ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3822/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3822/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 aprilie 2006, reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, Olanda, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului să facă toate demersurile impuse de normele legale în sarcina sa privind publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de guvern adoptată în ședința de la 27 octombrie 2005 privind aprobarea condițiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare acțiuni ce urmează a fi semnat între Ministerul Economiei și Comerțului și societatea reclamantă, precum și obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 50.000 lei pe fiecare zi de întârziere în îndeplinirea primei obligații.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la 23 decembrie 2004 s-a publicat anunțul cu privire la oferta de vânzare de acțiuni prin licitație cu strigare a pachetului de 3.844.696 acțiuni, reprezentând 56,5750% din capitalul social al SC U.T.M. SA, s-a încheiat, ulterior, procesul verbal nr. 3 al licitației cu strigare, iar la data de 30 martie 2005 a fost finalizat contractul de privatizare al societății menționate. A mai susținut reclamanta că, de la data de 30 martie 2005, a așteptat ca, în temeiul art. 51 din Legea nr. 137/2002, să se adopte și să se publice în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind aprobarea condițiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, ce urma a fi semnat între Ministerul Economiei și Comerțului și societatea reclamantă în calitate de ofertant, alături de SC R.R.
SA. Că, deși, potrivit informațiilor publice de pe site-ul Ministerului Economiei și Comerțului, se pare că acest contract a fost adoptat de Guvern în ședința din 27 octombrie 2005, o astfel de hotărâre nu a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel încât respectivul contract, deși finalizat și inițiat de părți, nu poate fi totuși semnat. În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, SC R.R. SA Constanța. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3363 din 19 decembrie 2007, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 52 din Constituția României, art. 4 pct. II 5 din H.G.
nr. 83/2005, art. 108 alin. (4) din Constituția României, republicată, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 și ale art. 44 din Legea nr. 24/2000. Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, cât și intervenienta SC R.R. SA Constanța. În recursurile lor, reclamanta și intervenienta au criticat soluția primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine de natura pricinii sau se bazează pe motive contradictorii.
Recursurile se vor admite în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 258 alin. (1) C. proc. civ., „după ce s-a întrunit majoritatea,se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii, care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători (…)”. La fila 324 din dosarul cauzei se află minuta sentinței întocmită în data de 19 decembrie 2007. Cu toate că, în compunerea completului de judecată au fost doi judecători, minuta este semnată doar de către unul dintre aceștia. Având în vedere că această încălcare a prevederilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea absolută a hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza întâi C. proc.
civ., recursurile se vor admite, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu dezlegarea dată, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, Olanda, și intervenienta SC R.R. SA, Constanța împotriva sentinței civile nr. 3363 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.