Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2231/2009

HOTĂRÂRE
12.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2231/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 19/PI/ din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., l-a achitat pe inculpatul I.D. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea inculpatul I.D. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea mai sus menționată, constând în aceea că la 17 ianuarie 2008 a condus autoturismul marca Dacia Logan pe drumuri publice, dinspre localitatea Satu Mare spre localitatea Negrești Oaș, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală.

Inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei. Instanța fondului a motivat că situația de fapt din rechizitoriu este corect reținută. Alcoolemia de 1,40 gr%0 rezultă din buletinul de analiză biologică anexată la dosarul cauzei. Inculpatul audiat în cursul procesului a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând fapta comisă, constând în aceea că a consumat alcool înainte de a se urca la volanul autoturismului cu care a fost surprins de echipajul de poliție. Instanța fondului a reținut că la examenul clinic, inclusiv la proba Romberg inculpatul a obținut rezultate bune, respectiv și-a păstrat echilibrul, vorbirea era clară și coerentă, iar din punct de vedere psihic avea o comportare ordonată, era orientat în timp și spațiu, atenția era concentrată, iar judecata coerentă.

Sub aspectul circumstanțelor personale instanța a relevat că atât la urmărirea penală cât și în fața instanței inculpatul a fost deosebit de sincer recunoscând și regretând fapta, aceasta fiind o atitudine de natură să caracterizeze pozitiv persoana inculpatului. S-a mai motivat că până la săvârșirea faptei inculpatul a avut o atitudine și o conduită ireproșabilă, bucurându-se de încredere și respect în societate. În aceste condiții condamnarea inculpatului ar fi apărut excesivă, motiv pentru care instanța a constatat că fapta inculpatului este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni. Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea care a cerut înlăturarea achitării și condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate care să fie suspendată în condițiile art. 81 C. pen.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului. În mod corect, instanța fondului a reținut că prin fapta sa inculpatul a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege prin conținutul concret fapta fiind lipsită în mod vădit de importanță.

La data surprinderii inculpatului la volanul autoturismului cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, drumul public era foarte puțin circulat. Inculpatul nu a urmărit scopuri oculte și a avut o atitudine sinceră față de organele de poliție. El însăși a fost polițist, în prezent fiind pensionar. Este cunoscut ca având o conduită exemplară în societate. Așa fiind, în mod corect instanța fondului a făcut în cauză aplicarea art. 18 1 C. pen., față de inculpat. Prin urmare, o schimbare a situației rezolvate de instanța de fond în sensul condamnării inculpatului ar fi excesivă și lipsită de suport legal. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul parchetului.

MOTIVE

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. !9/P din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul l.D. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3556/2009
elor implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul alcooltest. Inculpatul a fost depistat, la ora 19,19, cu o valoare de 1,19 mg/1 alcool pur în aerul expirat, iar pentru ceilalți conducători auto rezultatul a fost negativ. S-
ÎCCJ 2014-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția penală
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în esență
ÎCCJ 2023-04-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală
a fost proiectat într-un copac. Instanțele au stabilit că elementul material al laturii obiective a infracțiunii comise de inculpat constă în acțiunea de conducere a autoturismului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisu
ÎCCJ 2012-04-10
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1101/2012
calitatea procesuală de inculpați, iar la urmărirea penală și în fața instanței de fond, inculpatul A.G.F. a beneficiat de asistarea sa de către doi apărători aleși, și de un avocat ales (avocat P.A). Privind situația de fapt, probatoriul a
ÎCCJ 2010-02-04
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2010
40, alcoolemia era în scădere, de 0,40 grame %o. Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă