ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar/ constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 132 din 11 iulie 2012, Tribunalul Olt, secția penală, a

dispus următoarele:

- a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în

infracțiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul

la ordin.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E.T. pentru

infracțiunile de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de

grave, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., și fals în

înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 290

alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

- în baza art. 346 alin. (2) C. proc.

pen., s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC

G.B.L. GmbH.

- a fost obligată partea civilă SC

G.B.L. GmbH la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 93/P/2010 din 05

iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatul E.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Potrivit rechizitoriului s-a reținut că

la data de 30 ianuarie 2008 a fost înființată SC E. SRL, cu sediul în Piatra Olt,

inculpatul deținând calitatea de asociat unic și administrator.

La data de 12 iulie 2008 inculpatul a încheiat

cu SC G.B.L. GmbH contractul de leasing nr. Y prin care a achiziționat un autotractor

marca V. și o semiremorcă marca H.

La data de 11 septembrie 2008, inculpatul

a cesionat SC E. SRL unchiului său, N.P. (acestuia revenindu-i 95% din părțile sociale)

și fiicei sale E.A. (acesteia revenindu-i 5% din părțile sociale), întrucât susține

că ar fi dorit să contracteze un nou credit și figura cu datorii în calitate de

persoană fizică.

După această cesiune inculpatul, deși nu

mai deținea nici calitatea asociat și nici pe aceea de administrator, nu a primit

procură pentru a reprezenta societatea cesionată la încheierea de acte juridice.

De asemenea, inculpatul l-a determinat

pe N.P. să solicite deschiderea de conturi bancare la Banca C.R. și Banca R.D.,

precum și eliberarea de instrumente de plată atașate acestora, respectiv un carnet

de file cec de la Banca C.R. și un carnet bilete la ordin de la Banca R.D., depunând

la data de 24 septembrie 2008 și specimen de semnătură, astfel că unica persoană

să efectueze tranzacții în numele SC E. SRL era doar numitul N.P.

Totuși, atât carnetul de file cec, cât

și carnetul de bilete la ordin au rămas în posesia inculpatului, precum și documentele

contabile, acesta fiind acela care, în realitate, s-a ocupat de activitatea SC

E. SRL, deși nu mai avea calitatea de reprezentant legal.

Deoarece nu mai avea posibilitatea să achite

ratele contractuale inculpatul a decis să cesioneze ratele contractuale, astfel

că la data de 18 noiembrie 2008 a fost încheiat contractul de leasing nr. X dintre

SC E.A. SRL și SC G.B.L. GmbH, care - deși este un nou contract - a avut ca obiectiv,

practic, realizarea cesiunii contractului de leasing inițial, nr. Y.

Locatarul SC E.A. SRL a fost reprezentat

la încheierea acestui contract de numitul C.G.N., iar SC E. SRL, în calitate de

girant al executării contractului, de către inculpatul E.T., deși acesta din urmă

nu mai avea posibilitatea legală, în absența unei procuri de reprezentare, de a

participa la încheierea unor acte juridice.

În vederea constituirii garanțiilor contractuale,

inculpatul a eliberat șase bilete la ordin din carnetul de bilete la ordin emis

numitului N.P., în același mod procedând și reprezentantul legal al locatarului

SC E.A. SRL.

S-a reținut de către acuzare că, procedând

în această modalitate, inculpatul a urmărit să inducă în eroare societatea de leasing

cu privire la calitatea sa, semnând în fals ca reprezentant al SC E. SRL și eliberând

șase bilete la ordin ce purtau o semnătură neconcordantă cu specimenul de semnătură

depus la Banca R.D. S-a reținut, de asemenea, că partea civilă SC G.B.L. GmbH nu

ar fi aprobat solicitarea de cesiune a leasingului anterior dacă inculpatul nu ar

fi avut calitatea de girant și nu ar fi semnat în această calitate contractul de

leasing nr. X la data de 18 noiembrie 2008.

Întrucât locatarul SC E.A. SRL nu și-a

respectat obligațiile contractuale și nu a achitat niciuna dintre ratele scadente,

finanțatorul locator a trecut la valorificarea garanțiilor contractuale constituite

anterior și a completat cu suma de 316.072,5 RON biletul la ordin (emis drept garanție

și semnat în fals de către inculpatul E.T. la data de 18 noiembrie 2008) pe care

l-a introdus la plată la data de 23 iunie 2009 la Banca R.D., care însă a refuzat

onorarea plății pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului.

În cauză a fost efectuată o expertiză grafică

asupra biletului la ordin menționat, concluzionându-se că semnăturile efectuate

la rubricile „emitent” au fost executate de inculpatul E.T.

S-a menționat că nu au fost localizate

bunurile ce au format obiectul leasingului, respectiv autotractorul și semiremorca

și că inculpatul ar fi recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost cercetat

și trimis în judecată. Inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing

inițial (nr. Y din 24 iulie 2012) la insistențele lui D.S., care a și achitat avansul

necesar și a și folosit în mod efectiv bunurile achiziționate în leasing, și tot

acesta a fost cel care i-a solicitat să cesioneze contractul de leasing unei alte

societăți controlate de el prin numitul C.G.N. și tot el a fost cel care a completat

și semnat în fals cele șase bilete la ordin.

