ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1405/2009

Deliberând asupra recursului penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 329 din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 149 alin. (4), art. 150 din Legea 302/2004 și art. 145 din aceeași lege, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de transferare a condamnatului

R.C.

Au fost recunoscute efectele sentinței nr. 054 Hv137/07x din 23 august 2007, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, prin care persoana condamnată R.C. a primit o pedeapsă de 4 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 15 raportat la art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 4, art. 129 pct. 1 și art. 130, teza a 2 a C. pen. al Republicii Austria.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate R.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

A dedus prevenția persoanei condamnate R.C., începând cu data de 3 iulie 2007, ora 13

30

, la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

I

nstanțele judecătorești din Republica Austria - în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate - adoptată la Strasbourg, 1983 l-au condamnat pe numitul R.C. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt grav, în mod profesional, prin efracție, faptele fiind prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 15 raportat la art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 4, art. 129 pct. 1, art. 130 teza 2 C. pen. al Republicii Austria.

În fapt, s-a reținut că, sus-numitul, acționând în complicitate premeditată a intrat prin efracție în mai multe locuințe sustrăgând bunuri cu o valoare totală ce depășește suma de 3.000 €, cu scopul de a-și crea pe nedrept o sursă de venit continuu.

Astfel, au fost identificate un număr de zece fapte săvârșite de

R.C.

în perioada 25 iunie 2007 - 03 iulie 2007 în orașul Viena, cu același mod de operare, respectiv intrarea prin efracție în locuința părților vătămate și sustragerea de bijuterii, bunuri electronice, telefoane mobile, monede de aur etc.

De asemenea, în data de 01 iulie 2007 și în data de 03 iulie 2007,

R.C.

a pătruns în două locuințe din Viena, de unde nu a putut sustrage nimic.

Pentru faptele menționate,

R.C.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 054 Hv137/07x din data de 23 august 2007 a Tribunalului pentru Cauze penale Viena, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, deducându-se perioada de arestare preventive din data de 03 iulie 2007, ora 13

30

până la 23 august 2008, ora 12

15

.

S-a mai reținut în hotărâre faptul că acesta are antecedente penale, fiind condamnat și anterior, în România.

Hotărârea este definitivă, așa cum se menționează în finalul acesteia, respectiv "prezenta decizie nu este supusă unei căi de atac juridic mai departe, care ar împiedica starea executorie".

Din examinarea materialului cauzei, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983.

Astfel, faptele reținute în sarcina numitului

R.C.

au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani. Conform legislației române, din hotărârea de condamnare rezultă că

R.C.

se află în stare de recidivă post executorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

În prezent, numitul

R.C.

execută pedeapsa în Penitenciarul Sonnberg din Republica Austria.

Potrivit documentelor, privind situația executării pedepsei transmisă de autoritățile austriece, condamnatul a fost arestat în cauză la data de 03 iulie 2007, ora 13, moment de la care se află în executarea pedepsei.

După cum rezultă din informațiile furnizate de autoritățile judiciare austriece, prin procesul verbal din 16 ianuarie 2008, încheiat la Penitenciarul Sonnberg din Republica Austria, persoana condamnată

R.C.

a declarat că nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, dar prin Decizia nr. III.1243054/FrB/07 a Direcției Federale de Poliție a Republicii

Austria, acestuia

i s-a

aplicat interdicție

pe

termen nelimitat

de a

se

afla

pe

teritoriul statului austriac, fiind incident în cauză art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția europeană.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs persoana condamnată, recurs prin care acesta a solicitat, practic, amânarea transferării sale într-un penitenciar din România, după terminarea unui tratament medical pe care l-a început în Penitenciarul Sonnberg din Austria.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că instanța fondului, în mod corect, a reținut incidența art. 129 lit. e) din Legea 302/2004, conform cărora transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc, între altele, numai în cazul în care faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de condamnare.

De asemenea, corect s-a reținut de către prima instanță că în speță sunt îndeplinite și cerințele pentru recunoașterea hotărârii penale străine de către statul român, prevăzute în art. 116 din Legea 302/2004.

Curtea de Apel București, fiind sesizată cu cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată R.C., în vederea recunoașterii sentinței pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena și punerii în executare a acesteia în procedura soluționării cererii de transfer într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin O.G. 92/1999, aprobată prin Legea 511/2001.

Înalta Curte constată că în cauză autoritățile judiciare austriece au dispus condamnarea numitului R.C. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, precum și interdicția pe termen nelimitat de a se afla pe teritoriul statului austriac.

În această situație, potrivit textelor legale invocate, statul de executare (în speță, statul român) poate, la cererea statului de condamnare (Republica Austria) să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar și în cazul refuzului persoanei condamnate (cum este cazul în speță), întrucât a fost dispusă și măsura expulzării.

Mai mult decât atât, prin cererea de recurs persoana condamnată și-a dat acordul în vederea transferării sale în România în vederea continuării executării pedepsei închisorii, solicitând doar amânarea acestei proceduri după terminarea tratamentului început în penitenciarul din Austria.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de persoana condamnată nu este fondat, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare, recurentul având posibilități reale de continuare a tratamentului medical și într-un penitenciar din România.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată R.C. împotriva sentinței penale nr. 329 din 17 decembrie 2008  a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 420 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.