ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3051/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu să se dispună anularea Deciziei nr. 61 din 17 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Sibiu, precum și anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. 338 din 25 aprilie 2008 și a R.I.F. nr. 14604 din 25 aprilie 2008 emise de A.F.P. Sibiu, cu consecința restituirii sumei de 580.479 lei reprezentând TVA aferent livrărilor intracomunitare, scutite de taxa pe valoarea adăugată, cu drept de deducere, precum și a sumei de 3.319 lei reprezentând majorări de întârziere achitată de reclamantă, solicitând obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 155/CA din 2 iunie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în luna martie 2007, reclamanta a realizat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 martie 2000 livrări de bunuri (piele de vițel și spălat procesat) către clientul extern SC V. SA din Elveția în sumă totală de 227.175,42 lei, din care TVA în sumă de 0 lei. De asemenea, în perioada iunie 2000-decembrie 2007, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 iunie 2007, reclamanta a realizat livrări de bunuri (piele) către clientul extern B.K.C.D.

din Bosnia Herțegovina în sumă de 2.827.978,12 lei, din care TVA în sumă de 0 lei. Bunurile au fost livrate E.W. Sibiu, fiind puse la dispoziția cumpărătorilor la Sibiu, de unde, așa cum rezultă din facturile fiscale externe și CMR-rile întocmite de reclamantă, au fost transportate tot de către reclamantă în Slovenia, însă în temeiul altui raport contractual, având ca destinatar (loc de descărcare) pe I.D. (denumită anterior T.D.) înregistrată cu cod valid de TVA SI 560 39140. Instanța de fond a constatat că, în cauză, este vorba de ceea ce dispozițiile art. 126 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2003 numesc operațiuni triunghiulare, în cadrul cărora se constată faptul că cumpărătorul – revânzător își are sediul într-un stat terț și nu este înregistrat în scop de TVA în nici unul din statele membre.

Contrar celor susținute de societatea reclamantă, condiția înregistrării în scopuri de TVA în unul din statele membre a cumpărătorilor-revânzători rezultă nu numai din jurisprudența C.E.J. – cauza C 245/2004, Emag și cauza C 404/04 Teleos, cât și C. fisc. român în care sunt transpuse regulile comunitare în materie de TVA. Prin urmare, cumpărătorii-revânzători care își au sediul într-un stat membru și care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA în unul din statele membre nu pot beneficia de măsurile simplificate nici măcar în situația în care beneficiarul ulterior al bunurilor îi pune la dispoziție propriul cod valid de TVA, fiind necesar ca aceștia să se înregistreze în scopuri de TVA într-unul din statele membre implicate.

Curtea de Apel a apreciat că organele fiscale în mod corect au considerat că livrările efectuate de către reclamantă către cele două societăți comerciale nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere. Neîntemeiate au fost considerate și susținerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 C. fisc. și, potrivit cărora bunurile livrate celor două societăți comerciale sunt scutite de TVA, deoarece în statul membru în care acestea au fost transportate ele au fost plasate într-un regim de antrepozit vamal, după care au fost valorificate către beneficiarul din cadrul U.E., iar dispozițiile din legea română nu condiționează aplicarea scutirii de TVA de localizarea fizică a antrepozitului vamal, scutirea fiind legal aplicată atât pentru livrări către antrepozite vamale situate pe teritoriul României, cât și pe teritoriul statelor membre.

De asemenea, s-a mai reținut că, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2003, întrucât bunurile nu au părăsit Comunitatea, fiind, plasate într-un regim de antrepozit vamal pe teritoriul Sloveniei și ulterior valorificate în cadrul Uniunii Europene. Or, dispozițiile art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 și cele ale art. 1 alin. (1) și (2) lit. e) și art. 2 alin. (1) și (2) din Anexa-instrucțiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute de art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144 1 C. fisc., din O.M.F.P. nr. 2222/2006, prevăd în mod expres că pentru aplicabilitatea acestora este necesar ca bunurile să fi fost transportate în afara Comunității de către furnizor sau de către o altă persoană în contul său.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală în raport cu prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 C. proc. fisc. Recurenta susține că în Sentința 155/CA/2010 a Curții de Apel Alba Iulia nu se face nici o referire la valoarea și relevanța juridică în speță a unor acte pe care, prin Decizia de casare nr. 5273/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție le-a considerat esențiale pentru soluționarea cauzei, respectiv: raportare intrastat efectuate pentru toate livrările intracomunitare efectuate în perioada martie-decembrie 2007, documentele de transport internațional al mărfurilor care dovedesc că marfa a fost transportată efectiv în alt stat comunitar, formularele TL2 care atestă plasarea mărfii în antrepozit vamal pe teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, recurenta mai arată că, în soluționarea cauzei prima instanță s-a rezumat la a analiza și interpreta exclusiv reglementările interne în materia TVA respectiv prevederi ale Legii 571/2003 privind Codul fiscal care au fost aplicate doar prin prisma unor acte interne emise în aplicarea acesteia (H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, Ordinele M.F.P. nr. 2222/2006 și 2218/2006) fără a fi avute în vedere, conform dispozițiilor exprese ale instanței de casare, reglementările comunitare în domeniu, în primul rând Directivele privind TVA. Procedând în acest mod, recurenta consideră că instanța de fond a ignorat dispozițiile instanței de casare care impuneau instanței de rejudecare să aibă în vedere practica Curții Europene de Justiție, depusă la dosar, respectiv cauza C- 409/04 Teleos si C-184/05 Twoh International.

