ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 septembrie 2007, reclamantul Z.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, anularea hotărârii nr. 2702 din 20 iunie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordarere a calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, deși a dovedit că, în perioada 7 noiembrie 1942 – 9 februarie 1945 s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Ceaba, comuna Sînmartin, județul Cluj, în comuna Geaca, județul Cluj, datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 113 din 28 ianuarie 2008 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitate de refugiat în perioada noiembrie 1942 - februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2007. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 100 C. fam. și ale art. 18 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud.

Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea reclamantului, nefăcându-se dovada că acesta a suferit în mod nemijlocit, el însuși, persecuțiile etnice invocate și că s-ar fi aflat în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu criticile formulate de recurentă, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată” să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimatul - reclamant nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile judiciare și autentice ale martorilor F.I. și A.A., ei însuși beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului și cu adresa din 20 noiembrie 2007 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, depuse de reclamant în sprijinul susținerilor sale, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G.

nr. 127/2002 că, în luna noiembrie 1942, familia reclamantului s-a refugiat din localitatea de domiciliu, satul Ceaba, comuna Sînmartin județul Cluj, în comuna Geaca, județul Cluj, până în martie 1945 și că refugiul s-a datorat persecuțiilor exercitate pe criterii etnice de către trupele maghiare de ocupație asupra populației române din zonă. Având în vedere dispozițiile art. 100 C. fam. și împrejurarea că, la data refugiului, reclamantul nu avea nici măcar 2 ani, în mod corect instanța fondului a apreciat că acestuia i se cuvin drepturile legale compensatorii, întrucât vicisitudinile refugiului părinților s-au răsfrânt în mod nemijlocit și asupra sa. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 113 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.