ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2010

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2009, Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul P.T.D., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară de 4 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Cauza Sabău și Pircălab vs România, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune morale în sumă de 10.000 RON către partea civilă P.T., precum și la cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții civile menționate, în sumă de 4.599,828 RON către Spitalul Județean de Urgență Slatina și în sumă de 236,23 RON către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare în sumă de 25 RON către partea civilă P.T. și în sumă de 800 RON către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Între inculpat și partea civilă P.T. existau relații tensionate vechi, generate de alterarea relațiilor de familie ale inculpatului cu o nepoată a părții civile.

În seara de 27 august 2007, pe un drum public din apropierea satului C. al comunei F., partea civilă circula pe o bicicletă și a fost ajunsă din spate de inculpat care conducea o căruță cu doi cai și, după două încercări, inculpatul a barat drumul părții civile, după care, după un schimb de cuvinte, a lovit-o, în mod repetat și cu intensitate, cu un obiect contondent în zona capului, a feței și a membrelor superioare până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, iar inculpatul a părăsit locul faptei. La rândul său, partea civilă s-a deplasat în comuna din apropiere, a întâlnit pe martorii C.D., C.I. și C.J., cărora le-a descris agresiunea inculpatului asupra sa, iar martorii au depus diligențele pentru transportarea victimei la spital.

Expertiza medico-legală din 31 octombrie 2008 efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina a stabilit că partea civilă P.T. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la 27 august 2007, prin lovire cu și de corpuri contondente care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, iar aceste leziuni au pus viața victimei în primejdie.

Din același raport de expertiză mai rezultă că internările succesive la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost necesare pentru stabilirea diagnosticului și aplicarea tratamentului, iar absența dinților 11, 21 și mobilitatea anormală a dinților 12, 13, 22, 23 se datorează paradontozei, afecțiune preexistentă agresiunii din data de 27 august 2007. În cursul procesului, partea vătămată P.T., constituită parte civilă, a susținut că în timp ce se deplasa pe bicicletă pe un drum public în apropierea satului C., l-a întâlnit pe inculpatul P.T.D., care conducea o căruță cu doi cai și care a încercat în mod repetat să-i bareze drumul cu căruța și când a reușit, după un schimb scurt de cuvinte, a lovit-o cu muchia unei securi în zona capului, lovituri barate cu brațul, astfel că inculpatul a reușit doar să o lovească peste mână și față, producându-i fractura oaselor nazale, urmate de pierderea echilibrului și cădere.

Susținerile părții civile sunt confirmate atât de certificatul medico-legal din 14 septembrie 2007, de expertiza medico-legală din 31 octombrie 2008, cât și de declarațiile martorilor C.J., C.I. și C.D., care au văzut victima imediat după agresiune și au putut observa că avea sânge în zona feței și la gură, arăta desfigurată, avea mâna și coaste rupte și le-a relatat cu greutate că a fost lovită de inculpatul P.T.D. cu o secure. În plus, martorul C.D. a arătat că după ce a condus victima la locuința surorii sale și a anunțat salvarea, a mers la locul agresiunii pentru a recupera bicicleta, pe care a găsit-o cu o roată strâmbă și cu urme de sânge, urme prezente și pe locul unde era căzută. Inculpatul P.T.D.

- în declarațiile sale date la urmărire penală - a recunoscut că a avut un conflict cu partea civilă în seara de 27 august 2007, în apropierea satului C., în condițiile în care, la întâlnire, partea civilă i-a cerut să o lase să urce bicicleta în căruță și după ce s-a urcat, partea civilă l-a lovit cu un cuțit în spate și pentru a se apăra, a lovit-o la rândul lui cu pumnul peste mâini și față. Într-o altă variantă nuanțată în fața instanței, inculpatul a susținut că în timpul în care el a încercat să urce bicicleta în căruță, partea civilă l-a lovit cu un cuțit în spate, în partea stângă, iar el s-a apărat în modul deja descris, astfel că s-a aflat în legitimă apărare și sunt incidente prevederile art. 44 alin. (2) C. pen.