Recurenta mai susține că, instanța de rejudecare a făcut o greșită interpretare și aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și a practicii CEJ în materie și deopotrivă a prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal. Directiva Consiliului Europei 2006/112, prin care s-au republicat prevederile Directivei Consiliului Europei 77/388, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 138 că «Statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate către o destinație aflată în afara teritoriului lor respectiv, dar în cadrul Comunității, de către vânzător sau persoana care achiziționează bunurile sau în numele acestora, pentru o altă persoană impozabilă sau pentru o persoană juridică neimpozabilă la care acționează ca atare într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor.

Recurenta consideră că livrările de bunuri contractate cu societatea elvețiană V. și respectiv societatea bosniacă B.K.C. D.O.O. constituie livrări intracomunitare în sensul art. 128 alin. (9) din Legea 571/2003- Codul Fiscal. Prin urmare, în conformitate cu principiile de aplicare a TVA statuate de legislația comunitară, cu sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată reglementat prin Directiva CEE 2006/112, taxa pe valoarea adăugată se percepe în statul membru în care are loc consumul bunurilor, motiv pentru care livrările intracomunitare de bunuri sunt scutite de TVA cu drept de deducere, deoarece TVA aferentă acestor bunuri se percepe de statul membru de destinație a bunurilor, unde are loc o achiziție intracomunitară ce vizează aceleași bunuri.

( Slovenia). Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede, la art. 143 alin. (2) lit. a), astfel cum acesta a fost modificat prin Legea 343/2006, că sunt scutite de taxă următoarele: livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de tva, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru. Aplicarea începând cu 01 ianuarie 2007 a scutirii de TVA prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. are la bază argumentul esențial că livrările efectuate de SC D.I.

SRL au fost calificate drept livrări intracomunitare așa cum sunt definite de art. 128 alin. (9) din Legea 571/2003 : „Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora." Operațiunile derulate beneficiază de scutirea specială legată de traficul internațional de mărfuri prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

Livrarea de bunuri, deci inclusiv o livrare intracomunitară de bunuri, ce urmează a fi plasate în regim de antrepozit vamal este scutită de TVA cu drept de deducere în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.Recurenta mai arată că documentele vamale emise de autoritățile vamale slovene T2L atestă faptul că bunurile livrate către cei doi parteneri comerciali extracomunitari au părăsit efectiv teritoriul României astfel încât în momentul în care s-a încheiat expedierea, s-au găsit în alt stat membru. De asemenea, ca mărfurile au fost plasate într-un antrepozit vamal din portul Koper din Slovenia, la instrucțiunile exprese ale celor două societăți comerciale cumpărătoare, în baza facturilor emise de către SC D.I.

SRL. Deci, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) si (2) din Normele aprobate prin Ordinul 2218/2006, scutirea prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, este aplicabilă indiferent dacă regimul de antrepozit vamal se încheie prin exportul bunurilor în afara comunității sau prin reimportul lor în comunitate, prin România sau prin alt stat membru. Așadar, chiar dacă s-ar considera că livrările intracomunitare efectuate de societate nu pot beneficia de temeiul general de scutire prevăzut de art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. (prin prisma căruia organul fiscal a examinat dreptul de scutire al TVA) pe considerentul că partenerii contractuali nu sunt înregistrați în scopuri de TVA într-un stat comunitar, trebuie aplicată scutirea specială reglementată de art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru toate livrările de bunuri ce urmau a fi plasate în regim de antrepozit vamal.

