ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5306/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 144 din 27 februarie

2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și

fiscal a respins excepția tardivității invocată de pârâtul Ministerul Apărării

Naționale și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul M.N.-M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale,

având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că excepția tardivității cererii de

chemare în judecată invocată de pârât a fost fundamentată pe faptul că Ordinul

NATO nr. 121 i-a fost comunicat reclamantului încă din 2008, iar art. 11 alin.

(2) și (5) din Legea nr. 554/2004 prevăd termenul de decădere de 1 an.

Instanța a mai

reținut că reclamantul nu a contestat Ordinul de misiune NATO nr. 121/2008,

care de altfel este echivalent cu un ordin de serviciu și nu poate fi

circumscris sferei contenciosului administrativ.

S-a mai apreciat că

tardivitatea acțiunii nu poate fi raportată la dispozițiile speciale ale Legii

nr 554/2004 ci la C. muncii care prevede la art. 283 lit. e) că termenul de

formulare a acțiunii este de 3 ani, întrucât drepturile solicitate sunt o

componentă a salariului.

Pe fond, instanța a

constatat că Ordinului de misiune NATO nr. 121 din 20 mai 2008 atestă doar că

reclamantul a fost trimis în misiune permanentă NATO în Italia în perioada 8

iunie 2008 - 8 iunie 2011, fiind încadrat în timpul misiunii pe funcția de șef

S 6 (căpitan).

Echivalarea

funcțiilor este cea relevată de documentele comunicate de pârât.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 837/1995, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

beneficiază de salariu lunar în valută.

Salariile lunare în

valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se

stabilesc în raport cu nivelul salariului funcției de portar, în conformitate

cu prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 837/1995.

Salariul lunar în

valută pentru funcția reclamantului a fost corect stabilit în raport cu

documentele comunicate de pârât.

Reclamantul a

solicitat plata soldei lunare în lei ori atâta timp cât personalul trimis în

misiune permanentă în străinătate beneficiază doar de drepturile în valută

prevăzute de H.G. nr. 837/1995 și H.G. nr. 22/2004, contravaloarea normei de

hrană solicitată de reclamant pentru perioada 8 iunie 2008 - 8 iunie 2011, nu

este datorată de pârât cumulul pretins de acesta nefiind compatibil cu

prevederile H.G. nr. 22/2004 și H.G. nr. 837/1995.

Împotriva Sentinței

civile nr. 144/2012, reclamantul M.N.M. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Sălaj,

secția litigii de muncă.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Obiectul litigiului,

în cauza de față, nu se încadrează în textul de lege sus citat, fiind de fapt

un litigiu de muncă.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. "tribunalele judecă în primă instanță

conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor

instanțe".

Prin urmare, instanța

competentă să soluționeze litigiile de muncă este tribunalul ca instanță de

conflicte de muncă

Este adevărat că

reclamantul a fost numit prin Ordin emis de Șeful Statului Major General, care

este act emis de autoritate publică centrală, însă reclamantul nu atacă acest

ordin ci solicită drepturi salariale.

Atâta timp cât

reclamantul are calitatea de salariat în misiunea în care a fost trimis,

drepturile salariale ale acestuia sunt supuse prevederilor legislației muncii.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată, cu trimiterea

cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Sălaj, secția litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.N.M. împotriva Sentinței civile nr. 144 din 17 februarie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Sălaj,

secția litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL