ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar/ constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 11 iulie 2012, Tribunalul Olt, secția penală, a dispus următoarele: - a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin. - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E.T. pentru infracțiunile de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped.

de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH. - a fost obligată partea civilă SC G.B.L. GmbH la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 93/P/2010 din 05 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul E.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit rechizitoriului s-a reținut că la data de 30 ianuarie 2008 a fost înființată SC E. SRL, cu sediul în Piatra Olt, inculpatul deținând calitatea de asociat unic și administrator. La data de 12 iulie 2008 inculpatul a încheiat cu SC G.B.L. GmbH contractul de leasing nr. Y prin care a achiziționat un autotractor marca V. și o semiremorcă marca H. La data de 11 septembrie 2008, inculpatul a cesionat SC E. SRL unchiului său, N.P. (acestuia revenindu-i 95% din părțile sociale) și fiicei sale E.A. (acesteia revenindu-i 5% din părțile sociale), întrucât susține că ar fi dorit să contracteze un nou credit și figura cu datorii în calitate de persoană fizică. După această cesiune inculpatul, deși nu mai deținea nici calitatea asociat și nici pe aceea de administrator, nu a primit procură pentru a reprezenta societatea cesionată la încheierea de acte juridice.

De asemenea, inculpatul l-a determinat pe N.P. să solicite deschiderea de conturi bancare la Banca C.R. și Banca R.D., precum și eliberarea de instrumente de plată atașate acestora, respectiv un carnet de file cec de la Banca C.R. și un carnet bilete la ordin de la Banca R.D., depunând la data de 24 septembrie 2008 și specimen de semnătură, astfel că unica persoană să efectueze tranzacții în numele SC E. SRL era doar numitul N.P. Totuși, atât carnetul de file cec, cât și carnetul de bilete la ordin au rămas în posesia inculpatului, precum și documentele contabile, acesta fiind acela care, în realitate, s-a ocupat de activitatea SC E. SRL, deși nu mai avea calitatea de reprezentant legal. Deoarece nu mai avea posibilitatea să achite ratele contractuale inculpatul a decis să cesioneze ratele contractuale, astfel că la data de 18 noiembrie 2008 a fost încheiat contractul de leasing nr. X dintre SC E.A.

SRL și SC G.B.L. GmbH, care - deși este un nou contract - a avut ca obiectiv, practic, realizarea cesiunii contractului de leasing inițial, nr. Y. Locatarul SC E.A. SRL a fost reprezentat la încheierea acestui contract de numitul C.G.N., iar SC E. SRL, în calitate de girant al executării contractului, de către inculpatul E.T., deși acesta din urmă nu mai avea posibilitatea legală, în absența unei procuri de reprezentare, de a participa la încheierea unor acte juridice. În vederea constituirii garanțiilor contractuale, inculpatul a eliberat șase bilete la ordin din carnetul de bilete la ordin emis numitului N.P., în același mod procedând și reprezentantul legal al locatarului SC E.A. SRL.

S-a reținut de către acuzare că, procedând în această modalitate, inculpatul a urmărit să inducă în eroare societatea de leasing cu privire la calitatea sa, semnând în fals ca reprezentant al SC E. SRL și eliberând șase bilete la ordin ce purtau o semnătură neconcordantă cu specimenul de semnătură depus la Banca R.D. S-a reținut, de asemenea, că partea civilă SC G.B.L. GmbH nu ar fi aprobat solicitarea de cesiune a leasingului anterior dacă inculpatul nu ar fi avut calitatea de girant și nu ar fi semnat în această calitate contractul de leasing nr. X la data de 18 noiembrie 2008. Întrucât locatarul SC E.A. SRL nu și-a respectat obligațiile contractuale și nu a achitat niciuna dintre ratele scadente, finanțatorul locator a trecut la valorificarea garanțiilor contractuale constituite anterior și a completat cu suma de 316.072,5 RON biletul la ordin (emis drept garanție și semnat în fals de către inculpatul E.T.

la data de 18 noiembrie 2008) pe care l-a introdus la plată la data de 23 iunie 2009 la Banca R.D., care însă a refuzat onorarea plății pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului. În cauză a fost efectuată o expertiză grafică asupra biletului la ordin menționat, concluzionându-se că semnăturile efectuate la rubricile „emitent” au fost executate de inculpatul E.T. S-a menționat că nu au fost localizate bunurile ce au format obiectul leasingului, respectiv autotractorul și semiremorca și că inculpatul ar fi recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. Inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing inițial (nr. Y din 24 iulie 2012) la insistențele lui D.S., care a și achitat avansul necesar și a și folosit în mod efectiv bunurile achiziționate în leasing, și tot acesta a fost cel care i-a solicitat să cesioneze contractul de leasing unei alte societăți controlate de el prin numitul C.G.N.

și tot el a fost cel care a completat și semnat în fals cele șase bilete la ordin. Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 24 iulie 2008 SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., a încheiat contractul de leasing nr. Y cu locatorul finanțator G.B.L. GmbH prin care a achiziționat un autotractor marca V., an fabricație 2006, și o semiremorcă marca H., an fabricație 2006. Avansul achitat a fost în sumă de 13.575 euro, reprezentând 15% din valoarea totală a bunurilor, respectiv 90.500 euro, și a fost efectiv plătit la data de 28 iulie 2008, de către numitul D.S., prin virament bancar, fapt precizat de locatorul finanțator în cuprinsul adresei. Potrivit hotărârii primei instanțe, aceste bunuri au fost furnizate locatorului finanțator G.B.L.

GmbH de către E.A. GmbH astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de leasing, dar și din cuprinsul facturilor emise la data de 15 iulie 2008 al cărei administrator era la acel moment numitul D.S., cu firma acestuia finanțatorul locator având relații comerciale în perioada 2006-2007, în sensul că s-a obligat să livreze diferite autovehicule de diferite mărci și să și găsească clienți în România - declarația martorului M.S. Conform scadențarului, prima rată trebuia plătită la data de 31 august 2008. A fost încheiat și protocolul de predare-primire și punere în funcțiune a bunurilor ce au făcut obiectul leasingului încheiat la data de 30 iulie 2008, conform precizărilor părții civile acesta doar cu rol formal, în realitate posesia efectivă asupra acestora nu a aparținut niciodată inculpatului E.T.

Astfel, atât autotractorul marca V., an fabricație 2006, cât și semiremorca marca H., an fabricație 2006, nu au fost niciodată înregistrate în patrimoniul SC E. SRL și nu au fost întocmite fișe de inventar privind aceste bunuri, astfel cum rezultă în mod explicit din cuprinsul adresei de la dosar cercetare judecătorească. Prima instanță a reținut că autotractorul marca V., a fost înmatriculat imediat, intrând imediat în posesia lui D.S. - „și în plus numerele de înmatriculare ale mașinilor atestau că persoana care le folosea era D.S., încă de la începutul achiziționării acestora” - declarația martorului M.S. Acesta este și cel care a dispus apoi vânzarea semiremorcii către martorul M.P., așa cum chiar martorul a precizat, precum și depozitarea autotractorului în curtea martorei C.V., care a dispus apoi împreună cu soțul ei, C.M., depozitarea în curtea martorului P.G.

și de aici deplasarea cu număr de Bulgaria către Bechet, pentru ca bunul să nu poată fi recuperat de finanțator. Acest fapt a rezultat în mod obiectiv prin coroborarea declarațiilor martorilor M.S., consilierul juridic al locatorului, P.G., D.L.G. și C.V. La cererea instanței, finanțatorul locator a depus la dosar cercetare judecătorească înscrisurile depuse de inculpatul E.T. pentru aprobarea contractului de leasing nr. Y. Conform precizărilor finanțatorului locator G.B.L. GmbH, la cererea inculpatului E.T., care a invocat motive de sănătate, a fost aprobată cesiunea contractului de leasing nr. Y, procedându-se la încheierea unui nou contract de leasing, respectiv contractul de leasing nr. X cu SC E.A.

SRL. Pentru această cesiune de leasing au fost folosite înscrisurile depuse de către inculpatul E.T. pentru aprobarea contractului de leasing inițial, în cadrul căruia societatea la care acesta era asociat unic și administrator avea calitatea de locatar. Prima instanță a reținut că finanțatorul locator trebuia și chiar era obligat să-i ceară inculpatului să depună un nou set de înscrisuri deoarece de la data de 24 iulie 2008 (când a fost semnată convenția inițială) și până la data de 18 noiembrie 2008, când a fost semnată convenția subsecventă care a avut drept consecință inclusiv schimbarea calității unora dintre părțile contractante inițial, a trecut o perioadă suficientă de timp care să pună în discuție posibilitatea survenirii unor schimbări în privința situației societăților comerciale implicate în tranzacții.

Numai acționând în acest fel finanțatorul locator ar fi dat dovadă în mod obiectiv că se comportă ca un bun proprietar, în sensul că și-ar fi putut pune la adăpost patrimoniul de orice fel de manopere dolosive. Însă, finanțatorul locator a rămas într-o suspectă pasivitate, preferând să se folosească de dosarul constituit și aflat în arhiva sa pentru aprobarea primului contract de leasing, lăsându-se, în mod inadmisibil, indus în eroare. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă finanțatorul ar fi pus în vedere inculpatului să depună un nou set de documente. Or, nu se poate vorbi de intenția de a înșela câtă vreme însuși persoana care trebuie să-și conserve patrimoniul nu se comportă față de bunurile sale ca un bun proprietar și se lasă înșelată.

