ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2299/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, la data de 28 septembrie 2005, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâții SC T.I. SA și S.I.S., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige societatea pârâtă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie baraca, proprietatea sa, situată pe P.I. Ișalnița, cât și terenul în suprafață de 385 m.p. Prin sentința nr. 3187 din 29 mai 2007, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge acțiunea formulată de reclamantul M.M., împotriva pârâților SC T.I. SA, SC C. SRL și S.I.S. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâții SC T.I.

SA Craiova și SC C. SRL București. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5014 din 25 februarie 1993, S.I.S. și D.C. au vândut reclamantului suprafața de 385 m.p. din baraca construită din BCA-uri și acoperită cu tablă, pe terenul proprietatea C.C. din Craiova și anume cele opt încăperi din partea de Nord. Potrivit adresei nr. 3932 din 19 octombrie 2005 emisă de Primăria comunei Ișalnița, declarației nr. 25 din 6 ianuarie 2000 și chitanțelor depuse la dosar, reclamantul a declarat imobilul ce a făcut obiectul contractului mai sus amintit în anul 2000, achitând impozitul datorat. Observând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 891 din 20 aprilie 2000, instanța reține că, la data de 20 aprilie 2000, S.I.S.

și S.C. au vândut societății comerciale T.I. SA imobilul, hală producție 1, tip baracă metalică în suprafață construită de 1500 m.p, situată pe P.I. Ișalnița, pe un teren în suprafață de 3434 m.p. cesionat de la C.L. Ișalnița. Ulterior, la data de 10 octombrie 2005, SC T.I. SA a vândut societății comerciale SC C. SRL activul F.O. situat în comuna Ișalnița, compus din teren extravilan în suprafață de 10847 m.p., construcțiile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C14, C15 și mijloacele fixe, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2406 din 10 octombrie 2005. Conform raportului de expertiză, întocmit în cauză de expert N.C., datorită descrierii succinte a bunului din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 (bun ce face obiectul acțiunii în revendicare), nu se poate stabili cu precizie dacă există identitate între corpul de clădire menționat în acest act și cel ce a făcut ulterior obiectul înstrăinărilor între părți.

Coroborând, probele administrate în cauză, instanța constată că deși a cumpărat imobilul la data de 25 februarie 1993, acesta nu l-a posedat niciodată și nici nu a transcris actul. Pârâta SC T.I. SA, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 891 din 20 aprilie 2000 a intabulat imobilul în Cartea funciară, ulterior înstrăinându-l către SC C. SRL. Având în vedere pe de o parte că reclamantul prin probele administrate nu a făcut dovada că imobilul revendicat este același cu imobilul ce se află în posesia pârâtei SC C. SRL, iar pe de altă parte că cel care a transcris mai întâi titlul este pârâtul, instanța apreciază acțiunea în revendicare formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Întrucât pretențiile pârâților formulate prin cererea reconvențională depuse la data de 17 aprilie 2006 vizează situația în care se va reține că imobilul revendicat se suprapune cu parte din imobilul proprietatea lor, instanța având în vedere soluția pronunțată în ceea ce privește acțiunea principală, a respins cererea reconvențională. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 81 din 25 martie 2008, admite apelul formulat de apelantul reclamant M.M. împotriva sentinței nr. 3187 din 29 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 1909/63/2006 și schimbă sentința, în sensul că admite în parte acțiunea precizată. Obligă pe SC F. SA Rm. Vâlcea, succesoare în drepturi a pârâtei SC T.I.

SA, respectiv SC C. SRL București, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constând într-o baracă din BCA-uri, respectiv suprafața construită de 385 m.p. opt încăperi în partea de nord, parte din corpul C6, secția de îmbunătățire I și II. Respinge celelalte capete de acțiune având ca obiect pretenții, respectiv constatarea nulității absolute a contractului nr. 891/2000. Menține dispozițiile sentinței privind cererea reconvențională. Prin cererea de recurs formulată, pârâtele SC T.I. SA Craiova și SC E.C. SRL (fostă SC C. SRL București) au susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât acestea au un titlu mai bine caracterizat, clar determinat, imobilul reprezentând în sine un activ unitar, fabrica de oțet, înscris în C.F., în posesia lor succesivă, pe când reclamantul-intimat nu poate dovedi identitatea dintre imobilul cumpărat și cel revendicat.

Prin cererea de recurs formulată de SC F. SA Rm. Vâlcea reprezentată de S.I.S. s-a susținut că potrivit concluziilor din raportul de expertiză, cât și din suplimentul la raportul de expertiză nu se poate stabili cu precizie prin expertiza tehnică topo dacă există identitate între corpul de clădire menționată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 și cel care face obiectul litigiului. În ce privește recursurile declarate de pârâtele SC T.I. SA Craiova, SC E.C. SRL și S.I.S. acestea urmează a fi anulate, în temeiul art. 302 1 lit. d) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu cuprinde mențiunea „semnătura”, deși prin încheierile din 19 noiembrie 2008 și 11 martie 2009, Înalta Curte a dispus citarea cu mențiunea de a complini neregularitatea semnării recursului sub sancțiunea prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. Referitor la recursul declarat de pârâta SC F. SA Rm. Vâlcea, acesta este fondat, urmat a fi admis, a se casa decizia nr. 81 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare pentru a se stabili cu certitudine dacă există identitate între corpul de clădire menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5014 din 25 februarie 1993 și cel care face obiectul litigiului, pentru a se stabili dacă există legătură între schița prezentată de reclamant și contractul de vânzare-cumpărare menționat. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 și 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC F. SA Rm.

Vâlcea, să caseze decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursurile declarate de pârâtele SC T.I. SA Craiova, SC E.C. SRL București (fostă SC C. SRL) și S.I.S. împotriva deciziei nr. 81 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, în temeiul art. 302 1 lit. d) C. proc. civ. Admite recursul declarat de pârâta SC F. SA Rm. Vâlcea declarat împotriva aceleiași decizii. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.