Din actele și lucrările dosarului, instanța

de fond a reținut că la data de 24 iulie 2008 SC E. SRL, reprezentată de inculpatul

E.T., a încheiat contractul de leasing nr. Y cu locatorul finanțator G.B.L. GmbH

prin care a achiziționat un autotractor marca V., an fabricație 2006, și o semiremorcă

marca H., an fabricație 2006.

Avansul achitat a fost în sumă de 13.575

euro, reprezentând 15% din valoarea totală a bunurilor, respectiv 90.500 euro, și

a fost efectiv plătit la data de 28 iulie 2008, de către numitul D.S., prin virament

bancar, fapt precizat de locatorul finanțator în cuprinsul adresei.

Potrivit hotărârii primei instanțe, aceste

bunuri au fost furnizate locatorului finanțator G.B.L. GmbH de către E.A. GmbH astfel

cum rezultă din cuprinsul contractului de leasing, dar și din cuprinsul facturilor

emise la data de 15 iulie 2008 al cărei administrator era la acel moment numitul

D.S., cu firma acestuia finanțatorul locator având relații comerciale în perioada

2006-2007, în sensul că s-a obligat să livreze diferite autovehicule de diferite

mărci și să și găsească clienți în România - declarația martorului M.S. Conform

scadențarului, prima rată trebuia plătită la data de 31 august 2008. A fost încheiat

și protocolul de predare-primire și punere în funcțiune a bunurilor ce au făcut

obiectul leasingului încheiat la data de 30 iulie 2008, conform precizărilor părții

civile acesta doar cu rol formal, în realitate posesia efectivă asupra acestora

nu a aparținut niciodată inculpatului E.T.

Astfel, atât autotractorul marca V., an

fabricație 2006, cât și semiremorca marca H., an fabricație 2006, nu au fost niciodată

înregistrate în patrimoniul SC E. SRL și nu au fost întocmite fișe de inventar privind

aceste bunuri, astfel cum rezultă în mod explicit din cuprinsul adresei de la dosar

cercetare judecătorească.

Prima instanță a reținut că autotractorul

marca V., a fost înmatriculat imediat, intrând imediat în posesia lui D.S. - „și

în plus numerele de înmatriculare ale mașinilor atestau că persoana care le folosea

era D.S., încă de la începutul achiziționării acestora” - declarația martorului

M.S. Acesta este și cel care a dispus apoi vânzarea semiremorcii către martorul

M.P., așa cum chiar martorul a precizat, precum și depozitarea autotractorului în

curtea martorei C.V., care a dispus apoi împreună cu soțul ei, C.M., depozitarea

în curtea martorului P.G. și de aici deplasarea cu număr de Bulgaria către Bechet,

pentru ca bunul să nu poată fi recuperat de finanțator. Acest fapt a rezultat în

mod obiectiv prin coroborarea declarațiilor martorilor M.S., consilierul juridic

al locatorului, P.G., D.L.G. și C.V.

La cererea instanței, finanțatorul locator

a depus la dosar cercetare judecătorească înscrisurile depuse de inculpatul E.T.

pentru aprobarea contractului de leasing nr. Y.

Conform precizărilor finanțatorului locator

G.B.L. GmbH, la cererea inculpatului E.T., care a invocat motive de sănătate, a

fost aprobată cesiunea contractului de leasing nr. Y, procedându-se la încheierea

unui nou contract de leasing, respectiv contractul de leasing nr. X cu SC E.A. SRL.

Pentru această cesiune de leasing au fost

folosite înscrisurile depuse de către inculpatul E.T. pentru aprobarea contractului

de leasing inițial, în cadrul căruia societatea la care acesta era asociat unic

și administrator avea calitatea de locatar.

Prima instanță a reținut că finanțatorul

locator trebuia și chiar era obligat să-i ceară inculpatului să depună un nou set

de înscrisuri deoarece de la data de 24 iulie 2008 (când a fost semnată convenția

inițială) și până la data de 18 noiembrie 2008, când a fost semnată convenția subsecventă

care a avut drept consecință inclusiv schimbarea calității unora dintre părțile

contractante inițial, a trecut o perioadă suficientă de timp care să pună în discuție

posibilitatea survenirii unor schimbări în privința situației societăților comerciale

implicate în tranzacții. Numai acționând în acest fel finanțatorul locator ar fi

dat dovadă în mod obiectiv că se comportă ca un bun proprietar, în sensul că și-ar

fi putut pune la adăpost patrimoniul de orice fel de manopere dolosive. Însă, finanțatorul

locator a rămas într-o suspectă pasivitate, preferând să se folosească de dosarul

constituit și aflat în arhiva sa pentru aprobarea primului contract de leasing,

lăsându-se, în mod inadmisibil, indus în eroare. Acest lucru nu ar fi fost posibil

dacă finanțatorul ar fi pus în vedere inculpatului să depună un nou set de documente.

Or, nu se poate vorbi de intenția de a înșela câtă vreme însuși persoana care trebuie

să-și conserve patrimoniul nu se comportă față de bunurile sale ca un bun proprietar

și se lasă înșelată.

De altfel, pe pagina de web administrată

de finanțatorul locator a existat o listă cu documentele necesare pentru verificarea

bonității în vederea obținerii unei finanțări, documentul fiind obținut de judecătorul

cauzei, printat și atașat la dosar. În cuprinsul acestui înscris s-a observat că

au fost prevăzute a se solicita pentru fiecare cerere de finanțare o serie de documente,

respectiv: bilanț cu contul de profit și pierderi, formularul de prezentare completat,

certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului și, lucru foarte important

de observat, specimen de semnătură al clientului. Acest lucru nu a fost respectat

în cazul aprobării cesionării leasingului.

Astfel, finanțatorul locator a precizat

că nu a fost întocmit un raport de leasing pentru verificarea bonității, contrar

celor prevăzute în documentul menționat și nu a solicitat un nou set de documente

cedentului, apreciindu-se cu prea mare ușurință că erau suficiente cele din dosarul

de finanțare inițial.

Prima instanță a apreciat că finanțatorul

locator a manifestat o conduită duplicitară, aducând ca argumente următoarele împrejurări:

- deși finanțatorul locator afirmă că nu

ar fi aprobat cesionarea leasingului inițial dacă SC E. SRL reprezentată de inculpatul

E.T. nu ar fi avut calitatea de girant, nu motivează în niciun fel prin ce anume

era mai special ca girant inculpatul, câtă vreme acesta nici nu și-a plătit singur

avansul prevăzut pentru leasingul inițial, în cuantum de 13.575 euro, respectiv

15% din valoarea totală de 90.500 euro a bunurilor contractate.

În mod eronat a susținut finanțatorul că

au fost prezente părțile, pentru că, dacă ar fi fost așa ar fi trebuit să procedeze

la legitimarea acelora care au semnat contractul de leasing nr. X, prilej cu care

ar fi observat că pentru SC E.A. SRL nu a semnat asociatul și administratorul său

unic C.G.N., ci o altă persoană, care a avut calitatea de mandatar, respectiv numitul

D.S., nimeni altul decât cel ce a furnizat locatorului finanțator, chiar bunurile

ce făceau obiectul leasingului cesionat.

- diligențele efectuate de finanțatorul

locator în perioada mai - iunie 2009, în scopul recuperării bunurilor, nu au fost

unele suficient de serioase și credibile.

- încă de la cesionarea leasingului inițial

au existat indicii care ar fi trebuit să genereze mai multă precauție din partea

finanțatorului.

Astfel, martorul M.S., consilierul juridic

al părții civile, a relatat că numitul D.S. a discutat cu I.B. în numele a două

firme, respectiv SC E. SRL și SC E.A. SRL în prezența sa, adăugând că dacă vor fi

probleme din cauza ultimei dintre firme, să fie contactat el personal (adică D.S.)

și nu C.G.N., situație care a fost de natură să contureze adevărata stare de fapt:

„astfel că noi am realizat că de fapt el se ocupă de firmă, chiar dacă în hârtii

era trecută o altă persoană”.

Imediat după cesiunea leasingului nu a

fost achitată nicio rată de credit, acestea fiind trimestrială, prima exigibilă

la data de 31 octombrie 2008.

Abia la data de 05 iunie 2008 a fost introdus

pentru valorificare biletul la ordin, respectiv mai înainte cu o lună de data la

care ar fi trebuit ca debitorul SC E.A. SRL al cărei administrator scriptic era

numitul C.G.N. trebuia să achite cea de-a patra rată de leasing și oricum după decesul

administratorului scriptic menționat, deces care a avut loc la data de 23 mai 2009.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune

prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., astfel cum a fost

reținută în actul de inculpare, judecătorul instanței de fond a apreciat că lipsește

latura subiectivă. Conform art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de

înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține

pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Art. 215 alin. (2), (3) C. pen. prevede că înșelăciunea săvârșită prin folosirea

de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare

de la 3 la 15 ani. Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul

încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această

eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate,

se sancționează cu aceeași pedeapsă ca în alineatul precedent. La încheierea unui

contract, părțile trebuie să acționeze cu loialitate, fără manopere viclene și fără

a urmări un scop ilicit. De asemenea, trebuie să se informeze reciproc cu privire

la obligațiile ce le revin în legătură cu obiectul contractului. Reaua-credință

contractuală este produsul unei vinovății calificate (intenție directă sau indirectă)

sub forma dolului prin care se săvârșește înșelăciunea în contractele comerciale.

În raport de starea de fapt prezentată,

în opinia instanței de fond, nu s-a putut demonstra dincolo de orice dubiu împrejurarea

dacă cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă

sau să mențină în eroare subiectul pasiv. Probele administrate în cauză nu confirmă

existența clară a acestei condiții. De asemenea, nu rezultă, în opinia primei instanțe,

nici implicarea inculpatului în obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos

material injust și nici că a intrat în posesia bunurilor, că a dispus de ele în

vreun fel și, implicit, că a creat un prejudiciu părții vătămate. Conform art. 17

C. pen., infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, infracțiunea fiind

fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea

penală. Astfel, pentru a se putea realiza tragerea la răspundere penală a unei persoane

este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 17 C. pen. și să nu

fie incident vreunul din cazurile reglementate la art. 10 C. proc. pen. Pe de altă

parte, regula „in dubio pro reo” constituie un principiu instituțional care reflectă

modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen.,

se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care

dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație

îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată,

instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine

și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l

achite.