De altfel, pe pagina de web administrată de finanțatorul locator a existat o listă cu documentele necesare pentru verificarea bonității în vederea obținerii unei finanțări, documentul fiind obținut de judecătorul cauzei, printat și atașat la dosar. În cuprinsul acestui înscris s-a observat că au fost prevăzute a se solicita pentru fiecare cerere de finanțare o serie de documente, respectiv: bilanț cu contul de profit și pierderi, formularul de prezentare completat, certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului și, lucru foarte important de observat, specimen de semnătură al clientului. Acest lucru nu a fost respectat în cazul aprobării cesionării leasingului.

Astfel, finanțatorul locator a precizat că nu a fost întocmit un raport de leasing pentru verificarea bonității, contrar celor prevăzute în documentul menționat și nu a solicitat un nou set de documente cedentului, apreciindu-se cu prea mare ușurință că erau suficiente cele din dosarul de finanțare inițial. Prima instanță a apreciat că finanțatorul locator a manifestat o conduită duplicitară, aducând ca argumente următoarele împrejurări: - deși finanțatorul locator afirmă că nu ar fi aprobat cesionarea leasingului inițial dacă SC E. SRL reprezentată de inculpatul E.T. nu ar fi avut calitatea de girant, nu motivează în niciun fel prin ce anume era mai special ca girant inculpatul, câtă vreme acesta nici nu și-a plătit singur avansul prevăzut pentru leasingul inițial, în cuantum de 13.575 euro, respectiv 15% din valoarea totală de 90.500 euro a bunurilor contractate.

În mod eronat a susținut finanțatorul că au fost prezente părțile, pentru că, dacă ar fi fost așa ar fi trebuit să procedeze la legitimarea acelora care au semnat contractul de leasing nr. X, prilej cu care ar fi observat că pentru SC E.A. SRL nu a semnat asociatul și administratorul său unic C.G.N., ci o altă persoană, care a avut calitatea de mandatar, respectiv numitul D.S., nimeni altul decât cel ce a furnizat locatorului finanțator, chiar bunurile ce făceau obiectul leasingului cesionat. - diligențele efectuate de finanțatorul locator în perioada mai - iunie 2009, în scopul recuperării bunurilor, nu au fost unele suficient de serioase și credibile. - încă de la cesionarea leasingului inițial au existat indicii care ar fi trebuit să genereze mai multă precauție din partea finanțatorului.

Astfel, martorul M.S., consilierul juridic al părții civile, a relatat că numitul D.S. a discutat cu I.B. în numele a două firme, respectiv SC E. SRL și SC E.A. SRL în prezența sa, adăugând că dacă vor fi probleme din cauza ultimei dintre firme, să fie contactat el personal (adică D.S.) și nu C.G.N., situație care a fost de natură să contureze adevărata stare de fapt: „astfel că noi am realizat că de fapt el se ocupă de firmă, chiar dacă în hârtii era trecută o altă persoană”. Imediat după cesiunea leasingului nu a fost achitată nicio rată de credit, acestea fiind trimestrială, prima exigibilă la data de 31 octombrie 2008. Abia la data de 05 iunie 2008 a fost introdus pentru valorificare biletul la ordin, respectiv mai înainte cu o lună de data la care ar fi trebuit ca debitorul SC E.A.

SRL al cărei administrator scriptic era numitul C.G.N. trebuia să achite cea de-a patra rată de leasing și oricum după decesul administratorului scriptic menționat, deces care a avut loc la data de 23 mai 2009. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., astfel cum a fost reținută în actul de inculpare, judecătorul instanței de fond a apreciat că lipsește latura subiectivă. Conform art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Art. 215 alin. (2), (3) C. pen. prevede că înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu aceeași pedeapsă ca în alineatul precedent. La încheierea unui contract, părțile trebuie să acționeze cu loialitate, fără manopere viclene și fără a urmări un scop ilicit. De asemenea, trebuie să se informeze reciproc cu privire la obligațiile ce le revin în legătură cu obiectul contractului.

Reaua-credință contractuală este produsul unei vinovății calificate (intenție directă sau indirectă) sub forma dolului prin care se săvârșește înșelăciunea în contractele comerciale. În raport de starea de fapt prezentată, în opinia instanței de fond, nu s-a putut demonstra dincolo de orice dubiu împrejurarea dacă cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să mențină în eroare subiectul pasiv. Probele administrate în cauză nu confirmă existența clară a acestei condiții. De asemenea, nu rezultă, în opinia primei instanțe, nici implicarea inculpatului în obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust și nici că a intrat în posesia bunurilor, că a dispus de ele în vreun fel și, implicit, că a creat un prejudiciu părții vătămate.

Conform art. 17 C. pen., infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, infracțiunea fiind fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Astfel, pentru a se putea realiza tragerea la răspundere penală a unei persoane este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 17 C. pen. și să nu fie incident vreunul din cazurile reglementate la art. 10 C. proc. pen. Pe de altă parte, regula „in dubio pro reo” constituie un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii.

Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite. De altfel, menționează instanța de fond, locatorul finanțator G.B.L. GmbH a precizat explicit că în opinia sa „persoana care se face vinovată de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul D.S., acesta fiind cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării reeșalonării debitului restant pe care îl înregistra SC E.A.

SRL”; și că „nu deținem informații cu privire la eventuale foloase dobândite de către numitul E.T. în urma semnării contractului de leasing” În cauză, instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit, fără putință de tăgadă, faptul că inculpatul a intenționat să înșele societatea vătămată în executarea contractului comercial încheiat, existând o îndoială care nu poate decât să îi profite, în aplicarea principiului analizat. Prin urmare, nefiind întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune puse în sarcina inculpatului, s-a dispus achitarea inculpatului E.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri private în formă continuată prev. și ped.

de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a apreciat, de asemenea, că se impune achitarea inculpatului E.T. întrucât și în privința acesteia a lipsit intenția de a înșela. S-a reținut că atâta vreme cât nu subzistă infracțiunea scop este evident că nu poate să subziste nici infracțiunea mijloc, respectiv falsificarea celor șase bilete la ordin prin semnarea lor de către inculpatul care nu (mai) avea în acel moment calitatea de reprezentant al SC E. SRL. Prin urmare, nefiind întrunite in mod cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, urmează a se dispune achitarea inculpatului E.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Împrejurarea că inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing inițial (nr. Y din 24 iulie 2012) la insistențele lui D.S., care a și achitat avansul necesar și a și folosit în mod efectiv bunurile achiziționate în leasing și apoi a solicitat inculpatului să cesioneze contractul de leasing unei alte societăți controlate de el prin numitul C.G.N. nu este suficientă pentru existența elementelor constitutive pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și nici chiar recunoașterea acestuia în faza de urmărire penală, câtă vreme această recunoaștere nu se coroborează cu celelalte elemente ale probatoriului administrat, probele neavând valoare prestabilită.

Astfel, pe de o parte nu există suficiente elemente care să contureze o înțelegere expresă între inculpat și numitul D.S.. iar pe de altă parte chiar dacă această înțelegere ar fi existat, ea nu s-ar fi putut și realiza în mod obiectiv, dacă partea civilă n-ar fi dovedit atât de multă ușurință sub pretextul unei proaste înțelegeri a modalității de derulare a relațiilor de comerț. În ceea ce privește cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 103 și art. 106 din legea menționată, se poate trage concluzia că dispozițiile art. 103 sunt aplicabile numai cambiei, nu și biletului la ordin, motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată G.B.L. GmbH s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 316.072,5 RON, reprezentând rate restante leasing, penalități, precum și alte cheltuieli conform contractului de leasing efectuate până la data introducerii biletului la ordin fără însă a preciza în concret și sumele reprezentând cheltuielile despre care a făcut vorbire.

Întrucât partea civilă a dovedit, în opinia instanței de fond, o „ușurință” greu de acceptat în aprobarea cedării leasingului prin neluarea tuturor măsurilor necesare pentru a-și ocroti propriul patrimoniu, „lăsându-se” practic înșelată și cum nu s-a demonstrat existența unei înțelegeri anterioare dintre inculpat și numitul D.S., persoana din a cărei cauză a fost provocată în realitate paguba, astfel cum chiar partea civilă precizează („persoana care se face vinovată de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul D.S., acesta fiind cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării reeșalonării debitului restant pe care îl înregistra SC E.A. SRL”) prima instanță a apreciat ca nefondată cererea formulată, arătând că nimeni nu-și poate invoca în apărarea unui drept al său, propria sa culpă.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă SC G.B.L. GmbH București. În cuprinsul motivelor de apel și cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, condamnarea inculpatului E.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În susținerea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că partea civilă ar avea o culpă în ceea ce privește verificările efectuate cu ocazia încheierii contractului nr. X din 18 noiembrie 2008 și că inculpatul nu a obținut un avantaj în urma activității desfășurate.

Potrivit acuzării, infracțiunea de înșelăciune presupune că folosul material injust poate fi produs și în favoarea altei persoane, iar activitatea de inducere în eroare a părții civile rezultă din materialitatea faptelor, la dosarul cauzei neexistând elemente care să conducă la concluzia că angajații societății de asigurare au manifestat neglijență sau rea-credință în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Acțiunea de inducere în eroare a părții civile rezultă, în opinia acuzării, din împrejurarea că între încheierea contractului cu nr. Y din 12 iulie 2008 și cesionarea părților sociale deținute de inculpat la SC E. SRL - 11 septembrie 2008, a trecut un interval de timp foarte scurt, iar cu ocazia încheierii contractului de leasing din data de 18 noiembrie 2008 inculpatul, deși a fost prezent la încheierea acestuia, nu a adus la cunoștința reprezentanților părții civile împrejurarea că nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă.

