ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
de față;
În baza actelor și
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 32 din 16 martie
2009, Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul P.T.D., la pedeapsa de 7 ani și
6 luni închisoare și la pedeapsa complementară de 4 ani constând în
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la
art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin.
(1) C. pen., cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și la Cauza Sabău și Pircălab vs România, a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a
și lit. b) C. pen.
A fost obligat
inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune morale în sumă de 10.000
RON către partea civilă P.T., precum și la cheltuieli de spitalizare ocazionate
de internarea părții civile menționate, în sumă de 4.599,828 RON către Spitalul
Județean de Urgență Slatina și în sumă de 236,23 RON către Spitalul Clinic
Județean de Urgență Craiova.
Inculpatul a mai fost
obligat la cheltuieli judiciare în sumă de 25 RON către partea civilă P.T. și
în sumă de 800 RON către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Între inculpat și
partea civilă P.T. existau relații tensionate vechi, generate de alterarea
relațiilor de familie ale inculpatului cu o nepoată a părții civile.
În seara de 27 august
2007, pe un drum public din apropierea satului C. al comunei F., partea civilă
circula pe o bicicletă și a fost ajunsă din spate de inculpat care conducea o
căruță cu doi cai și, după două încercări, inculpatul a barat drumul părții
civile, după care, după un schimb de cuvinte, a lovit-o, în mod repetat și cu
intensitate, cu un obiect contondent în zona capului, a feței și a membrelor
superioare până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, iar inculpatul a
părăsit locul faptei.
La rândul său, partea
civilă s-a deplasat în comuna din apropiere, a întâlnit pe martorii C.D., C.I.
și C.J., cărora le-a descris agresiunea inculpatului asupra sa, iar martorii au
depus diligențele pentru transportarea victimei la spital.
Expertiza
medico-legală din 31 octombrie 2008 efectuată de Serviciul Județean de Medicină
Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina a stabilit că partea
civilă P.T. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la 27
august 2007, prin lovire cu și de corpuri contondente care au necesitat 65 - 70
de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, iar aceste leziuni au pus
viața victimei în primejdie. Din același raport de expertiză mai rezultă că
internările succesive la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost necesare
pentru stabilirea diagnosticului și aplicarea tratamentului, iar absența
dinților 11, 21 și mobilitatea anormală a dinților 12, 13, 22, 23 se datorează
paradontozei, afecțiune preexistentă agresiunii din data de 27 august 2007.
În cursul procesului,
partea vătămată P.T., constituită parte civilă, a susținut că în timp ce se
deplasa pe bicicletă pe un drum public în apropierea satului C., l-a întâlnit
pe inculpatul P.T.D., care conducea o căruță cu doi cai și care a încercat în
mod repetat să-i bareze drumul cu căruța și când a reușit, după un schimb scurt
de cuvinte, a lovit-o cu muchia unei securi în zona capului, lovituri barate cu
brațul, astfel că inculpatul a reușit doar să o lovească peste mână și față,
producându-i fractura oaselor nazale, urmate de pierderea echilibrului și
cădere.
Susținerile părții
civile sunt confirmate atât de certificatul medico-legal din 14 septembrie
2007, de expertiza medico-legală din 31 octombrie 2008, cât și de declarațiile
martorilor C.J., C.I. și C.D., care au văzut victima imediat după agresiune și
au putut observa că avea sânge în zona feței și la gură, arăta desfigurată,
avea mâna și coaste rupte și le-a relatat cu greutate că a fost lovită de
inculpatul P.T.D. cu o secure. În plus, martorul C.D. a arătat că după ce a
condus victima la locuința surorii sale și a anunțat salvarea, a mers la locul
agresiunii pentru a recupera bicicleta, pe care a găsit-o cu o roată strâmbă și
cu urme de sânge, urme prezente și pe locul unde era căzută.
Inculpatul P.T.D. -
în declarațiile sale date la urmărire penală - a recunoscut că a avut un
conflict cu partea civilă în seara de 27 august 2007, în apropierea satului C.,
în condițiile în care, la întâlnire, partea civilă i-a cerut să o lase să urce
bicicleta în căruță și după ce s-a urcat, partea civilă l-a lovit cu un cuțit
în spate și pentru a se apăra, a lovit-o la rândul lui cu pumnul peste mâini și
față. Într-o altă variantă nuanțată în fața instanței, inculpatul a susținut că
în timpul în care el a încercat să urce bicicleta în căruță, partea civilă l-a
lovit cu un cuțit în spate, în partea stângă, iar el s-a apărat în modul deja
descris, astfel că s-a aflat în legitimă apărare și sunt incidente prevederile
art. 44 alin. (2) C. pen.
În dovedirea
apărării, inculpatului a prezentat certificatul medico-legal din 30 august
2007, din care rezultă că în ziua de 27 august 2007 a suferit leziuni
traumatice care au necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale și nu au pus în
primejdie viața victimei.
