ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1376/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1405 din 22 mai 2007 a

Judecătoriei Pitești a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul C.P. împotriva rezoluției nr. 3768/P/2006 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Pitești, în contradictoriu cu intimații B.D. și A.C.

A fost obligat petiționarul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția atacată s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de numiții B.D. și A.C., cercetați sub aspectul

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C.

pen.

S-a reținut că, numitul B.D.

a fost împuternicit de conducerea Uniunii Cultului Creștin după Evanghelie să

semneze la Notariatul de Stat, trecerea în proprietatea Comunității Cultului a

apartamentului petiționarului C.P., în urma tranzacției, încheindu-se

contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 29475 din 25 octombrie

1993 la Biroul Notarului Public C.G.

Întrucât vânzătorul a

refuzat să elibereze apartamentul, la data de 30 mai 2006, Cultul Creștin a

promovat acțiune în evacuare, astfel că prin sentința civilă nr. 3410 din 6

septembrie 2006, instanța a dispus evacuarea pârâtului-persoană vătămată. Acesta

însă a refuzat să se conformeze hotărârii judecătorești.

Petiționarul a susținut că

actul de vânzare-cumpărare ar fi fals, întrucât nu este autentificat și

ștampilat și pentru că el nu l-ar fi semnat în calitate de vânzător.

Verificând rezoluția de

neînceperea urmăririi penale, precum și actele premergătoare efectuate în

cauză, prima instanță a constatat că, actul de vânzare-cumpărare a bunului

către Cultul Creștin a fost încheiat în fața notarului public, care l-a

autentificat și l-a înscris în registrul de publicitate imobiliară, arătând că

părțile contractului - petiționarul C.P. și B.D., ca împuternicit al Cultului –

s-au prezentat personal, fiind legitimați și că au consfințit la autentificarea

actului, pe care l-au semnat.

Însuși notarul public a atestat

efectuarea celor două operațiuni, prin semnătura sa și ștampila aplicată pe

contract, iar la termenul de judecată din 15 mai 2007, chiar vânzătorul-petent

C.P. a arătat că a semnat contractul respectiv.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.P., care a solicitat a se

constata că actul de vânzare-cumpărare este nul și că el este proprietarul

apartamentului nr. 2 situat în Pitești.

Prin Decizia penală nr. 834/R

din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respins ca

nefondat recursul declarat de petiționarul C.P. împotriva sentinței penale nr. 1405

din 22 mai 2007 a Judecătoriei Pitești.

A fost obligat recurentul

petiționar la plata sumei de 10 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această

decizie Tribunalul Argeș a reținut că, între petiționarul C.P. și Cultul

Creștin a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29475

din 25 octombrie 1993, pentru apartamentul în care C.P. locuia, contractul

fiind semnat de petiționar, iar vânzarea fiind precedată de remiterea unor sume

de bani din preț.

Instanța de control judiciar

a constatat că, o dovadă în acest sens, este și declarația petiționarului C.P. de

la fila 33 dosar parchet, în care acesta a arătat „declar că vând Uniunii

Cultului Creștin după Evanghelie, apartamentul în care locuiesc, cu două

camere, cu suma de 90.000 lei, pe care am primit-o anticipat. Eu am achitat cu

chitanța nr. 131201 din 15 noiembrie 1991 integral contravaloarea

apartamentului la R. SA Pitești”.

Faptul că petiționarul s-a

răzgândit ulterior și chiar a înapoiat o parte din prețul primit (conform

recipisei aflate la fila 18 dosar parchet), nu are relevanță, atâta vreme cât

aceste aspecte nu pot conduce la desființarea contractului.

Pe de altă parte, actele

premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat existența vreunor elemente

ale contractului de vânzare-cumpărare care să fi fost contrafăcute ori alterate

în vreun mod, ori că petiționarul ar fi fost constrâns să se manifeste în

sensul vânzării bunului.

Împrejurarea că, petentul nu

ar fi primit integral prețul, așa cum acesta a susținut, deși în contract se

menționează că prețul s-a achitat integral, nu poate duce la concluzia că actul

ar fi fals, din moment ce, neplata prețului nu afectează valabilitatea actului,

conform art. 1294 – art. 1295 C. civ., putând atrage doar răspunderea civilă

contractuală.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs petiționarul C.P., recurs care i-a fost respins ca inadmisibil,

prin Decizia penală nr. 675/R din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Pitești, petiționarul C.P. a declarat un nou

recurs, susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în

cauză.

Înalta Curte constată că

recursul declarat de petiționarul C.P. este inadmisibil având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul

statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de

consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată

de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina

persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin

norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs

hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc.

pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

În cauză, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de

petiționarul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 675/R din 29 noiembrie 2007,

prin care Curtea de Apel Pitești a respins ca inadmisibil recursul declarat de

același petiționar împotriva Deciziei penale nr. 834/R din 24 septembrie 2007 a

Tribunalului Argeș.

Din dispozițiile C. proc. pen.

rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru

exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea recurată a

dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia

penală nr. 834/R din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Argeș și, prin urmare,

nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că

recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385

1

alin. (1) C. proc.

pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale.

Recunoașterea unei căi de

atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385

1

C. proc. pen.

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.P. împotriva Deciziei

penale nr. 675/R din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 675/R din 29

noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.