ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4748/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., a solicitat, în principal, anularea în tot a Ordinului M.A.N.

nr. MP/283 din 8 iunie 2012 și, pe cale de consecință: reîncadrarea în funcția avută anterior; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului și cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite; în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Ordinului M.A.N. nr. MP/283 din 8 iunie 2012 și, pe cale de consecință: încadrarea pe o altă funcție din cadrul M.A.N.

prevăzută în statul de organizare cu grad de general de brigadă; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului și cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflație; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului și data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcția de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite. A solicitat, de asemenea, suspendarea executării Ordinului nr. 283 din 8 iunie 2012 până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus, începând cu 8 iunie 2012, eliberarea sa din funcția de șef direcție pe statul anexă „M.” al D.M.R.U.

a M.Ap.N. (funcție prevăzută în stat cu gradul de general de brigadă), încetarea detașării la M.A.I. – A.N.R.S.P.S. – D.G.P.S. – D.P.E.N.A. și numirea în funcția de șef birou intendență și C.L. la structura Resurse din S.M.F.N. (funcție prevăzută în stat cu gradul de colonel). A susținut că Ordinul este nelegal și netemeinic pentru următoarele motive: Cât privește eliberarea din funcția de șef direcție pe statul anexă „M.” al D.M.R.U. a M.A.N. și numirea în funcția de șef birou intendență și C.L. la structura R.S.M.F.N., Ordinul este motivat în drept pe dispozițiile art. 75 1 din Legea nr. 85/1995.

Având în vedere că numirea nu s-a realizat prin procedura generală a Comisiilor de selecție, rezultă că s-au aplicat dispozițiile art. 75 1 alin. (1) teza a II- a din lege, care vizează “situații de excepție în care se impune adoptarea de măsuri urgente”, caz în care numirea trebuie să vizeze o “funcție similară celei deținute sau superioară acesteia”, condiții care, însă, nu au fost respectate. Astfel, situația care impunea adoptarea de măsuri urgente nu a fost motivată în fapt, spre a putea fi verificată, ceea ce determină caracterul arbitrar și abuziv al Ordinului, iar numirea nu a avut loc pe o funcție similară (de același grad) sau superioară cele deținute, ci pe o funcție inferioară, prevăzută în ștat cu grad de colonel, ceea ce echivalează cu aplicarea unei sancțiuni disciplinare, respectiv retrogradarea în funcție.

Or, o astfel de retrogradare în funcție, fără a fi o consecință a unei sancțiuni disciplinare, reprezintă o încălcare a drepturilor conferite prin cadrul normativ care guvernează statutul militarilor. Referitor la măsura încetării detașării, întemeiată pe art. 101 din Legea nr. 85/1995, reclamantul a arătat că alineatul 3 al acestui text de lege prevede că detașarea unui cadru militar poate înceta “în situația când interesele M.A.N. o impun” și că, nici sub acest aspect, Ordinul nu este motivat, nefiind indicate interesele care au impus luarea acestei măsuri, mai ales că s-a remarcat prin îndeplinirea ireproșabilă a atribuțiilor specifice din fișa postului. A susținut că a absolvit trei colegii de studii strategice și cursuri de înaltă pregătire a funcționarilor publici, care îl recomandau pentru ocuparea funcției deținute în cadrul M.A.I.

– A.N.R.S.P.S., astfel încât se impune reanalizarea oportunității măsurii. A mai precizat că, în afara faptului că veniturile salariale i-au fost diminuate, punând în pericol siguranța familiei și mai ales a celor doi copii minori, dintre care unul cu probleme speciale, retrogradarea în funcție l-a prejudiciat și din punct de vedere al carierei militare, nemaiputând accede în viitor la o înaintare în gradul de general de brigadă. Reclamantul a motivat și întrunirea condițiilor suspendării actului administrativ, iar în privința cererii de daune morale a invocat atingerea adusă demnității și onoarei sale de militar de carieră prin destituirea care creează suspiciunea unei sancționări pentru abateri disciplinare.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.N. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, potrivit principiului simetriei actelor juridice și exercitând prerogativele de autoritate conferite conducătorului instituției prin Legea nr. 80/1995, prin Ordinul nr. MP/283 din 8 iunie 2012, reclamantul a fost eliberat din funcție, încetându-i detașarea la M.A.I. și a fost numit șef birou intendență și C.L. la structura R.S.M.F.N. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5386 din data de 28 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul V.M.A., a anulat Ordinul M.A.N.

