ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 1783 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamanții O.P. și O.V. și a respins ca tardivă contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului Techirghiol. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții O.P. și O.V. au formulat, în contradictoriu cu Primarul orașului Techirghiol, contestație împotriva deciziei nr. 19 din 19 ianuarie 2004, emisă de acesta. A mai reținut tribunalul, că decizia contestată a fost comunicată reclamanților la data de 21 ianuarie 2004, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16 august 2007, cu încălcarea evidentă a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii contestației.

Obținerea tardivă a unui înscris, care să ateste dreptul de proprietate al autorului reclamanților nu poate fi calificată drept o împrejurare mai presus de voința părților, așa cum prevede art. 103 C. proc. civ., iar un alt motiv de repunere în termen nu a fost invocat. De asemenea, a mai reținut tribunalul, art. 103 alin. (2) C. proc. civ. impune îndeplinirea actului de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, dar reclamanții nu au fost în măsură să indice data la care au luat la cunoștință de înscrisul obținut de la Arhivele Statului. Prin decizia nr. 182/C din 8 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

Instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată cuprinde două petite și anume, contestația împotriva deciziei emisă de primar și obligația de a face ce constă în obligarea primarului orașului Techirghiol să înainteze notificarea Primarului municipiului Constanța. Prin decizia a cărui anulare s-a cerut, notificarea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că nu s-au prezentat acte de proprietate pentru imobilul solicitat. Ulterior, după 2 ani, s-a dovedit că imobilul nu se află pe raza teritorială a orașului Techirghiol. Actul de vânzare-cumpărare, în urma demersurilor făcute de reclamanți, a fost pus la dispoziția acestora din data de 3 aprilie 2006, conform adresei nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 a Direcției Județene a Arhivelor Naționale, prin care se precizează că li se eliberează copie xerografiată, legalizată în trei exemplare.

Reclamanții s-au prezentat pentru ridicarea copiilor de pe titlul de proprietate la data de 25 mai 2007 și le-au primit semnând de primire la data de 21 iunie 2007. Prin urmare, a reținut instanța de apel, reclamanții au cunoscut existența actului din data de 3 aprilie 2006, au primit înscrisul la data de 21 iunie 2007 și au formulat contestație la instanță la 16 august 2007 și nu s-au aflat într-o împrejurare mai presus de voința lor, din moment ce au fost invitați să primească copie de pe contractul de vânzare- cumpărare la 3 aprilie 2006. Față de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că nu s-a dovedit o împrejurare mai presus de voința reclamanților de a obține actul de proprietate, iar din momentul apariției Legii nr. 10/2001, aceștia au cunoscut că una din condițiile esențiale ale depunerii notificării o reprezintă titlul de proprietate.

A mai reținut instanța de apel, că reclamanții sunt în eroare susținând că nu cunosc momentul în care au intrat în posesia actului, deoarece acest moment rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat și obligarea Primarului orașului Techirghiol să trimită notificarea Primarului municipiului Constanța, dar nu au procedat conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care impune depunerea notificării la persoana deținătoare, astfel încât cererea nu poate fi primită. De altfel, a reținut instanța de apel, critica vizează primul capăt de cerere și, implicit, cererea de repunere în termen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenții au arătat că decizia atacată este lipsită de temei legal. Reclamanții sunt moștenitorii lui O.P., unica moștenitoare a lui B.E., care a avut în proprietate un teren în suprafață de 1575 mp în cătunul Las Mahale, comuna Techirghiol. Notificarea a fost depusă la Primăria orașului Techirghiol, deoarece au fost în eroare cu privire la locul situării imobilului. Instanța de apel a reținut în mod greșit că actul de vânzare-cumpărare a fost pus la dispoziția reclamanților la data de 3 aprilie 2006, deoarece adresa nr. 1513 a Direcției Județene a Arhivelor Statului se referă la un alt act, respectiv la cel transcris sub nr. 479/1928 și nu la cel transcris sub nr. 130/1901, iar actele înmânate la 21 iunie 2007 privesc alte proprietăți.

Legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului analizarea cauzelor care sunt mai presus de voința părții, fără a arăta care sunt acestea și fără a limita sfera lor de interpretare, astfel încât judecătorul are facultatea de a aprecia dacă o anumită situație ar putea fi considerată mai presus de voința părții. Lipsa actului de proprietate, pe care l-au căutat mult timp la instituțiile statului reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, care poate atrage incidența dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. cu privire la repunerea în termen. Recurenții au mai arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, așa cum reține instanța de apel, deoarece nu puteau depune notificare la Primăria Constanța din moment ce notificarea lor a fost soluționată iar termenul de depunere a notificărilor expirase.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 103 C. proc. civ.: „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării". În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 19 din 19 ianuarie 2004, emisă de Primarul orașului Techirghiol și obligarea pârâtului să înainteze notificarea Primăriei Constanța.

Prin urmare, fiind vorba despre o procedură generată de aplicarea Legii nr. 10/2001, aplicabile sunt dispozițiile acestei legi, inclusiv în ceea ce privește termenele procedurale reglementate. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru a solicita repunerea în termenul de a formula contestație, reglementat de art. 26 alin. (3) din legea specială, reclamanții ar fi trebuit să demonstreze că o împrejurare mai presus de voința lor i-a împiedicat să se adreseze instanței.

Cererea de repunere în termenul de a formula contestație a fost motivată de O.P. și O.V. prin împrejurarea că nu erau în posesia actelor de proprietate, pentru obținerea cărora declanșaseră mai multe demersuri la autoritățile competente. Or, lipsa unor documente, prin care s-ar fi putut proba temeinicia pretențiilor deduse judecății nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, care să ducă la nerespectarea termenului de contestare impus de lege, din moment ce existența acestor documente nu reprezintă un fine de neprimire al contestației. Chiar în lipsa înscrisurilor invocate, reclamanții trebuiau să respecte termenul legal de introducere a contestației, urmând să continue demersurile de căutare a înscrisurilor pe parcursul procedurii judiciare, chiar apelând la concursul instanței, dacă ar fi fost nevoie.

Și în ipoteza în care s-ar accepta punctul de vedere al reclamanților că lipsa titlului de proprietate reprezintă o împrejurare mai presus de voința lor, care i-a împiedicat să respecte termenul de 30 de zile de contestare a deciziei emise de primar, cererea de repunere în termen este nefondată. Astfel, la dosar se află două adrese eliberate de Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, care poartă nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 și nr. C 1653 din 18 iunie 2007. Prin adresa nr. C 1513 din 3 aprilie 2006, reclamantului O.P. i se comunică că i se eliberează copie xerografiată legalizată de pe transcrierea cu nr. 479/1928 a actului de vânzare-cumpărare privind pe cumpărător E.B., iar prin adresa nr. C 1653 din 18 iunie 2007 se comunică reclamantului că i se eliberează copie xerografiată legalizată de pe transcrierea cu nr. 130/901 a actului de vânzare privind pe cumpărător L.B.

La 21 iunie 2007, reclamantul O.P. semnează de primirea copiei actului de vânzare-cumpărare transcris la nr. 130/901, prin care D.B. vinde lui L.B. lotul 153 din parcelarea B. Copia înscrisului primit sub semnătură vizează tocmai terenul solicitat prin notificare. Chiar dacă instanța de apel a reținut în mod eronat că actul de vânzare-cumpărare a fost pus la dispoziția reclamanților din data de 3 aprilie 2006, conform adresei nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 a Direcției Județene a Arhivelor Naționale, aceștia puteau intra în posesia actului din data de 18 iunie 2007, potrivit adresei nr. C 1653 și au intrat în posesia copiei legalizate la data de 21 iunie 2007, când O.P. a semnat de primire. Chiar acceptând, așa cum s-a arătat, că lipsa titlului de proprietate ar fi reprezentat o împrejurare mai presus de voința părților, acestea trebuiau să respecte termenul de 15 zile, reglementat de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ. , de a cere repunerea în termen și de a introduce contestație, calculat de la data de 21 iunie 2007. Cât privește criticile referitoare la capătul de cerere privind obligarea transmiterii notificării către Primăria Constanța, se constată că acestea sunt nefondate, deoarece o asemenea obligare s-ar fi putut dispune numai dacă s-ar fi admis contestația și s-ar fi anulat decizia emisă de Primarul orașului Techirghiol. De altfel, motivarea instanței de apel vizează și acest aspect, nu doar cel contestat de recurenți, privind aplicarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată. Față de cele arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. , va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții O.P. și O.V. împotriva deciziei nr. 182/C din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.