ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 49/2013

Asupra recursului penal

de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 332 din 30 august 2012

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a recunoscut hotărârea din 08

februarie 2011 a Tribunalului de Land Ried im Innkreis în Dosarul nr. 9 Hv 78/10p,

modificată prin hotărârea din data de 08 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Linz, în Dosarul nr. 7 Bs 252/11z.

S-a dispus transferarea

persoanei condamnate S.I.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că persoana

condamnată a fost deținută începând cu data de 08 septembrie 2010.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile

art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a solicitat recunoașterea

și punerea în executare a sentinței penale din data de 08 februarie 2011, pronunțată

de Tribunalul de Land Ried im Innkreis în Dosarul nr. 9 Hv 78/10p, modificată prin

sentința penală din data de 08 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Linz,

în Dosarul nr. 7 Bs 252/11z, rămasă definitivă la 08 septembrie 2011, în procedura

soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România.

În actul de sesizare s-a

reținut că prin adresa din 08 mai 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional

și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie

Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul

Austriac al Justiției prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.I.C.

- deținut în Penitenciarul Ried im Innkreis din Republica Austria, într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile

austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul

1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare,

de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate,

declarația prin care persoana condamnată a refuzat transferarea într-un penitenciar

din România în vederea executării pedepsei, copia hotărârii de pronunțare a interdicției

de ședere în Austria pe o perioadă de 10 ani.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a reținut următoarele:

În urma verificărilor

efectuate, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, a comunicat prin adresa din 30 mai 2012 că în

evidențe a fost identificat numitul S.I.C., cetățean român cu domiciliul în România,

iar din adresa comunicată de către Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că

numitului S.I.C. i s-a eliberat pașaportul simplu de către Serviciul Public Comunitar,

constatându-se astfel îndeplinirea condiției prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și

art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin sentința penală din

08 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul de Land Ried im Innkreis, în Dosarul

nr. 9 Hv 78/10p, numitul S.I.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional prin

efracție parțial în formă consumată, parțial rămas la tentativă, prev.de art. 127,

art. 128 alin. (1) cif.4, art. 129 cif.1 și 2, art. 130 varianta a 4-a, art. 15

alin. (1) C. pen. austriac.

Prin sentința penală din

data de 08 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Linz, în Dosarul nr. 7 Bs

252/11z a fost modificată sentința penală din data de 08 februarie 2011 și redusă

pedeapsa aplicată, numitul S.I.C. urmând să execute 3 ani și 6 luni închisoare.

În fapt, s-a reținut că

în perioada 20 aprilie 2010-08 septembrie 2010, susnumitul S.I.C., în complicitate

cu alte persoane, prin efracție, a sustras, respectiv a încercat să sustragă bunuri

din mai multe localități din Republica Austria. Astfel, persoana condamnată a săvârșit

41 (patruzeci și unu) acte materiale în mai multe localități din Republica Austria.

Sentința a rămas definitivă

la data de 08 septembrie 2011, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de

art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situația

executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că durata

condamnării numitului S.I.C. se împlinește la 08 martie 2013. În consecință, este

îndeplinită condiția prev.de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr.

302/2004, republicată, la data primirii cererii, condamnatul având de executat mai

mult de 6 luni din pedeapsa aplicată.

Examinând materialul cauzei

s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art.

143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele

reținute în sarcina numitului S.I.C. având corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată,

prevăzută de art. 208 alin. (1)-(209) alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

Totodată, Curtea a constatat

că felul și durata pedepsei sunt compatibile cu legislația română, astfel încât

nu este necesară conversia acesteia în raport de dispozițiile art. 157-159 din

Legea nr. 302/2004.

Așa cum rezultă din procesul

verbal din data de 20 septembrie 2011, numitul S.I.C. nu a consimțit la transferarea

sa într-un penitenciar din România conform art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004,

republicată, dar prin decizia nr. 1068906/FRB din 02 noiembrie 2011, rămasă definitivă

în data de 19 noiembrie 2011, Poliția Federală Linz a dispus față de S.I.C. măsura

interdicției de ședere pe termen de 10 ani pe teritoriul Republicii Austria, astfel

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate (conform cărora nu este necesar

consimțământul persoanei condamnate la transfer în situația în care s-a dispus o

măsură în virtutea căreia persoanei, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis

să rămână pe teritoriul statului de condamnare).

În raport de considerentele

arătate, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004

și de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg în 1983, precum și de Protocolul adițional la această Convenție, Curtea

a admis sesizarea, a recunoscut hotărârea de condamnare și a dispus transferarea

condamnatului S.I.C. în vederea continuării executării pedepsei.

Împotriva sentinței penale

nr. 332 din 30 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat

recurs persoana transferabilă S.I.C..

La dosarul cauzei a fost

transmisă o adresă a Ministerului Federal al Justiției din Austria prin care se

arată că nu își mai menține cererea de transfer, având în vedere faptul că Tribunalul

Ried im Innkreis a aprobat, prin încheierea din data de 5 noiembrie 2012, eliberarea

condiționată a recurentului S.I.C., de la data de 8 ianuarie 2013.

În raport de adresa comunicată

de autoritățile judiciare austriece, Înalta Curte constată că nu se mai impune transferarea

recurentului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei

de 3 ani și 6 luni închisoare, acesta fiind liberat condiționat începând cu data

de 8 ianuarie 2013.

În consecință, în temeiul

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul

declarat de condamnatul persoană transferabilă S.I.C., va casa sentința atacată

și, rejudecând:

Va respinge sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea hotărârii

din 08 februarie 2011 a Tribunalului de Land Ried im Innkreis în Dosarul nr. 9 Hv

78/10p, modificată prin hotărârea din data de 08 septembrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Linz, în Dosarul nr. 7 Bs 252/11z precum și a dispoziției de transferare

a persoanei condamnate S.I.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Văzând și dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 302/2004;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de condamnatul persoană transferabilă S.I.C. împotriva sentinței penale nr. 332

din 30 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința atacată

și rejudecând:

Respinge sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea hotărârii din 08

februarie 2011 a Tribunalul de Land Ried im Innkreis în Dosarul nr. 9 Hv 78/10p,

modificată prin hotărârea din data de 08 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Linz, în Dosarul nr. 7 Bs 252/11z precum și a dispoziției de transferare a

persoanei condamnate S.I.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 ianuarie

2013.