ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 691 din 28 noiembrie 2007, a admis

acțiunea formulată de reclamantul F.P., a anulat hotărârea din 9 iulie 2007, emisă

de pârâtă și a obligat pe această să recunoască reclamantului beneficiul drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945,

începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut, că probele existente la dosar, respectiv declarațiile

autentificate ale martorilor T.I. și C.L., precum și actele de stare civilă ale

reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta, împreună cu familia,

s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna iunie

1943, urmare a persecuțiilor etnice suferite, reîntoarcerea având loc în cursul

lunii martie 1945.

S-a reținut de asemenea

că această situație de fapt a fost confirmată și de martorul L.V. audiat în fața

instanței și s-a concluzionat că în speță sunt astfel incidente dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj cu motivarea că, potrivit

legii, ar trebuie să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași

date, respectiv, data plecării, localitatea de plecare, motivele plecării, localitatea

de refugiu și data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea

reclamantului, condiție care în speță nu a fost îndeplinită, instanța de fond pronunțând

sentința în baza declarației unui singur martor și aceea contradictorie.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată,

în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau,

în lipsa acestora, cu declarați de martori.

În speță, toți martorii,

atât cel audiat în fața instanței cât și ceilalți doi ale căror declarații autentificate

se află la dosarul cauzei, au fost unanimi în declarațiile lor privind stabilirea

reclamantului, împreună cu familia, în iunie 1940, în comuna C. de unde, în octombrie

1940, urmare a persecuțiilor etnice suferite ca efect al cedării Ardealului de Nord

prin Dictatul de la Viena, s-au refugiat în teritoriile rămase în administrația

Statului Român.

Față de aceste considerente,

considerând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există motive

de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge,

ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 691 din 28 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2008.