nr. MP/283 din 8 iunie 2012, pct. 1 și a obligat pârâtul să îl reîncadreze pe reclamant pe funcția avută anterior Ordinului, precum și să-i achite despăgubiri materiale reprezentând diferența dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii Ordinului și cele avute ulterior, începând cu 8 iunie 2012 și până la reîncadrarea conform prezentei hotărâri. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Ordinului până la pronunțarea instanței de fond și a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții. Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe de o parte, starea de fapt ca fiind aceea că, prin ordinul menționat, reclamantul, având gradul de căpitan comandor, a fost eliberat din funcția de șef al D.P.E.N.A.

din cadrul M.A.I. – A.N.R.S.P.S. – D.G.P.S., pe statul anexă „M.” (funcție prevăzută în ștat cu grad de general de brigadă), dispunându-se și încetarea detașării la M.A.I. și numirea în funcția de șef birou intendență și C.L. la structura R.S.M.F.N. (funcție prevăzută în ștat cu gradul de colonel), cu mențiunea că va beneficia de coeficientul de ierarhizare al funcției din care provine și că mutarea are loc în interes de serviciu, fără schimbarea garnizoanei. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește motivarea în fapt a măsurii, Ordinul trimite la prev. art. 27 alin. 3 din „MRU/1/2, competențe exercitate în domeniul resurselor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor din M.A.N.”, aprobate prin Ordinul M.A.N.

nr. MS/23/2010, cu modificările ulterioare. Referitor la principiul simetriei actelor juridice - argument invocat prin întâmpinare de către pârâtul M.A.N., Curtea de Apel, a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere că însuși ordinul atacat face trimitere la aplicarea, în ceea ce privește eliberarea din funcția deținută și numirea în noua funcție, a prevederilor art. 75 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Instanța de fond a reținut că, din coroborarea acestor dispoziții legale cu prevederile H.G.

nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare și ale Ordinului nr. 22/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare din M.A.N., rezultă că acest cadru normativ conferă cadrelor militare dreptul la promovarea în funcții de grad superior celui deținut, dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege și că de o astfel de promovare s-a bucurat reclamantul, anterior emiterii actului atacat în cauză fiind numit într-o funcție de grad superior celui pe care îl deține, respectiv o funcție corespunzătoare gradului de general de brigadă.

Judecătorul fondului a constatat, însă, că prin ordinul atacat, reclamantul ajunge să fie numit într-o funcție inferioară celei deținute, încălcându-se prevederile art. 75 1 alin. (1), citate ca temei de drept al ordinului atacat, pe de o parte pentru că nu este justificată situația urgentă care a determinat numirea prin Ordin al ministrului apărării naționale, iar nu prin intermediul Comisiei de selecție, potrivit Ghidului carierei militare, iar pe de altă parte, pentru că numirea nu a avut loc într-o funcție similară sau superioară celei deținute, ci într-o funcție inferioară.

Curtea a apreciat că, în lipsa unor prevederi exprese în Legea nr. 80/1995 sau în actele normative care o completează privitoare la dreptul conducătorului instituției de a reveni asupra promovării acordate prin numirea într-o funcție prevăzută în statul de organizare cu grad superior, promovarea în cauză are caracterul unui drept câștigat, numirea fiind acordată pe baza îndeplinirii unor condiții de eligibilitate, conform cadrului normativ citat.

Privitor la vătămare, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că aceasta există în cauză, întrucât, prin numirea în funcția inferioară, reclamantul deși continuă (conform prevederilor exprese ale Ordinului) să beneficieze de coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției superioare deținute anterior, celelalte drepturi salariale aferente gradului de general de brigadă au fost pierdute, ele fiind corespunzătoare noului grad al funcției, acela de colonel, ducând la o diminuare a drepturilor de natură salarială, conform dovezilor prezentate de reclamant în acest sens. În plus, reclamantul este prejudiciat prin numirea într-o funcție inferioară celei deținute anterior din punctul de vedere al carierei sale militare, în care este relevantă deținerea pe o anumită perioadă de timp a funcției prevăzută în statele de organizare cu grad de general sau similar.

