ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1990/2009

Asupra

recursului penal de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1556

din 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Brăila a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul N.A. împotriva rezoluției nr. 775/II/2/2008

din 1 august 2008, pronunțată în dosarul nr. 1822/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Brăila, față de făptuitoarea S.N.M.

În motivare s-a reținut că

soluția dispusă de procuror este justă, în contextul în care probele nu au

dovedit comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 258

alin. (1) C. pen., de către făptuitoare.

În esență, s-a constatat că,

făptuitoarea în calitate de funcționar bancar nu a acționat cu intenția

producerii unui prejudiciu părții vătămate și nici nu s-a produs urmarea

imediată specifică acestei infracțiuni, respectiv cauzarea unei vătămări

intereselor legitime ale unei persoane.

Făptuitoarea, datorită

aglomerației de la ghișeul băncii, a omis să actualizeze numele și prenumele

clientului care efectua depunerea, preluând în câmpul corespunzător programului

informatic numele clientului precedent, în loc de al petentului.

Prin decizia penală nr. 9

din 9 ianuarie 2009, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondat, recursul

petentului N.A., menținând sentința penală atacată. S-a reținut în motivarea

soluției de către instanța de recurs că fapta ce se impută făptuitoarei este o

eroare determinată de aglomerația din unitate, iar expertiza solicitată nu este

pertinentă cauzei.

Și împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs petentul N.A., recurs respins ca inadmisibil prin

decizia penală nr. 237 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, cu motivarea

că hotărârea atacată nu se regăsește printre hotărârile arătate de dispozițiile

art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen., supuse recursului la curtea de

apel.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, petentul a formulat un nou recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pentru considerentele ce se

vor arăta, recursul declarat este inadmisibil.

Căile de atac ordinare, așa

cum este recursul formulat în cauză, cât și căile de atac extraordinare nu se

exercită decât în limita cazurilor, condițiilor și termenelor arătate de norma

procesual penală.

Exercitând un recurs în alte

condiții decât cele arătate expres și imperativ de lege, sancțiunea este

inadmisibilitatea.

Astfel, recursul dedus

judecății, pe lângă faptul că privește o hotărâre definitivă și care nu mai

poate fi atacată pe o cale ordinară de atac, se încalcă și prevederile

imperative ale art. 385

1

lit. e) C. proc. pen., dispoziții potrivit

cărora nu pot fi atacate cu recurs decât deciziile pronunțate, ca instanțe de

apel, de tribunale sau de curțile de apel.

Cum recursul declarat nu

respectă aceste dispoziții, demersul său procesual este inadmisibil, urmând a

fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., fără a mai fi analizat pe fond.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul N.A. împotriva deciziei penale nr. 237 din 3 aprilie 2009 a Curții

de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai

2009.