De altfel, menționează instanța de fond,

locatorul finanțator G.B.L. GmbH a precizat explicit că în opinia sa „persoana care

se face vinovată de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul

D.S., acesta fiind cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării

reeșalonării debitului restant pe care îl înregistra SC E.A. SRL”; și că „nu deținem

informații cu privire la eventuale foloase dobândite de către numitul E.T. în urma

semnării contractului de leasing”

În cauză, instanța de fond a apreciat că

nu s-a dovedit, fără putință de tăgadă, faptul că inculpatul a intenționat să înșele

societatea vătămată în executarea contractului comercial încheiat, existând o îndoială

care nu poate decât să îi profite, în aplicarea principiului analizat. Prin urmare,

nefiind întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

puse în sarcina inculpatului, s-a dispus achitarea inculpatului E.T. în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri

private în formă continuată prev. și ped. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a apreciat, de asemenea, că se impune

achitarea inculpatului E.T. întrucât și în privința acesteia a lipsit intenția de

a înșela. S-a reținut că atâta vreme cât nu subzistă infracțiunea scop este evident

că nu poate să subziste nici infracțiunea mijloc, respectiv falsificarea celor șase

bilete la ordin prin semnarea lor de către inculpatul care nu (mai) avea în acel

moment calitatea de reprezentant al SC E. SRL. Prin urmare, nefiind întrunite in

mod cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată în formă continuată, urmează a se dispune achitarea inculpatului

E.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împrejurarea

că inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing inițial (nr. Y din

24 iulie 2012) la insistențele lui D.S., care a și achitat avansul necesar și a

și folosit în mod efectiv bunurile achiziționate în leasing și apoi a solicitat

inculpatului să cesioneze contractul de leasing unei alte societăți controlate de

el prin numitul C.G.N. nu este suficientă pentru existența elementelor constitutive

pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată

și nici chiar recunoașterea acestuia în faza de urmărire penală, câtă vreme această

recunoaștere nu se coroborează cu celelalte elemente ale probatoriului administrat,

probele neavând valoare prestabilită. Astfel, pe de o parte nu există suficiente

elemente care să contureze o înțelegere expresă între inculpat și numitul D.S..

iar pe de altă parte chiar dacă această înțelegere ar fi existat, ea nu s-ar fi

putut și realiza în mod obiectiv, dacă partea civilă n-ar fi dovedit atât de multă

ușurință sub pretextul unei proaste înțelegeri a modalității de derulare a relațiilor

de comerț.

În ceea ce privește cererea formulată de

apărătorul ales al inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 prima

instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 103 și art. 106 din legea menționată,

se poate trage concluzia că dispozițiile art. 103 sunt aplicabile numai cambiei,

nu și biletului la ordin, motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare

a încadrării juridice.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a

constatat că partea vătămată G.B.L. GmbH s-a constituit parte civilă în cauză cu

suma de 316.072,5 RON, reprezentând rate restante leasing, penalități, precum și

alte cheltuieli conform contractului de leasing efectuate până la data introducerii

biletului la ordin fără însă a preciza în concret și sumele reprezentând cheltuielile

despre care a făcut vorbire. Întrucât partea civilă a dovedit, în opinia instanței

de fond, o „ușurință” greu de acceptat în aprobarea cedării leasingului prin neluarea

tuturor măsurilor necesare pentru a-și ocroti propriul patrimoniu, „lăsându-se”

practic înșelată și cum nu s-a demonstrat existența unei înțelegeri anterioare dintre

inculpat și numitul D.S., persoana din a cărei cauză a fost provocată în realitate

paguba, astfel cum chiar partea civilă precizează („persoana care se face vinovată

de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul D.S., acesta fiind

cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării reeșalonării debitului

restant pe care îl înregistra SC E.A. SRL”) prima instanță a apreciat ca nefondată

cererea formulată, arătând că nimeni nu-și poate invoca în apărarea unui drept al

său, propria sa culpă.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă SC G.B.L. GmbH București.

În cuprinsul motivelor de apel și cu ocazia

dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, condamnarea inculpatului E.T.

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură

privată în formă continuată. În susținerea apelului s-a arătat că în mod greșit

instanța de fond a reținut că partea civilă ar avea o culpă în ceea ce privește

verificările efectuate cu ocazia încheierii contractului nr. X din 18 noiembrie

2008 și că inculpatul nu a obținut un avantaj în urma activității desfășurate. Potrivit

acuzării, infracțiunea de înșelăciune presupune că folosul material injust poate

fi produs și în favoarea altei persoane, iar activitatea de inducere în eroare a

părții civile rezultă din materialitatea faptelor, la dosarul cauzei neexistând

elemente care să conducă la concluzia că angajații societății de asigurare au manifestat

neglijență sau rea-credință în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Acțiunea de

inducere în eroare a părții civile rezultă, în opinia acuzării, din împrejurarea

că între încheierea contractului cu nr. Y din 12 iulie 2008 și cesionarea părților

sociale deținute de inculpat la SC E. SRL - 11 septembrie 2008, a trecut un interval

de timp foarte scurt, iar cu ocazia încheierii contractului de leasing din data

de 18 noiembrie 2008 inculpatul, deși a fost prezent la încheierea acestuia, nu

a adus la cunoștința reprezentanților părții civile împrejurarea că nu mai avea

nicio calitate în societatea respectivă. Aceeași concluzie se desprinde, în opinia

reprezentantului acuzării, și din împrejurarea că inculpatul, deși a cedat părțile

sociale ale SC E. SRL, a păstrat documentele și ștampila societății asupra sa, precum

și carnetul de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea noului asociat

și administrator al societății N.P. S-a arătat, totodată, că în mod greșit a fost

achitat inculpatul pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

reținându-se că nu a existat intenția inculpatului de a induce în eroare SC

G.B.L. GmbH București. În concluzie, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și

art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., anularea actelor false și

admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.

