ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1073/2009

Asupra recursului penal de

față:

Prin încheierea din ședința

publică din data de 26 februarie 2009, pronunțată în dosar nr. 08213/99/2006,

Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, în baza art. 51 alin. (3) C. proc.

pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii secții minori

și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași, formulată de inculpatul B.E.

În baza art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților

B.E., B.C. și B.D.A., măsură ce s-a dispus a fi verificată periodic, anterior

expirării termenului de 60 zile.

Pentru a pronunța această

încheiere, instanța de apel a constatat că, referitor la cererea de recuzare

formulată de inculpatul B.E., aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 51 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu privește pe judecătorii care

compun completul de judecată și procurorul de ședință și nu indică pentru

fiecare persoană în parte cazul de incompatibilitate invocat și temeiurile de

fapt cunoscute la momentul recuzării.

Instanța de apel a constatat

că nici temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au

încetat și nici nu s-au modificat, nefiind, deci, îndeplinite dispozițiile art.

139 C. proc. pen., și, în consecință, a dispus privarea în continuare de

libertate a inculpaților.

S-au avut în vedere

împrejurarea că inculpații au fost condamnați în fond pentru infracțiunile

reținute în sarcina lor, fără ca această soluție să fie definitivă, că

infracțiunile reținute se pedepsesc cu închisoarea mai mare de 4 ani, că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol, dată fiind natura

relațiilor sociale încălcate la momentul săvârșirii faptelor penale, dar și

modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile deduse judecății.

Împotriva soluției a

declarat recurs inculpatul B.E., invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie ale hotărârii instanței de apel.

În concret, se susține de

inculpat că nu i s-a comunicat încheierea de ședință prin care se dispusese

prelungirea măsurii arestării preventive, anterior, și nici soluția pronunțată

în recursul declarat, că judecata s-a făcut în ședință publică, că instanța nu

a avut în vedere faptul că a solicitat recuzarea completului de judecată și a

întregii secții de minori și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, că probele ce au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, dată fiind trecerea unei

perioade îndelungate, nu mai sunt de actualitate.

Examinând hotărârea prin

prisma criticilor recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Criticile inculpatului

privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitatea și

soluționarea cererii de recuzare formulate în fața instanței de apel nu pot

face obiectul verificărilor de către instanța de recurs, întrucât împotriva

acestor dispoziții, legiuitorul nu a prevăzut cale de atac separată de

controlul judiciar exercitat asupra fondului.

Verificând existența sau

inexistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive, în mod justificat s-a reținut de către instanța de apel că motivele

care au determinat luarea măsurii procesuale subzistă, neintervenind modificări

în conținutul acestora.

În cauză, sunt pe deplin

conturate indiciile temeinice în legătură cu săvârșirea faptelor penale care se

impută inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în primă instanță, s-a dispus

condamnarea acestuia.

În ceea ce privește

pericolul concret pentru ordinea publică, se poate constata că acesta subzistă

în raport de gravitatea faptelor reținute de acuzare, modalitatea concretă de

săvârșire a acestora și impactul social generat de aceste infracțiuni.

Prin urmare, constatând că

hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii din 26 februarie 2009

a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 08213./99/2006.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2009.