În dovedirea apărării, inculpatului a prezentat certificatul medico-legal din 30 august 2007, din care rezultă că în ziua de 27 august 2007 a suferit leziuni traumatice care au necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei. De asemenea, au fost audiați, în același sens, martorii P.G.I. - vărul inculpatului și P.A. - mama inculpatului, din depozițiile cărora rezultă că, în seara de 27 august 2007, inculpatul le-a relatat că partea civilă l-a rugat să o ia în căruță cu bicicleta și când inculpatul s-a aplecat, a fost lovit cu cuțitul în spate. Instanța a solicitat și a obținut de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt Rezoluția din 20 februarie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.T.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal. Instanța nu a reținut ca veridică afirmația părții vătămate în sensul că inculpatul a folosit o secure, deoarece acest obiect nu a fost identificat cu ocazia cercetărilor. Leziunile descrise în actele medico-legale eliberate victimei conduc la concluzia că s-a folosit un obiect contondent, dar nu secure neapărat, iar folosirea eventuală a unui asemenea obiect, fie și cu muchia, ar fi produs leziuni mult mai grave.

Din aceste considerente, instanța a reținut că inculpatul P.T.D., cu intenție directă, i-a aplicat victimei mai multe lovituri, probabil cu o bâtă, în cap și peste membrele superioare, producându-i un pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea inferioară humerus stâng și fractură treimea distală, oase nazale cu deplasare, leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora, dacă nu survin complicații; leziunile au pus în primejdie viața victimei, iar fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare în condițiile art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece lipsesc dovezi concludente care să confirme situația de fapt descrisă de acesta.

Este de necontestat faptul că inculpatul deține un certificat medico-legal din care rezultă că acesta a prezentat o leziune traumatică ce poate data din ziua de 27 august 2007, produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ce a necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața acestuia, dar, în declarațiile sale, inculpatul a prezentat variante diferite la urmărirea penală și în fața instanței, descrise mai sus, dar niciuna din variante nu este verosimilă, întrucât chiar inculpatul a confirmat faptul că partea civilă era supărată pe el deoarece se despărțise de nepoata acestuia și nu există nicio justificare pentru solicitarea de către partea vătămată de a se urca în căruță, apărarea fiind infirmată de împrejurarea că bicicleta, recuperată de martorul C.D., a fost găsită deteriorată, ceea ce exclude urcarea acesteia în căruță de către victimă.

Pentru aceste considerente, instanța nu a reținut starea de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. și nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din același cod, respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, din probele administrate desprinzându-se concluzia că fapta nu a fost săvârșită ca urmare a unei tulburări generată de atitudinea victimei.

Instanța a reținut, în schimb, că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-a realizat în concret acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii de tentativă de omor calificat și a coroborat aceste date cu datele privind persoana inculpatului, din care rezultă că acesta nu are antecedente penale, întrucât pentru pedepsele menționate în fișa de cazier judiciar a intervenit reabilitarea, a avut o atitudine relativ sinceră, are un grad redus de cultură, considerente din care a apreciat că aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum care să coincidă cu limita minimă prevăzută de lege este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv al acesteia.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 115 din 11 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva Sentinței penale nr. 32 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1010/104/2008, a desființat în parte sentința penală pe latură penală și, în rejudecare, a reținut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din același cod la pedeapsa închisorii de 4 ani, la pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

și în baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de același text de lege, ca pedeapsă accesorie. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În apelul său, inculpatul a susținut că faptei sale i s-a dat o încadrare juridică greșită și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 din același cod și achitarea sa, cu reținerea prevederilor art. 44 alin. (2) din cod, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei și reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat la data de 27 august 2007 în art. 20 alin. (1) rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. este corectă, dar din analiza probelor administrate în tot cursul procesului penal, inclusiv declarațiile inculpatului și ale părții vătămate date în fața instanței de apel, dar și a raportului de expertiză medico-legală din 20 aprilie 2010, care a concluzionat că inculpatul P.T.D.

