ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2008

HOTĂRÂRE
27.03.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 17/COM din 13 iunie 2007

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâtul

Ministerul Apărării, prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B. și anulată în

parte hotărârea arbitrală nr. 17 din 12 octombrie 2006 a Curții de Arbitraj

Comercial și Maritim Constanța, dată în contradictoriu cu reclamanta CNM P. SA

Constanța.

Pe fond, pârâtele Ministerul

Apărării și Academia Navală M.B. – astfel cum s-a rectificat prin încheierea

dată în Camera de Consiliu la 3 octombrie 2007, în același dosar – au fost

obligate să plătească reclamantei 112.998,68 dolari S.U.A. precum și cheltuieli

de judecată în sumă de 4.400 lei plus câte ½ din onorariul expertului (500

euro în echivalent în lei).

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că potrivit celor convenite de părți în art. 26 din contract

și celor stabilite prin decizia nr. 5284 din 4 septembrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, litigiul era susceptibil de a fi

soluționat pe calea arbitrajului, așa încât nu a primit apărarea Ministerului

Apărării în sensul că prin protocolul din 29 aprilie 2004 clauza compromisorie

ar fi devenit inoperantă, ea fiind stabilită prin contractul din 3 septembrie

2001, protocolul respectiv nemodificând contractul.

Cât privește însă

valabilitatea clauzei compromisorii instanța a apreciat că ea este nulă fiind

incidente dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. întrucât Academia Navală

nu și-a exprimat valabil consimțământul, ea neavând capacitate de exercițiu și

neputând sta în instanță decât dacă este reprezentată conform legii de

organizare a M.Ap.N., așa încât nu putea renunța la jurisdicția statală pentru

a recurge la o jurisdicție privată.

Cât privește motivul invocat

în acțiunea în anulare prevăzut în art. 364 lit. e) C. proc. civ. instanța a

reținut că excepția de caducitate reglementată în art. 3533 C. proc. civ. a

fost corect analizată de tribunalul arbitral care a reluat judecata pricinii la

5 martie 2006, urmare casării cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5284 din 4

septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar

la 5 aprilie 2006 a fost constituit tribunalul arbitral care s-a pronunțat la

12 octombrie 2006, termenul de arbitraj fiind prelungit cu două luni prin

încheierea din 29 august 2006.

De asemenea, instanța a

reținut ca neîntemeiat și motivul încadrat în dispozițiile art. 364 lit. i) C.

proc. civ. întrucât acțiunea inițială a reclamantei CNM P. SA de a se constata

dreptul său de creanță a fost precizată la 8 mai 2006 în sensul că acțiunea în

constatare a fost înlocuită cu o acțiune în realizare, reclamanta solicitând

obligarea pârâtelor la 155.537 dolari S.U.A. contravaloare cheltuieli efectuate

pentru întreținerea și repararea navei A.

Ori, potrivit dispozițiilor art.

132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu se socotește modificată acțiunea când se

înlocuiește acțiunea în constatare cu cea în realizarea dreptului.

Reținând drept întemeiat

motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. instanța a admis acțiunea în

anulare, a anulat hotărârea arbitrală iar pe fond a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâții la plata sumei de 112.998,68 dolari S.U.A.

reprezentând cheltuieli de reclasificare a navei A., închiriată pe durata de 4

ani reclamantei, prin contractul încheiat la 3 septembrie 2001, rămase

neamortizate din totalul de 155.537 dolari S.U.A. stabiliți prin expertiza

efectuată de ing. T.V.

Întrucât rezilierea

contractului de închiriere a navei s-a produs din inițiativa pârâților, în

acord cu art. 34 din contract, instanța a apreciat că în cauză nu sunt

incidente cele stabilite prin art. 43 din același contract, potrivit cărora nu

se puteau recupera de către navlositor de la armator cheltuielile pentru

repunerea în clasă a navei atunci când rezilierea avea loc prin acordul

părților.

Nemulțumit de această

sentință Ministerul Apărării reprezentat prin D.L.A.J. pentru Academia Navală

M.B. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică

soluția instanței argumentată – ca și cea a tribunalului arbitral – pe

dispozițiile art. 992 C. civ., respectiv pe principiul îmbogățirii fără justă

cauză, ignorându-se caracterul subsidiar al acestei acțiuni.

Lucrările efectuate de

reclamantă pentru obținerea certificatului de clasă al navei nu au profitat

pârâtului ci Statului Român, care este proprietarul acestei nave, recurentul

fiind doar un administrator al ei.

Închirierea navei s-a făcut

în scopul pregătirii studenților și nu în scop comercial, așa încât el nu putea

fi tras la răspundere decât în temeiul contractului și al calității sale de

administrator al unui bun public.

De altfel, nava nici nu a

putut fi utilizată conform contractului, întrucât pe parcursul derulării

acestuia s-a adoptat O.G. nr. 48 din 29 iulie 2003, act normativ potrivit

căruia certificatul de clasă obținut de o navă a expirat la 1 septembrie 2003,

noul certificat fiind obținut abia în iulie 2005 (contractul urma să expire în

septembrie 2005) dată cu care nava a redevenit aptă de voiaj.

