ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1376/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1405 din 22 mai 2007 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.P. împotriva rezoluției nr. 3768/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în contradictoriu cu intimații B.D. și A.C. A fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția atacată s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții B.D. și A.C., cercetați sub aspectul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen.

S-a reținut că, numitul B.D. a fost împuternicit de conducerea Uniunii Cultului Creștin după Evanghelie să semneze la Notariatul de Stat, trecerea în proprietatea Comunității Cultului a apartamentului petiționarului C.P., în urma tranzacției, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 29475 din 25 octombrie 1993 la Biroul Notarului Public C.G. Întrucât vânzătorul a refuzat să elibereze apartamentul, la data de 30 mai 2006, Cultul Creștin a promovat acțiune în evacuare, astfel că prin sentința civilă nr. 3410 din 6 septembrie 2006, instanța a dispus evacuarea pârâtului-persoană vătămată. Acesta însă a refuzat să se conformeze hotărârii judecătorești. Petiționarul a susținut că actul de vânzare-cumpărare ar fi fals, întrucât nu este autentificat și ștampilat și pentru că el nu l-ar fi semnat în calitate de vânzător.

Verificând rezoluția de neînceperea urmăririi penale, precum și actele premergătoare efectuate în cauză, prima instanță a constatat că, actul de vânzare-cumpărare a bunului către Cultul Creștin a fost încheiat în fața notarului public, care l-a autentificat și l-a înscris în registrul de publicitate imobiliară, arătând că părțile contractului - petiționarul C.P. și B.D., ca împuternicit al Cultului – s-au prezentat personal, fiind legitimați și că au consfințit la autentificarea actului, pe care l-au semnat. Însuși notarul public a atestat efectuarea celor două operațiuni, prin semnătura sa și ștampila aplicată pe contract, iar la termenul de judecată din 15 mai 2007, chiar vânzătorul-petent C.P.

a arătat că a semnat contractul respectiv. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.P., care a solicitat a se constata că actul de vânzare-cumpărare este nul și că el este proprietarul apartamentului nr. 2 situat în Pitești. Prin Decizia penală nr. 834/R din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul C.P. împotriva sentinței penale nr. 1405 din 22 mai 2007 a Judecătoriei Pitești. A fost obligat recurentul petiționar la plata sumei de 10 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Argeș a reținut că, între petiționarul C.P. și Cultul Creștin a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29475 din 25 octombrie 1993, pentru apartamentul în care C.P.

locuia, contractul fiind semnat de petiționar, iar vânzarea fiind precedată de remiterea unor sume de bani din preț. Instanța de control judiciar a constatat că, o dovadă în acest sens, este și declarația petiționarului C.P. de la fila 33 dosar parchet, în care acesta a arătat „declar că vând Uniunii Cultului Creștin după Evanghelie, apartamentul în care locuiesc, cu două camere, cu suma de 90.000 lei, pe care am primit-o anticipat. Eu am achitat cu chitanța nr. 131201 din 15 noiembrie 1991 integral contravaloarea apartamentului la R. SA Pitești”. Faptul că petiționarul s-a răzgândit ulterior și chiar a înapoiat o parte din prețul primit (conform recipisei aflate la fila 18 dosar parchet), nu are relevanță, atâta vreme cât aceste aspecte nu pot conduce la desființarea contractului.

Pe de altă parte, actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat existența vreunor elemente ale contractului de vânzare-cumpărare care să fi fost contrafăcute ori alterate în vreun mod, ori că petiționarul ar fi fost constrâns să se manifeste în sensul vânzării bunului. Împrejurarea că, petentul nu ar fi primit integral prețul, așa cum acesta a susținut, deși în contract se menționează că prețul s-a achitat integral, nu poate duce la concluzia că actul ar fi fals, din moment ce, neplata prețului nu afectează valabilitatea actului, conform art. 1294 – art. 1295 C. civ., putând atrage doar răspunderea civilă contractuală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul C.P., recurs care i-a fost respins ca inadmisibil, prin Decizia penală nr. 675/R din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești, petiționarul C.P. a declarat un nou recurs, susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în cauză. Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul C.P. este inadmisibil având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de petiționarul C.P.

împotriva Deciziei penale nr. 675/R din 29 noiembrie 2007, prin care Curtea de Apel Pitești a respins ca inadmisibil recursul declarat de același petiționar împotriva Deciziei penale nr. 834/R din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Argeș. Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia penală nr. 834/R din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Argeș și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385 1 C. proc.

pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 675/R din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 675/R din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.