ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 47/CA din 10 februarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a acțiunii comerciale formulate de reclamanta SC A. SA Alba Iulia cu sediul social în Alba Iulia, județul Alba, împotriva pârâtelor SC R.R. SRL cu sediul social în Lugoj, județul Timiș, și R.S. AG Rieden cu sediul social în Timișoara, județul Timiș, având în vedere că pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială relativă în termenul prevăzut de lege, în conformitate și cu dispozițiile art. 5, art. 7 și art. 9 C. proc.

civ. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de SC A. SA față de pârâta R.S. AG Elveția. De asemenea a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R.R. SRL și respinsă acțiunea ca neîntemeiată. A mai fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată în sumă de 773.550.456 lei. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că între părțile litigante s-a încheiat un contract de colaborare în lohn din 2 septembrie 2003 între R.S. AG Elveția în calitatea de beneficiar extern, SC R.R. SRL în calitatea de titular al autorizației de perfecționare activă și SC A. SA în calitatea de executant.

La capitolul 2 din contract s-a precizat că obiectul contractului îl constituie colaborarea la prelucrarea în sistem lohn a materiilor prime pentru fabricarea de încălțăminte și componente pentru încălțăminte. Durata contractului era cuprinsă în perioada 1 septembrie 2003 - 31 martie 2004, el prelungindu-se de drept pe noi perioade de câte 1 an calendaristic, dacă niciuna din părți nu a solicitat denunțarea acestuia în scris, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare. Contractul a început la data stabilită, încheindu-se o primă fază la 31 martie 2004, el desfășurându-se în condiții de normalitate. A fost găsită întemeiată excepția prematurității acțiunii față de pârâta R.S. AG Elveția, deoarece nu s-a dovedit efectuarea procedurii concilierii directe, în condițiile art. 7201 C. proc.

civ. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția calității procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL, deoarece, conform obligațiilor contractuale, titularul autorizației de perfecționare activă era singurul care avea raporturi directe cu executantul. Pe fondul cauzei s-a reținut că obiectul contractului de colaborare în lohn este definit în termeni generali, fără a se face precizări privind numărul exact de perechi de încălțăminte ce trebuiau executate. Contractul nu dă loc niciunei interpretări în ceea ce privește cantitatea, practic reclamanta acceptând o înțelegere de principiu, lăsând la îndemâna pârâtelor posibilitatea de a stabili comenzile din punct de vedere cantitativ, în acest fel reclamanta asumându-și riscurile de rigoare.

Nici ulterior încheierii contractului nu s-a constatat existența vreunui înscris din care să rezulte o înțelegere expresă privind cantitatea de produse ce trebuia executată. Prin Încheierea nr. 2447 din 17 noiembrie 2006, a aceleiași instanțe, a fost admisă cererea formulată de R.S. AG pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1931 din 26 mai 2006 a Tribunalului Timiș în dosarul nr. 2691/COM/2005, în sensul că suma de 773.550.456 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă obligarea reclamantei către pârâta SC R.R. SRL. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 135/A din 21 mai 2007 a respins apelul declarat de SC A. SA împotriva Încheierii nr. 2447 din 17 noiembrie 2006 și a sentinței civile nr. 1931 din 26 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 69.876,04 lei ron intimatei SC R.R.

SRL Lugoj și a sumei de 57.558,48 lei ron intimatei R.S. AG Elveția. Pentru a decide astfel, instanța de apel a preluat, în esență, toate argumentele primei instanțe, menținând fără rezerve întreaga situație de fapt și de drept expusă anterior. Împotriva deciziei civile nr. 135/A din 21 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA Alba Iulia, care în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și rejudecând apelul, pronunțarea unei soluții de admitere, în sensul că în principal să fie desființată sentința instanței de fond, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată, iar în subsidiar schimbarea sentinței și admiterea acțiunii în întregime.

De asemenea, s-a mai solicitat modificarea deciziei criticate și cu privire la cheltuielile de judecată, astfel ca în urma rejudecării cauzei să fie respinse. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că se impune modificarea soluției dată în apel, cu desființarea soluției apelate și trimiterii cauzei spre o nouă rejudecare, deoarece procedura concilierii directe față de pârâta R.S. AG Elveția a fost realizată conform normelor procedurale în materie, reglementate de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. Contractul încheiat inițial în luna septembrie 2003 pe o perioadă de 6 luni și prelungit apoi în luna martie 2004 pe o altă perioadă de 1 an, putea fi reziliat unilateral, cu condiția unui preaviz dat cu trei luni anterior momentului rezilierii.

