ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative obligarea în solidar a acestora la plata drepturilor salariale reprezentând prime de concediu pentru anii 2004-2006 , actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective precum și acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că în perioada 2004-2006 a îndeplinit funcția de funcționar public în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și că potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 avea dreptul la plecarea în concediul de odihnă la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Contrar acestor dispoziții legale, reclamanta a arătat că în perioada 2004-2006 nu a beneficiat de plata acestor drepturi, întrucât printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestora, deși acest drept subzistă și în prezent, textul care îl prevede nefiind abrogat. Reclamanta a susținut că suspendarea continuă a exercițiului unui drept legal contravine normelor legislației muncii ca și a normelor constituționale invocând în acest sens dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României.

În susținerea cererii formulate au fost anexate înscrisuri și copii ale actelor normative. Prin sentința civilă nr. 1798 din 25 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor,a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. De asemenea a admis în parte acțiunea reclamantei C.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Ministerul Economiei și Finanțelor și a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia de sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază și respectiv de prima de concediu.

În temeiul art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 obligă pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata către reclamantă a primei de concediu legal cuvenită pe perioada 2004-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 38/2003, a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să stabilească procentul legal cuvenit reclamantei, potrivit Ordinului MAI 132 din 9 februarie 2004 art. 5 pct. 1 și să-l plătească pe anul 2005. A respins cererea reclamantei de plată a dobânzii medii practicate de sistemul bancar, la suma datorată, ca neîntemeiată.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. A obligat chematul în garanție să aloce în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare plății primelor de concediu și a sporului de fidelitate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta în calitate de funcționar public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Cu privire la excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile conform art. 91 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 republicată și față de modificările aduse prin Legea nr. 442/2006 „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum, prin conținutul art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, legiuitorul nu a specificat o atare precizare, nici instanța nu putea face o astfel de distincție, motiv pentru care excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca neîntemeiată. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a primit susținerile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor, constatând că acesta nu are legitimare procesuală pasivă față de raportul juridic dedus judecății, urmând în consecință a respinge acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii ei față de obiectul cererii de chemare în judecată ce vizează drepturile salariale a căror acordare efectivă depinde de existența fondurilor bănești ce se alocă pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative de către Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul Legii nr. 500/2002 și H.G. nr. 208/2005, astfel că în speță sunt întrunite cerințele art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul acțiunii, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii, recunoscând reclamantei, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a beneficia atât de sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe anul 2005, cât și de prima de concediu pe perioada 2004 -2006.

Asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii, cu obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, să vireze fondurile bănești necesare plății primelor de vacanță și a sporului de fidelitate, implicând în prealabil alocarea acelor fonduri bănești pentru acoperirea cheltuielilor cu titlu legal din bugetul ordonatorilor principali, în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu scopul punerii în executare a hotărârii instanței. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei si Finanțelor să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor și Reformei Administrative ar duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune instituția în imposibilitatea executării acestei hotărâri (decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține instituției ). Mai precizează recurentul că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu îndeplinește condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru chemarea în garanție, arătând că obiectul acesteia se întemeiază pe o altă obligație decât cea pe care o pretind reclamanții, pârâtului.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi cenzurați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Potrivit art. 6 din Legea nr. 500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie.

Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar. În altă ordine de idei, între pârât si Ministerul Economiei si Finanțelor nu există nici un fel de raporturi juridice contractuale ori de altă natură care să justifice chemarea în judecată a acestei instituții în calitate de chemat în garanție. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. În cauza de față nu se justifică incidența instituției discutate, respectiv a chemării în garanție prevăzută de art. 60-62 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu a reprezentat o dispoziție care să-l elibereze pe pârât de propria obligație în raport cu reclamanta. În mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestei instituții față de intimatul-pârât și față de intimata-reclamantă. Pretențiile reclamantei solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. se va admite recursul și va fi modificată sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1798 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.