ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2299/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, la data de

28 septembrie 2005, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâții SC T.I. SA

și S.I.S., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige societatea

pârâtă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie baraca,

proprietatea sa, situată pe P.I. Ișalnița, cât și terenul în suprafață de 385 m.p.

Prin sentința nr. 3187 din 29

mai 2007, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge acțiunea formulată de

reclamantul M.M., împotriva pârâților SC T.I. SA, SC C. SRL și S.I.S.

Respinge cererea

reconvențională formulată de pârâții SC T.I. SA Craiova și SC C. SRL București.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5014 din 25 februarie 1993, S.I.S. și D.C.

au vândut reclamantului suprafața de 385 m.p. din baraca construită din BCA-uri și acoperită cu tablă, pe terenul proprietatea C.C. din Craiova și anume cele

opt încăperi din partea de Nord.

Potrivit adresei nr. 3932

din 19 octombrie 2005 emisă de Primăria comunei Ișalnița, declarației nr. 25

din 6 ianuarie 2000 și chitanțelor depuse la dosar, reclamantul a declarat

imobilul ce a făcut obiectul contractului mai sus amintit în anul 2000,

achitând impozitul datorat.

Observând contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 891 din 20 aprilie 2000, instanța reține

că, la data de 20 aprilie 2000, S.I.S. și S.C. au vândut societății comerciale

T.I. SA imobilul, hală producție 1, tip baracă metalică în suprafață construită

de 1500 m.p, situată pe P.I. Ișalnița, pe un teren în suprafață de 3434 m.p. cesionat de la C.L. Ișalnița.

Ulterior, la data de 10

octombrie 2005, SC T.I. SA a vândut societății comerciale SC C. SRL activul F.O.

situat în comuna Ișalnița, compus din teren extravilan în suprafață de 10847 m.p., construcțiile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C14, C15 și mijloacele fixe, fiind încheiat

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2406 din 10 octombrie

2005.

Conform raportului de

expertiză, întocmit în cauză de expert N.C., datorită descrierii succinte a

bunului din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 (bun

ce face obiectul acțiunii în revendicare), nu se poate stabili cu precizie dacă

există identitate între corpul de clădire menționat în acest act și cel ce a

făcut ulterior obiectul înstrăinărilor între părți.

Coroborând, probele

administrate în cauză, instanța constată că deși a cumpărat imobilul la data de

25 februarie 1993, acesta nu l-a posedat niciodată și nici nu a transcris

actul.

Pârâta SC T.I. SA, după

încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 891 din 20

aprilie 2000 a intabulat imobilul în Cartea funciară, ulterior înstrăinându-l

către SC C. SRL.

Având în vedere pe de o

parte că reclamantul prin probele administrate nu a făcut dovada că imobilul

revendicat este același cu imobilul ce se află în posesia pârâtei SC C. SRL,

iar pe de altă parte că cel care a transcris mai întâi titlul este pârâtul,

instanța apreciază acțiunea în revendicare formulată de reclamant ca

neîntemeiată.

Întrucât pretențiile pârâților

formulate prin cererea reconvențională depuse la data de 17 aprilie 2006

vizează situația în care se va reține că imobilul revendicat se suprapune cu

parte din imobilul proprietatea lor, instanța având în vedere soluția

pronunțată în ceea ce privește acțiunea principală, a respins cererea

reconvențională.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 81 din 25 martie 2008, admite apelul formulat de

apelantul reclamant M.M. împotriva sentinței nr. 3187 din 29 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 1909/63/2006

și schimbă sentința, în sensul că admite în parte acțiunea precizată.

Obligă pe SC F. SA Rm.

Vâlcea, succesoare în drepturi a pârâtei SC T.I. SA, respectiv SC C. SRL

București, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

constând într-o baracă din BCA-uri, respectiv suprafața construită de 385 m.p. opt încăperi în partea de nord, parte din corpul C6, secția de îmbunătățire I și II.

Respinge celelalte capete de

acțiune având ca obiect pretenții, respectiv constatarea nulității absolute a

contractului nr. 891/2000.

Menține dispozițiile

sentinței privind cererea reconvențională.

Prin cererea de recurs

formulată, pârâtele SC T.I. SA Craiova și SC E.C. SRL (fostă SC C. SRL

București) au susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel este

nelegală, întrucât acestea au un titlu mai bine caracterizat, clar determinat,

imobilul reprezentând în sine un activ unitar, fabrica de oțet, înscris în C.F.,

în posesia lor succesivă, pe când reclamantul-intimat nu poate dovedi

identitatea dintre imobilul cumpărat și cel revendicat.

Prin cererea de recurs

formulată de SC F. SA Rm. Vâlcea reprezentată de S.I.S. s-a susținut că

potrivit concluziilor din raportul de expertiză, cât și din suplimentul la

raportul de expertiză nu se poate stabili cu precizie prin expertiza tehnică topo

dacă există identitate între corpul de clădire menționată în contractul de

vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 și cel care face obiectul

litigiului.

În ce privește recursurile

declarate de pârâtele SC T.I. SA Craiova, SC E.C. SRL și S.I.S. acestea urmează

a fi anulate, în temeiul art. 302

1

lit. d) C. proc. civ., întrucât

cererea de recurs nu cuprinde mențiunea „semnătura”, deși prin încheierile din

19 noiembrie 2008 și 11 martie 2009, Înalta Curte a dispus citarea cu mențiunea

de a complini neregularitatea semnării recursului sub sancțiunea prevăzută de art.

302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Referitor la recursul

declarat de pârâta SC F. SA Rm. Vâlcea, acesta este fondat, urmat a fi admis, a

se casa decizia nr. 81 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare pentru a se

stabili cu certitudine dacă există identitate între corpul de clădire menționat

în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 și cel care

face obiectul litigiului, pentru a se stabili dacă există legătură între schița

prezentată de reclamant și contractul de vânzare-cumpărare menționat.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 și 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

admită recursul declarat de pârâta SC F. SA Rm. Vâlcea, să caseze decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile

declarate de pârâtele SC T.I. SA Craiova, SC E.C. SRL București (fostă SC C. SRL)

și S.I.S. împotriva deciziei nr. 81 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, în temeiul art. 302

1

lit. d) C. proc.

civ.

Admite recursul declarat de

pârâta SC F. SA Rm. Vâlcea declarat împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia și trimite cauza

aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 octombrie 2009.