Recurenta mai susține că în situația în care s-ar considera că nu ne aflăm în prezența unor livrări intracomunitare, respectiv că beneficiarii livrării sunt partenerii contractuali din afara Comunității respectiv V. Elveția și B.K.C.D.O.O. - Bosnia Herțegovina, atunci devin aplicabile prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc. privind scutirea de TVA în cazul exporturilor. Se mai arată că lipsa declarației vamale de export (document necesar pentru justificarea operațiunii de export) nu o poate priva de dreptul de scutire și deducere a TVA câtă vreme neîntocmirea formalităților vamale de export nu îi este imputabilă. Recurenta mai precizează că la data la care au fost efectuate livrările în litigiu (2007), legislația internă nu prevedea obligativitatea menționării pe actele de livrare a temeiului juridic al scutirii de TVA . O asemenea cerință a fost introdusă prin O.U.G.

nr. 109/2009 în vigoare de la 01 ianuarie 2010 prin care a fost modificat art. 155 alin. (5) lit. k) C. fisc. impunând ca factura să cuprindă în mod obligatoriu, în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispozițiile aplicabile C. fisc. sau din Directiva 112. Documentele vamale emise de autoritățile vamale slovene (T2L) atestă faptul că bunurile contractate de cei doi parteneri extracomunitari au fost plasate într-un antrepozit vamal din Slovenia și constituie probe relevante privind tratamentul fiscal aplicabil acestor operațiuni : livrări intracomunitare ce beneficiază de drept de scutire de TVA, cu drept de deducere, conform art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 - Codul fiscal.

Prin Decizia pronunțată la 27 septembrie 2007 în cazul C 409/04 (Teleos and Other vs Commissioners uf Customs and excise) Curtea Europeană de Justiție a statuat asupra preeminenței bunei-credințe a vânzătorului în stabilirea tratamentului fiscal aplicabil unei livrări intracomunitare în sensul că «nu este permis ca autoritățile competente din stalul membru de livrare să oblige un furnizor, care a acționat cu bună credință și a prezentat probe care justificau la prima vedere, dreptul său la scutirea unei livrări intracomunitare de bunuri, să achite ulterior taxa pe valoarea adăugata pentru aceste bunuri » . Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc . civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a fost supusă controlului fiscal pentru verificarea modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului când s-a constatat că sumele datorate bugetului au fost stabilite eronat, prin calcularea incorectă a TVA colectată și datorată, aferentă operațiunilor de livrare efectuate de recurenta-reclamantă cu parteneri neînregistrați fiscal în U.E. Ca urmare a faptului că TVA colectată și de plată a fost înregistrată în evidenta contabila și în decontul de TVA s-a procedat la stabilirea suplimentară a TVA și a accesoriilor.

Starea de fapt reținută de organul de inspecție fiscală nu a fost contestată de recurentă-reclamanta în sensul că, în perioada martie - decembrie 2007, reclamanta a efectuat livrări intracomunitare beneficiarilor V. SA Elveția și B.K.C. D.O.O. din Bosnia Hertegovina, cu destinația Slovenia, stat membru al Uniunii Europene în condițiile în care societățile beneficiare nu sunt situate în state membre ale Uniunii Europene și nici nu sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un stat membru. Deoarece proprietarii bunurilor livrate erau societățile V. SA Elveția si B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina, chiar dacă destinația acestor bunuri este Slovenia, stat membru al Uiunii Europene, sunt aplicabile dispozițiile art. 128 alin. (l) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care definesc livrarea de bunuri ca fiind și transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.

De asemenea în art. 128 alin. (9) al actului normativ este definită și livrarea intracomunitară și anume" Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. " Deoarece societățile beneficiare ale mărfurilor nu au prezentat reclamantei - furnizoare codul de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în mod justificat pentru această livrare intracomunitară nu s-a acordat scutirea de TVA cu drept de deducere și s-a calculat TVA în cota de 19% la valoarea facturilor emise către aceste societăți.

Beneficiarii livrărilor efectuate de recurentă sunt societățile V. SA Elveția și B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina, care sunt localizate în state membre care nu sunt membre ale UE, și nu au prezentat un cod valabil de TVA într-un stat membru conform art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003. Potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în anul 2007, sunt scutite de TVA livrările efectuate în afara Comunității europene, dacă mărfurile sunt transportate în afara comunității, dar mărfurile livrate de reclamantă au avut ca destinație Slovenia, stat membru al UE, iar beneficiarul lor nu a indicat un cod valabil de TVA. De asemenea, se impune respingerea susținerilor recurentei potrivit cărora ar fi expediat mărfurile într-un antrepozit vamal, deoarece o asemenea operațiune este fără sens în cadrul UE, cadru instituțional și economic fără granițe și fără vamă, pentru țările membre ale UE, cum sunt România și Slovenia.

