ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 martie 2006

reclamanta A.C.H. SA Tulcea, prin lichidator judiciar SC R. SRL Tulcea, cheamă

în judecată pe pârâta SC B. SRL Galați solicitând instanței să dispună

obligarea pârâtei la plata sumei de 119.460,53 ron reprezentând chirie datorată

conform facturilor fiscale din 19 decembrie 2005 și din 5 ianuarie 2006 cu

penalitățile de întârziere aferente în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere,

calculate la suma datorată în baza fiecăreia dintre facturi, cu începere de la

scadență și până la plata integrală, precum și a sumei de 190.016 ron reprezentând

daune - interese datorate lipsei de folosință a bunurilor care au făcut

obiectul contractului de închiriere din 20 iulie 2005 calculate pentru perioada

1 noiembrie 2005 – 6 ianuarie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta invocă excepția de

neexecutare a contractelor de către reclamantă și formulează cerere

reconvențională prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de

235.862,40 ron cu titlu de daune - interese.

Prin sentința civilă nr. 1854

din 23 iunie 2006 Tribunalul Tulcea admite în parte cererea principală a

reclamantei și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 119.460,53 ron reprezentând

chirie restantă, precum și penalități de întârziere aferente fiecărei facturi

în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate conform art. 4 din contracte,

începând cu data scadenței și până la plata efectivă, respinge capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese ca nefondat,

respinge excepția de neexecutare a contractelor invocată de pârâtă ca nefondată

și, în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată, suspendă cererea

reconvențională promovată de pârâtă.

Reține instanța – pentru a

decide astfel – că, în baza contractelor de închiriere utilaje și mașini,

încheiate cu pârâta, din 14 octombrie 2005, 21 octombrie 2005 și 1

noiembrie 2005; reclamanta a emis facturi ce nu au fost achitate și cu privire

la care pârâta nu a probat contrariul și nici nu a contestat sumele inserate,

că potrivit clauzei penale înscrise în art. 4 din contracte plata chiriei se

face în termen de 15 zile de la emiterea facturilor, iar întârzierile la plată

se penalizează cu obligația chiriașului la plata unei cote de 0,1%/zi de

întârziere, calculată la suma datorată, că, deși a invocat excepția de

neexecutare în raport de toate contractele de închiriere, pârâta nu a reușit să

probeze decât aspecte legate de executarea contractului de închiriere din 20

iulie 2005 cu privire la care reclamanta nu a cerut chirie ci numai daune -

interese ca urmare a continuării folosirii utilajelor și după expirarea

termenului, că, în cauză, contractul de închiriere din 20 iulie 2005 a încetat

la data intrării în faliment a reclamantei fără a fi inclus o clauză expresă cu

privire la faptul că debitorul este de drept în întârziere, astfel că, ființând

condiția punerii în întârziere a debitorului, aceasta nu a fost îndeplinită,

iar la jumătatea lunii decembrie 2005 lichidatorul judiciar a sigilat bunurile

aparținând reclamantei împiedicând accesul pârâtei în cadrul Carierei de piatră

Bididia astfel încât, pentru intervalul 15 decembrie 2005 – 6 ianuarie 2006,

nici nu se justifică pretinderea de daune interese.

Relativ la cererea

reconvențională instanța reține că, pârâta reconvențională aflându-se în procedura

reglementată de Legea nr. 64/1995, potrivit art. 42 din această lege de la data

deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare

pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, legea

nefăcând distincție între acțiunile introduse anterior datei deschiderii

procedurii și cele promovate ulterior.

Prin decizia civilă nr. 57/COM

din 2 martie 2007 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul

pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, admite apelul reclamantei

împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că admite și

capătul de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâtei la plata de

daune interese și obligă pârâta la plata sumei de 190.016 lei (ron) daune - interese,

menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a decide astfel

instanța de control judiciar reține – în esență – că în mod eronat a stabilit

prima instanță că pentru a se acorda daunele interese, calculate la nivelul

chiriei pe care apelanta - locator ar fi fost îndreptățită a o primi pentru

nerestituirea utilajelor la încetarea locației conform art. 5.2 lit. f) din

contract, era necesară punerea în întârziere a locatarului cu privire la

executarea obligației sale, dat fiind că în raport de dispozițiile art. 1079 alin.

(1) pct. 1 C. civ., coroborate cu cele ale art. 43 C. com., prin nerespectarea

obligației contractuale de a restitui bunul închiriat, locatarul este de drept

în întârziere, nemaifiind necesară punerea în întârziere a acestuia, astfel că,

apelanta - reclamantă, în temeiul art. 1073 și art. 1084 C. civ., are dreptul

la dezdăunare, daunele - interese datorate cuprinzând pierderea suferită și beneficiul

de care a fost lipsită.

