutul procesului-verbal nr. 9878 din 30 octombrie 2006 se menționează în mod expres că, pe de o parte, prin Nota de control nr. 45176 din 29 mai 2006, intimata-reclamantă a fost obligată să restituie la bugetul de stat suma de 4.034,11 lei, actualizată conform legislației fiscale în vigoare și, pe de altă parte, că, în cazul în care aceasta nu este de acord cu cele menționate în respectivul proces-verbal, are dreptul să urmeze procedura prevăzută de art. 1 și art. 7 din Legea nr. 554/2004. Oricum, ministerul recurent nu a probat și, de altfel, nici nu a susținut că, în baza celor două acte juridice: nota de control și procesul-verbal, ar fi fost emis ulterior un alt act administrativ fiscal privind restituirea sumei respective și a accesoriilor aferente la bugetul de stat.

Astfel fiind, rezultă în mod neechivoc faptul că Nota de control reprezintă actul juridic care a dat naștere unui raport juridic fiscal prin care intimata-reclamantă a fost obligată să restituie bugetului de stat suma respectivă și accesoriile aferente, instanța de fond respingând în mod legal excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de minister. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează legalitatea și temeinicia pe fond a soluției, rezultă că și acesta este nefondat. Astfel, prin actele administrative atacate, s-a dispus ca intimata-reclamantă să restituie la bugetul de stat suma de 4.034,11 lei și accesoriile aferente, reținându-se că aceasta a primit subvenția respectivă fără să îndeplinească condițiile de eligibilitate prevăzute la pct. 4D din Programul pentru aplicarea H.G.

nr. 785/2005 și nu are depusă la dosar adeverința pentru plata impozitelor locale, ceea ce este infirmat de probele administrate în cauză. Potrivit pct. 4D din Programul privind sprijinirea asociațiilor crescătorilor de animale pentru lapte și a producătorilor agricoli care dețin în exploatație animale pentru lapte, pentru achiziționarea de dotări și instalații de muls și de răcire a laptelui noi, cu finanțare de la bugetul de stat, aprobat prin H.G.

nr. 785/2005 „Furnizorii de dotări vor declara pe propria răspundere, printr-o anexă la factura proformă, că în contractele de livrare se vor stipula următoarele: a) îndeplinesc prevederile Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, cu modificările și completările ulterioare; b) menține constante prețurile dotărilor consemnate în facturile proforma până la livrarea acestora către beneficiari; c) acordă garanție, post-garanție și asigură piesele de schimb necesare pe o perioadă cel puțin egală cu durata normală de funcționare”. De asemenea, potrivit pct. 6 lit. b) din același program, anexă la H.G. nr. 785/2005, „solicitanții prezintă la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București adeverința de la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și de la consiliile locale, din care să rezulte că nu au datorii restante la bugetul de stat ori la bugetul local”.

Or, așa cum a reținut și instanța de fond, din probele administrate în cauză, rezultă că intimata-reclamantă, la depunerea dosarului pentru obținerea subvenției de 60% a utilajelor achiziționate, a dat declarațiile necesare și a depus adeverința privind plata impozitelor locale. În concluzie, recursul formulat este nefondat, urmând să fie respins ca atare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 3381 din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.