ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3618/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 220 din 29 mai 2012

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut Sentința nr. 033 Hv

185/09d din 9 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Landului Viena prin care

I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a dispus

transferarea condamnatului I.V. în vederea executării pedepsei de 5 ani într-un

penitenciar din România.

S-a dedus din

pedeapsă perioada executată de la 20 august 2009 la zi.

Instanța a reținut că,

prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la

data de 9 ianuarie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și

Cooperare Judiciară a transmis în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Federal al Justiției din

Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate

I.V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei

aplicate de către instanța din statul solicitant.

Potrivit datelor

comunicate prin documentele transmise de autoritățile austriece, în aplicarea

Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg în anul 1983, ratificată prin Legea nr. 76/1996, prin Sentința penală

nr. 033 Hv 185/09d din 9 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Landului Viena,

I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt grav în mod profesional prin efracție, în formă consumată

și tentativă, prev. și ped. de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cifra 1

și 2 și art. 130 ultimul caz C. pen. austriac și infracțiunea de tăinuire în

mod profesional, prev. și ped. de art. 164 alin. (3) și (4) C. pen. austriac.

În fapt s-a reținut

că persoana condamnată singură, ori împreună cu alte persoane, a comis 41 de

acte de furt prin efracție și două tentative de furt, având ca obiect material

diverse bunuri a căror valoare totală depășește 450.000 euro.

În perioada 2005 - 18

august 2009, de la mai multe persoane rămase neidentificate, a primit bunuri

provenite din săvârșirea unor fapte penale.

Din verificările

efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - D.E.P.A.B.D. și la

Ministerul Administrației și Internelor - D.G.P. a rezultat că numitul I.V.

este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Condamnatul prin

declarația dată la data de 19 ianuarie 2012 - numitul I.V. și-a manifestat

acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea

continuării executării pedepsei, în prezent acesta fiind încarcerat în

Penitenciarul Sonnberg - Austria.

Instanța a constatat

că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege atât pentru recunoașterea

hotărârii penale pronunțată în străinătate prev. de art. 116 din Legea nr.

302/2004, cât și pentru transferarea persoanei condamnate prev. de art. 143 din

aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri

condamnatul I.V. a declarat recurs, la data de 4 octombrie 2012, după

comunicarea hotărârii, Sentința penală nr. 220 din 29 mai 2012, unicul motiv

comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimțământului la transfer,

dorind să continue executarea pedepsei în Austria.

Verificând hotărârea

atacată atât în baza actelor și lucrărilor din dosar, cât și a înscrisurilor

depuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este

fondat.

Așa cum corect a

reținut instanța de fond cererea Ministerului Justiției din Republica Austria

de transferare a persoanei condamnate I.V. într-un penitenciar din România

pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani, întrunește condițiile

prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală.

Hotărârea prin care a

fost aplicată pedeapsa de 5 ani este definitivă și pedeapsa a fost aplicată

pentru fapte care constituie infracțiuni potrivit legislației române. Există

atât consimțământul statului de condamnare cât și consimțământul persoanei

condamnate.

În ceea ce privește

consimțământul, I.V. și-a dat acordul pentru transfer, în conformitate cu

prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv în fața reprezentantului

Ambasadei Române din Viena. Un astfel de consimțământ, care potrivit art. 142

din Legea nr. 302/2004 este exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de

cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului

în România este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte condiții legale, să

declanșeze procedurile în vederea cooperării judiciare internaționale în

materie penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a

persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Condamnatul I.V. a

explicat motivele retragerii consimțământului, prin faptul că nu dorește să

revină în țară, astfel că, în cauză, nu există un viciu legat de manifestarea

de voință.

Față de

considerentele ce preced recursul declarat de condamnatul persoană

transferabilă I.V. va fi respins ca nefondat în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă I.V. împotriva

Sentinței penale nr. 220 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 6 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA