ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la 20 martie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul T.N. a solicitat desființarea hotărârilor „potrivnice dreptății și adevărului” pronunțate în Dosarul nr. 4471/4/2008 al I.C.C.J. Nu au fost arătate nici scris și nici oral motivele pe care se bazează contestația în anulare, dar au fost invocate în drept prevederile art. 386 C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 934 din 16 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4471/4/2008 a fost respins, ca inadmisibil recursul contestatorului T.N. împotriva Deciziei penale nr. 1494 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că recurentul a formulat inițial o revizuire împotriva unei hotărâri definitive prin care i s-a respins o plângere împotriva unei rezoluții nr. 5150/P/2003 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București. Cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 1403 din 1 septembrie 2009. Recursul formulat de revizuient asupra acestei ultime hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1301/R din 23 octombrie 2008 a Tribunalului București, cu motivarea că, o hotărâre judecătorească prin care s-a respins o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu poate fi supusă revizuirii. Și împotriva acestei hotărâri definitive, petentul a formulat un nou recurs ordinar care a fost soluționat prin Decizia penală nr. 934 din 16 martie 2009 a I.C.C.J.

(atacată prin contestația în anulare dedusă judecății), soluția de respingere, ca inadmisibil a recursului, fiind atrasă de atacarea unei hotărâri definitive ce nu mai poate fi supusă controlului pe căi ordinare de atac. Examinând, în aceste condiții, admisibilitatea contestației în anulare potrivit art. 391 C. proc. pen., fără citarea părților, se constată, pentru motivele ce preced, a fi inadmisibilă. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare se exercită strict în limita cazurilor prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Contestatorul nici cel puțin formal nu a indicat în fapt și în drept un caz de contestație în anulare. De fapt, contestatorul urmărește – ca prin orice mijloc procesual să reformeze o hotărâre judecătorească definitivă, ce îl nemulțumește.

Ori în aceste condiții, efectuând un demers procesual în afara cerințelor și termenelor imperativ prevăzute de norma procesual penală, acesta este sancționat cu inadmisibilitatea. Drept urmare, formulând o contestație în anulare fără suport în cazurile arătate de art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen., contestația se situează în afara dispozițiilor procesual penale în vigoare, ceea ce atrage inadmisibilitatea ei. Așa fiind, pentru aceste considerente contestația în anulare, dedusă judecății, se va respinge ca inadmisibilă cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.N. împotriva Deciziei penale nr. 934 din 16 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4471/4/2008. Obligă contestatorul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.