Aceeași concluzie se desprinde, în opinia reprezentantului acuzării, și din împrejurarea că inculpatul, deși a cedat părțile sociale ale SC E. SRL, a păstrat documentele și ștampila societății asupra sa, precum și carnetul de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea noului asociat și administrator al societății N.P. S-a arătat, totodată, că în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținându-se că nu a existat intenția inculpatului de a induce în eroare SC G.B.L. GmbH București. În concluzie, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., anularea actelor false și admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată. În cuprinsul motivelor scris de apel, partea civilă SC G.B.L. GmbH București a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Potrivit apelului declarat de partea civilă, activitatea infracțională a inculpatului a început ulterior cesionării societății SC E. SRL, acesta semnând contractul de leasing nr. X din 18 noiembrie 2008, fără a aduce la cunoștința reprezentanților societății de leasing împrejurarea că nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă.

Conform motivelor scrise de apel, societatea de leasing a aprobat cesionarea contractului de leasing după verificarea documentelor de bonitate și solvabilitate ale SC E.A. SRL, iar inculpatul a urmărit inducerea în eroare a SC G.B.L. GmbH București în scopul obținerii unui folos material injust. În cursul judecării apelului au fost audiați inculpatul E.T., care și-a menținut declarațiile date anterior în cauză, precizând că de la încheierea contractului de leasing nr. Y din 12 iulie 2008, bunurile au intrat în posesia martorului D.S. și că, deși s-a retras din societate, a continuat să se ocupe de activitatea acesteia. Potrivit declarației date, s-a retras din societate pentru că era bolnav, iar cu ocazia cesionării contractului de leasing a comunicat reprezentanților părții civile faptul că nu mai are calitatea de asociat și administrator al SC E. SRL.

Inculpatul nu a putut însă preciza identitatea reprezentantului părții civile, căruia i-a comunicat aspectul menționat. Totodată, în cursul judecării apelului, au fost audiați martorul M.V.S., consilier juridic al părții civile, și martora I.B., reprezentantul legal al SC G.B.L. GmbH București, care au relatat instanței că nu s-au solicitat informații privind activitatea contabilă a societății cedente cu ocazia cesionării contractului de leasing, întrucât aceste verificări nu se impuneau și că nu a putut fi identificat salariatul părții civile care s-a ocupat de verificarea documentelor în vederea cesionării contractului de leasing. Prin decizia penală nr. 276 din data de 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă SC G.B.L.

GmbH București, împotriva sentinței penale nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3041/104/2011. A desființat sentința atacată și, în rejudecare, a dispus următoarele: În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. vechi, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH București și a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 316.072,5 RON cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 348 C. proc.

pen., a dispus anularea următoarelor înscrisuri: contract de leasing nr. X - cesiunea contractului nr. Y încheiat cu SC E. SRL; 6 bilete la ordin emise la data de 18 noiembrie 2008 de către SC E. SRL. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Infracțiunea de înșelăciune presupune din punct de vedere al laturii obiective o acțiune de inducere în eroare, adică de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin care i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității.

Acțiunea de inducere în eroare trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube și trebuie să existe raport de cauzalitate între acțiunea de inducere în eroare și rezultatul produs. Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă, adică făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare pe care o dorește. Latura subiectivă a infracțiunii include și scopul „obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust”. Infracțiunea este mai gravă atunci când pentru inducerea în eroare sunt folosite manopere dolosive, când inducerea în eroare are loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract și când valoarea prejudiciului provocat depășește o anumită limită - 200.000 RON.

Pe de altă parte, infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. presupune din punct de vedere obiectiv, falsificarea unui înscris sub semnătură privată în modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Sub aspect subiectiv infracțiunea se săvârșește cu intenție directă, adică făptuitorul urmărește prin falsificarea și folosirea înscrisului, producerea unei consecințe juridice. Instanța de apel, analizând activitatea desfășurată de inculpatul E.T. prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunilor mai sus-menționate, a apreciat că faptele descrise în actul de acuzare există, au fost săvârșite cu vinovăție de acesta și realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens, Curtea de Apel a reținut că la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic și administrat al SC E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH București, având ca obiect un autotractor marca V. și o semiremorcă marca H., în valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL, unchiului și fiicei sale, martorii N.P. și E.A. Deși nu mai avea nici calitatea de asociat, și nici de administrator al SC E. SRL, inculpatul a păstrat documentele și ștampila societății și i-a cerut administratorului societății, martorul N.P., să solicite deschiderea unor conturi bancare la Banca C.R.