a prezentat o leziune produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, lovitură aplicată din spatele victimei, în timp ce aceasta era aplecată, a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate P.T., produsă prin violență, astfel că a reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Instanța de apel a considerat că fapta inculpatului nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 182 C. pen., având în vedere urmările leziunilor aplicate victimei, intensitatea acestora, zonele vizate de inculpat, respectiv capul victimei, obiectul folosit - o bâtă, intenția de a ucide fiind evidentă, precum și existența raportului de cauzalitate între fapta inculpatului și urmările acesteia, după cum nu se poate aprecia că inculpatul a comis infracțiunea în stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece probele nu confirmă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust împotriva sa și care să pună în pericol grav persoana acestuia.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că nu se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 C. pen., deoarece fapta săvârșită are un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni de violență și chiar dacă pentru pedeapsa aplicată a intervenit reabilitarea, acesta a manifestat în continuare perseverență infracțională. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul P.T.D. În recursul parchetului, întemeiat pe prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 1 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit s-a reținut în favoarea inculpatului P.T.D.

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cărora, în ce privește individualizarea pedepsei, li s-a dat o eficiență nejustificat de mare, iar în ceea ce privește rezolvarea acțiunii civile, această circumstanță nu a fost luată în considerare. Inculpatul, în recursul său scris și prin avocatul din oficiu, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că doar recursul declarat de parchet este întemeiat, așa cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă împrejurarea în care săvârșirea infracțiunii are loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar potrivit art. 76 alin. (2) din același cod, în cazul infracțiunii de omor, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că între inculpatul P.T.D. și partea civilă P.T.

relațiile erau alterate din motive familiale, iar în ziua de 27 august 2007, părțile s-au întâlnit pe drumul public din apropierea satului C. al comunei F., între ele a avut loc un conflict, urmare căruia partea civilă și-a abandonat bicicleta pe care se deplasa la locul agresiunii și a ajuns la domiciliu, plin de sânge în zona feței, iar familia a fost nevoită să anunțe salvarea și să-l conducă la Spitalul Caracal pentru a i se acorda asistență medicală de urgență. Partea civilă P.T.

a fost internat la Spitalul Orășenesc Caracal, Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, mai multe perioade de timp, cu diagnosticul „pneumotorax stâng drenat, fractură deschisă treimea inferioară humerus stâng și fractură treimea distală oase nazale cu deplasare", iar din certificatul medico-legal din 14 septembrie 2007 rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri contondente, leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.

Raportul de expertiză medico-legală din 31 octombrie 2008, efectuat în cauză, a confirmat concluziile din certificatul medico-legal menționate mai sus, cu precizarea că absența dinților 11, 21 și mobilitatea anormală a dinților 12, 13, 22 și 23 este datorată parodontozei, afecțiune preexistentă agresiunii din 27 august 2007. Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă în cauză, în sensul că în ziua de 27 august 2007, în condițiile existenței unor relații de dușmănie între părți, acestea s-au întâlnit pe un drum public din apropierea satului C. al comunei F. și inculpatul P.T.D. a lovit pe partea civilă P.T. cu un obiect contondent, în mod repetat și cu intensitate în zona capului, a feței și a membrelor superioare, până când partea civilă a căzut de pe bicicletă, fiind nevoită ulterior să o abandoneze la locul faptei și să se deplaseze pe jos la domiciliu.

Pe deplin temei, instanța de fond nu a reținut ca veridică susținerea părții vătămate în sensul că a fost lovită cu muchia unei securi, pe considerentul principal că folosirea unui asemenea obiect ar fi produs leziuni și mai grave, în realitate folosindu-se un obiect contondent.