Prejudiciul suferit de reclamantă, pe acest interval de timp al preavizului este în sumă de 145.173,36 lei ron, însă în realitate el este mult mai mare, la valoarea de 346.422,96 lei ron, determinat de existența unei înțelegeri verbale între părți și a capacității de producție pusă la dispoziția pârâtelor. Și cheltuielile de judecată au fost greșit admise la un cuantum exagerat, raportat la complexitatea cauzei deduse judecății. Intimatele - pârâte SC SC R.R. SRL Lugoj și R.S. AG Elveția au depus întâmpinări, amplu motivate în fapt și în drept, prin care au cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt în parte întemeiate și va admite în limitele care vor fi expuse recursul reclamantei SC A. SA Alba Iulia, pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC SC A. SA Alba Iulia, a cerut ca în contradictoriu cu pârâtele SC R.R. SRL Lugoj și R.S. AG Elveția să fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 672.081 euro sau contravaloarea în lei la data plății cu titlu de despăgubiri, a dobânzilor legale pentru această sumă, începând cu data introducerii acțiunii și până la data recuperării integrale a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Contractul de colaborare în lohn din 2 septembrie 2003 a fost încheiat între R.S. AG Reiden, în calitatea de beneficiar extern, SC R.R. SRL Lugoj în calitatea de titular al autorizației de perfecționare activă și SC A. SA Alba Iulia în calitatea de executant.

De comun acord au fost stabilite drepturile și obligațiile părților, durata contractului, executarea, modalitatea de plată, condițiile de livrare, garanțiile și riscurile, răspunderea care intervine în situația nerespectării clauzelor contractuale precum și penalitățile de soluționare a eventualelor litigii. Obiectul contractului l-a constituit colaborarea la prelucrarea în sistem lohn a materiilor prime pentru fabricarea de încălțăminte și componente pentru încălțăminte. Din verificarea documentației existente la dosar, apare cât se poate de evident, că față de pârâta R.S. AG Elveția nu a fost realizată procedura concilierii directe instituită de dispozițiile imperative ale art. 7201 C. proc.

civ., astfel că nu se impune casarea cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare. Relevanță juridică în stabilirea corectă a situației de fapt și de drept, a stabilirii întinderii drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, prin raportare la toate actele depuse, apărările părților și clauzele contractuale, o are și raportul de expertiză contabilă judiciară și răspunsul la obiecțiunile părților, întocmit de expert contabil W.G. Este de necontestat că, potrivit reglementărilor cuprinse în art. IX intitulat „Durata contractului”, s-a prevăzut că acest contract poate fi reziliat, cu un preaviz de minimum 3 luni sau cu acordul tuturor părților. Calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC R.R.

SRL a fost pe deplin dovedită, fiind parte în contract, titulară de drepturi și obligații. Nu poate fi primită nici teza acreditată de aceiași pârâtă, în sensul că a intervenit o reziliere a contractului prin acordul părților și nu printr-o denunțare unilaterală, deoarece simplele discuții dintre părți nu sunt suficiente pentru a materializa o convenție de asemenea natură. În concluziile sale, raportul de expertiză contabilă a reținut, că diferența de profit brut nerealizată de reclamantă în perioada celor trei luni de preaviz, respectiv 20 mai - 19 august 2004 este de 1.451.733.660 lei vechi. Expertiza a avut pentru acest calcul, ca punct de referință, cantitatea medie lunară realizată și livrată de către SC R.R.

SRL cât și profitul mediu brut pe perechea de încălțăminte. Din această perspectivă și pentru aceleași argumente apare nejustificată critica exprimată în motivele de recurs de reclamantă în sensul de a i se acorda suma de 346.422.960 lei ron reprezentând diferența de profit brut nerealizată în perioada ianuarie – mai 2004. În parte este justificată critica recurentei SC A. SA și privitor la cheltuielile de judecată, sub aspectul că ele au fost acordate de instanța de fond și cea de apel într-un cuantum necorespunzător. Este de necontestat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și anume că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru, timbru judiciar, plata expertizelor, despăgubirea martorilor, onorariile de avocat, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut. Este adevărat că reglementările cuprinse în art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările aduse, stabilesc că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, iar contractul de asistență juridică, legal încheiat, constituie titlul executoriu. Sub acest aspect, corect au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 61.074,72 ron către R.S.

AG Elveția de instanța de fond și în cuantum de 57.558,48 ron de instanța de apel, deoarece față de această pârâtă acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate, iar cheltuielile de judecată au fost efectiv dovedite în totalitate. Pentru aceste rațiuni, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 135/A din 21 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, va modifica decizia recurată, va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentința civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, și pe fond va admite în parte acțiunea reclamantei, în sensul că va obliga pârâta SC R.R.

SRL Lugoj la plata sumei de 145.173,36 lei ron despăgubiri pe perioada iunie 2004 – august 2004. Va înlătura obligarea reclamantei SC A. SA de la plata sumei de 69.876,04 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC R.R. SRL Lugoj, acordate cu ocazia soluționării apelului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata - pârâtă SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 6.749,74 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia, împotriva decizie nr. 135/A din 21 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, modifică decizia recurată, admite apelul reclamantei, schimbă în parte sentința civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș și pe fond, admite în parte acțiunea reclamantei, în sensul că obligă pârâta SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 145.173,36 lei despăgubiri pe perioada iunie 2004 – august 2004. Înlătură obligarea reclamantei la plata sumei de 69.876,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către pârâta SC R.R. SRL Lugoj. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Obligă intimata - pârâtă SC R.R.

SRL Lugoj la plata sumei de 6.749,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond, apel și recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 februarie 2008.