ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 872/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 08213/99/2006 în baza art. 300 2 – art. 160 b C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților B.E. și B.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 304 din data de 16 mai 2007 a Tribunalului Iași inculpatul B.E. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, iar inculpatul B.C. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare. În fapt, s-a reținut că inculpații B.E. și B.C. împreună și cu un alt inculpat, în seara de 18 februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A.

și N.P. să-i însoțească la locuința din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde le-au ținut împotriva voinței acestora până la data de 19 februarie 2006, iar în acest interval de timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenței și a amenințărilor să întrețină relații sexuale normale, anale și orale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații B.E. și B.C., care prin apărătorul desemnat din oficiu avocat C.I., au solicitat analizarea cauzei în raport de dispozițiile art. 385 15 lit. d) și admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând, în esență, faptul că, în mod greșit s-a menținut starea de arest a inculpatului B.C.

acesta poate fi judecat în stare de libertate iar cu privire la inculpatul B.E. a considerat că în mod greșit i s-a respins cererea de recuzare. A învederat instanței faptul că această opinie aparține inculpatului B.E., însă în opinia avocatului din oficiu încheierea de recuzare se poate ataca cu recurs, numai odată cu fondul cauzei. Recurentul inculpat B.E. a învederat instanței că în mod greșit i s-a respins cererea de recuzare, și a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate. Recurentul inculpat B.C. a învederat instanței faptul că la data arestării avea vârsta de 16 ani și 6 luni susținând că din martor a fost transformat în inculpat, că este nevinovat și a stat în arest mai mult decât fracția pentru a fi eliberat condiționat, însă nu poate fi liberat condiționat întrucât hotărârea de condamnare nu este definitivă.

Examinând recursurile declarate de inculpații B.E. și B.C. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea de ședință din data de 24 februarie 2006 a Tribunalului Iași, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, că arestarea preventivă a inculpaților B.E. și B.C., s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol și lipsire de libertate în mod ilegal cu privire la inculpatul minor B.C. și de viol, lipsire de libertate și tâlhărie cu privire la inculpatul B.E., constând în aceea că în seara de 18 februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A.

și N.P. să-i însoțească la locuința din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde le-au ținut împotriva voinței acestora până la data de 19 februarie 2006, iar în acest interval de timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenței și a amenințărilor să întrețină relații sexuale normale, anale și orale. Cu privire la motivul de recurs al inculpatului B.E. privind respingerea cererii de recuzare instanța a reținut că sub acest aspect încheierea poate fi criticată numai odată cu fondul, ceea ce nu este cazul în speța de față. Ținând seama de probele cauzei, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, Curtea consideră că în ceea ce îi privește pe inculpații B.E. și B.C.

subzisă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 1 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond cât și cea a Curții de Apel Iași, s-au conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații B.E.

și B.C. au comis faptele de viol și lipsire de libertate în mod ilegal și viol, lipsire de libertate și tâlhărie, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, și având în vedere și pedepsele aplicate de prima instanță, precum și față de conduita procesuală a inculpaților B.E. și B.C., iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații B.E. și B.C.

au fost inițial reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței)], în speță, în temeiul sentinței de condamnare și a încheierilor pronunțate de către instanța de fond și Curtea de Apel Iași prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților, încheieri pronunțate în dosarul nr. 08213/99/2006. Așadar, Înalta Curte consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E. și B.C. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții - inculpați B.E. și B.C. vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E. și B.C., împotriva încheierii de ședință din data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 08213/99/2006. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.