ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3051/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3051/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu și Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu să se dispună anularea Deciziei nr. 61

din 17 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Sibiu, precum și anularea, în parte, a

Deciziei de impunere nr. 338 din 25 aprilie 2008 și a R.I.F. nr. 14604 din 25

aprilie 2008 emise de A.F.P. Sibiu, cu consecința restituirii sumei de 580.479

lei reprezentând TVA aferent livrărilor intracomunitare, scutite de taxa pe

valoarea adăugată, cu drept de deducere, precum și a sumei de 3.319 lei

reprezentând majorări de întârziere achitată de reclamantă, solicitând obligarea

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 155/CA din 2 iunie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a respins

acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că în luna martie 2007, reclamanta a

realizat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17

martie 2000 livrări de bunuri (piele de vițel și spălat procesat) către

clientul extern SC V. SA din Elveția în sumă totală de 227.175,42 lei, din care

TVA în sumă de 0 lei.

De asemenea, în

perioada iunie 2000-decembrie 2007, în baza contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 04 iunie 2007, reclamanta a realizat livrări de bunuri

(piele) către clientul extern B.K.C.D. din Bosnia Herțegovina în sumă de

2.827.978,12 lei, din care TVA în sumă de 0 lei.

Bunurile au fost

livrate E.W. Sibiu, fiind puse la dispoziția cumpărătorilor la Sibiu, de unde, așa cum rezultă din facturile fiscale externe și CMR-rile întocmite de

reclamantă, au fost transportate tot de către reclamantă în Slovenia, însă în

temeiul altui raport contractual, având ca destinatar (loc de descărcare) pe I.D.

(denumită anterior T.D.) înregistrată cu cod valid de TVA SI 560 39140.

Instanța de fond a

constatat că, în cauză, este vorba de ceea ce dispozițiile art. 126 alin. (8)

lit. b) din Legea nr. 571/2003 numesc operațiuni triunghiulare, în cadrul

cărora se constată faptul că cumpărătorul – revânzător își are sediul într-un

stat terț și nu este înregistrat în scop de TVA în nici unul din statele

membre.

Contrar celor

susținute de societatea reclamantă, condiția înregistrării în scopuri de TVA în

unul din statele membre a cumpărătorilor-revânzători rezultă nu numai din

jurisprudența C.E.J. – cauza C 245/2004, Emag și cauza C 404/04 Teleos, cât și C.

fisc. român în care sunt transpuse regulile comunitare în materie de TVA.

Prin urmare,

cumpărătorii-revânzători care își au sediul într-un stat membru și care nu sunt

înregistrați în scopuri de TVA în unul din statele membre nu pot beneficia de

măsurile simplificate nici măcar în situația în care beneficiarul ulterior al

bunurilor îi pune la dispoziție propriul cod valid de TVA, fiind necesar ca

aceștia să se înregistreze în scopuri de TVA într-unul din statele membre implicate.

Curtea de Apel a

apreciat că organele fiscale în mod corect au considerat că livrările efectuate

de către reclamantă către cele două societăți comerciale nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerate operațiuni scutite de TVA

cu drept de deducere.

Neîntemeiate au fost considerate

și susținerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 144

alin. (1) lit. a) pct. 4 C. fisc. și, potrivit cărora bunurile livrate celor

două societăți comerciale sunt scutite de TVA, deoarece în statul membru în

care acestea au fost transportate ele au fost plasate într-un regim de

antrepozit vamal, după care au fost valorificate către beneficiarul din cadrul

U.E., iar dispozițiile din legea română nu condiționează aplicarea scutirii de

TVA de localizarea fizică a antrepozitului vamal, scutirea fiind legal aplicată

atât pentru livrări către antrepozite vamale situate pe teritoriul României,

cât și pe teritoriul statelor membre.

De asemenea, s-a mai

reținut că, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 143 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 171/2003, întrucât bunurile nu au părăsit Comunitatea, fiind, plasate

într-un regim de antrepozit vamal pe teritoriul Sloveniei și ulterior

valorificate în cadrul Uniunii Europene. Or, dispozițiile art. 143 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 571/2003 și cele ale art. 1 alin. (1) și (2) lit. e) și

art. 2 alin. (1) și (2) din Anexa-instrucțiuni de aplicare a scutirii de taxă

pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute de art. 143 alin. (1) lit.

a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

C. fisc., din O.M.F.P. nr. 2222/2006,

prevăd în mod expres că pentru aplicabilitatea acestora este necesar ca

bunurile să fi fost transportate în afara Comunității de către furnizor sau de

către o altă persoană în contul său.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală în raport cu

prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 C. proc. fisc.