Marfa ar fi putut fi plasată în antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în urma tranzacției, așa cum a fost ea dovedită și cum a reținut instanța de fond, cu firme din afara UE și care au posibilitatea să plaseze bunuri importate în antrepozit vamal, cu un regim vamal derogatoriu. Proprietarii bunurilor expediate de recurentă sunt societățile V. SA Elveția si B.K.C. D.O.O. din Bosnia Hertegovina, conform contractelor de vânzare - cumpărare încheiate și a facturilor emise de către recurentă și pentru a beneficia de scutirea de T.V.A. cu drept de deducere, în cazul livrărilor intracomunitare, societățile respective trebuiau să fie înregistrate în scopuri de T.V.A.

într-un stat membru al Uniunii Europene și să comunice codul de T.V.A. societății D.I. S.R.L. Sibiu. Chiar dacă marfa s-a livrat societăților T.D.O.O. Slovenia (având codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI 16379055) respectiv Interkop 2006 D.O.O. Slovenia (având codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI 56039140) cei care trebuiau să dețină și să comunice un cod valid de T.V.A. sunt societățile V. SA Elveția și B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina în calitate de cumpărători ai bunurilor, respectiv de proprietari ai acestora. Recurenta nu poate beneficia de scutirea de taxă pe valoarea adăugată privind livrările de bunuri efectuate către societățile V. SA Elveția respectiv B.K.C.D.O.O.

Bosnia – Hertegovina deoarece conform prevederilor legale, livrarea de bunuri ar fi fost scutită de taxă dacă acestea se aflau într-unul din regimurile menționate la art. 144, alin. (1), lit. a) C. fisc. Conform adreselor primite de recurentă de la societățile V. SA Elveția respectiv B.K.C.D.O.O. Bosnia - Hertegovina rezultă că, marfa s-a livrat din România în Slovenia și ulterior a fost vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene. Deci, livrarea bunurilor către un antrepozit vamal din Slovenia este o operațiune fără sens în cadrul UE, cadru instituțional și economic fără granițe și fără vamă, pentru țările membre ale UE, cum sunt România si Slovenia.

Marfa ar fi putut fi plasată în antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în urma tranzacției cu firme din afara UE și a căror marfă poate legal să fie plasată în antrepozit vamal, în vederea obținerii unui regim suspensiv sau a unor facilitați vamale pentru prelucrare sau în vederea desfășurării altor activități economice. Conform prevederilor art. 143, alin. ( 1), lit. a) și alin. (3) C. fisc. sunt scutite de taxă:livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunității de către furnizor sau de altă persoană în contul său. Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

" Conform prevederilor art. 1, alin. (1) si alin. (2), lit. e) și art. 2, alin. (1) și alin. (2) din anexa instrucțiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144 1 C. fisc. din O.M.F.P. nr. 2222/2006 (cu modificările și completările ulterioare). Sunt considerate livrări în sensul art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc., bunurile transportate din România în afară Comunității, chiar și în lipsa unei tranzacții; "Sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc., livrările de bunuri expediate sau transportate în afară Comunității de către furnizor sau de altă persoana în contul său.

Prin persoana care expediază sau transportă bunuri în afară Comunității în contul furnizorului se înțelege orice persoană care face transportul. Scutirea se aplică numai în situația în care potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor și cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunității este în sarcina furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la un transportator sau la o casă de expediție. Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc., se justifică de exportator cu următoarele documente: a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc., sau dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacție, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declarației vamale de export; b) declarația vamală de export, care să cuprindă numele exportatorului bunurilor și care să fie certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul Comunitar.

c) documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea și, după caz, orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului, cum ar fi: comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare. - conform prevederilor art. 128, alin. (1) C. fisc. "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. ", iar alin. (9) menționează următoarele: „Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. " Conform adreselor primite de recurentă de la societățile V. SA Elveția respectiv B.K.C.D.O.O.

Bosnia - Herțegovina rezultă faptul că marfa s-a livrat din România în Slovenia și ulterior a fost vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene. Deci, bunurile nu au părăsit Comunitatea Europeană,iar operațiunea reprezintă o livrare intracomunitară de bunuri care pentru scutirea de taxă pe valoarea adăugată trebuie să îndeplinească prevederile art. 143, alin. (2), lit. a) si alin. (3) conform căruia: "Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele: a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA., atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru " "Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

" Potrivit prevederilor art. 10, alin. (1) din anexa (instrucțiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144 1 C. fisc.) din O.M.F.P. nr. 2222/2006 (cu modificările si completările ulterioare). "Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc., cu excepțiile - de la pct. 1 și 2 ale aceluiași alineat, C. fisc. se justifică cu: a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc., și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru; b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, și după caz, c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.

" Înalta Curte constată că în cază nu sunt îndeplinite condițiile prevăzut de textele legale menționate, astfel că, livrările efectuate de recurentă nu pot fi considerate operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.I. SRL Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 155/CA din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.