Cât privește măsura detașării dispusă prin același Ordin, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 101 din Legea nr. 80/1995, prima instanță a reținut că, întrucât detașarea reclamantului în cadrul M.A.I. conform Ordinului M.A.N. nr. MP/788 din 26 octombrie 2010 s-a dispus pe durată nedeterminată, măsura încetării detașării trebuia justificată conform dispozițiilor alin. (3) al art. 101 din Legea nr. 80/1995, indicându-se interesul M.A.N. care impune încetarea detașării. Or, ordinul atacat nu răspunde acestei cerințe de legalitate, fiind nemotivat în fapt sub aspectul motivelor care au determinat încetarea detașării. Referitor la plata unei despăgubiri pentru daunele morale suferite prin emiterea ordinului, Curtea de apel a constatat că eventualul prejudiciu moral suferit de reclamant, care, de altfel, nu a făcut obiectul unei probațiuni în cauză, nu este susceptibil de dezdăunare materială.

3. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva Sentinței civile nr. 5386 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. După o expunere rezumativă a istoricului cauzei, recurentul – pârât a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile 75 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ale HG nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare și ale Ordinului nr. 22/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare din M.A.N.

În speță, potrivit susținerilor recurentului - pârât, nu se pune problema unei promovări, în sensul definit prin Legea nr. 80/1995, ci a aplicării unei proceduri speciale de detașare la o altă instituție publică și numire pe o funcție superioară gradului militar al reclamantului, în cadrul instituției la care a fost detașat. În ceea ce privește vătămarea invocată de intimatul – reclamant, M.A.N. a arătat că, după încetarea detașării și eliberarea din funcția deținută de Ministerul Administrației și Internelor, acesta a fost numit pe o funcție superioară gradului avut, astfel că nu există o vătămare legată de evoluția sa în carieră. De asemenea prin ordinul de încetare a detașării se menține coeficientul gradului pe care a fost detașat ofițerul, fapt ce determină calculul tuturor drepturilor salariale raportate la acest coeficient.

Recurentul – pârât a insistat asupra aplicabilității în cauză a prevederilor art. 101 alin. (1) și (3) din Legea nr. 80/1995, arătând că ministrul apărării naționale are dreptul de a aprecia asupra motivelor care impun încetarea detașării. 4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul – pârât pornește de la premisa eronată că prevederile art. 75 1 din Legea nr. 80/1995 sunt incidente doar în situația în care cadrele militare sunt numite în funcții din structuri ale M.A.N., cu toate că el însuși și-a motivat ordinul pe aceste dispoziții legale.

A mai arătat că recurentul – pârât încearcă inducerea în eroare a instanței cu privire la obiectul raportului juridic dedus judecății (promovare, iar nu numire ori eliberare din funcție), că nu a fost respectat art. 101 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pentru că ordinul nu a fost motivat sub aspectul interesului public ce a justificat încetarea detașării, că actul nu poate fi fundamentat doar pe un principiu al simetriei juridice și că recurentul invocă art. 75 din Legea nr. 80/1995 cu un conținut care nu mai este în vigoare, fiind modificat prin Legea nr. 53/2011. Cât privește vătămarea suferită, intimatul - reclamant a arătat că drepturile sale salariale au fost diminuate cu 817 lei lunar, iar numirea pe o funcție corespunzătoare unui anumit grad conferă și alte drepturi specifice care țin de cariera militară și de care a fost lipsit ca urmare a încetării detașării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul – reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. MP/283 din 8 iunie 2012, emis de M.A.N., prin care s-au dispus următoarele măsuri: încetarea detașării în afara M.A.N., la M.A.I. – A.N.R.S.P.S.; eliberarea din funcția de șef direcție pe statul anexa „M.” al D.M.R.U. numirea în funcția de șef birou intendență și C.L. în Serviciul Logistic la S.R.S.M.F.N.

