ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 septembrie

2007, reclamantul Z.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Bistrița Năsăud, anularea hotărârii nr. 2702 din 20 iunie 2007, emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins

cererea de acordarere a calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000,

deși a dovedit că, în perioada 7 noiembrie 1942 – 9 februarie 1945 s-a refugiat

împreună cu  familia din localitatea Ceaba, comuna Sînmartin, județul Cluj, în

comuna Geaca, județul Cluj, datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile

de ocupație instaurate în Ardealul de Nord.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 113 din 28

ianuarie 2008 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantului calitate de refugiat în perioada noiembrie

1942 - februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data

de 1 iunie 2007.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1

din Legea nr. 189/2000, art. 100 C. fam. și ale art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii

Bistrița Năsăud.

Recurenta a susținut, în

esență, că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea reclamantului,

nefăcându-se dovada că acesta a suferit în mod nemijlocit, el însuși,

persecuțiile etnice invocate și că s-ar fi aflat în ipoteza prevăzută de art. 1

din Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu criticile formulate de recurentă, cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile

acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate

decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată” să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice. În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimatul - reclamant nu

s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile

judiciare și autentice ale martorilor F.I. și A.A., ei însuși beneficiari ai

Legii nr. 189/2000, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului și

cu adresa din 20 noiembrie 2007 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor

Naționale, depuse de reclamant în sprijinul susținerilor sale, rezultă că, s-a

făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna noiembrie 1942,

familia reclamantului s-a refugiat din localitatea de domiciliu, satul Ceaba,

comuna Sînmartin județul Cluj, în comuna Geaca, județul Cluj, până în martie

1945 și că refugiul s-a datorat persecuțiilor exercitate pe criterii etnice de către

trupele maghiare de ocupație asupra populației române din zonă.

Având în vedere dispozițiile

art. 100 C. fam. și împrejurarea că, la data refugiului, reclamantul nu avea

nici măcar 2 ani, în mod corect instanța fondului a apreciat că acestuia i se

cuvin drepturile legale compensatorii, întrucât vicisitudinile refugiului

părinților s-au răsfrânt în mod nemijlocit și asupra sa.

În consecință, față de

dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se

va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr.

113 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2008.