ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 17/COM din 13 iunie 2007
a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâtul
Ministerul Apărării, prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B. și anulată în
parte hotărârea arbitrală nr. 17 din 12 octombrie 2006 a Curții de Arbitraj
Comercial și Maritim Constanța, dată în contradictoriu cu reclamanta CNM P. SA
Constanța.
Pe fond, pârâtele Ministerul
Apărării și Academia Navală M.B. – astfel cum s-a rectificat prin încheierea
dată în Camera de Consiliu la 3 octombrie 2007, în același dosar – au fost
obligate să plătească reclamantei 112.998,68 dolari S.U.A. precum și cheltuieli
de judecată în sumă de 4.400 lei plus câte ½ din onorariul expertului (500
euro în echivalent în lei).
Pentru a hotărî astfel
instanța a reținut că potrivit celor convenite de părți în art. 26 din contract
și celor stabilite prin decizia nr. 5284 din 4 septembrie 2005 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția comercială, litigiul era susceptibil de a fi
soluționat pe calea arbitrajului, așa încât nu a primit apărarea Ministerului
Apărării în sensul că prin protocolul din 29 aprilie 2004 clauza compromisorie
ar fi devenit inoperantă, ea fiind stabilită prin contractul din 3 septembrie
2001, protocolul respectiv nemodificând contractul.
Cât privește însă
valabilitatea clauzei compromisorii instanța a apreciat că ea este nulă fiind
incidente dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. întrucât Academia Navală
nu și-a exprimat valabil consimțământul, ea neavând capacitate de exercițiu și
neputând sta în instanță decât dacă este reprezentată conform legii de
organizare a M.Ap.N., așa încât nu putea renunța la jurisdicția statală pentru
a recurge la o jurisdicție privată.
Cât privește motivul invocat
în acțiunea în anulare prevăzut în art. 364 lit. e) C. proc. civ. instanța a
reținut că excepția de caducitate reglementată în art. 3533 C. proc. civ. a
fost corect analizată de tribunalul arbitral care a reluat judecata pricinii la
5 martie 2006, urmare casării cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5284 din 4
septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar
la 5 aprilie 2006 a fost constituit tribunalul arbitral care s-a pronunțat la
12 octombrie 2006, termenul de arbitraj fiind prelungit cu două luni prin
încheierea din 29 august 2006.
De asemenea, instanța a
reținut ca neîntemeiat și motivul încadrat în dispozițiile art. 364 lit. i) C.
proc. civ. întrucât acțiunea inițială a reclamantei CNM P. SA de a se constata
dreptul său de creanță a fost precizată la 8 mai 2006 în sensul că acțiunea în
constatare a fost înlocuită cu o acțiune în realizare, reclamanta solicitând
obligarea pârâtelor la 155.537 dolari S.U.A. contravaloare cheltuieli efectuate
pentru întreținerea și repararea navei A.
Ori, potrivit dispozițiilor art.
132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu se socotește modificată acțiunea când se
înlocuiește acțiunea în constatare cu cea în realizarea dreptului.
Reținând drept întemeiat
motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. instanța a admis acțiunea în
anulare, a anulat hotărârea arbitrală iar pe fond a admis în parte acțiunea
reclamantei și a obligat pârâții la plata sumei de 112.998,68 dolari S.U.A.
reprezentând cheltuieli de reclasificare a navei A., închiriată pe durata de 4
ani reclamantei, prin contractul încheiat la 3 septembrie 2001, rămase
neamortizate din totalul de 155.537 dolari S.U.A. stabiliți prin expertiza
efectuată de ing. T.V.
Întrucât rezilierea
contractului de închiriere a navei s-a produs din inițiativa pârâților, în
acord cu art. 34 din contract, instanța a apreciat că în cauză nu sunt
incidente cele stabilite prin art. 43 din același contract, potrivit cărora nu
se puteau recupera de către navlositor de la armator cheltuielile pentru
repunerea în clasă a navei atunci când rezilierea avea loc prin acordul
părților.
Nemulțumit de această
sentință Ministerul Apărării reprezentat prin D.L.A.J. pentru Academia Navală
M.B. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului,
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică
soluția instanței argumentată – ca și cea a tribunalului arbitral – pe
dispozițiile art. 992 C. civ., respectiv pe principiul îmbogățirii fără justă
cauză, ignorându-se caracterul subsidiar al acestei acțiuni.
Lucrările efectuate de
reclamantă pentru obținerea certificatului de clasă al navei nu au profitat
pârâtului ci Statului Român, care este proprietarul acestei nave, recurentul
fiind doar un administrator al ei.
Închirierea navei s-a făcut
în scopul pregătirii studenților și nu în scop comercial, așa încât el nu putea
fi tras la răspundere decât în temeiul contractului și al calității sale de
administrator al unui bun public.
De altfel, nava nici nu a
putut fi utilizată conform contractului, întrucât pe parcursul derulării
acestuia s-a adoptat O.G. nr. 48 din 29 iulie 2003, act normativ potrivit
căruia certificatul de clasă obținut de o navă a expirat la 1 septembrie 2003,
noul certificat fiind obținut abia în iulie 2005 (contractul urma să expire în
septembrie 2005) dată cu care nava a redevenit aptă de voiaj.