De asemenea, au fost
audiați, în același sens, martorii P.G.I. - vărul inculpatului și P.A. - mama
inculpatului, din depozițiile cărora rezultă că, în seara de 27 august 2007,
inculpatul le-a relatat că partea civilă l-a rugat să o ia în căruță cu
bicicleta și când inculpatul s-a aplecat, a fost lovit cu cuțitul în spate.
Instanța a solicitat
și a obținut de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt Rezoluția din 20 februarie
2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.T. pentru
infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i)
și alin. (2) C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei pentru
infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Caracal.
Instanța nu a reținut
ca veridică afirmația părții vătămate în sensul că inculpatul a folosit o
secure, deoarece acest obiect nu a fost identificat cu ocazia cercetărilor. Leziunile
descrise în actele medico-legale eliberate victimei conduc la concluzia că s-a
folosit un obiect contondent, dar nu secure neapărat, iar folosirea eventuală a
unui asemenea obiect, fie și cu muchia, ar fi produs leziuni mult mai grave.
Din aceste considerente,
instanța a reținut că inculpatul P.T.D., cu intenție directă, i-a aplicat
victimei mai multe lovituri, probabil cu o bâtă, în cap și peste membrele
superioare, producându-i un pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea
inferioară humerus stâng și fractură treimea distală, oase nazale cu deplasare,
leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data
producerii acestora, dacă nu survin complicații; leziunile au pus în primejdie
viața victimei, iar fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 alin. (1)
rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.
De asemenea, instanța
nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în stare de legitimă
apărare în condițiile art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece lipsesc dovezi
concludente care să confirme situația de fapt descrisă de acesta.
Este de necontestat
faptul că inculpatul deține un certificat medico-legal din care rezultă că
acesta a prezentat o leziune traumatică ce poate data din ziua de 27 august
2007, produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ce a necesitat 7 - 8
zile îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața acestuia, dar, în
declarațiile sale, inculpatul a prezentat variante diferite la urmărirea penală
și în fața instanței, descrise mai sus, dar niciuna din variante nu este
verosimilă, întrucât chiar inculpatul a confirmat faptul că partea civilă era
supărată pe el deoarece se despărțise de nepoata acestuia și nu există nicio
justificare pentru solicitarea de către partea vătămată de a se urca în căruță,
apărarea fiind infirmată de împrejurarea că bicicleta, recuperată de martorul
C.D., a fost găsită deteriorată, ceea ce exclude urcarea acesteia în căruță de
către victimă.
Pentru aceste
considerente, instanța nu a reținut starea de legitimă apărare prevăzută de
art. 44 alin. (2) C. pen. și nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73
lit. b) din același cod, respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei
puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, din probele
administrate desprinzându-se concluzia că fapta nu a fost săvârșită ca urmare a
unei tulburări generată de atitudinea victimei.
Instanța a reținut,
în schimb, că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de
modul în care s-a realizat în concret acțiunea care constituie elementul
material al infracțiunii de tentativă de omor calificat și a coroborat aceste
date cu datele privind persoana inculpatului, din care rezultă că acesta nu are
antecedente penale, întrucât pentru pedepsele menționate în fișa de cazier
judiciar a intervenit reabilitarea, a avut o atitudine relativ sinceră, are un
grad redus de cultură, considerente din care a apreciat că aplicarea pedepsei
închisorii într-un cuantum care să coincidă cu limita minimă prevăzută de lege
este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv al
acesteia.
Curtea de Apel
Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 115
din 11 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva
Sentinței penale nr. 32 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în
Dosarul nr. 1010/104/2008, a desființat în parte sentința penală pe latură
penală și, în rejudecare, a reținut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.
pen. și l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20
raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din același cod la
pedeapsa închisorii de 4 ani, la pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen. și în baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de același
text de lege, ca pedeapsă accesorie.
A menținut celelalte
dispoziții ale sentinței penale atacate.
În apelul său,
inculpatul a susținut că faptei sale i s-a dat o încadrare juridică greșită și
a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale, schimbarea
încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 alin. (1)
rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea
prevăzută de art. 182 din același cod și achitarea sa, cu reținerea
prevederilor art. 44 alin. (2) din cod, iar în subsidiar a solicitat redozarea
pedepsei și reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de
art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
Pentru a decide
astfel, instanța de control judiciar a reținut că încadrarea juridică dată
faptei săvârșite de inculpat la data de 27 august 2007 în art. 20 alin. (1)
rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. este corectă, dar
din analiza probelor administrate în tot cursul procesului penal, inclusiv
declarațiile inculpatului și ale părții vătămate date în fața instanței de
apel, dar și a raportului de expertiză medico-legală din 20 aprilie 2010, care
a concluzionat că inculpatul P.T.D. a prezentat o leziune produsă prin lovire
cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, lovitură aplicată din spatele
victimei, în timp ce aceasta era aplecată, a apreciat că inculpatul a săvârșit
infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de
o provocare din partea părții vătămate P.T., produsă prin violență, astfel că a
reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de
art. 73 lit. b) C. pen.
