ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1582/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului. Părțile în proces.

Reclamantul Centrul de Perfecționare a Personalului din

Mecanizarea Agriculturii a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București să se constate caducitatea contractului de asociere în participațiune

nr. 2406/1992 încheiat între R.A.I.A.L. – I. RA și reclamant având ca obiect terminarea

execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea în

comun a blocului M1 din ansamblul Mărășești. Cererea introductivă de instanță a

fost modificată la data de 26 septembrie 2007 când reclamantul a solicitat

instanței să constate încetarea contractului de asociere ca urmare a rămânerii

fără obiect, argumentând că lucrarea s-a executat integral, că imobilul a fost

pus în funcțiune însă exploatarea în comun, de către părțile contractante nu

mai era posibil de executat întrucât pârâtul a înstrăinat toate apartamentele care

au format obiectul contractului de asociere, iar taxa de concesiune convenită

în sarcina reclamantului pe toată durata construcției nu se mai justifică din

moment ce exploatarea apartamentelor nu se mai putea realiza în comun.

Sentința nr. 3623/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială.

Soluționând litigiul, Tribunalul București a admis cererea

reclamantului și a constatat încetat contractul de asociere nr. 2406/1992, ca

urmare a rămânerii fără obiect a acestuia.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a

stabilit, din interpretarea clauzelor contractului, că între părți s-a încheiat

un contract de asociere prin care s-a convenit, ca după punerea în funcțiune, imobilul

M1 să fie exploatat în comun și, să se împartă profitul realizat pe toată

durata construcției. Instanța de fond a avut în vedere pentru stabilirea

situației de fapt că la data de 17 decembrie 1996, prin actul adițional la

contract, părțile contractante au stabilit în sarcina reclamantului obligația de

a achita pentru terenul aferent o taxă de concesiune, că apartamentele au fost

înstrăinate în totalitate și că odată cu înstrăinarea, obligația de a achita

contravaloarea concesiunii terenului aferent imobilului a trecut în sarcina

noilor dobânditori.

În contextul faptic reținut, instanța de fond a ajuns la

concluzia că asocierea în participațiune a rămas fără obiect și odată cu

aceasta a încetat și obligația de a achita taxa de concesiune.

Apelul declarat de Municipiul București. Decizia Curții de

Apel București.

Împotriva sentinței fondului a declarat apel pârâtul

Municipiul București – prin Primar General, criticile vizând interpretarea greșită

a actului dedus judecății cât și a clauzei înscrisă în art. 4 din actul adițional

prin care s-a stabilit obligația de plată în sarcina reclamantei a taxei anuale

de concesionare pe toată durata construcției.

Prin decizia nr. 410 din 23 septembrie 2008 s-a

respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul București, instanța de control

judiciar stabilind că asocierea în participație este guvernată de prevederile art.

251 și art. 252 C. com. și că obiectul exploatării în comun a bunului, este de

esența asociațiunii. Constatând că apartamentele au fost împărțite între părțile

în proces și apoi înstrăinate către terțe persoane, instanța de fond a confirmat

concluzia instanței de fond potrivit căreia contractul de asociere în

participațiune nr. 2406/1992 a rămas fără obiect. În aceste condiții, s-a stabilit

că și clauza înscrisă în art. 4 din actul adițional nr. 2 la contractul de

asociațiune care se referă la plata taxei de concesiune a rămas fără obiect,

astfel că, au fost înlăturate toate criticile care au fost aduse sentinței

fondului.

Recursul reclamantului Municipiul București prin Primar

General.

Motivele de recurs

Criticile aduse deciziei nr. 410 din 23 septembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București s-au întemeiat pe motivele prevăzute de

art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ. în argumentarea cărora recurenta a susținut

că înțelege să critice interpretarea greșită a clauzei din actul adițional nr. 2,

la contractul de asociere, clauză care în opinia sa subzistă întrucât aceasta a

fost voința părților la momentul încheierii actului adițional. A mai susținut reclamantul

recurent că a fost afectat principiul libertății de voință din moment ce s-a declarat

clauza încetată fără să se țină seama de faptul că s-a convenit ca plata taxei

de concesiune să fie făcută pe toată durata existenței construcției. În opinia

autorului recursului înstrăinarea imobilelor de către intimată nu are niciun

efect asupra obligației de plată a taxei convenite din moment ce municipalitatea

nu a acceptat această transmisiune. Cu aceste argumente, a solicitat admiterea recursului

și modificarea soluțiilor anterior pronunțate iar, în fond, respingerea

acțiunii.