și Banca R.D. și eliberarea unor instrumente de plată (carnet de bilete la ordin, pe care l-a preluat, de asemenea, inculpatul). În acest context, la data de 18 noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH București și SC E.A. SRL, reprezentată de C.G.N., în calitate de locatar, și SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în calitate de girant. Contractul menționat a fost semnat de inculpatul E.T. în calitate de reprezentant al girantului SC E. SRL, deși nu mai avea nicio calitate în această societate, acesta eliberând, totodată, un număr de 6 bilete la ordin pe care le-a semnat și care fac parte din carnetul de bilete la ordin eliberat de Banca R.D.

martorului N.P. În aceste condiții, contrar opiniei exprimate de instanța de fond, Curtea de Apel a reținut existența unor manopere de inducere în eroare a părții civile SC G.B.L. GmbH București și că inculpatul E.T. a acționat în acest mod în scopul obținerii unui folos pentru altă persoană, în speță, pentru D.S. Curtea de Apel a menționat că nu poate contesta atitudinea pasivă manifestată de reprezentanții părții civile cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, și lipsa de diligențe de care au dat dovadă, neefectuând verificările necesare atât în ceea ce privește documentația ce trebuia depusă cu ocazia încheierii contractului, cât și identificarea persoanelor prezente la semnarea lui și calitatea acestora în raport cu părțile contractante.

Cu toate acestea, Curtea de Apel a apreciat că și în eventualitatea în care salariatul părții civile însărcinat cu verificarea documentației necesare în vederea încheierii contractului de leasing cu nr. X, din culpă sau cu intenție, nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, această împrejurare nu-l disculpă pe inculpatul E.T. Chiar dacă la săvârșirea faptelor a concurat, prin omisiunea de a efectua verificările necesare, un angajat al părții civile, această împrejurare nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului. Curtea de Apel a reținut, astfel, că din materialitatea faptelor rezultă că inculpatul E.T. a acționat cu intenția de a induce în eroare partea civilă SC G.B.L.

GmbH București în scopul obținerii unui folos material injust. La numai o lună și jumătate de la încheierea contractului cu nr. Y, inculpatul E.T. a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL unor rude (unchiul și fiica sa) și, chiar dacă nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă, a continuat să dețină documentele și ștampila societății și a intrat chiar și în posesia carnetului de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea martorului N.P. Referitor la motivul pentru care inculpatul a procedat la cesionarea părților sociale deținute la SC E. SRL, instanța de apel a reținut inconsecvența manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale, inconsecvență din care poate fi trasă concluzia că acesta este nesincer.

Astfel, în timp ce pe parcursul urmăririi penale, și cu ocazia audierii în fața instanței de fond, inculpatul a declarat că a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL pentru că intenționa să obțină un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care nu i s-ar fi acordat întrucât figura deja în baza de date cu un credit aprobat ca persoană fizică, cu ocazia audierii de către instanța de apel a precizat că a procedat în acest fel întrucât era „foarte bolnav”. Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că, deși cu ocazia audierii sale inculpatul a afirmat că a adus la cunoștința reprezentanților părții civile împrejurarea că nu mai are nicio calitate în cadrul SC E. SRL cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, pentru că nu au fost formulate obiecțiuni, a semnat atât contractul, cât și cele 6 bilete la ordin emise.

În aceste condiții, Curtea de Apel a apreciat că întreaga activitate desfășurată de inculpatul E.T. a avut ca unic scop prejudicierea părții civile SC G.B.L. GmbH București, astfel încât nu se poate afirma că lipsește latura subiectivă specifică infracțiunii de înșelăciune. În ceea ce privește scopul manoperelor folosite de inculpat, instanța de apel a apreciat că, deși cercetările efectuate în cauză nu au putut demonstra obținerea de către acesta a unui folos pentru sine, este evident faptul că folosul a fost obținut pentru D.S., cu acordul și ca urmare a activității infracționale desfășurate de inculpat.

Prin urmare, a arătat instanța de apel, cum legea nu condiționează existența infracțiunii de înșelăciune de obținerea unui folos pentru sine, existând această infracțiune și atunci când folosul este obținut pentru o altă persoană, în cauză sunt întrunite toate cerințele legii pentru a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune (Octavian Loghin - Drept penal român, Partea specială, pag. 271). Întrucât activitatea de inducere în eroare a părții civile s-a realizat prin folosirea unei calități mincinoase, dar și prin folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată false, a fost realizată cu ocazia încheierii unei convenții și a avut drept consecință pricinuirea unei pagube mai mare de 200.000 RON, s-a apreciat că infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina inculpatului E.T., a fost comisă în condițiile prev. de alin. (2), (3) și (5) ale art. 215 C. pen.