Instanța de apel a
considerat că fapta inculpatului nu este susceptibilă de încadrare în
dispozițiile art. 182 C. pen., având în vedere urmările leziunilor aplicate
victimei, intensitatea acestora, zonele vizate de inculpat, respectiv capul
victimei, obiectul folosit - o bâtă, intenția de a ucide fiind evidentă, precum
și existența raportului de cauzalitate între fapta inculpatului și urmările
acesteia, după cum nu se poate aprecia că inculpatul a comis infracțiunea în
stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece
probele nu confirmă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru a înlătura un
atac material, direct, imediat și injust împotriva sa și care să pună în
pericol grav persoana acestuia.
De asemenea, instanța
de apel a apreciat că nu se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81
C. pen., deoarece fapta săvârșită are un grad ridicat de pericol social, iar
inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, a mai fost anterior condamnat
pentru infracțiuni de violență și chiar dacă pentru pedeapsa aplicată a
intervenit reabilitarea, acesta a manifestat în continuare perseverență
infracțională.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova și inculpatul P.T.D.
În recursul
parchetului, întemeiat pe prevederile art. 385
9
alin. (1) pct. 14 și
17
1
C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit s-a reținut în
favoarea inculpatului P.T.D. aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,
cărora, în ce privește individualizarea pedepsei, li s-a dat o eficiență
nejustificat de mare, iar în ceea ce privește rezolvarea acțiunii civile,
această circumstanță nu a fost luată în considerare.
Inculpatul, în recursul
său scris și prin avocatul din oficiu, în temeiul art. 385
9
alin.
(1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, schimbarea
încadrării juridice și reducerea pedepsei.
Examinând hotărârea
atacată prin prisma criticilor formulate se constată că doar recursul declarat
de parchet este întemeiat, așa cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 73 lit.
b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă împrejurarea în care săvârșirea
infracțiunii are loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin
violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune
ilicită gravă, iar potrivit art. 76 alin. (2) din același cod, în cazul
infracțiunii de omor, dacă se constată că există circumstanțe atenuante,
pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul
special.
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului se constată că între inculpatul P.T.D. și partea civilă
P.T. relațiile erau alterate din motive familiale, iar în ziua de 27 august
2007, părțile s-au întâlnit pe drumul public din apropierea satului C. al
comunei F., între ele a avut loc un conflict, urmare căruia partea civilă și-a
abandonat bicicleta pe care se deplasa la locul agresiunii și a ajuns la
domiciliu, plin de sânge în zona feței, iar familia a fost nevoită să anunțe
salvarea și să-l conducă la Spitalul Caracal pentru a i se acorda asistență
medicală de urgență.
Partea civilă P.T. a
fost internat la Spitalul Orășenesc Caracal, Spitalul Județean de Urgență
Slatina și Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, mai multe perioade de timp, cu
diagnosticul „pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea inferioară
humerus stâng și fractură treimea distală oase nazale cu deplasare", iar din
certificatul medico-legal din 14 septembrie 2007 rezultă că acesta a prezentat
leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri
contondente, leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale și
au pus în primejdie viața victimei. Raportul de expertiză medico-legală din 31
octombrie 2008, efectuat în cauză, a confirmat concluziile din certificatul
medico-legal menționate mai sus, cu precizarea că absența dinților 11, 21 și
mobilitatea anormală a dinților 12, 13, 22 și 23 este datorată parodontozei,
afecțiune preexistentă agresiunii din 27 august 2007.
Curtea apreciază că
instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă în cauză, în sensul că
în ziua de 27 august 2007, în condițiile existenței unor relații de dușmănie
între părți, acestea s-au întâlnit pe un drum public din apropierea satului C.
al comunei F. și inculpatul P.T.D. a lovit pe partea civilă P.T. cu un obiect
contondent, în mod repetat și cu intensitate în zona capului, a feței și a
membrelor superioare, până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, fiind
nevoită ulterior să o abandoneze la locul faptei și să se deplaseze pe jos la
domiciliu.
Pe deplin temei,
instanța de fond nu a reținut ca veridică susținerea părții vătămate în sensul
că a fost lovită cu muchia unei securi, pe considerentul principal că folosirea
unui asemenea obiect ar fi produs leziuni și mai grave, în realitate
folosindu-se un obiect contondent. Argumentele primei instanțe legate de
obiectul folosit de inculpat la agresiune sunt susținute și de relațiile
oferite de partea vătămată la internarea din 28 august 2007 la Spitalul
Județean de Urgență Slatina, medicului ortoped, în sensul că a fost lovit „cu o
furcă de un vecin".
