ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 34 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea formulată de numita C.C., în contradictoriu cu C.S.M., având ca obiect modificarea Hotărârii nr. 556 din 27 august 2007 emisă de pârât, admiterea cererii de reîncadrare în funcția de procuror și obligarea Plenului C.S.M. să facă propunerile corespunzătoare Președintelui României pentru reîncadrarea reclamantei. A fost obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să admită cererea reclamantei de reîncadrare în funcția de procuror și să efectueze demersurile necesare în vederea numirii ei în funcția de procuror de către Președintele României.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt: că reclamanta a fost procuror în perioada 1977 - 2006, pensionându-se la împlinirea vârstei legale, iar în luna mai 2007 a solicitat C.S.M. să fie reîncadrată în funcția de procuror, cererea fiindu-i respinsă prin Hotărârea nr. 556 din 23 august 2007, pe temeiul art. 83 din Legea nr. 303/2004. În drept, instanța a reținut că dispozițiile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 100/2007, prevăd posibilitatea reîncadrării magistraților pensionați, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar singurul motiv pentru care C.S.M. a respins cererea reclamantei a fost acela că dispozițiile legii nu reglementau această instituție.

Instanța a înlăturat susținerea pârâtului că reclamanta ar putea să formuleze o nouă cerere de reîncadrare pe baza legii modificate, considerând că această soluție are ca scop doar tergiversarea soluționării cererii. Prin Încheierea din 5 mai 2008, instanța a îndreptat eroarea strecurată în dispozitiv, anulând și Hotărârea nr. 556/2007. Împotriva acestei sentințe și a încheierii a declarat în termen recursuri separate pârâtul C.S.M., cererea fiind legal timbrată. În motivarea primei cereri, recurentul arată că instanța a acordat altceva decât s-a solicitat, obligând C.S.M. să emită altă hotărâre, deși nu a anulat-o pe cea care fusese atacată prin dispozitiv. Consideră recurenta că a procedat legal în soluționarea cererii magistratului pensionat, întrucât nici la data formulării acesteia, nici la data emiterii Hotărârii nr. 556/2007, Legea nr. 303/2004 nu reglementa instituția „reîncadrării”.

Subliniază recurenta că la acea dată, în lipsa reglementării exprese a posibilității de reîncadrare în funcție, erau aplicabile efectele dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că, reglementând unitar și imperativ cazurile de eliberare din funcție, textul respectiv nu prevede nici o excepție, așa încât și pensionarea produce același efect – eliberarea din funcție – fără posibilitatea continuării activității. În fine, arată recurenta că modificarea dispozițiilor art. 83 din Legea nr. 303/2004 prin O.U.G. nr. 100/2007, produsă ulterior emiterii hotărârii C.S.M., nu poate afecta legalitatea acesteia din urmă, câtă vreme ea s-a bazat pe normele legale în vigoare la data formulării și soluționării cererii reclamantei.

În motivarea celei de-a doua cereri, recurenta arată că încheierea de îndreptare este nelegală, întrucât dispozițiile art. 281 C. proc. civ. se aplică în remedierea greșelilor de ordin material, iar nu a erorilor de fond, care nu pot fi cenzurate decât prin căile de atac. Arată recurenta că nu pot fi trecute în dispozitiv acele măsuri care decurg logic și juridic din faptul admiterii acțiunii și care au fost omise de către instanță. Recursurile se fondează, sentința, astfel cum a fost completată prin încheierea de îndreptare a erorii, urmând a fi modificată în tot, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greșita aplicare a legii, din următoarele considerente: 1. Asupra naturii actului atacat în raport cu calitatea persoanei petiționare și cea a emitentului.

La data formulării cererii de reîncadrare, reclamanta nu mai avea calitatea de magistrat, fiind o persoană fizică ce reclama din partea C.S.M. să acționeze, în virtutea atribuțiilor ce-i reveneau, în concepția petentei, pentru ca aceasta din urmă să dobândească ori să redobândească un drept care - tot în concepția petentei - i se cuvenea în temeiul principiului nediscriminării și pe baza Hotărârilor normative ale C.S.M. nr. 444/2005 și 496/2005. Ca urmare a calității reclamantei, de simplu cetățean, se constată că C.S.M. a acționat, în soluționarea cererii sale, ca instituție publică centrală, emițând o hotărâre care, nereferindu-se la cariera și drepturile magistraților în funcție, are natura unui „act administrativ” în sensul Legii nr. 554/2004.

Nuanțând, în raport cu situația de fapt din cauza de față, se constată că hotărârea C.S.M. este un refuz explicit de a soluționa o cerere și pe care reclamanta l-a considerat a fi fost exprimat cu exces de putere, atacându-l, din acest motiv, în contenciosul administrativ. Acesta era cadrul legal în care instanța de fond era datoare a soluționa cauza, verificând, pe de o parte, dacă reclamanta era titulara unui drept sau a unui interes legitim și, pe de altă parte, dacă refuzul autorității s-a făcut cu exces de putere. 2. Asupra dreptului pretins de reclamantă atât la data formulării cererii, cât și la data emiterii Hotărârii nr. 556/2007 de către C.S.M., nici un text din cadrul Legii nr. 303/2004 nu reglementa instituția „reîncadrării” magistraților pensionați și eliberați din funcție prin decret prezidențial.

Așadar, reclamanta nu avea nici măcar vocația de a fi reîncadrată, cu atât mai puțin dreptul la reîncadrare, cererea sa neintrând sub incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004. Ca urmare, soluția instanței de a admite acțiunea și a anula hotărârea C.S.M. este netemeinică. 3. Asupra legalității refuzului C.S.M. În condițiile în care C.S.M. și-a argumentat refuzul pe lipsa oricărui text de lege care să prevadă cel puțin posibilitatea, dacă nu obligația, reîncadrării reclamantei, Curtea de față constată că refuzul său a fost pronunțat în limitele competențelor ce i-au fost conferite prin lege și în temeiul legii. Ca urmare, soluția instanței de fond de a obliga pârâta să acorde reclamantei un drept care nu era prevăzut de lege este nelegală.

Refuzul pârâtei, exprimat prin Hotărârea nr. 556/2007, fiind întemeiat pe legea aplicabilă la data soluționării cererii, este unul justificat, astfel încât sugestia instanței de fond că C.S.M. ar fi acționat subiectiv, arbitrar pentru a o împiedica pe reclamantă să-și soluționeze problema, nu este pertinentă cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul C.S.M. împotriva sentinței nr. 34/F din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, și a Încheierii din 5 mai 2008, pronunțată de aceeași instanță. Modifică în tot hotărârile atacate, în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ și cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamanta C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.