ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 872/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din

data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 08213/99/2006 în baza art. 300

2

– art. 160

b

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților B.E. și B.C.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 304 din data de 16 mai

2007 a Tribunalului Iași inculpatul B.E. a fost condamnat, la o pedeapsă

rezultantă de 13 ani închisoare, iar inculpatul B.C. a fost condamnat, la o

pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În fapt, s-a reținut că

inculpații B.E. și B.C. împreună și cu un alt inculpat, în seara de 18

februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A. și N.P. să-i însoțească la

locuința din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde le-au ținut împotriva

voinței acestora până la data de 19 februarie 2006, iar în acest interval de

timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenței și a amenințărilor să

întrețină relații sexuale normale, anale și orale.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal au declarat recurs inculpații B.E. și B.C., care prin

apărătorul desemnat din oficiu avocat C.I., au solicitat analizarea cauzei în

raport de dispozițiile art. 385

15

lit. d) și admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând,

în esență, faptul că, în mod greșit s-a menținut starea de arest a inculpatului

B.C. acesta poate fi judecat în stare de libertate iar cu privire la inculpatul

B.E. a considerat că în mod greșit i s-a respins cererea de recuzare.

A învederat instanței faptul

că această opinie aparține inculpatului B.E., însă în opinia avocatului din

oficiu încheierea de recuzare se poate ataca cu recurs, numai odată cu fondul

cauzei.

Recurentul inculpat B.E. a

învederat instanței că în mod greșit i s-a respins cererea de recuzare, și a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă

neprivativă de libertate.

Recurentul inculpat B.C. a

învederat instanței faptul că la data arestării avea vârsta de 16 ani și 6 luni

susținând că din martor a fost transformat în inculpat, că este nevinovat și a

stat în arest mai mult decât fracția pentru a fi eliberat condiționat, însă nu

poate fi liberat condiționat întrucât hotărârea de condamnare nu este

definitivă.

Examinând recursurile

declarate de

inculpații B.E. și B.C. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor

dosarului, se constată că prin încheierea de ședință din data de 24 februarie

2006 a Tribunalului Iași, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați,

că arestarea preventivă a inculpaților B.E. și B.C., s-a dispus în baza art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol și

lipsire de libertate în mod ilegal cu privire la inculpatul minor B.C. și de

viol, lipsire de libertate și tâlhărie cu privire la inculpatul B.E., constând

în aceea că în seara de 18 februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A. și N.P.

să-i însoțească la locuința din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde

le-au ținut împotriva voinței acestora până la data de 19 februarie 2006, iar

în acest interval de timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenței

și a amenințărilor să întrețină relații sexuale normale, anale și orale.

Cu privire la motivul de

recurs al inculpatului B.E. privind respingerea cererii de recuzare instanța a

reținut că sub acest aspect încheierea poate fi criticată numai odată cu

fondul, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Ținând seama de probele

cauzei, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, Curtea

consideră că în ceea ce îi privește pe inculpații B.E. și B.C. subzisă

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

1

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare

de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de

Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de

expirarea duratei arestării preventive.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că instanța de fond cât și cea a Curții de Apel Iași, s-au

conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, dacă constată

că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere,

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată,

instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile

în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații

B.E. și B.C. au comis

faptele de viol și lipsire de libertate în mod ilegal și viol, lipsire de

libertate și tâlhărie, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de

patru ani, și având în vedere și pedepsele aplicate de prima instanță, precum și

față de conduita procesuală a inculpaților B.E. și B.C., iar lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că

încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct.

1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate

fi lipsită de libertate, inculpații

B.E. și B.C. au fost inițial reținuți în vederea aducerii în

fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a

fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent [(art. 5

pct. 1 lit. a) din Convenței)], în speță, în temeiul sentinței de condamnare și

a încheierilor pronunțate de către instanța de fond și Curtea de Apel Iași prin

care s-a menținut starea de arest a inculpaților, încheieri pronunțate în

dosarul nr.

08213/99/2006.

Așadar, Înalta Curte

consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată,

întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite

atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F.,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E.

și B.C.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții - inculpați B.E. și B.C. vor fi obligați la plata sumei

de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.E. și B.C., împotriva încheierii de

ședință din data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 08213/99/2006.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 martie 2009.