ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3556/2009

Examinând recursul de față constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 171 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) cu referire la art. 18

1

C. pen. achitarea inculpatului B.R.M.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a aplicat inculpatului, conform art. 99 lit. a) C. pen. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 102 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

În fapt s-au reținut următoarele:

La data de 29 februarie 2008, în jurul orei 19,00 inculpatul conducea autoturismul R.M. pe str. T.V. dinspre Ș.P. către Ș.V. La intersecția cu C.R., depășind coloana de mașini de la semafor, inculpatul nu a mai putut opri autoturismul în condiții de siguranță pentru a respecta culoarea semaforului și a lovit autoturismul O.A., condus de martorul M.L.A. În urma impactului autoturismul O. a lovit autoturismul marca B. care se afla înaintea acestuia, fiind oprit la semafor.

S-a mai reținut că în urma coliziunii dintre autoturismul condus de inculpat și cel condus de M.L.A. a suferit leziuni numita N.L., pasageră în mașina condusă de acesta din urmă.

La sosirea organelor de poliție conducătorii autoturismelor implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul alcooltest. Inculpatul a fost depistat, la ora 19,19, cu o valoare de 1,19 mg/1 alcool pur în aerul expirat, iar pentru ceilalți conducători auto rezultatul a fost negativ.

S-a mai reținut că inculpatului i s-au recoltat probe biologice și, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 3 martie 2008, la ora 21,00 alcoolemia era de 2,30 g

0

/

00

, iar la ora 22,00 de 2,20 gr

0

/

00

.

Din raportul de expertiză medico-legală din 18 februarie 2009 rezultă că la ora 19,00 inculpatul putea avea o alcoolemie teoretică în creștere de cca 1,20 - 1,50 gr

0

/

00

, rezultatul fiind stabilit pe baza buletinului de analiză toxicologică și, respectiv, pe baza declarațiilor inculpatului relativ la cantitatea de alcool ingerată și mâncarea consumată, momentul consumării și constituția inculpatului.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând încă de la momentul surprinderii sale, că a consumat cu puțin timp înainte o cantitate de 500 ml vodca într-un interval foarte scurt de timp de că din acest motiv a pierdut controlul mașinii și a provocat coliziunea.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În considerentele sentinței s-a reținut că, la individualizarea sancțiunii ce va fi aplicată, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale ale C. pen., gradul de pericol social și împrejurările săvârșirii faptei, circumstanțele concrete de natură să agraveze sau să atenueze răspunderea, purtarea și atitudinea inculpatului.

În acest context s-a reținut că fapta inculpatului nu este în sine una care să releve periculozitate, fiind o infracțiune de pericol și nu una de rezultat. S-a avut în vedere că gradul de alcool în sânge depășește semnificativ limita legală și că s-au produs urmări, respectiv coliziunea în lanț cu alte două autoturisme și în același context, provocarea unor leziuni pasagerei din primul autoturism lovit.

S-a avut în vedere că, deși aceste circumstanțe pot contura un grad de pericol social caracterizant pentru a reține îndeplinirea acestuia ca trăsătură esențială a unei infracțiuni în sensul art. 17 și respectiv 18 C. pen., instanța nu se poate limita în aprecierea acestuia doar la circumstanțele reale, ignorându-le pe cele personale.

Astfel s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, este pe deplin integrat în societate, are familie organizată, doi copii în întreținere, este încadrat în muncă, fiind avocat înscris în Baroul București din anul 1999, având așadar o sursă legală constantă de venituri din muncă, având ulterior o conduită foarte bună în societate.

Instanța a apreciat în mod deosebit conduita inculpatului la momentul săvârșirii faptei și pe tot parcursul procesului, împrejurarea că a recunoscut constant atât faptul că a consumat alcool cât și culpa sa în producerea coliziunii, faptul că s-a prezentat în fața instanței și a înțeles să-și exercite drepturile procesuale cu bună conduită, fără să încerce tergiversarea soluționării cauzei.

În consecință, s-a apreciat că, în pofida gravității faptei, circumstanțiată de împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, inculpatul poate beneficia de clemența instanței, având în vedere că o hotărâre definitivă de condamnare ar avea drept consecință, sub aspectul profesional, suspendarea de drept din profesie, iar fapta nu are nici o legătură cu aceasta. S-a mai avut în vedere că doar în considerarea calității de avocat nu se poate aplica inculpatului un regim sancționator mai aspru decât oricărui alt inculpat aflat într-o situație identică.

Sentința a fost atacată cu recurs de procuror.

În motivarea recursului s-a susținut că este greșită soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, întrucât, în concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei și urmărire produse reflectă gradul de pericol social a unei infracțiuni și reprezintă elemente semnificative care demonstrează că atingerea adusă valorii sociale apărate de lege nu a fost una de minimă importanță.