Recurenta susține că

în Sentința 155/CA/2010 a Curții de Apel Alba

Iulia

nu se face nici o referire la valoarea și relevanța juridică în speță a unor

acte pe care, prin Decizia de casare nr. 5273/2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție le-a considerat esențiale pentru soluționarea cauzei, respectiv: raportare

intrastat efectuate pentru toate livrările intracomunitare efectuate în

perioada martie-decembrie 2007, documentele de transport internațional al

mărfurilor care dovedesc că marfa a fost transportată efectiv în alt stat

comunitar, formularele TL2 care atestă plasarea mărfii în antrepozit vamal pe

teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea,

recurenta mai arată că, în soluționarea cauzei prima instanță s-a rezumat la a

analiza și interpreta exclusiv reglementările interne în materia TVA respectiv

prevederi ale Legii 571/2003 privind Codul fiscal care au fost aplicate doar

prin prisma unor acte interne emise în aplicarea acesteia (H.G. nr. 44/2004

privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, Ordinele M.F.P. nr.

2222/2006 și 2218/2006) fără a fi avute în vedere, conform dispozițiilor

exprese ale instanței de casare, reglementările comunitare în domeniu, în

primul rând Directivele privind TVA.

Procedând în acest

mod, recurenta consideră că instanța de fond a ignorat dispozițiile instanței

de casare care impuneau instanței de rejudecare să aibă în vedere practica

Curții Europene de Justiție, depusă la dosar, respectiv cauza C- 409/04 Teleos

si C-184/05 Twoh International.

Recurenta mai susține

că, instanța de rejudecare a făcut o greșită interpretare și aplicare a

Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată,

precum și a practicii CEJ în materie și deopotrivă a prevederilor Legii

571/2003 privind Codul fiscal.

Directiva Consiliului

Europei 2006/112,

prin

care s-au republicat prevederile Directivei Consiliului Europei 77/388, cu

modificările și completările ulterioare, prevede la art. 138 că «Statele membre

scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate către o destinație aflată

în afara teritoriului lor respectiv, dar în cadrul Comunității, de către

vânzător sau persoana care achiziționează bunurile sau în numele acestora, pentru

o altă persoană impozabilă sau pentru o persoană juridică neimpozabilă la care

acționează ca atare într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea

sau transportul bunurilor.

Recurenta consideră

că livrările de bunuri contractate cu societatea elvețiană V. și respectiv

societatea bosniacă B.K.C. D.O.O. constituie livrări intracomunitare în sensul

art. 128 alin. (9) din Legea 571/2003- Codul Fiscal.

Prin urmare, în

conformitate cu principiile de aplicare a TVA statuate de legislația

comunitară, cu sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată reglementat prin

Directiva CEE 2006/112, taxa pe valoarea adăugată se percepe în statul membru

în care are loc consumul bunurilor, motiv pentru care livrările intracomunitare

de bunuri sunt scutite de TVA cu drept de deducere, deoarece TVA aferentă

acestor bunuri se percepe de statul membru de destinație a bunurilor, unde are loc

o achiziție intracomunitară ce vizează aceleași bunuri. ( Slovenia).

Legea 571/2003

privind Codul fiscal

prevede,

la art. 143 alin. (2)

lit.

a), astfel

cum acesta a fost modificat prin Legea 343/2006, că sunt scutite de taxă

următoarele: livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi

comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de tva,

atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru.

Aplicarea începând cu

01 ianuarie 2007 a scutirii de TVA prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) C.

fisc. are la bază argumentul esențial că livrările efectuate de SC D.I. SRL au

fost calificate drept livrări intracomunitare așa cum sunt definite de art. 128

alin. (9) din Legea 571/2003 : „Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare

de bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate

dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către

care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora."

Operațiunile derulate

beneficiază de scutirea specială legată de traficul internațional de mărfuri

prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul

fiscal.