Intimata a analizat punctual susținerile recurentului și a

arătat că instanțele au stabilit corect faptul că de la momentul înstrăinării

apartamentelor de către asociați (părțile în proces), contractul de asociere în

participațiune a rămas fără obiect și odată cu aceasta nici clauza din actul

adițional pentru plata taxei anuale de concesiune nu mai are suport în

convenția părților pentru a se reține că aceasta subzistă pe întreaga durată a

construcției.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

I - Prima chestiune de drept care se impune a fi examinată

este cea vizând motivele de nelegalitate invocate și argumentele pe care se

sprijină. În acest sens se constată din redarea argumentelor aduse în sprijinul

criticilor de nelegalitate că niciunul din cele două motive nu a fost

argumentat în drept cu trimitere la textele legale care, în opinia sa, erau

aplicabile cauzei iar instanța nu le-a aplicat corect la situația de fapt care

a constituit fundamentul acțiunii.

devolutiv astfel că instanța de recurs nu-și poate propune o analiză a argumentelor

aduse în sprijinul criticilor evocate pentru a imagina eventuale aspecte care

ar viza nelegalitatea, privită prin prisma celor două motive indicate. În

strânsă legătură cu această caracteristică a recursului extraordinar sunt

obligațiile impuse de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit

cărora nu este suficient să se indice motivul de nelegalitate, ci acesta trebuie

argumentat în fapt și în drept întrucât prin această cale de atac se realizează

numai un examen de legalitate și nu de netemeinicie a hotărârii împotriva

căreia s-a îndreptat această cale de atac.

apreciat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și că a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, sens în care a indicat art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., Înalta Curte va reține că acest motiv de nelegalitate nu poate fi

examinat întrucât nu s-a arătat în ce constă aplicarea greșită a legii prin

indicarea dispozițiilor legale încălcate. Nici ipoteza a doua a motivului de

nelegalitate indicat nu se regăsește în argumentele aduse de recurent întrucât

nu s-a demonstrat lipsa de bază legală a soluției criticate, decizia fiind

pronunțată cu referire expresă la textele legale aplicabile speței, iar

considerentele nu comportă niciun echivoc întrucât conduc la soluția de

respingere a apelului.

în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care vizează

interpretarea greșită a actului dedus judecății, ceea ce ar duce la schimbarea naturii

și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În opinia

recurentului actul adițional s-a interpretat greșit și prin această

interpretare instanțele au încălcat principiul libertății de voință al

părților, critică ce va fi apreciată ca vădit nefondată.

În legătură cu acest motiv trebuie reținut mai întâi că

interpretarea clauzelor contractului, în principiu este o chestiune de fond

care vizează netemeinicia soluției. Obligația de a stabili corect raporturile

juridice dintre părți în conformitate cu voința lor comună, revine instanței de

fond. Această chestiune a interpretării actelor juridice deduse judecății –

contractul de asociere în participațiune și actul adițional – a fost supusă

spre analiză și instanței de apel care a utilizat în interpretare regulile de

înscrise în art. 982, art. 983 C. civ., dând actelor înțelesul cuvenit. În concret,

corect s-au avut în vedere prevederile art. 251 și urm. C. com., care vizează

scopul asocierii. Din acest punct de vedere instanța de apel nu a determinat

doar conținutul contractului de asociere în participație care viza exploatarea

în comun a bunului după darea în folosință ci a avut în vedere și legătura

strânsă dintre conținutul contractului și încetarea efectelor acestuia care au

fost apoi raportate la clauza din actul adițional. În alte cuvinte, instanța de

apel a determinat corect semnificația juridică a acordului dintre părți

raportată la intenția comună a acestora și a înlăturat susținerile subiective,

unilaterale ale recurentului care se bazează pe sensul literal al art. 4 din

actul adițional interpretarea fiind scoasă din contextul scopului urmărit la stipularea

clauzei respective în contract.

Din același punct de vedere al interpretării clauzei din

actul adițional care privește plata unei taxe pe toată durata construcției, mai

este de reținut că instanța de apel a avut în vedere împrejurările pertinente

și raporturile juridice în ansamblul lor și în măsura în care părțile nu au

stabilit în concret ipoteza încetării contractului ca rămas fără obiect,

intervenția instanței pentru determinarea efectelor actului adițional la

contract era necesară și nu încalcă nicio regulă de interpretare prevăzută de

art. 980 și urm. C. civ. În consecință, în mod corect s-a stabilit că

menționata clauză din actul adițional nu poate avea o existență de sine

stătătoare pentru suportarea taxei de concesiune aferentă terenului din moment

ce s-a înstrăinat construcția edificată în executarea scopului asociației în

participație.

Față de cele ce preced, decizia instanței de apel este la adăpost

de orice critică în ce privește respectarea art. 969 C. civ. și a regulilor de

interpretare prevăzute de art. 980 și urm. C. civ., astfel că potrivit art. 312

C. proc. civ. recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurentul va

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR împotriva deciziei comerciale nr. 410 din 23

septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR la plata sumei

de 1500 lei în favoarea intimatei CENTRUL DE PERFECȚIONARE A PERSONALULUI DIN

MECANIZAREA AGRICULTURII ȘTEFĂNEȘTII DE JOS, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.