ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 918/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin încheierea din nr. 3/ F din 11 martie 2008, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins cererea de constatare a încetării

arestării provizorii a numitului

O.I.O., respingând totodată cererea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București

de prelungire a stării de arest provizoriu a aceleiași persoane,

urmând

ca persoana arestată O.I.O. să fie pusă în libertate la expirarea duratei

arestării pentru care s-a emis mandatul nr. 3 din data de 12 februarie 2008 al

Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin încheierea

nr. 2/ F din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția

a ll-a

penală, în dosarul nr.

946/2/2008, a fost admisă

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și, în baza art. 46 raportat la art. 45 din Legea nr. 302/2004,

s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile O.I.O., pe timp de

30 de zile, de la 12 februarie 2008 la 12 martie 2008

inclusiv, în vederea extrădării

în Turcia. La luarea acestei măsuri,

instanța a avut în vedere că împotriva persoanei extrădabile a fost emis un

mandat de arestare în lipsă, aceasta fiind acuzată de comiterea mai multor

infracțiuni, respectiv tentativă de omor, abuz de arme și cauzare de pagube

materiale, prevăzute de art. 448, 463, 516

7

, 522, 31 și 33 C. pen.

turc, precum și art. 13

1

din Legea armelor de foc, pedeapsa maximă

fiind până la 10 ani închisoare.

În fapt, persoana urmărită este acuzată că, la data de 23 martie 2005,

a provocat un conflict armat între două grupări în Istambul, soldat cu decesul

numitului O.C. S-a mai reținut că faptele de care este acuzată persoana

urmărită au corespondent și în legislația penală română, realizând conținutul

constitutiv al infracțiunilor de tentativă de omor, distrugere și nerespectarea

regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 20 – art. 174, art. 217 alin.

(2) și art. 279 alin. (1) C. pen.

Totodată, având în vedere cererile formulate, de prelungire a

arestării provizorie și respectiv, de constatare

a încetării acestei măsuri,

instanța de fond a reținut că, deși persoana

urmărită a fost arestată pe timp de 30 de zile începând cu data de 12 februarie

2008, nici până la data soluționării acestor cereri, 11 martie 2008, organele

competente din Turcia nu au comunicat cererea de extrădare a persoanei urmărite

împreună cu actele necesare.

A mai arătat că deși, potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004,

arestarea provizorie se poate lua pe o durată de maxim 40 de zile, se

apreciază că nu mai este necesară prelungirea

arestării inițiale de 30 de

zile, întrucât perioada pentru care persoana

urmărită a fost arestată inițial a fost suficientă pentru ca autoritățile din

Turcia să comunice actele necesare. A motivat că arestarea provizorie în caz de

urgență,

așa cum rezultă din art. 46, este

o măsură cu totul excepțională iar după

18 zile de la luarea acestei

măsuri se poate dispune încetarea arestării provizorii dacă statul română nu a

fost sesizat cu cererea de extrădare însoțită de documentele prevăzute de art. 38

din Legea nr. 302/2004.

Ca atare, ținând cont și de faptul că persoana urmărită a fost reținută

totuși o durată de 30 de zile, instanța de fond a apreciat că cererea de

prelungire a arestării preventive nu este întemeiată, la fel ca și cererea

formulată de aceasta, de a se constata încetată măsura arestării provizorie în

vederea extrădării, ce expiră la data de 12 martie 2008.

B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, criticând-o pentru greșita respingere a solicitării

de prelungire a duratei arestării provizorii în vederea extrădării pe o durată

de 10 zile, cu motivarea că nu exista nici un indiciu că nu va fi formulată o

cerere de extrădare în interiorul perioadei de 40 zile de la arestare și nici nu

s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive. în plus,

se arată că la data de 5 martie 2008,

autoritățile

judiciare din Turcia au transmis, pe cale diplomatică, cererea

de

extrădare și documentele justificative, acestea fiind în posesia Ministerului

Justiției, care a informat organele judiciare competente. Înalta Curte,

examinând recursul formulat, prin prisma motivelor

invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen.,

constată că acesta este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Art. 46 alin. (6) din Legea nr. 302/2004

prevede că instanța „poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în

vederea extrădării dacă,

în termen de 18 zile de la luarea

măsurii, statul român nu a fost sesizat

prin

cererea de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 38.