Livrarea de bunuri,

deci inclusiv o livrare intracomunitară de bunuri, ce urmează a fi plasate în regim

de antrepozit vamal este scutită de TVA cu drept de deducere în conformitate cu

prevederile art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul

Fiscal.Recurenta mai arată că documentele vamale emise de autoritățile vamale

slovene T2L atestă faptul că bunurile livrate către cei doi parteneri

comerciali extracomunitari au părăsit efectiv teritoriul României astfel încât

în momentul în care s-a încheiat expedierea, s-au găsit în alt stat membru. De asemenea,

ca mărfurile au fost plasate într-un antrepozit vamal din portul Koper din

Slovenia, la instrucțiunile exprese ale celor două societăți comerciale

cumpărătoare, în baza facturilor emise de către SC D.I. SRL.

Deci, în conformitate

cu prevederile art. 1 alin. (1) si (2) din Normele aprobate prin Ordinul

2218/2006, scutirea prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea

nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, este aplicabilă indiferent dacă regimul de

antrepozit vamal se încheie prin exportul bunurilor în afara comunității sau

prin reimportul lor în comunitate, prin România sau prin alt stat membru.

Așadar, chiar dacă

s-ar considera că livrările intracomunitare efectuate de societate nu pot

beneficia de temeiul general de scutire prevăzut de art. 143 alin. (2)

lit.

a) C. fisc. (prin prisma căruia organul

fiscal a examinat dreptul de scutire al TVA) pe considerentul că partenerii

contractuali nu sunt înregistrați în scopuri de TVA într-un stat comunitar,

trebuie aplicată scutirea specială reglementată de art. 144 alin. (1) lit. a)

pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru toate

livrările

de bunuri ce urmau a fi plasate în

regim de antrepozit vamal.

Recurenta mai susține

că în

situația

în care s-ar considera

că nu ne aflăm în prezența unor livrări intracomunitare, respectiv că

beneficiarii livrării sunt partenerii contractuali din afara Comunității

respectiv V. Elveția și B.K.C.D.O.O. - Bosnia Herțegovina, atunci devin

aplicabile prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc. privind scutirea de

TVA în cazul exporturilor.

Se mai arată că lipsa

declarației vamale de export (document necesar pentru justificarea operațiunii

de export) nu o poate priva de dreptul de scutire și deducere a TVA câtă vreme

neîntocmirea formalităților

vamale

de

export nu îi este imputabilă.

Recurenta mai precizează

că la data la care au fost efectuate livrările în litigiu (2007),

legislația

internă nu prevedea

obligativitatea menționării pe actele de

livrare

a temeiului juridic al scutirii de TVA .

O asemenea cerință a

fost introdusă prin O.U.G. nr. 109/2009 în vigoare de la 01 ianuarie 2010 prin

care a fost modificat art. 155

alin. (5)

lit.

k)

C. fisc.

impunând ca factura să cuprindă în mod

obligatoriu,

în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea

la dispozițiile aplicabile C. fisc. sau din Directiva 112.

Documentele vamale

emise de autoritățile vamale slovene (T2L) atestă faptul că bunurile

contractate de cei doi parteneri extracomunitari au fost plasate într-un

antrepozit vamal

din

Slovenia și constituie probe relevante privind tratamentul fiscal aplicabil

acestor operațiuni : livrări intracomunitare ce beneficiază de drept de scutire

de TVA, cu drept de deducere, conform art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din

Legea 571/2003 - Codul fiscal.

Prin Decizia

pronunțată la 27 septembrie 2007 în cazul C 409/04 (Teleos and Other vs

Commissioners uf Customs and excise) Curtea Europeană de Justiție a statuat

asupra preeminenței bunei-credințe a vânzătorului în stabilirea tratamentului

fiscal aplicabil unei livrări intracomunitare în sensul că «nu este permis ca

autoritățile competente din stalul membru de livrare să oblige un furnizor,

care a acționat cu bună credință și a prezentat probe care justificau la prima

vedere, dreptul său la scutirea unei livrări intracomunitare de bunuri, să

achite ulterior taxa pe valoarea adăugata pentru aceste bunuri » .

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs

invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc . civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă

a fost supusă controlului fiscal pentru verificarea modului de determinare,

evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general

consolidat al statului când s-a constatat că sumele datorate bugetului au fost

stabilite eronat, prin calcularea incorectă a TVA colectată și datorată,

aferentă operațiunilor de livrare efectuate de recurenta-reclamantă cu

parteneri neînregistrați fiscal în U.E.

Ca urmare a faptului

că TVA colectată și de plată a fost înregistrată

în evidenta contabila și în decontul de TVA s-a procedat la stabilirea

suplimentară

a TVA și a accesoriilor.

