ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2244/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 7 februarie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC E.I. SRL împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la data de 8 octombrie 2007 în dosar nr. 483/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția atacată, în temeiul disp. art. 228 C. proc. pen. comb. cu art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul executor judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped.

de disp. art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., motivându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. S-a reținut în motivarea situației de fapt că persoana vătămată L.I. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc B.E., pentru că la data de 06 august 2007 a pus în executare nelegal un contract de leasing, având ca obiect un autotractor și o semiremorcă. Ulterior, s-a depus o nouă plângere față de același intimat, dat fiind că la data de 20 august 2007, executorul judecătoresc a ridicat capul tractor și semiremorca, aparținând SC E.I. SRL, dobândite prin contractul de leasing de la o societate austriacă.

În ceea ce privește situația de fapt, instanța fondului a reținut că la data de 13 septembrie 2005, între societatea austriacă N.L.A., în calitate de locator și SC B. SRL ASĂU , în calitate de utilizator s-a încheiat un contract de leasing pentru două autotractoare MAN și 2 semiremorci cu trei axe Kogel, rata lunară fiind de 4793 Euro, scadentă la fiecare zi de 15 ale lunii următoare. În contract s-a prevăzut că în situația rezilierii contractului de leasing, locatorul are dreptul să preia bunurile chiar fără înștiințarea utilizatorului, iar acesta a declarat că este de acord cu preluarea sau îndepărtarea necesară a blocării obiectului de leasing, și că renunță la introducerea măsurii judiciare urmare a unei îndepărtări justificate, contractul constituind titlu executoriu.

Prin actul adițional din data de 14 februarie 2006, contractul de leasing a fost concesionat cu toate drepturile și obligațiile decurgînd din actul juridic, către SC E.I. SRL, cu obligația cesionarului de a respecta toate prevederile contractului de leasing. La data de 19 iulie 2007, societatea austriacă a înștiințat firma SC H.& A. SRL de rezilierea contractului de leasing cu SC E.I. SRL, din data de 14 iulie 2007. SC H.&A. SRL a solicitat intimatului executarea silită a cesionarului SC E.I. SRL în baza contractului de leasing, care constituie titlul executoriu prin voința părților, iar în baza acestei cereri, intimatul a somat debitoarea să predea creditorului bunurile mobile care au făcut obiectul contractului de leasing, ulterior, la data de 6,7 și 9 august 2007 aplicând sechestru pe bunuri, pentru ca, la data de 20 august 2007, să le predea creditoarei.

Petentul a menționat că a achitat ratele restante pe data de 17 august 2007, neavând însă posibilitatea de a anunța executorul judecătoresc de aceasta. Împotriva executării s-au formulat contestații la Judecătoria Moinești, iar prin încheierea din data de 24 august 2007, pronunțată în dosar nr. 3515/260/2007 a acestei instanțe, a fost admisă pe cale de ordonanță președințială, suspendarea provizorie a executării solicitată de contestatoarea debitoare. Pe rolul Judecătoriei Moinești se află în curs de soluționare dosar nr. 3514/260/2007 având ca obiect contestația la executare. Față de aceste împrejurări, s-a apreciat că în cauză nu există rea credință a intimatului în efectuarea atribuțiilor de executare silită.

Împotriva rezoluției, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, respinsă prin rezoluția din 23 noiembrie 2007, cu motivarea că potrivit art. 8 din O.G. nr. 51 din 28 august 2007, modificată și republicată, contractul de leasing constituie titlu executoriu. Ulterior, petenta a formulat plângere la instanță, în care a susținut că intimatul a încălcat atribuțiile de serviciu, întrucât contractul de leasing nu constituie titlu executoriu. Instanța de fond, investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată a constatat că rezoluțiile procurorului de caz și a procurorului ierarhic superior au reținut corect situația de fapt, în sensul existenței unui titlu executor, constând în contractul de leasing ulterior preluat de petenta, prin administratorul său, cu atât mai mult cu cât textul O.G.

nr. 51 din 28 august 2007, modificată și republicată prevede expres, în art. 8, că garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contract, precum și contractul de leasing constituie titlu executor. Chiar dacă la momentul încheierii contractului de leasing și ulterior, a actului adițional, contractul constituia titlu executoriu numai în două situații, și anume, la sfârșitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opțiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului și, respectiv, în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului, la data executării silite, contractul constituia necondiționat titlu executoriu, norma de procedură fiind de imediată aplicare.

Oral, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul petentei a criticat soluția de netrimitere în judecată și cu privire la faptul că executorul judecătoresc a pătruns pe proprietatea altor persoane, fără ca procurorul să facă cercetări și sub acest aspect. Faptul că aceste critici, pe o parte, au fost formulate pentru prima dată în fața instanței de judecată, fără a fi arătate și în celelalte plângeri anterioare, precum și faptul că petenta invocă prin această critică un drept al altor persoane și nu al său, au îndreptățit instanța de judecată să cons[dere și sub acest aspect că plângerea formulată este neîntemeiată. Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, în esență aceleași ca și în plângerile anterior formulate în temeiul disp.

art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen. Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentei, ca și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. În cauză, intimatul executor judecătoresc a fost investit cu cererea de punere în executare silită a unui titlu prezentat de creditor și, pe parcursul executării, intimatul s-a conformat dispozițiilor procedurale în materie.

La data executării silite, contractul de leasing prezentat de creditor reprezenta un titlu executor, chiar dacă nu intraseră în vigoare dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 51 din 28 august 2007, prin acordul de voință al părților inițial contractante, dar pe care debitorul le acceptase prin preluarea contractului în baza actului adițional încheiat, cu toate drepturile și obligațiile decurgând din contractul de leasing pentru fiecare parte. Legiuitorul a intervenit apoi și a atribuit contractelor de leasing putere executorie prin O.G. nr. 51/2007 modificată și republicată, ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare. Mai mult, petenta, deși susține că a achitat ratele restante din executarea contractului de leasing la data de 17 august 2007, nu a înștiințat executorul judecătoresc despre îndeplinirea obligației contractuale.

Suspendarea executării silite s-a dispus prin încheierea din 24 august 2007, dată de Judecătoria Moinești în dosar nr. 3515/260/2007, deci după predarea bunurilor către creditor la data de 20 august 2007. Nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, atâta timp cât se afla în executarea unui titlu, exercitându-și prerogativele prevăzute de lege. Neexistând indicii pentru această infracțiune, procurorul era oprit să procedeze la extinderea cercetărilor sub acest aspect. De altfel, petenta a invocat săvârșirea unor acte de pătrundere abuzivă într-o locuință sau imobil doar în fata instanței de fond. Cele ce preced atestă că intimatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reclamate, astfel că ordonanța procurorului și hotărârea primei instanțe sunt temeinice și legale, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petiționara SC E.I. SRL împotriva sentinței penale nr. 17 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.