Conform Adresei de comunicare nr. A/3664 din 13 iunie 2012, ordinul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 75 1 , 78 și 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, iar în motivarea în fapt s-a făcut trimitere la „art. 27 alin. (3) M.R.U., ½, competențe exercitate în domeniul rezervelor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor din M.A.N.”, în realitate tot o motivare în drept. În ceea ce privește condițiile în care operase detașarea intimatului – reclamant, din documentația depusă la dosarul de fond rezultă că prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. MP/788 din 26 octombrie 2010 se dispusese eliberarea din funcția pe statul anexă „M.” la D.M.R.U.

a M.A.N., numirea și detașarea la M.A.I. – A.N.R.S.P.S., în vederea îndeplinirii atribuțiilor funcției publice de conducere vacante de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S., iar în mod corespunzător, prin Ordinul nr. 573 din 1 noiembrie 2010, președintele A.N.R.S.P.S. a dispus următoarele: Art. 1 - Începând cu data de 1 noiembrie 2010, căpitanul - comandor ing. V.M.A., eliberat din funcție pe statul anexă „M." la D.M.R.U. a M.A.N., încetează îndeplinirea atribuțiilor funcției publice de conducere de șef serviciu, S.I.T.A. și cer deschis la D.C.A.V. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S. Art 2. - (1) - Începând cu data de 1 noiembrie 2010, căpitanul - comandor ing. V.M.A., numit șef direcție pe statul anexă „M." la D.M.R.U.

a M.A.N. și detașat la M.A.I. – A.N.R.S.P.S., îndeplinește atribuțiile funcției publice de conducere de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S. Din succesiunea acestor acte juridice rezultă că numirea în funcția de șef direcție pe statul anexă „M.” la D.M.R.U. a M.A.N. are o legătură directă cu detașarea în afara ministerului, pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției publice de conducere de director al unei direcții din cadrul A.N.R.S.P.p., instituție subordonată M.A.I., având rolul de a asigura corespondența birocratică dintre funcția pe care o exercită intimatul – reclamant în cadrul instituției în favoarea căreia a operat detașarea și funcția înregistrată în evidențele M.A.N., pe statul anexă „M.”, așa cum se procedase și anterior, pe durata îndeplinirii atribuțiilor funcției publice de șef al Serviciului Implementare tratate și acorduri și cer deschis.

Acestea sunt argumentele pentru care instanța de control judiciar constată întemeiate susținerile recurentului – pârât, în sensul că în speță nu a operat o veritabilă numire ori promovare în accepțiunea art. 75 și 75 1 din Legea nr. 80/1995, pe o funcție din structura M.A.N., obiectul principal al manifestării de voință a ministrului de resort constituindu-l acordul în vederea detașării pentru exercitarea unei funcții aflate în statul de funcții al unei alte instituții, în raport cu care celelalte măsuri menționate anterior au caracter accesoriu. Potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ofițerii în activitate pot fi detașați pentru a executa misiuni în afara M.A.N., iar în temeiul art. 101 alin. (3) din aceeași lege în situația când interesele M.A.N.

o impun, se poate dispune încetarea detașării cadrelor militare prin Ordinul M.A.N. sau al comandanților stabiliți de acesta. Prima instanță a considerat că măsura încetării detașării nu a fost justificată printr-un interes al M.A.N. în acest sens, dar pornind de la premisa că detașarea este, prin natura ei, o măsură cu caracter temporar, Înalta Curte, reține că în speță nu pot fi identificate elemente pe baza cărora să se poată reține că ministerul apărării naționale și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, astfel încât ordinul contestat să fie calificat ca expresie a unui exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Dimpotrivă, interesul public legat de realizarea competenței M.A.N.

[art. 2 alin. (1) lit. r) teza finală din Legea nr. 554/2004] poate fi dedus din numirea intimatului – reclamant în funcție de șef birou în cadrul S.L.S.R. din S.M.F.N., cu păstrarea coeficientului de ierarhizare al funcției superioare din care provenea. În fine, Înalta Curte constată că, în lipsa unor elemente de nelegalitate a ordinului, analiza distinctă a argumentelor privind existența unei vătămări aduse intimatului – reclamant prin diminuarea drepturilor salariale devine de prisos. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.N. împotriva Sentinței civile nr. 5386 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul V.M.A., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2013.