Starea de fapt

reținută de organul de inspecție fiscală nu a fost contestată de

recurentă-reclamanta în sensul că, în perioada martie - decembrie 2007, reclamanta

a efectuat livrări intracomunitare beneficiarilor V. SA Elveția și B.K.C.

D.O.O. din Bosnia Hertegovina, cu destinația Slovenia, stat membru al Uniunii

Europene în condițiile în care societățile beneficiare nu sunt situate în state

membre ale Uniunii Europene și nici nu sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un

stat membru.

Deoarece proprietarii

bunurilor livrate erau societățile V. SA Elveția si B.K.C.D.O.O. din Bosnia

Hertegovina, chiar dacă destinația acestor bunuri este Slovenia, stat membru al

Uiunii

Europene, sunt aplicabile

dispozițiile art. 128

alin. (l)

din Legea 571/2003

privind Codul fiscal,

cu modificările și completările ulterioare, care definesc livrarea de bunuri ca

fiind și

transferul dreptului de a dispune

de bunuri ca și un proprietar.

De

asemenea în art. 128 alin. (9) al actului normativ este definită și

livrarea

intracomunitară și anume" Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de

bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un

stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se

efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. "

Deoarece societățile

beneficiare ale mărfurilor nu au prezentat reclamantei - furnizoare codul de înregistrare

în scopuri de TVA dintr-un

stat membru al

Uniunii Europene, în mod justificat pentru această livrare

intracomunitară

nu s-a acordat scutirea de TVA cu drept de deducere și s-a calculat TVA în cota

de 19% la valoarea facturilor emise către aceste societăți.

Beneficiarii

livrărilor efectuate de recurentă sunt societățile V. SA Elveția și B.K.C.D.O.O.

din Bosnia Hertegovina, care sunt localizate în state membre care nu sunt

membre

ale UE, și nu au prezentat un cod

valabil de TVA într-un stat membru

conform art. 143 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 571/2003.

Potrivit

dispozițiilor art. 143 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în anul 2007, sunt

scutite de TVA livrările efectuate în afara Comunității europene, dacă

mărfurile sunt transportate în afara comunității, dar mărfurile livrate de

reclamantă au avut ca destinație Slovenia, stat membru al UE, iar beneficiarul

lor nu a indicat un cod valabil de TVA.

De

asemenea, se impune respingerea susținerilor recurentei potrivit cărora ar fi

expediat mărfurile într-un

antrepozit vamal, deoarece o asemenea operațiune este fără sens în cadrul UE,

cadru instituțional și economic fără granițe și fără vamă, pentru țările membre

ale UE, cum sunt România și Slovenia.

Marfa ar fi putut fi

plasată în antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 571/2003 ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în

urma tranzacției, așa cum a fost ea dovedită și cum a reținut instanța de fond,

cu firme din afara UE și care au posibilitatea să plaseze bunuri importate în

antrepozit vamal, cu un regim vamal derogatoriu.

Proprietarii

bunurilor expediate de recurentă sunt societățile

V.

SA Elveția si B.K.C. D.O.O. din

Bosnia Hertegovina, conform contractelor de vânzare

- cumpărare încheiate și a facturilor emise de către recurentă și pentru a

beneficia de scutirea de T.V.A. cu drept de deducere, în cazul livrărilor

intracomunitare, societățile respective

trebuiau

să fie înregistrate în scopuri

de T.V.A. într-un stat membru al Uniunii

Europene și să comunice codul de T.V.A. societății D.I. S.R.L. Sibiu.

Chiar

dacă marfa s-a livrat societăților T.D.O.O. Slovenia (având codul de

înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI

16379055) respectiv Interkop 2006 D.O.O.

Slovenia (având codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI 56039140) cei

care trebuiau să dețină și să comunice un cod valid de T.V.A. sunt societățile V.

SA Elveția și B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina în

calitate de cumpărători ai bunurilor, respectiv de proprietari

ai

acestora.

Recurenta

nu poate beneficia de scutirea de taxă pe

valoarea adăugată privind livrările de bunuri

efectuate către

societățile V. SA Elveția

respectiv B.K.C.D.O.O.

Bosnia – Hertegovina deoarece conform

prevederilor legale, livrarea de bunuri ar fi fost scutită de taxă dacă acestea

se aflau într-unul din regimurile menționate la art. 144, alin. (1), lit. a) C.

fisc.

