ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj anularea Hotărârii nr. 5333 din 8 septembrie 2008 și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a fost persecutat de către regimurile instaurate în România din motive etnice. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care a rezultat că acesta fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Instanța de fond a reținut în temeiul art. 129 alin. (4) – alin. (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin încheierea din data de 6 noiembrie 2008 a dispus audierea martorilor, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurările menționate în declarațiile date în fața notarului. Datorită faptului că martorii nu s-au prezentat, instanța de fond, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. a decăzut reclamantul din proba cu martori.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că dosarul cuprinde toate actele necesare soluționării cauzei, respectiv acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori. Recurentul mai susține că surorii sale, S.A., i-a fost recunoscută calitatea de persoană refugiată prin sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 1498/33/2008 al Curții de Apel Cluj. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Reclamantul, a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

La dosarul cauzei a fost depusă Hotărârea nr. 19359 din 19 decembrie 2005 care atestă faptul că martorei D.L. i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă instanța de fond fără a stărui în audierea martorului pășește la judecarea pricinii. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Nu în ultimul rând, instanța poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea și dreptul la apărare. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., l-a decăzut pe reclamant din proba cu martori, dispozițiile privind decăderea din dovada cu martori sunt reglementate de art. 186 C. proc. civ. . Art. 103 C. proc. civ. prevede caracterul imperativ al termenelor pentru exercitarea căilor de atac precum și un caz general de întrerupere a termenelor procedurale, dacă partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite cale de atac.

Hotărând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică care urmează a fi casată. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează așadar, să valorifice toate susținerile și apărările părților precum și motivul de recurs potrivit căruia sora recurentului – reclamant, S.A., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.I., împotriva sentinței civile nr. 3 din 8 ianuarie 2009, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.