Curtea de Apel a apreciat totodată că semnând cele 6 bilete la ordin predate părții civile SC G.B.L. GmbH București cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, inculpatul a comis și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât cunoștea împrejurarea că nu mai are calitatea de asociat sau administrator al SC E. SRL și a urmărit prin eliberarea biletelor la ordin menționate să inducă în eroare partea civilă, atât cu privire la calitatea sa de reprezentant a SC E. SRL, cât și cu privire la solvabilitatea societății respective. Întrucât în baza aceleiași rezoluții infracționale au fost emise un număr de 6 bilete la ordin, s-a apreciat că sunt incidente, în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpatului, instanța de apel a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunile săvârșite (de la 10 la 20 ani pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și de la 3 luni la 2 ani pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.), de circumstanțele în care au fost comise faptele (împrejurarea că inculpatul nu a săvârșit fapta în scopul obținerii unui folos material pentru sine, ci pentru o altă persoană), de datele care caracterizează persoana inculpatului (a fost sancționat administrativ de mai multe ori prin ordonanțele cu nr. 1627/P/2007 din 16 noiembrie 2007 și nr. 417/P/2008 din 29 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și ordonanța nr. 614/P/2007 din 04 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt).

Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că rezultă, din actele existente la dosarul cauzei, că acesta suferă de mai multe boli (insuficiență cardiacă congestivă, diabet zaharat insulino-dependent cu complicații renale, hipertensiune esențială (primară) grup de risc înalt ș.a. și este integrat socio-profesional. În final, instanța de apel, având în vedere faptul că inculpatul nu a avut alte condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni anterior faptelor deduse judecății și că a recunoscut parțial săvârșirea faptelor expuse în rechizitoriu, prezentându-se în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat, a reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării unor pedepse sub limitele minime prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și art. 290 C. pen., conform art. 76 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. Întrucât contractul de leasing nr. X din 18 noiembrie 2008, conține mențiuni false, nefiind semnat la rubrica locatar și girant de reprezentanții legali ai SC E. SRL și SC E.A. SRL, iar cele 6 bilete la ordin emise la data de 18 noiembrie 2008 de către SC E. SRL, conțin mențiuni false, întrucât au fost emise și semnate de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant al SC E. SRL, instanța de apel a dispus desființarea totală a înscrisurilor menționate, în temeiul dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea de Apel a reținut că societatea de leasing SC G.B.L. GmbH București s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 316.072,50 RON, reprezentând rate de leasing restante și penalități.

Curtea de Apel a apreciat, astfel, că sunt îndeplinite toate cerințele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 C. civ. vechi, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH București și va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 316.072,50 RON.

La stabilirea întinderii despăgubirilor civile acordate părții civile, instanța a ținut seama atât de principiul disponibilității părților, în conformitate cu care nu poate fi acordată o sumă mai mare decât cea solicitată, dar și de principiul reparării integrale a prejudiciului provocat care trebuie să includă atât prejudiciul efectiv produs prin fapta comisă (contravaloarea autovehiculelor achiziționate), cât și beneficiul nerealizat de partea civilă (care include penalitățile și celelalte cheltuieli efectuate de societate conform contractului de leasing). Împotriva deciziei inculpatul E.T. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele: În recurs, au fost acordate 3 termene de judecată (11 februarie 2014, 25 martie 2014 și 06 mai 2014), la cererea recurentului-inculpat cauza fiind amânată de două ori pentru motive legate de angajarea unui avocat, respectiv pentru motive legate de imposibilitate de prezentare din motive medicale. La acest termen s-a prezentat avocatul ales al recurentului-inculpat, care nu a solicitat o nouă amânare a judecării cauzei și nici administrarea altor probe, neformulând alte cereri prealabile trecerii la dezbateri. Recurentul-inculpat, prin avocat ales, în cursul dezbaterilor - fără a contesta legalitatea administrării probatoriului la instanța de fond și la instanța de apel - a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. (susținând că lipsește intenția, ca element constitutiv al infracțiunii - caz de casare invocat art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen.), iar în subsidiar, aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepselor (art. 5 C. pen.).

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele: În condițiile în care apelul - la data judecării cauzei penale - era a doua cale ordinară de atac, integral devolutivă în fapt și în drept, Curtea de Apel - pe parcursul celor 8 termene de judecată, care au presupus un interval de timp de circa un an de zile - a efectuat cercetare judecătorească, procedând la ascultarea pe situația de fapt a inculpatului (încheierea din 25 februarie 2013), și la ascultarea martorilor a căror depoziții erau relevante pentru stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului (încheierile din 20 mai 2013 și 17 iunie 2013); în cursul judecării apelului inculpatul a fost asistat de un avocat ales, aceștia nesolicitând administrarea altor probe pe situația de fapt (astfel cum rezultă din încheierile dosarului de apel și din încheierea în care au fost consemnate dezbaterile în apel - 09 septembrie 2013). Înalta Curte reține și un aspect particular cu privire la probatoriul cauzei penale decurgând din natura infracțiunilor deduse judecății, acesta constând în probațiunea situației de fapt, cu precădere, prin înscrisuri (contracte, acte ale societății, bilete la ordin, etc.).