În cuprinsul motivelor scris de apel, partea

civilă SC G.B.L. GmbH București a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii

primei instanțe și, pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor

pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Potrivit apelului declarat de

partea civilă, activitatea infracțională a inculpatului a început ulterior cesionării

societății SC E. SRL, acesta semnând contractul de leasing nr. X din 18

noiembrie 2008, fără a aduce la cunoștința reprezentanților societății de leasing

împrejurarea că nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă. Conform motivelor

scrise de apel, societatea de leasing a aprobat cesionarea contractului de leasing

după verificarea documentelor de bonitate și solvabilitate ale SC E.A. SRL, iar

inculpatul a urmărit inducerea în eroare a SC G.B.L. GmbH București în scopul obținerii

unui folos material injust.

În cursul judecării apelului au fost audiați

inculpatul E.T., care și-a menținut declarațiile date anterior în cauză, precizând

că de la încheierea contractului de leasing nr. Y din 12 iulie 2008, bunurile au

intrat în posesia martorului D.S. și că, deși s-a retras din societate, a continuat

să se ocupe de activitatea acesteia. Potrivit declarației date, s-a retras din societate

pentru că era bolnav, iar cu ocazia cesionării contractului de leasing a comunicat

reprezentanților părții civile faptul că nu mai are calitatea de asociat și administrator

al SC E. SRL. Inculpatul nu a putut însă preciza identitatea reprezentantului părții

civile, căruia i-a comunicat aspectul menționat.

Totodată, în cursul judecării apelului,

au fost audiați martorul M.V.S., consilier juridic al părții civile, și martora

I.B., reprezentantul legal al SC G.B.L. GmbH București, care au relatat instanței

că nu s-au solicitat informații privind activitatea contabilă a societății cedente

cu ocazia cesionării contractului de leasing, întrucât aceste verificări nu se impuneau

și că nu a putut fi identificat salariatul părții civile care s-a ocupat de verificarea

documentelor în vederea cesionării contractului de leasing.

Prin decizia penală nr. 276 din data de

17 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă SC G.B.L. GmbH București, împotriva

sentinței penale nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul

nr. 3041/104/2011.

A desființat sentința atacată și, în rejudecare,

a dispus următoarele:

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3),

(5) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și

art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 4 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit.

e) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai

grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc.

pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. vechi, a admis

acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH București și a obligat

inculpatul să plătească părții civile suma de 316.072,5 RON cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus

anularea următoarelor înscrisuri: contract de leasing nr. X - cesiunea contractului

nr. Y încheiat cu SC E. SRL; 6 bilete la ordin emise la data de 18 noiembrie

2008 de către SC E. SRL.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare avansate

de stat, din care suma de 300 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi

avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de apel a reținut următoarele:

Infracțiunea de înșelăciune presupune din

punct de vedere al laturii obiective o acțiune de inducere în eroare, adică de prezentare

ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin

care i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității. Acțiunea

de inducere în eroare trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube și trebuie

să existe raport de cauzalitate între acțiunea de inducere în eroare și rezultatul

produs. Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește

cu intenție directă, adică făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de

inducere în eroare și prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare pe care o dorește.

Latura subiectivă a infracțiunii include și scopul „obținerii pentru sine sau pentru

altul a unui folos material injust”. Infracțiunea este mai gravă atunci când pentru

inducerea în eroare sunt folosite manopere dolosive, când inducerea în eroare are

loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract și când valoarea prejudiciului

provocat depășește o anumită limită - 200.000 RON.

Pe de altă parte, infracțiunea prevăzută

de art. 290 C. pen. presupune din punct de vedere obiectiv, falsificarea unui înscris

sub semnătură privată în modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea

scrierii sau subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Sub aspect

subiectiv infracțiunea se săvârșește cu intenție directă, adică făptuitorul urmărește

prin falsificarea și folosirea înscrisului, producerea unei consecințe juridice.

Instanța de apel, analizând activitatea

desfășurată de inculpatul E.T. prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunilor

mai sus-menționate, a apreciat că faptele descrise în actul de acuzare există, au

fost săvârșite cu vinovăție de acesta și realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Curtea de Apel a reținut

că la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic și administrat al SC

E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH

București, având ca obiect un autotractor marca V. și o semiremorcă marca H., în

valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului

de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL, unchiului și fiicei sale, martorii

N.P. și E.A.

Deși nu mai avea nici calitatea de asociat,

și nici de administrator al SC E. SRL, inculpatul a păstrat documentele și ștampila

societății și i-a cerut administratorului societății, martorul N.P., să solicite

deschiderea unor conturi bancare la Banca C.R. și Banca R.D. și eliberarea unor

instrumente de plată (carnet de bilete la ordin, pe care l-a preluat, de asemenea,

inculpatul).

În acest context, la data de 18

noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului

de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH București și SC E.A. SRL, reprezentată de

C.G.N., în calitate de locatar, și SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în

calitate de girant.

