ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2818 din 23 octombrie 2008,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C.C.D., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, și a obligat autoritatea

pârâtă la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite acestuia pentru

perioada 18 mai 2007-

14 august 2007, în

calitate de ofițer de legătură în Italia, funcție căreia îi sunt aplicabile,

în

ceea ce privește salarizarea, dispozițiile legale privind personalul trimis în

misiune permanentă în străinătate, conform art. 17

alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007.

Prin aceeași sentință au fost respinse, ca

neîntemeiate, capetele de acțiune

având ca

obiect plata alocației de stat și acordarea de daune de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Este necontestat

de pârât și rezultă din actele dosarului că reclamantul a fost

selectat, în urma unui concurs, să

funcționeze în perioada 18 mai - 14 august 2007, în

calitate

de ofițer de legătură în Italia.

Temeiul legal al trimiterii reclamantului în

misiune sunt Ordinul M.I.R.A. nr. S/1

II

3554 din 28 iunie

2007 și Nota de raport nr. 67728 din 15 mai 2007, fiind emisă și adresă către

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

La întoarcerea în

țară, reclamantul a întocmit raport împreună cu punctele de

vedere ale direcțiilor de resort din cadrul M.I.R.A., în care solicita

reanalizarea situației salariale în raport de dispozițiile art. 17 alin. (1)

din O.U.G. nr. 30/2007, în

concret solicitând

plata drepturilor bănești cuvenite și contestând refuzul

nejustificat al autorității pârâte de a-i

reglementa situația drepturilor bănești solicitate în raportul personal nr. 1824139

din 12 septembrie 2008, înregistrat sub nr. 1824139/CCPI din 12 septembrie 2007.

Apreciază

instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile unui refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri privind un drept recunoscut

de lege, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

deoarece reclamantul a avut, în perioada 18 mai - 14 august 2007, calitatea de

ofițer de legătură în Italia, activitatea desfășurată vizând acordarea de

sprijin și asistență Serviciului de Cooperare Polițienească Internațională.

Reclamantul a

executat, reține prima instanță, o misiune specifică temporară

ca ofițer de legătură dar aceasta nu îl

exceptează de la aplicarea, în calitate de ofițer

de

legătură, a dispozițiilor speciale ale art. 17 alin. (7) din O.U.G. nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, conform cărora, în ceea ce privește salarizarea, acesta

beneficiază

de dispozițiile H.G. nr. 837/1995

privind personalul trimis în misiune permanentă în

străinătate.

De asemenea, se arată în considerentele

hotărârii recurate, în baza art. 17

alin. (7)

din O.U.G. nr. 30/2007, funcția reclamantului a fost asimilată și, pe cale de

consecință, este culpa pârâtului, care nu a inițiat procedura de corelare a

acestor

prevederi legale cu cele ale H.G. nr. 837/1995, în sensul ca

funcția de ofițer de

legătură avută de

reclamant să fie asimilată din punct de vedere al salarizării cu una

din

funcțiile prevăzute în Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi

bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor

Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele

culturale românești din străinătate.

Așa fiind, reține instanța de fond, reclamantul

este îndreptățit la plata

drepturilor

bănești pentru perioada în care a avut calitatea de ofițer de legătură în

Italia, conform art. 17 alin .(7) din O.U.G. nr. 30/2007, însă nu în cuantumul

precizat

și propus de reclamant, deoarece calcularea în concret a acestuia

s-a realizat ca

urmare a echivalării

funcției sale cu cea de atașat de afaceri adjunct clasa a Il-a,

echivalare

ipotetică realizată de reclamant fără corelarea actelor normative în vigoare.

Cuantumul în

concret al sumei, reține prima instanță, urmează a fi stabilit ca

o consecință directă a asimilării funcției

de ofițer de legătură, conform art. 17 alin. (7)

din

O.U.G. nr. 30/2007, cu una din funcțiile prevăzute în anexa la Legea nr. 495/2007,

fiind culpa pârâtului, care nu a făcut demersuri pentru aplicarea dispozițiilor

legale menționate, în raport de legile speciale de salarizare ale personalului

trimis în misiune permanentă în străinătate.

Celelalte cereri ale reclamantului au fost

apreciate de instanța de fond ca

fiind

neîntemeiate, reținându-se, pe de o parte, că reclamantul nu a probat dreptul

la

plata indemnizației lunare la

nivelul alocației de stat solicitate iar, pe de altă parte,

că instanța

nu poate reține o rea credință a pârâtului pentru neplata drepturilor

salariale solicitate, în fapt refuzul

nejustificat fiind determinat de lipsa de inițiativă a

autorității

pârâte în corelarea actelor normative pentru a fi respectate drepturile

reclamantului în calitate de ofițer de legătură.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât

și pârâtul.