Argumentele primei instanțe legate de obiectul folosit de inculpat la agresiune sunt susținute și de relațiile oferite de partea vătămată la internarea din 28 august 2007 la Spitalul Județean de Urgență Slatina, medicului ortoped, în sensul că a fost lovit „cu o furcă de un vecin". Curtea consideră, de asemenea, că este întemeiată aprecierea instanței de fond și cu privire la înlăturarea apărării inculpatului, în sensul că s-ar fi aflat în stare de legitimă apărare, pe baza unei analize judicioase a probelor administrate cu privire la acest aspect, respectiv a declarațiilor inculpatului, care a prezentat mai multe variante de produce a agresiunii din partea părții vătămate, toate neverosimile, a certificatului medico-legal din 30 august 2007, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Olt și a raportului de expertiză medico-legală din 20 aprilie 2010 efectuat de I.M.L.

Craiova, astfel că plaga înjunghiată nepenentrantă de 2,5 cm în regiunea scapulară stângă a putut fi produsă de victimă pentru a se apăra de agresiunea inculpatului, care a lovit-o în mod repetat, cu intensitate, folosind un corp contondent, în zone vitale ale corpului. La considerentele instanței de fond se adaugă și împrejurarea că victima se deplasa pe bicicletă, iar inculpatul cu o căruță, în momentul premergător faptei, și ea nu putea obiectiv să declanșeze atacul împotriva inculpatului prin care să-i producă o puternică tulburare sau emoție, sub imperiul căreia să acționeze la rândul său împotriva victimei.

Totodată, Curtea apreciază că instanța de fond a evaluat corespunzător gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite de inculpat și la stabilirea pedepsei aplicate a avut în vedere atât circumstanțele reale ale faptei, care constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că pedeapsa cu închisoare aplicată, în cuantum situat la limita minimă prevăzută de lege, realizează atât constrângerea inculpatului, cât și reeducarea acestuia, fiind îndeplinite cerințele art. 72 și 52 C. pen. Este evident că instanța de apel, în mod greșit a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și tot greșit a redus pedeapsa aplicată de la 7 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, considerente din care decizia penală pronunțată de instanța de control judiciar va fi casată, potrivit art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., deoarece a făcut o aplicare greșită a legii și se va menține hotărârea instanței de fond. Cu privire la celelalte critici ale parchetului, în sensul că la individualizarea pedepsei de instanța de apel s-ar fi dat o eficiență nejustificat de mare circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., iar la rezolvarea acțiunii civile nu le-a luat în considerare, față de măsura pe care o va dispune nu mai este oportună analiza acestora. În consecință, pentru considerentele de mai sus, potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa decizia penală atacată și va menține Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2009 a Tribunalului Olt. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat, în recursul său scris, precum și în concluziile orale ale apărătorului din oficiu, care se încadrează în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., se constată că cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din același cod, reducerea pedepsei și executarea acesteia în condițiile art. 86 1 C. pen. sunt neîntemeiate, potrivit considerentelor pentru care urmează a fi admis recursului parchetului, precum și a următoarelor: Este neîndoielnic faptul că în ziua de 27 august 2007, pe fondul unor relații anterioare de dușmănie, inculpatul P.T.D.

a lovit pe partea vătămată P.T., cu intenție directă, cu un obiect contondent, probabil o furcă metalică, în mod repetat și cu intensitate în zona capului, a feței și a membrelor superioare, producându-i leziuni care au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale și au pus viața victimei în primejdie, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) și alin. (2) C. pen., cum în mod corect a reținut instanța de fond și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) din același cod.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată de instanța de fond, așa cum s-a analizat mai sus, atât în privința cuantumului pedepsei, cât și al modalității de executare, astfel că nu sunt temeiuri de reducere a acesteia, iar cuantumul stabilit al pedepsei face inaplicabile prevederile art. 86 1 C. pen., așa cum a solicitat acesta, deoarece pedeapsa aplicată nu se încadrează în condițiile prevăzute de lit. a) din acest text de lege. Totodată, nu se constată nici alte motive de casare dintre cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., susceptibile de a fi luate în discuție din oficiu și în consecință, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T.D.

De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 115 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și menține Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2009 a Tribunalului Olt. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T.D. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul-inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2010.