Contractul menționat a fost semnat de inculpatul

E.T. în calitate de reprezentant al girantului SC E. SRL, deși nu mai avea nicio

calitate în această societate, acesta eliberând, totodată, un număr de 6 bilete

la ordin pe care le-a semnat și care fac parte din carnetul de bilete la ordin eliberat

de Banca R.D. martorului N.P.

În aceste condiții, contrar opiniei exprimate

de instanța de fond, Curtea de Apel a reținut existența unor manopere de inducere

în eroare a părții civile SC G.B.L. GmbH București și că inculpatul E.T. a acționat

în acest mod în scopul obținerii unui folos pentru altă persoană, în speță, pentru

D.S.

Curtea de Apel a menționat că nu poate

contesta atitudinea pasivă manifestată de reprezentanții părții civile cu ocazia

încheierii contractului cu nr. X, și lipsa de diligențe de care au dat dovadă, neefectuând

verificările necesare atât în ceea ce privește documentația ce trebuia depusă cu

ocazia încheierii contractului, cât și identificarea persoanelor prezente la semnarea

lui și calitatea acestora în raport cu părțile contractante.

Cu toate acestea, Curtea de Apel a apreciat

că și în eventualitatea în care salariatul părții civile însărcinat cu verificarea

documentației necesare în vederea încheierii contractului de leasing cu nr. X, din

culpă sau cu intenție, nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, această împrejurare

nu-l disculpă pe inculpatul E.T. Chiar dacă la săvârșirea faptelor a concurat, prin

omisiunea de a efectua verificările necesare, un angajat al părții civile, această

împrejurare nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului.

Curtea de Apel a reținut, astfel, că din

materialitatea faptelor rezultă că inculpatul E.T. a acționat cu intenția de a induce

în eroare partea civilă SC G.B.L. GmbH București în scopul obținerii unui folos

material injust. La numai o lună și jumătate de la încheierea contractului cu

nr. Y, inculpatul E.T. a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL unor rude

(unchiul și fiica sa) și, chiar dacă nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă,

a continuat să dețină documentele și ștampila societății și a intrat chiar și în

posesia carnetului de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea martorului

N.P.

Referitor la motivul pentru care inculpatul

a procedat la cesionarea părților sociale deținute la SC E. SRL, instanța de apel

a reținut inconsecvența manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale, inconsecvență

din care poate fi trasă concluzia că acesta este nesincer.

Astfel, în timp ce pe parcursul urmăririi

penale, și cu ocazia audierii în fața instanței de fond, inculpatul a declarat că

a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL pentru că intenționa să obțină

un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care nu i s-ar fi acordat întrucât

figura deja în baza de date cu un credit aprobat ca persoană fizică, cu ocazia audierii

de către instanța de apel a precizat că a procedat în acest fel întrucât era „foarte

bolnav”.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut

că, deși cu ocazia audierii sale inculpatul a afirmat că a adus la cunoștința reprezentanților

părții civile împrejurarea că nu mai are nicio calitate în cadrul SC E. SRL cu ocazia

încheierii contractului cu nr. X, pentru că nu au fost formulate obiecțiuni, a semnat

atât contractul, cât și cele 6 bilete la ordin emise.

În aceste condiții, Curtea de Apel a apreciat

că întreaga activitate desfășurată de inculpatul E.T. a avut ca unic scop prejudicierea

părții civile SC G.B.L. GmbH București, astfel încât nu se poate afirma că lipsește

latura subiectivă specifică infracțiunii de înșelăciune.

În ceea ce privește scopul manoperelor

folosite de inculpat, instanța de apel a apreciat că, deși cercetările efectuate

în cauză nu au putut demonstra obținerea de către acesta a unui folos pentru sine,

este evident faptul că folosul a fost obținut pentru D.S., cu acordul și ca urmare

a activității infracționale desfășurate de inculpat.

Prin urmare, a arătat instanța de apel,

cum legea nu condiționează existența infracțiunii de înșelăciune de obținerea unui

folos pentru sine, existând această infracțiune și atunci când folosul este obținut

pentru o altă persoană, în cauză sunt întrunite toate cerințele legii pentru a fi

în prezența infracțiunii de înșelăciune (Octavian Loghin - Drept penal român, Partea

specială, pag. 271).

Întrucât activitatea de inducere în eroare

a părții civile s-a realizat prin folosirea unei calități mincinoase, dar și prin

folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată false, a fost realizată cu ocazia

încheierii unei convenții și a avut drept consecință pricinuirea unei pagube mai

mare de 200.000 RON, s-a apreciat că infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina

inculpatului E.T., a fost comisă în condițiile prev. de alin. (2), (3) și (5) ale

art. 215 C. pen.

Curtea de Apel a apreciat totodată că semnând

cele 6 bilete la ordin predate părții civile SC G.B.L. GmbH București cu ocazia

încheierii contractului cu nr. X, inculpatul a comis și infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, întrucât cunoștea împrejurarea că nu mai are calitatea

de asociat sau administrator al SC E. SRL și a urmărit prin eliberarea biletelor

la ordin menționate să inducă în eroare partea civilă, atât cu privire la calitatea

sa de reprezentant a SC E. SRL, cât și cu privire la solvabilitatea societății respective.