Conform adreselor

primite de recurentă de la societățile V.

SA

Elveția respectiv B.K.C.D.O.O. Bosnia - Hertegovina

rezultă că, marfa

s-a livrat din România în Slovenia și ulterior a fost

vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene. Deci, livrarea

bunurilor

către un antrepozit vamal din Slovenia este o operațiune fără sens în cadrul

UE, cadru instituțional și economic fără granițe și fără vamă, pentru țările

membre ale UE, cum sunt România si Slovenia. Marfa ar fi putut fi plasată în

antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003

ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în urma

tranzacției cu firme din afara UE și a căror marfă poate legal să fie plasată în

antrepozit vamal, în vederea obținerii

unui

regim suspensiv sau a unor facilitați vamale pentru prelucrare sau în

vederea

desfășurării altor activități economice.

Conform prevederilor

art. 143, alin. ( 1), lit. a) și alin. (3) C. fisc. sunt scutite de

taxă:livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunității de

către furnizor sau de altă persoană în contul său.

Prin ordin al

ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele

necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la

alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite

pentru aplicarea scutirii de taxă. "

Conform prevederilor

art. 1, alin. (1) si alin. (2), lit. e) și art. 2, alin. (1) și alin. (2) din

anexa instrucțiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru

operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2)

și art. 144

1

C. fisc. din O.M.F.P. nr. 2222/2006 (cu modificările și

completările ulterioare).

Sunt considerate

livrări în sensul art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc., bunurile transportate

din România în afară Comunității, chiar și în lipsa unei tranzacții;

"Sunt scutite de

taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1)

lit. a) C. fisc., livrările de bunuri expediate sau transportate în afară

Comunității de către furnizor sau de altă persoana în contul său. Prin persoana

care expediază sau transportă bunuri în afară Comunității în contul

furnizorului se înțelege orice persoană care face transportul.

Scutirea se aplică

numai în situația în care potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor și

cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunității este în sarcina

furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela

la un transportator sau la o casă de expediție.

Scutirea de taxă

prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc., se justifică de exportator cu

următoarele documente:

a)

factura care trebuie

să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc., sau dacă

transportul bunurilor nu presupune o tranzacție, documentele solicitate de

autoritatea vamală pentru întocmirea declarației vamale de export;

b)

declarația

vamală de export,

care

să cuprindă numele exportatorului bunurilor și care să fie certificată de

biroul vamal de ieșire din spațiul Comunitar.

c)

documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea și, după

caz, orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului, cum ar

fi: comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare.

-

conform prevederilor

art. 128,

alin. (1)

C. fisc. "Este

considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și

un proprietar. ", iar alin. (9) menționează următoarele: „Livrarea

intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul alin. (1), care

sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de

către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă

persoană în contul acestora. "

Conform

adreselor primite de recurentă de la societățile V. SA Elveția respectiv B.K.C.D.O.O.

Bosnia - Herțegovina rezultă faptul că marfa s-a livrat din România în Slovenia

și ulterior a fost vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene.

Deci,

bunurile nu au

părăsit Comunitatea Europeană,iar operațiunea reprezintă o livrare

intracomunitară de bunuri care pentru scutirea de taxă pe valoarea adăugată

trebuie să îndeplinească prevederile art. 143,

alin. (2), lit. a) si alin. (3) conform

căruia:

"Sunt,

de asemenea, scutite de taxă următoarele:

a)

livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică

furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA., atribuit de

autoritățile fiscale din alt stat membru "

"Prin

ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul,

documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile

prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care

trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă. "

Potrivit

prevederilor art. 10, alin. (1) din anexa (instrucțiuni de aplicare a scutirii

de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1)

lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

C. fisc.) din O.M.F.P.

nr. 2222/2006 (cu modificările si completările ulterioare).

"Scutirea

de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin.

(2) lit. a) C. fisc., cu excepțiile - de la pct. 1 și 2 ale aceluiași alineat, C.

fisc. se justifică cu:

a) factura

care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) C. fisc., și

în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit

cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul

care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, și

după caz,

c) orice

alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele

de asigurare. "

Înalta

Curte constată că în cază nu sunt îndeplinite condițiile prevăzut de textele

legale menționate, astfel că, livrările efectuate de recurentă nu pot fi

considerate operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere.

Prin

urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

D.I. SRL Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 155/CA din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 mai 2011.