În speță acțiunea

reclamantei era și inadmisibilă nu numai sub aspectul neîndeplinirii cerințelor

îmbogățirii fără justă cauză ci și sub aspect procedural, acțiunea inițială în

constatare fiind înlocuită de reclamantă cu o cerere în realizarea dreptului,

reclamanta știind că o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. nu putea fi primită.

În final recurentul

apreciază că retragerea navei din contract de către el s-a datorat refuzului

reclamantei de a mai plăti chiria, așa încât a consimțit și ea la producerea

prejudiciului invocat, fapt pentru care nu i se poate reține lui caracterul

ilicit al faptei prejudiciabile.

Prin întâmpinare intimata - reclamantă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, rezilierea contractului fiind

cerută de pârâta Academia Navală prin notificarea din 2 octombrie 2002, iar

nava fiindu-i predată în decembrie 2002. În consecință, toate susținerile

recurentei făcute în temeiul O.G. nr. 48/2003 urmează a fi înlăturate, acest

act normativ fiind ulterior rezilierii contractului și predării navei.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Recurentul Ministerul Apărării

pentru Academia Navală M.B. critică în recursul de față atât soluția dată în

acțiunea în anulare pe aspectul motivului invocat în temeiul art. 364 lit. i) C.

proc. civ., respectiv cel al inadmisibilității înlocuirii acțiunii în

constatare cu cea în realizarea dreptului, cât și soluția dată pe fondul

pricinii, urmare anulării hotărârii arbitrale.

Chiar dacă motivele de

recurs nu sunt astfel structurate de către recurent, Curtea, în raport de

conținutul criticilor și de aspectele pe care le vizează, le va analiza în

acest mod, recurentul înțelegând să dezvolte criticile și chiar să le reia fără

a ține cont de faptul că recursul său vizează o soluție dată într-o procedură

specială, respectiv cea a acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale.

Cu aceste precizări, Curtea

apreciază că instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a

dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. atunci când a reținut că

înlocuirea cererii în constatare cu o cerere pentru realizarea dreptului nu se

consideră o modificare a acțiunii, așa încât ea poate fi făcută și după prima

zi de înfățișare, criticile recurentului în legătură cu durata scursă între

aceste precizări fiind irelevante pe aspectul inadmisibilității cererii.

În consecință aspectul

invocat viza motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care

instanța de fond corect nu l-a primit, acțiunea în anulare fiind admisă doar

pentru un singur temei, respectiv cel al nulității clauzei compromisorii.

Cât privește fondul cauzei

criticile recurentei sunt nefondate deoarece, deși instanța în finalul

argumentării dispune obligarea la plată a pârâtelor și în temeiul art. 992 C.

civ., din întreaga argumentare a soluției rezultă că instanța a avut în vedere

clauzele contractului încheiat la 3 septembrie 2001 între părți și a pronunțat

soluția având în vedere art. 34 și art. 43 din contract.

Așadar, temeiul răspunderii

pârâtelor l-a constituit interpretarea și aplicarea celor convenite de părți în

art. 43 din contract, neaplicabile în speță pentru că rezilierea s-a produs din

inițiativa pârâtelor conform art. 34 din contract.

Că cele reținute de instanță

sunt corecte rezultă din chiar finalul motivării recursului de către recurent când

acesta recunoaște că rezilierea a avut loc în condițiile art. 34 din contract

și că chiar dacă s-a produs un prejudiciu reclamantei, aceasta a contribuit și

ea la crearea lui prin refuzul de a mai achita chiria.

Câtă vreme Academia Navală,

pentru care răspunde recurentul de față, a fost parte în contract, asumându-și

drepturi și obligații, nu se poate apăra în recurs, când deja s-a stabilit o

răspundere în sarcina sa, că răspunzător ar putea fi Statul Român, proprietarul

navei, pe care – de altfel – nu a înțeles să-l cheme în garanție, și care nu a

fost parte în contract.

De asemenea, recurentul nu

poate invoca în apărările sale în recurs dispozițiile O.G. nr. 48/2003 deoarece

acest act normativ nu poate produce efecte retroactiv, el fiind adoptat după

rezilierea unilaterală a contractului de către pârâte și predarea navei

acestora, fapt petrecut în decembrie 2002, după cum arată însuși recurentul.

În consecință, cum valoarea

prejudiciului suferit de reclamantă a fost stabilit prin expertiza pe care

părțile au convenit-o prin Protocolul din 18 iulie 2003 și pe care Academia

Navală și-a însușit-o prin faxul din 17 martie 2004, Curtea apreciază că

recursul pârâtului este nefondat urmând a fi respins.

În temeiul dispozițiilor art.

274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată

către intimata - reclamantă, respectiv 3.000 lei, suma reprezentând onorariul

apărătorului dovedit cu actele depuse la dosar.

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Apărării prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B.

Constanța, împotriva sentinței civile nr. 17/COM din 13 iunie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 3.000

lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.

Sursă