Întrucât în baza aceleiași rezoluții infracționale

au fost emise un număr de 6 bilete la ordin, s-a apreciat că sunt incidente, în

ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispozițiile

art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor

care au fost aplicate inculpatului, instanța de apel a ținut seama de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor

pentru infracțiunile săvârșite (de la 10 la 20 ani pentru infracțiunea prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și de la 3 luni la 2 ani pentru infracțiunea

prev. de art. 290 C. pen.), de circumstanțele în care au fost comise faptele (împrejurarea

că inculpatul nu a săvârșit fapta în scopul obținerii unui folos material pentru

sine, ci pentru o altă persoană), de datele care caracterizează persoana inculpatului

(a fost sancționat administrativ de mai multe ori prin ordonanțele cu nr. 1627/P/2007

din 16 noiembrie 2007 și nr. 417/P/2008 din 29 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă

Judecătoria Slatina și ordonanța nr. 614/P/2007 din 04 martie 2008 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Olt). Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că rezultă,

din actele existente la dosarul cauzei, că acesta suferă de mai multe boli (insuficiență

cardiacă congestivă, diabet zaharat insulino-dependent cu complicații renale, hipertensiune

esențială (primară) grup de risc înalt ș.a. și este integrat socio-profesional.

În final, instanța de apel, având în vedere

faptul că inculpatul nu a avut alte condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni

anterior faptelor deduse judecății și că a recunoscut parțial săvârșirea faptelor

expuse în rechizitoriu, prezentându-se în fața organelor judiciare ori de câte ori

a fost chemat, a reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 lit. a) și

c) C. pen., cu consecința aplicării unor pedepse sub limitele minime prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., conform art. 76

lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

Întrucât contractul de leasing nr. X din

18 noiembrie 2008, conține mențiuni false, nefiind semnat la rubrica locatar și

girant de reprezentanții legali ai SC E. SRL și SC E.A. SRL, iar cele 6 bilete la

ordin emise la data de 18 noiembrie 2008 de către SC E. SRL, conțin mențiuni false,

întrucât au fost emise și semnate de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant

al SC E. SRL, instanța de apel a dispus desființarea totală a înscrisurilor menționate,

în temeiul dispozițiilor art. 348 C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea

de Apel a reținut că societatea de leasing SC G.B.L. GmbH București s-a constituit

parte civilă în prezenta cauză cu suma de 316.072,50 RON, reprezentând rate de leasing

restante și penalități.

Curtea de Apel a apreciat, astfel, că sunt

îndeplinite toate cerințele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 C.

civ. vechi, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite cauzatoare

de prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și

a vinovăției autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care

a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH București și va

dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 316.072,50 RON.

La stabilirea întinderii despăgubirilor

civile acordate părții civile, instanța a ținut seama atât de principiul disponibilității

părților, în conformitate cu care nu poate fi acordată o sumă mai mare decât cea

solicitată, dar și de principiul reparării integrale a prejudiciului provocat care

trebuie să includă atât prejudiciul efectiv produs prin fapta comisă (contravaloarea

autovehiculelor achiziționate), cât și beneficiul nerealizat de partea civilă (care

include penalitățile și celelalte cheltuieli efectuate de societate conform contractului

de leasing).

Împotriva deciziei inculpatul E.T. a declarat

recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursului,

Înalta Curte constată următoarele:

În recurs, au fost acordate 3 termene de

judecată (11 februarie 2014, 25 martie 2014 și 06 mai 2014), la cererea recurentului-inculpat

cauza fiind amânată de două ori pentru motive legate de angajarea unui avocat, respectiv

pentru motive legate de imposibilitate de prezentare din motive medicale.

La acest termen s-a prezentat avocatul

ales al recurentului-inculpat, care nu a solicitat o nouă amânare a judecării cauzei

și nici administrarea altor probe, neformulând alte cereri prealabile trecerii la

dezbateri.

Recurentul-inculpat, prin avocat ales,

în cursul dezbaterilor - fără a contesta legalitatea administrării probatoriului

la instanța de fond și la instanța de apel - a solicitat, în principal, achitarea

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (susținând că lipsește intenția, ca element

constitutiv al infracțiunii - caz de casare invocat art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen.), iar în subsidiar, aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea

pedepselor (art. 5 C. pen.).

Examinând pe fond recursul inculpatului,

Înalta Curte reține următoarele:

În condițiile în care apelul - la data

judecării cauzei penale - era a doua cale ordinară de atac, integral devolutivă

în fapt și în drept, Curtea de Apel - pe parcursul celor 8 termene de judecată,

care au presupus un interval de timp de circa un an de zile - a efectuat cercetare

judecătorească, procedând la ascultarea pe situația de fapt a inculpatului (încheierea

din 25 februarie 2013), și la ascultarea martorilor a căror depoziții erau relevante

pentru stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului (încheierile din

20 mai 2013 și 17 iunie 2013); în cursul judecării apelului inculpatul a fost asistat

de un avocat ales, aceștia nesolicitând administrarea altor probe pe situația de

fapt (astfel cum rezultă din încheierile dosarului de apel și din încheierea în

care au fost consemnate dezbaterile în apel - 09 septembrie 2013).

Înalta Curte reține și un aspect particular

cu privire la probatoriul cauzei penale decurgând din natura infracțiunilor deduse

judecății, acesta constând în probațiunea situației de fapt, cu precădere, prin

înscrisuri (contracte, acte ale societății, bilete la ordin, etc.).