S-a mai susținut că instanța a analizat preferențial ultimul criteriu prevăzut de art. 18

1

alin. (2) C. pen., respectiv cel referitor la persoana și conduita făptuitorului minimalizând toate celelalte aspecte care vizează, în mod obiectiv, fapta comisă.

Conduita inculpatului pe parcursul procesului, situația sa personală, calitatea de avocat și comportarea bună constituie împrejurări de care instanța trebuie să țină seama la stabilirea pedepsei.

S-a susținut că toate împrejurările reținute de instanță, respectiv prezența în fața autorităților și exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință nu au un caracter excepțional care să prevaleze celorlalte criterii de evaluare a gradului de pericol social, reglementate în cuprinsul art. 18 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a susținut că eronat instanța a reținut că o eventuală condamnare ar avea drept consecință suspendarea inculpatului din profesia de avocat întrucât art. 27 din Legea nr. 51/1995 nu prevede o astfel de măsură în situația în care infracțiunea comisă nu are legătură cu profesia.

Examinând cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen., pericolul social constituie una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii.

Conform art. 18

1

alin. (1) C. proc. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Gradul de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală se stabilește, conf. art. 18

1

alin. (2) C. pen. în concret ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care o faptă a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de purtarea și conduita făptuitorului.

Lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni, ca trăsătură esențială a acesteia, constituie conform art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., un caz în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

Constatarea de către instanță a existenței acestui caz prevăzut de art. 10 impune obligatoriu, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pronunțarea unei soluții de achitare.

În consecință, Înalta Curte reține că eronat prima instanță a privit aplicarea dispozițiilor art. 18

1

ca pe o modalitate de individualizare a unei sancțiuni, deși este evident că pronunțarea unei soluții de achitare nu poate fi rezultatul "clemenței" instanței ci doar al constatării existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de lege care obligă instanța la adoptarea acestei soluții.

În acest context instanța a avut în vedere în mod deosebit împrejurări ce țin de individualizarea pedepsei, cum ar fi comportarea inculpatului pe parcursul procesului și chiar de "oportunitatea" pronunțării unei soluții de condamnare, și care sunt străine determinării în concret a gradului de pericol social al faptei prevăzute de legea penală pe care a comis-o inculpatul.

Având în vedere actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și s-a aplicat acestuia o amendă cu caracter administrativ.

Astfel, se reține că fapta inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice, după ce consumase 500 ml de votcă, având o alcoolemie peste limitele prevăzute de lege, datorită căreia a pierdut controlul asupra mașinii și a determinat producerea unei coliziuni în lanț, într-o zonă intens circulată din București, soldată cu rănirea unei persoane, nu poate fi considerată o faptă lipsită în mod vădit de importanță datorită atingerii minime aduse valorilor apărate de lege și conținutului ei concret.

Fapta incriminată de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată este o infracțiune de pericol, dar în speță prin fapta inculpatului nu s-a creat doar o stare de pericol potențial pentru siguranța circulației pe drumurile publice ci s-a produs un eveniment rutier soldat inclusiv cu rănirea unei persoane. Împrejurarea că persoana ce a suferit vătămări nu a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului nu are relevanță în stabilirea pericolului social concret al infracțiunii pentru care acesta este trimis în judecată.

Nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul a consumat o cantitate apreciabilă de alcool și nici alcoolemia în creștere pe care o prezenta la momentul producerii coliziunii.

Având în vedere fapta în materialitatea sa, Înalta Curte apreciază că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, are o viață de familie organizată, este avocat și realizează venituri din muncă, nu este de natură a diminua gradul de pericol social al faptei, care este cel el unei infracțiuni.

Așa cum s-a precizat anterior, poziția avută pe parcursul procesului și exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale nu pot fi avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social, concret al faptei, care trebuie evaluat la momentul săvârșirii acesteia. Aceste împrejurări constituie, conf. art. 72 C. pen. criterii de individualizare a pedepsei.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că fapta comisă de inculpat prezintă toate trăsăturile și întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Așa fiind, soluția de achitare pronunțată de prima instanță nu este corectă.

În consecință, se va admite recursul și conf. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va casa hotărârea atacată.

Rejudecând cauza, Înalta Curte, constatând că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul există, constituie infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și a fost săvârșită de inculpat, va dispune condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social concret al faptei, consecințele acesteia, siguranța circulației pe drumurile publice fiind afectată efectiv, precum și datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reținute de prima instanță și care, în opinia Înaltei Curți, justifică reținerea unor circumstanțe atenuante conf. art. 74 lit. a), b), c), C. pen., cu consecința reducerea pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen.

Se vor interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 C. pen., Înalta Curte va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. proc. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda și pedeapsa accesorie.

Se va atrage atenția inculpatului, conform art. 359 C. proc. pen., asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 171 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.R.M.B..

Casează sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul B.R.M.B. la 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.R.M.B. în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009.