Conform doctrinei juridice și jurisprudenței, elementul subiectiv al infracțiunii/infracțiunilor (intenția), este relevat de modul de desfășurare a faptelor deduse judecății, de succesiunea în timp a diferitelor acțiuni ale inculpatului. Or, așa cum corect a reținut instanța de apel, la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic și administrat al SC E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH București, având ca obiect un autotractor marca V. și o semiremorcă marca H., în valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL unchiului și fiicei sale, martorii N.P. și E.A. Deși nu mai avea nici calitatea de asociat și nici de administrator al SC E. SRL, inculpatul a păstrat documentele și ștampila societății și i-a cerut administratorului societății, martorul N.P., să solicite deschiderea unor conturi bancare la Banca C.R.

și Banca R.D. și eliberarea unor instrumente de plată (carnet de bilete la ordin, pe care l-a preluat, de asemenea, inculpatul. În acest context, la data de 18 noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH București și SC E.A. SRL, reprezentată de C.G.N., în calitate de locatar, și SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în calitate de girant. Contractul a fost semnat de inculpatul E.T. în calitate de reprezentant al girantului SC E. SRL, deși nu mai avea nicio calitate în această societate, acesta eliberând, totodată, un număr de 6 bilete la ordin pe care le-a semnat și care fac parte din carnetul de bilete la ordin eliberat de Banca R.D.

martorului N.P. Referitor la motivul pentru care inculpatul a procedat la cesionarea părților sociale deținute la SC E. SRL (invocat ca apărare a acestuia), instanța de apel a reținut corect inconsecvența manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale. Astfel, în timp ce pe parcursul urmăririi penale, și cu ocazia audierii în fața instanței de fond, inculpatul a declarat că a cesionat părțile sociale deținute la SC E. SRL pentru că intenționa să obțină un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care nu i s-ar fi acordat întrucât el figura deja în baza de date cu un credit aprobat ca persoană fizică, cu ocazia audierii de către instanța de apel a precizat că a procedat în acest fel întrucât era „foarte bolnav”.

Înalta Curte, cu privire la cazurile de casare invocate de avocatul recurentului-inculpat, și la limitele instanței de recurs în examinarea acestuia, menționează următoarele: Prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 și pct. 12 C. proc. pen., ca urmare a adoptării Legii nr. 2/2013, dar și a expunerii de motive a adoptării acesteia, nu se poate ajunge la repunerea în discuție a existenței faptelor în materialitatea lor, adică - în sinteză - la constatarea inexistenței faptelor în materialitatea lor sau a reținerii altor fapte în locul celor deja reținute de instanțele anterioare deoarece, conform voinței legiuitorului (exprimată prin abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen.), instanța de recurs - ulterior judecării apelului de către instanța de prim control judiciar - nu mai este îndrituită să reexamineze probatoriul administrat și să modifice situația de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs - după adoptarea Legii nr. 2/2013 - vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reținute de instanțele anterioare. Or, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, așa cum legal și temeinic a stabilit și instanța de apel, că faptele inculpatului - practic necontestate în materialitatea lor - au fost săvârșite cu vinovăție sub forma intenției, ca element constitutiv al infracțiunilor menționate, nefiind necesară reluarea ori completarea argumentelor deja expuse în decizia atacată.

Recursul inculpatului va fi însă admis numai cu privire la aplicarea legii mai favorabile, și numai cu referire la pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de înșelăciune (recalificată de legiuitor în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. actual), ceea ce - conform art. 5 C. pen. - impune stabilirea și aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă; întrucât circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, pe de o parte, nu constituie instituții autonome, ele însoțind încadrarea juridică a faptei, iar pe de altă parte, acestea nici nu se mai regăsesc ca atare în noul C. pen., pedeapsa aplicată va fi redusă de la 3 ani și 4 luni închisoare la minimul prevăzut de noua lege (1 an închisoare).

De asemenea, pentru aceleași motive, însă constatând că legea anterioară este mai favorabilă, va fi menținută atât pedeapsa de 2 luni închisoare, cât și încadrarea juridică și circumstanțele atașate acestei încadrări juridice cu referire la infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. (aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ant. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior). În raport cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nefiind legal posibilă în recurs reindividualizarea modalității de executare a pedepsei rezultante, reținând și aplicabilitatea disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012, vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri (inclusiv cele referitoare la concursul de infracțiuni și la forma continuată a infracțiunii, acestea fiind „legea mai favorabilă”).

Față de cele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reținând și dispozițiile noului C. proc. pen. cu privire cheltuielile judiciare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul E.T. împotriva deciziei penale nr. 276 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia atacată și sentința penală nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen. și rejudecând în aceste limite: Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Reduce pedeapsa la 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului exercit