ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2343/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2343/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 755 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 6 ani închisoare și la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.182,43 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală până la data plății efective, în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și la plata sumei de 1.466 lei, despăgubiri civile reprezentând transportul victimei, plus dobânda legală până la plata efectivă, în favoarea părții civile Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.500 lei, despăgubiri civile și la plata sumei de 15.000 lei daune morale, în favoarea părții civile B.T. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în ziua de 28 aprilie 2008, partea vătămată B.T. l-a trimis pe nepotul său B.M. într-o grădină din aproprierea locuinței sale, în scopul de a aduna urzici pentru hrana păsărilor. Acolo, B.M. s-a întâlnit cu făptuitorul G.G. și, după ce s-au insultat și lovit reciproc, B.M. i-a aplicat o lovitură puternică lui G.G., fapt pentru care acesta a căzut, fiind găsit de fratele său G.I. Martorul G.I. i-a anunțat prin telefon pe frații săi G.C. și B.V. să vină la fața locului, pentru a-l transporta pe G.G. la spital. Inculpatul G.C. și martorul B.V. au ajuns la fața locului, la circa o oră după ce au primit telefon și, în timp ce încercau să-l urce în căruță pe G.G., la locul faptei au venit partea vătămată B.T.
și martorul B.M. În aceste condiții, inculpatul G.C. a luat un par de la vie și l-a lovit în cap pe B.T., producându-i grave leziuni. Astfel, din actul medico – legal a rezultat că B.T. a prezentat un politraumatism forte, hematom extradural voluminos, P-T-0 dr. operat, constatându-se și contuzii de trunchi și membre, leziunile produse necesitând pentru vindecare o perioadă de 75-80 zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a constatat că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate, salvarea acesteia datorându-se doar intervenției chirurgicale de specialitate efectuată în condiții de urgență. Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico - legal privind leziunile suferite de către aceasta, biletul de ieșire din spital emis de Spitalul nr. 1 Craiova la 14 mai 2008, certificatul medico – legal emis de S.M.L.
Gorj numitului G.G., depozițiile martorilor B.M., B.V., G.I., B.I., S.M., coroborate cu declarațiile inculpatului date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C. care, în principal, a solicitat să-i fie recunoscută circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar circumstanțe atenuante judiciare, din cele prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator. Prin decizia penală nr. 69 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul G.C.
împotriva sentinței penale nr. 755 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală. A fost desființată, în parte, sentința atacată, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și, în rejudecare: S-a făcut aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și a prevederilor art. 76 C. pen. și a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului, de la 6 ani, la 4 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova a reținut că, în cauză nu se impune recunoașterea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la scuza provocării, întrucât inculpatul nu a fost provocat de partea vătămată ci, dimpotrivă, venind după mult timp la locul faptei și fără a avea vreo altă discuție cu aceasta, i-a aplicat o lovitură puternică, cu un par, în zona capului, producându-i leziuni grave.
Având însă în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cât și comportarea sinceră a acestuia în timpul procesului penal, Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute în art. 74 lit. a) și c) C. pen., împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor prevăzute de art. 76 C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Împotriva deciziei penale nr. 69 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs inculpatul G.C., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 86 7 C. pen., respectiv să se stabilească ca modalitate de executare a pedepsei, executarea acesteia la locul de muncă, prezentând și acordul dat în acest sens de societatea comercială la care a lucrat anterior.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. La individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, instanța de apel a reținut și a dat eficiență, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat.
Astfel, s-au avut în vedere gravitatea faptei săvârșită de inculpat, care aduce atingere valorii sociale supreme, viața omului, împrejurările concrete ale comiterii acesteia (deși partea vătămată nu l-a provocat, în nici un mod pe inculpat, reacția acestuia a fost extrem de violentă, aplicându-i părții vătămate o lovitură puternică cu un par în zona capului – zonă vitală), precum și urmările produse (din raportul de constatare medico – legală rezultând că partea vătămată a prezentat un politraumatism forte, viața acesteia fiind salvată doar datorită intervenției medicale promte). În aceste condiții și, având în vedere că instanța de apel i-a recunoscut inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.
(lipsa antecedentelor penale și conduita sinceră adoptată pe parcursul cercetărilor), nu se mai pot avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și apel și nici stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei, așa cum a solicitat recurentul inculpat. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Având în vedere că inculpatul a comis o faptă reprobabilă, de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte constată că, instanța de apel a dat dovadă de maximum de clemență, stabilind pedeapsa sub limita minimă prevăzută de textul sancționator, prin recunoașterea de circumstanțe atenuante judiciare. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 69 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 69 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.