ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1073/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1073/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de
față:
Prin încheierea din ședința
publică din data de 26 februarie 2009, pronunțată în dosar nr. 08213/99/2006,
Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, în baza art. 51 alin. (3) C. proc.
pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii secții minori
și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Iași, formulată de inculpatul B.E.
În baza art. 300
2
C. proc. pen. și art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., a
constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților
B.E., B.C. și B.D.A., măsură ce s-a dispus a fi verificată periodic, anterior
expirării termenului de 60 zile.
Pentru a pronunța această
încheiere, instanța de apel a constatat că, referitor la cererea de recuzare
formulată de inculpatul B.E., aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile
art. 51 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu privește pe judecătorii care
compun completul de judecată și procurorul de ședință și nu indică pentru
fiecare persoană în parte cazul de incompatibilitate invocat și temeiurile de
fapt cunoscute la momentul recuzării.
Instanța de apel a constatat
că nici temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au
încetat și nici nu s-au modificat, nefiind, deci, îndeplinite dispozițiile art.
139 C. proc. pen., și, în consecință, a dispus privarea în continuare de
libertate a inculpaților.
S-au avut în vedere
împrejurarea că inculpații au fost condamnați în fond pentru infracțiunile
reținute în sarcina lor, fără ca această soluție să fie definitivă, că
infracțiunile reținute se pedepsesc cu închisoarea mai mare de 4 ani, că
lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol, dată fiind natura
relațiilor sociale încălcate la momentul săvârșirii faptelor penale, dar și
modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile deduse judecății.
Împotriva soluției a
declarat recurs inculpatul B.E., invocând motive de nelegalitate și
netemeinicie ale hotărârii instanței de apel.
În concret, se susține de
inculpat că nu i s-a comunicat încheierea de ședință prin care se dispusese
prelungirea măsurii arestării preventive, anterior, și nici soluția pronunțată
în recursul declarat, că judecata s-a făcut în ședință publică, că instanța nu
a avut în vedere faptul că a solicitat recuzarea completului de judecată și a
întregii secții de minori și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, că probele ce au fost avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive, dată fiind trecerea unei
perioade îndelungate, nu mai sunt de actualitate.
Examinând hotărârea prin
prisma criticilor recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept,
conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Criticile inculpatului
privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitatea și
soluționarea cererii de recuzare formulate în fața instanței de apel nu pot
face obiectul verificărilor de către instanța de recurs, întrucât împotriva
acestor dispoziții, legiuitorul nu a prevăzut cale de atac separată de
controlul judiciar exercitat asupra fondului.
Verificând existența sau
inexistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive, în mod justificat s-a reținut de către instanța de apel că motivele
care au determinat luarea măsurii procesuale subzistă, neintervenind modificări
în conținutul acestora.
În cauză, sunt pe deplin
conturate indiciile temeinice în legătură cu săvârșirea faptelor penale care se
impută inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în primă instanță, s-a dispus
condamnarea acestuia.
În ceea ce privește
pericolul concret pentru ordinea publică, se poate constata că acesta subzistă
în raport de gravitatea faptelor reținute de acuzare, modalitatea concretă de
săvârșire a acestora și impactul social generat de aceste infracțiuni.
Prin urmare, constatând că
hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii din 26 februarie 2009
a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 08213./99/2006.
Obligă recurentul inculpat
să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de
100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 martie 2009.