Mai reține instanța de apel,

referitor la apelul pârâtei, că s-a făcut dovada utilizării bunurilor

închiriate pe perioadele avute în vedere de reclamanta - intimată, că facturile

au fost confirmate de pârâta - apelantă în calitate de chiriașă, sumele

calculate nefăcând obiectul unui refuz de plată ci doar întârzierii în plată,

ceea ce a condus la calcularea de penalități de întârziere pentru sumele

neachitate în termenul prevăzut de părți, precum și că suma totală de 119.460,53

ron se referea numai la contractele pentru punctele de lucru Samova și Dunavăț

în privința cărora sigilarea utilajelor de către lichidator s-a făcut la 6

ianuarie 2006, bunurile închiriate nefiind restituite ci folosite în

continuare.

Împotriva deciziei de mai

sus pârâta declară recurs, solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate ca fiind

netemeinică și nelegală.

În susținerea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru a fi reținut greșit situația de fapt

în sensul că deschiderea procedurii falimentului intimatei - reclamante s-a

dispus prin Încheierea din 14 noiembrie 2005 a judecătorului sindic, aceasta

fiind data la care potrivit art. 6.2 din contractul de închiriere din 20 iulie

2005 acesta a încetat de drept și de la care recurenta nu a mai avut acces la

utilaje, care au fost sigilate de lichidator, ca și căile de acces la cariera

Bididia, precum și pentru a fi reținut eronat și incidența în cauză a

dispozițiilor art. 1079 alin. (1) pct. 1 C. civ. și ale art. 43 C. com. cu

privire la punerea în întârziere, întrucât reclamanta ceruse daune - interese

și un preț la care să se calculeze dobânda legală, instanța de apel ignorând

astfel că punerea în întârziere era necesară, aceasta neoperând de drept, iar

paguba efectiv suferită de reclamanta - intimată spre a putea pretinde daune -

interese nu a fost dovedită, ca, de altfel, nici celelalte elemente necesare

antrenării răspunderii recurentei, cuantumul daunelor - interese fiind și el

eronat stabilit prin raportare la data sigilării utilajelor la 14 noiembrie

2005, contractul de închiriere încetând ca efect al intrării locatorului în

procedura falimentului și nu ca efect al ajungerii contractului la termen

pentru a opera obligația prevăzută de art. 5.2 lit. f) de predare a bunurilor

închiriate; recurenta critică instanța de apel ca și pe cea de fond, pentru a

fi reținut incorect că datorează penalități pentru plata cu întârziere a

facturilor semnate și confirmate de ea, pentru perioade ce depășesc data de 13

noiembrie 2005 a deschiderii falimentului și sigilării bunurilor și blocării

căilor de acces de către lichidator.

Recursul nu este fondat.

Deși recurenta nu indică

expres motivele de nelegalitate pe care-și întemeiază criticile formulate, în

baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanța va încadra

dezvoltările avansate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., urmând a nu examina, în lumina prevederilor art. 304 C. proc. civ.

criticile de netemeinicie ci numai pe cele de nelegalitate.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a pronunțat o decizie

legală, făcând o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății și

pronunțând hotărârea cu corecta aplicare a legii și a clauzelor înscrise în contractele

încheiate de părți.

În esență, se reține în

acest sens, că în mod corect a stabilit instanța criticată că lichidatorul

intimatei a sigilat utilajele închiriate recurentei în baza contractelor la

data de 6 ianuarie 2006, dată până la care recurenta le-a utilizat, datorând,

deci, chiria și penalitățile contractuale de întârziere aferente, aceasta

acceptând facturile emise de intimată, că, în cauză fiind contracte comerciale,

sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin. (1) pct. 1 C. civ. coroborate cu

cele ale art. 43 C. com., recurenta fiind de drept pusă în întârziere pentru

executarea obligației contractuale de predare a utilajelor închiriate la

încetarea, din orice cauză, a contractelor de închiriere, recurenta datorând

daune interese pentru continuarea utilizării utilajelor închiriate în baza

contractului din 20 iulie 2005, încetat ca efect al deschiderii falimentului,

utilaje sigilate de lichidator la 15 decembrie 2005, că în cauză nu se poate

reține neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de intimata, recurenta

utilizând bunurile închiriate puse la dispoziție de reclamantă.

Astfel fiind, criticile

avansate de recurentă fiind neîntemeiate urmează a nu fi primite și, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva

deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC B. SRL Galați împotriva deciziei nr. 57/COM din 2 martie 2007 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2008.