Conform doctrinei juridice și jurisprudenței,

elementul subiectiv al infracțiunii/infracțiunilor (intenția), este relevat de modul

de desfășurare a faptelor deduse judecății, de succesiunea în timp a diferitelor

acțiuni ale inculpatului.

Or, așa cum corect a reținut instanța de

apel, la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic și administrat al SC

E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH

București, având ca obiect un autotractor marca V. și o semiremorcă marca H., în

valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului

de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL unchiului și fiicei sale, martorii N.P.

și E.A. Deși nu mai avea nici calitatea de asociat și nici de administrator al SC

E. SRL, inculpatul a păstrat documentele și ștampila societății și i-a cerut administratorului

societății, martorul N.P., să solicite deschiderea unor conturi bancare la Banca

C.R. și Banca R.D. și eliberarea unor instrumente de plată (carnet de bilete la

ordin, pe care l-a preluat, de asemenea, inculpatul. În acest context, la data de

18 noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului

de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH București și SC E.A. SRL, reprezentată de

C.G.N., în calitate de locatar, și SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în

calitate de girant. Contractul a fost semnat de inculpatul E.T. în calitate de reprezentant

al girantului SC E. SRL, deși nu mai avea nicio calitate în această societate, acesta

eliberând, totodată, un număr de 6 bilete la ordin pe care le-a semnat și care fac

parte din carnetul de bilete la ordin eliberat de Banca R.D. martorului N.P. Referitor

la motivul pentru care inculpatul a procedat la cesionarea părților sociale deținute

la SC E. SRL (invocat ca apărare a acestuia), instanța de apel a reținut corect

inconsecvența manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale. Astfel, în timp

ce pe parcursul urmăririi penale, și cu ocazia audierii în fața instanței de fond,

inculpatul a declarat că a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL pentru

că intenționa să obțină un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care

nu i s-ar fi acordat întrucât el figura deja în baza de date cu un credit aprobat

ca persoană fizică, cu ocazia audierii de către instanța de apel a precizat că a

procedat în acest fel întrucât era „foarte bolnav”.

Înalta Curte, cu privire la cazurile de

casare invocate de avocatul recurentului-inculpat, și la limitele instanței de recurs

în examinarea acestuia, menționează următoarele:

Prin invocarea cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 12 C. proc. pen., ca urmare

a adoptării Legii nr. 2/2013, dar și a expunerii de motive a adoptării acesteia,

nu se poate ajunge la repunerea în discuție a existenței faptelor în materialitatea

lor, adică - în sinteză - la constatarea inexistenței faptelor în materialitatea

lor sau a reținerii altor fapte în locul celor deja reținute de instanțele anterioare

deoarece, conform voinței legiuitorului (exprimată prin abrogarea expresă a cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.), instanța de recurs

- ulterior judecării apelului de către instanța de prim control judiciar - nu mai

este îndrituită să reexamineze probatoriul administrat și să modifice situația de

fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs - după adoptarea Legii nr. 2/2013

- vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reținute de instanțele anterioare.

Or, din această perspectivă, Înalta

Curte apreciază, așa cum legal și temeinic a stabilit și instanța de apel, că faptele

inculpatului - practic necontestate în materialitatea lor - au fost săvârșite cu

vinovăție sub forma intenției, ca element constitutiv al infracțiunilor menționate,

nefiind necesară reluarea ori completarea argumentelor deja expuse în decizia atacată.

Recursul inculpatului va fi însă admis

numai cu privire la aplicarea legii mai favorabile, și numai cu referire la pedeapsa

prevăzută pentru infracțiunea de înșelăciune (recalificată de legiuitor în art.

244 alin. (1) și (2) C. pen. actual), ceea ce - conform art. 5 C. pen. - impune

stabilirea și aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă;

întrucât circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului pentru infracțiunea

de înșelăciune, pe de o parte, nu constituie instituții autonome, ele însoțind încadrarea

juridică a faptei, iar pe de altă parte, acestea nici nu se mai regăsesc ca atare

în noul C. pen., pedeapsa aplicată va fi redusă de la 3 ani și 4 luni închisoare

la minimul prevăzut de noua lege (1 an închisoare). De asemenea, pentru aceleași

motive, însă constatând că legea anterioară este mai favorabilă, va fi menținută

atât pedeapsa de 2 luni închisoare, cât și încadrarea juridică și circumstanțele

atașate acestei încadrări juridice cu referire la infracțiunea prev. de art. 290

alin. (1) C. pen. (aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ant. și art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen. anterior).

În raport cu dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013,

nefiind legal posibilă în recurs reindividualizarea modalității de executare a pedepsei

rezultante, reținând și aplicabilitatea disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012, vor

fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei

hotărâri (inclusiv cele referitoare la concursul de infracțiuni și la forma continuată

a infracțiunii, acestea fiind „legea mai favorabilă”).

Față de cele arătate, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reținând și dispozițiile

noului C. proc. pen. cu privire cheltuielile judiciare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

E.T. împotriva deciziei penale nr. 276 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia atacată și sentința

penală nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, numai sub aspectul

aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen. și rejudecând în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele

componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa la 1 an închisoare și 1

an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă

complementară pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și

(2) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice

inculpatului exercit