Arestarea

provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 zile, dacă în

acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile

necesare, cu excepția cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut

un alt termen privind durata maximă a

perioadei

de arestare provizorie”.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu

cele

prevăzută în alin. (5) al aceluiași articol, ce face referire la aplicarea

corespunzătoare a dispozițiilor art. 45 [(inclusiv a celor prevăzută de alin. (5)],

potrivit cărora, „în cursul soluționării cauzei, instanța, din oficiu, va

reexamina la fiecare 30 zile necesitatea menținerii măsurii arestării

provizorii, putând dispune, după caz, prelungirea acesteia ori înlocuirea cu

măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea”, precum și cu cele ale art.

46 alin. (4), conform cu care „nu se poate da curs unei cereri

de arestare provizorie în vederea extrădării

decât atunci când nu există

nici o îndoială asupra competenței

autorității solicitante și cererea conține elementele prevăzute la alin. (2)”. Rezultă

așadar că, atâta vreme cât obligația reexaminării necesității menținerii

măsurii arestării provizorii îi incumbă instanței de fond, din oficiu, cu atât

mai mult ea

poate analiza această măsură la

solicitarea persoanei extrădabile sau a

procurorului general competent, care

are un rol anume în procedura

extrădării,

inclusiv de a solicita arestarea provizorie, încetarea acesteia,

precum

și continuarea procedurii de extrădare, astfel că susținerea apărătorului

persoanei extrădabile, în sensul că procurorul nu poate formula o astfel de

cerere este neîntemeiată. Pe de altă parte, la data de 11 martie 2008, când

s-au analizat cele două cereri, nu expirase durata precedentei măsuri (ce era

valabilă până la 12 martie 2008, inclusiv), astfel că nu se poate susține că

instanța de fond nu mai putea examina, din oficiu, necesitatea menținerii

măsurii arestării provizorii (în ipoteza că mai era cazul), putând face acest

lucru și la 12 martie 2008, conformându-se astfel obligației stabilite de lege,

de a face reexaminarea la fiecare 30 zile.

Ca atare, față de toate dispozițiile legale precitate, Înalta Curte

apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de prelungire

cu 10 zile a arestării provizorii dispusă în caz de urgență, în vederea

extrădării, întrucât, pe de o parte, temeiurile care au stat la baza luării

acesteia nu au încetat [(art. 46 alin. (4)] iar, pe de altă parte, legea permite

statului solicitant să trimită cererea de extrădare, însoțită

de documentele prevăzute la art. 38, într-un

termen de 40 zile. De altfel,

statul

solicitant s-a conformat acestei obligații și a transmis documentele

pe

cale diplomatică încă din data de 5 martie 2008 (anterior pronunțării

încheierii recuratei, astfel cum rezultă din adresa nr. 4920/2008 a

Ministerului Justiției.

Pentru aceste considerente, văzând și

dispozițiilor art. 385

15

alin. (2)

pct. 1 lit. d)

C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, va casa încheierea

recurată

și va dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei

extradabile

O.I.O. pe o perioadă de 10 zile, cu începere de la 13 martie 2008 până la 22

martie 2008, inclusiv.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva încheierii de ședință nr. 3/ F din 11 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală a II-a și pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe persoana extrădabilă O.I.O.

Casează în parte încheierea și rejudecând în fond:

Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Apel București

de prelungire a stării de arest provizoriu a persoanei extradabile.

Dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei

extradabile O.I.O. pe o perioadă de 10 zile cu

începere

de la 13 martie 2008 până la 22 martie 2008 inclusiv.

Onorariul translatorului de limbă turcă

se suportă din fondul Înaltei

Curți de Casație și

Justiție.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.