ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative

obligarea în solidar a acestora la plata

drepturilor salariale reprezentând

prime de concediu pentru anii

2004-2006

, actualizate cu indicele de

inflație până la data plății efective precum și acordarea drepturilor bănești

reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că

în perioada 2004-2006 a îndeplinit

funcția de funcționar public în cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative și că potrivit art. 33 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999 avea dreptul la plecarea în concediul de odihnă la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Contrar

acestor dispoziții legale, reclamanta a arătat că în perioada 2004-2006 nu a

beneficiat de plata acestor drepturi, întrucât printr-o serie de acte normative

s-a dispus suspendarea aplicării acestora, deși acest drept subzistă și în

prezent, textul care îl prevede nefiind abrogat.

Reclamanta a susținut că suspendarea continuă a

exercițiului unui

drept legal contravine normelor legislației muncii ca și a normelor

constituționale invocând în acest sens dispozițiile art. 41 și art. 53 din

Constituția României.

În

susținerea cererii formulate au fost anexate înscrisuri și copii ale actelor

normative.

Prin sentința civilă nr. 1798 din 25

iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile pe

temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor,a respins acțiunea reclamantului

ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă, a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție

a Ministerului Economiei și Finanțelor. De asemenea a admis în parte acțiunea

reclamantei C.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, și Ministerul Economiei și Finanțelor și a recunoscut

reclamantei dreptul de a beneficia de sporul de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază și respectiv de prima de concediu.

În

temeiul art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 coroborat cu art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 obligă pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative la plata către reclamantă a primei de concediu legal cuvenită pe

perioada 2004-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului și până la data plății efective.

În

temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 6 din O.G.

nr. 38/2003, a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative

să stabilească procentul legal cuvenit reclamantei, potrivit Ordinului MAI 132

din 9 februarie 2004 art. 5 pct. 1 și să-l plătească pe anul 2005. A respins cererea reclamantei de plată a dobânzii medii practicate de sistemul bancar, la suma

datorată, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor. A obligat chematul în garanție să aloce în bugetul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare

plății primelor de concediu și a sporului de fidelitate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta în calitate de funcționar

public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999.

Cu privire la excepția de

neîndeplinire a procedurii prealabile conform art. 91 din Legea nr. 188 din 8

decembrie 1999 republicată și față de modificările aduse prin Legea nr. 442/2006

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt

de competența instanței de contencios administrativ cu excepția situațiilor

pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum, prin conținutul art. 91

1

din Legea nr. 188/1999, legiuitorul nu a specificat o atare precizare, nici instanța

nu putea face o astfel de distincție, motiv pentru care excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile invocată pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost

respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a primit susținerile

formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor, constatând că acesta nu are

legitimare procesuală pasivă față de raportul juridic dedus judecății, urmând

în consecință a respinge acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, instanța

de fond s-a pronunțat în sensul respingerii ei față de obiectul cererii de

chemare în judecată ce vizează drepturile salariale a căror acordare efectivă

depinde de existența fondurilor bănești ce se alocă pârâtului Ministerul

Internelor și Reformei Administrative de către Ministerul Economiei și

Finanțelor în temeiul Legii nr. 500/2002 și H.G. nr. 208/2005, astfel că în

speță sunt întrunite cerințele art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

Pe

fondul acțiunii, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii, recunoscând

reclamantei, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a beneficia

atât de sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe anul 2005,

cât și de prima de concediu pe perioada 2004 -2006.

Asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii, cu obligarea

Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, să

vireze fondurile bănești necesare plății primelor de vacanță și a sporului de

fidelitate, implicând în prealabil alocarea acelor fonduri bănești pentru

acoperirea cheltuielilor cu titlu legal din bugetul ordonatorilor principali,

în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu scopul punerii în

executare a hotărârii instanței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că, tocmai

pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei si Finanțelor să fie

obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor și Reformei

Administrative ar duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este

reglementată procedura bugetară și totodată ar pune instituția în

imposibilitatea executării acestei hotărâri (decizia finală privind conținutul

bugetului nu aparține instituției ).

Mai precizează recurentul că cererea de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor nu îndeplinește condițiile prevăzute de

Codul de procedură civilă pentru chemarea în garanție, arătând că obiectul

acesteia se întemeiază pe o altă obligație decât cea pe care o pretind

reclamanții, pârâtului.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de

concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu”.

Or, dispozițiile textului de lege

sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art.

38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi

bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste

dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării

dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o

dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât

s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate din moment ce

printr-o

lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat,

întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile

când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Este

cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată

câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi cenzurați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost

prevăzute de lege.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 500/2002, "Legile bugetare anuale pot

fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare,

elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare

li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția

termenelor din calendarul bugetar.

În

altă ordine de idei, între pârât si Ministerul Economiei si Finanțelor nu

există nici un fel de raporturi juridice

contractuale

ori de altă natură care să justifice chemarea în judecată a acestei instituții

în

calitate de chemat în garanție.

Instituția

chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau

despăgubire și revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv

dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros.

În

cauza de față nu se justifică incidența instituției discutate, respectiv a

chemării în garanție prevăzută de art. 60-62 C. proc. civ., cu atât mai mult cu

cât chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu a

reprezentat o dispoziție care să-l elibereze pe pârât de propria obligație în

raport cu reclamanta.

În mod

greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva

Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât nu există un temei juridic pentru

stabilirea răspunderii administrative a acestei instituții față de

intimatul-pârât și față de intimata-reclamantă.

Pretențiile reclamantei solicitate prin cererea de chemare în judecată

reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de

către angajator.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art.

312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul și va fi modificată sentința

atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei

și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1798 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.