Curtea consideră, de
asemenea, că este întemeiată aprecierea instanței de fond și cu privire la
înlăturarea apărării inculpatului, în sensul că s-ar fi aflat în stare de
legitimă apărare, pe baza unei analize judicioase a probelor administrate cu
privire la acest aspect, respectiv a declarațiilor inculpatului, care a
prezentat mai multe variante de produce a agresiunii din partea părții
vătămate, toate neverosimile, a certificatului medico-legal din 30 august 2007,
eliberat de Serviciul de Medicină Legală Olt și a raportului de expertiză
medico-legală din 20 aprilie 2010 efectuat de I.M.L. Craiova, astfel că plaga
înjunghiată nepenentrantă de 2,5 cm în regiunea scapulară stângă a putut fi
produsă de victimă pentru a se apăra de agresiunea inculpatului, care a lovit-o
în mod repetat, cu intensitate, folosind un corp contondent, în zone vitale ale
corpului. La considerentele instanței de fond se adaugă și împrejurarea că
victima se deplasa pe bicicletă, iar inculpatul cu o căruță, în momentul
premergător faptei, și ea nu putea obiectiv să declanșeze atacul împotriva inculpatului
prin care să-i producă o puternică tulburare sau emoție, sub imperiul căreia să
acționeze la rândul său împotriva victimei.
Totodată, Curtea
apreciază că instanța de fond a evaluat corespunzător gradul ridicat de pericol
social al faptei săvârșite de inculpat și la stabilirea pedepsei aplicate a
avut în vedere atât circumstanțele reale ale faptei, care constituie
infracțiunea de tentativă de omor calificat, cât și de circumstanțele personale
ale inculpatului, astfel că pedeapsa cu închisoare aplicată, în cuantum situat
la limita minimă prevăzută de lege, realizează atât constrângerea inculpatului,
cât și reeducarea acestuia, fiind îndeplinite cerințele art. 72 și 52 C. pen.
Este evident că instanța de apel, în mod greșit a reținut în favoarea inculpatului
circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și tot greșit a
redus pedeapsa aplicată de la 7 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare,
considerente din care decizia penală pronunțată de instanța de control judiciar
va fi casată, potrivit art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen.,
deoarece a făcut o aplicare greșită a legii și se va menține hotărârea
instanței de fond.
Cu privire la
celelalte critici ale parchetului, în sensul că la individualizarea pedepsei de
instanța de apel s-ar fi dat o eficiență nejustificat de mare circumstanței
atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., iar la rezolvarea acțiunii
civile nu le-a luat în considerare, față de măsura pe care o va dispune nu mai
este oportună analiza acestora.
În consecință, pentru
considerentele de mai sus, potrivit art. 385
15
pct. 2 lit. a) C.
proc. pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa decizia penală
atacată și va menține Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2009 a Tribunalului
Olt.
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de inculpat, în recursul său scris, precum și în
concluziile orale ale apărătorului din oficiu, care se încadrează în
dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., se
constată că cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen. în
infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din același cod, reducerea
pedepsei și executarea acesteia în condițiile art. 86
1
C. pen. sunt
neîntemeiate, potrivit considerentelor pentru care urmează a fi admis
recursului parchetului, precum și a următoarelor:
Este neîndoielnic
faptul că în ziua de 27 august 2007, pe fondul unor relații anterioare de
dușmănie, inculpatul P.T.D. a lovit pe partea vătămată P.T., cu intenție
directă, cu un obiect contondent, probabil o furcă metalică, în mod repetat și
cu intensitate în zona capului, a feței și a membrelor superioare, producându-i
leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale și au pus viața
victimei în primejdie, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la
art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen., cum în mod corect a reținut
instanța de fond și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută
de art. 182 alin. (1) din același cod.
Pedeapsa aplicată
inculpatului a fost just individualizată de instanța de fond, așa cum s-a
analizat mai sus, atât în privința cuantumului pedepsei, cât și al modalității
de executare, astfel că nu sunt temeiuri de reducere a acesteia, iar cuantumul
stabilit al pedepsei face inaplicabile prevederile art. 86
1
C. pen.,
așa cum a solicitat acesta, deoarece pedeapsa aplicată nu se încadrează în
condițiile prevăzute de lit. a) din acest text de lege.
Totodată, nu se
constată nici alte motive de casare dintre cele prevăzute de art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., susceptibile de a fi luate în discuție din oficiu și
în consecință, potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T.D.
De asemenea, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata
sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei
penale nr. 115 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Casează decizia
penală atacată și menține Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2009 a
Tribunalului Olt.
Respinge ca nefondat
recursul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva aceleiași decizii.
Obligă
recurentul-inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma
de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 13 decembrie 2010.