În motivarea recursului, reclamantul

critică soluția instanței de fond referitoare la capetele de cerere privind

plata alocației de stat pentru copilul său în vârstă de 2 ani și a daunelor de

întârziere, arătând, în esență, că acestea au fost respinse în mod greșit de

instanța de fond, în raport cu prevederile art. 41 lit. b) din Legea nr. 495/2004,

respectiv cu împrejurarea că a fost lipsit de folosința sumelor respective,

începând cu data la care trebuiau să fie acordate.

Pârâtul își motivează recursul în sensul că în

mod greșit a fost obligat la

plata către

reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare perioadei 18 mai 2007 -14

august 2007, în care acesta a fost trimis în misiune în Italia, în calitate de

ofițer de

legătură, invocând

caracterul temporar al misiunii respective, pe de o parte, și

împrejurarea că funcția de ofițer de legătură nu

este asimilată de Legea nr. 495/2004

cu

o altă funcție din nomenclatorul cuprins în anexa 4 la acest act normativ, pe

de

altă parte.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu

motivele invocate

de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile

sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

În

ce privește recursul pârâtului:

Conform

dispozițiilor art. 17 alin. (7) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Internelor și Reformei

Administrative,

„Personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative trimis la

misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la organismele

internaționale specializate din străinătate, precum și ofițerilor de legătură

le sunt aplicabile dispozițiile legale privind personalul trimis în misiune

permanentă în străinătate".

Or, drepturile salariale și de altă

natură ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate sunt

reglementate de H.G. nr. 837/1995, care la art. 1 lit. a) prevede că

„Personalul trimis în misiune permanentă în

străinătate

la misiunile diplomatice, la oficiile consulare și la alte reprezentanțe ale

României

în străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către

celelalte ministere, organe și instituții de specialitate ale administrației

publice centrale, denumite în continuare unități trimițătoare, beneficiază, în

condițiile prevăzute de prezenta hotărâre, de salariu lunar în valută".

Cum, în cauză,

este necontestat și rezultă din actele dosarului că reclamantul a

fost selectat de către Ministerul Administrației și Internelor, în urma

unui concurs, și trimis în misiune în Italia, în calitate de ofițer de

legătură, în perioada 18 mai -14 august 2007, în mod corect a procedat instanța

de fond obligând autoritatea pârâtă la plata către reclamant a drepturilor

bănești cuvenite acestuia, în temeiul prevederilor legale citate, pentru perioada

respectivă.

Nu pot fi reținute argumentele invocate de

pârât, referitoare la neaplicarea în speță a prevederilor H.G. nr. 837/1995,

față de caracterul temporar al misiunii reclamantului și, respectiv, la

neprevederea funcției de ofițer de legătură în Nomenclatorul funcțiilor și

coeficienții de ierarhizare pentru determinarea salariilor în valută pentru

personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, cuprins în anexa 4 la

Legea nr. 495/2004.

Aceasta,

întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul art. 17 alin. (7) din O.U.G.

nr. 30/2007, mai sus citat, dispozițiile legale nu disting în ceea ce

privește activitatea ofițerilor de legătură, dacă aceasta este temporară sau

nedeterminată, prevăzând în mod imperativ că „ofițerilor de legătură le sunt

aplicabile dispozițiile legale privind personalul trimis în misiune permanentă

în

străinătate"; or, potrivit unui

principiu de drept, unde legea nu distinge nici noi nu o

putem face.

De asemenea, împrejurarea că funcția de ofițer

de legătură nu este asimilată

cu o altă

funcție prevăzută de actele normative ce reglementează drepturile salariale

și

de altă natură ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate nu

poate fi imputată reclamantului, întrucât, sarcina corelării prevederilor

actelor normative - în speță, art. 17 alin. (7) din O.U.G. nr. 30/2007, pe de o

parte, și H.G. nr. 837/1995 și Legea nr. 495/2004, pe de altă parte - revine

autorităților administrative competente,

inclusiv

autorității pârâte; or, potrivit unui alt principiu de drept, nimeni nu poate

invoca

în apărare propria-i culpă.

În

ce privește recursul reclamantului:

Într-adevăr, conform art. 1 lit. f) din H.G. nr.

837/1995, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, beneficiază,

pe lângă

salariul lunar în valută, și de

alte drepturi, printre care „o indemnizație lunară în lei

pentru copiii

aflați în întreținere în țară".

Reclamantul nu a făcut, însă, dovada

îndeplinirii condiției prevăzute de lege, la dosarul cauzei neregăsindu-se nici

un act care să ateste că are un copil în întreținere, așa cum susține în

cererea de chemare în judecată și în motivele de recurs.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța

de fond că pârâtul nu poate fi obligat la plata de daune pentru întârziere,

motivat de lipsa corelării prevederilor actelor normative aplicabile în cauză.

Pentru considerentele arătate, recursurile

vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul

C.C.D. și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței

nr. 2818 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.