În speță acțiunea
reclamantei era și inadmisibilă nu numai sub aspectul neîndeplinirii cerințelor
îmbogățirii fără justă cauză ci și sub aspect procedural, acțiunea inițială în
constatare fiind înlocuită de reclamantă cu o cerere în realizarea dreptului,
reclamanta știind că o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.
civ. nu putea fi primită.
În final recurentul
apreciază că retragerea navei din contract de către el s-a datorat refuzului
reclamantei de a mai plăti chiria, așa încât a consimțit și ea la producerea
prejudiciului invocat, fapt pentru care nu i se poate reține lui caracterul
ilicit al faptei prejudiciabile.
Prin întâmpinare intimata - reclamantă
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, rezilierea contractului fiind
cerută de pârâta Academia Navală prin notificarea din 2 octombrie 2002, iar
nava fiindu-i predată în decembrie 2002. În consecință, toate susținerile
recurentei făcute în temeiul O.G. nr. 48/2003 urmează a fi înlăturate, acest
act normativ fiind ulterior rezilierii contractului și predării navei.
Recursul este nefondat
pentru considerentele ce se vor arăta:
Recurentul Ministerul Apărării
pentru Academia Navală M.B. critică în recursul de față atât soluția dată în
acțiunea în anulare pe aspectul motivului invocat în temeiul art. 364 lit. i) C.
proc. civ., respectiv cel al inadmisibilității înlocuirii acțiunii în
constatare cu cea în realizarea dreptului, cât și soluția dată pe fondul
pricinii, urmare anulării hotărârii arbitrale.
Chiar dacă motivele de
recurs nu sunt astfel structurate de către recurent, Curtea, în raport de
conținutul criticilor și de aspectele pe care le vizează, le va analiza în
acest mod, recurentul înțelegând să dezvolte criticile și chiar să le reia fără
a ține cont de faptul că recursul său vizează o soluție dată într-o procedură
specială, respectiv cea a acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale.
Cu aceste precizări, Curtea
apreciază că instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a
dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. atunci când a reținut că
înlocuirea cererii în constatare cu o cerere pentru realizarea dreptului nu se
consideră o modificare a acțiunii, așa încât ea poate fi făcută și după prima
zi de înfățișare, criticile recurentului în legătură cu durata scursă între
aceste precizări fiind irelevante pe aspectul inadmisibilității cererii.
În consecință aspectul
invocat viza motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care
instanța de fond corect nu l-a primit, acțiunea în anulare fiind admisă doar
pentru un singur temei, respectiv cel al nulității clauzei compromisorii.
Cât privește fondul cauzei
criticile recurentei sunt nefondate deoarece, deși instanța în finalul
argumentării dispune obligarea la plată a pârâtelor și în temeiul art. 992 C.
civ., din întreaga argumentare a soluției rezultă că instanța a avut în vedere
clauzele contractului încheiat la 3 septembrie 2001 între părți și a pronunțat
soluția având în vedere art. 34 și art. 43 din contract.
Așadar, temeiul răspunderii
pârâtelor l-a constituit interpretarea și aplicarea celor convenite de părți în
art. 43 din contract, neaplicabile în speță pentru că rezilierea s-a produs din
inițiativa pârâtelor conform art. 34 din contract.
Că cele reținute de instanță
sunt corecte rezultă din chiar finalul motivării recursului de către recurent când
acesta recunoaște că rezilierea a avut loc în condițiile art. 34 din contract
și că chiar dacă s-a produs un prejudiciu reclamantei, aceasta a contribuit și
ea la crearea lui prin refuzul de a mai achita chiria.
Câtă vreme Academia Navală,
pentru care răspunde recurentul de față, a fost parte în contract, asumându-și
drepturi și obligații, nu se poate apăra în recurs, când deja s-a stabilit o
răspundere în sarcina sa, că răspunzător ar putea fi Statul Român, proprietarul
navei, pe care – de altfel – nu a înțeles să-l cheme în garanție, și care nu a
fost parte în contract.
De asemenea, recurentul nu
poate invoca în apărările sale în recurs dispozițiile O.G. nr. 48/2003 deoarece
acest act normativ nu poate produce efecte retroactiv, el fiind adoptat după
rezilierea unilaterală a contractului de către pârâte și predarea navei
acestora, fapt petrecut în decembrie 2002, după cum arată însuși recurentul.
În consecință, cum valoarea
prejudiciului suferit de reclamantă a fost stabilit prin expertiza pe care
părțile au convenit-o prin Protocolul din 18 iulie 2003 și pe care Academia
Navală și-a însușit-o prin faxul din 17 martie 2004, Curtea apreciază că
recursul pârâtului este nefondat urmând a fi respins.
În temeiul dispozițiilor art.
274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată
către intimata - reclamantă, respectiv 3.000 lei, suma reprezentând onorariul
apărătorului dovedit cu actele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâtul Ministerul Apărării prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B.
Constanța, împotriva sentinței civile nr. 17/COM din 13 iunie 2007 a Curții de
Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 3.000
lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 27 martie 2008.