ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentința nr. 1783 din 18 octombrie
2007,
Tribunalul Constanța, secția civilă, a
respins cererea de
repunere în
termen formulată de reclamanții O.P.
și
O.V. și a respins ca tardivă contestația formulată
în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului
Techirghiol.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, prin
cererea de chemare în
judecată, reclamanții O.P. și
O.V.
au formulat, în contradictoriu cu Primarul
orașului Techirghiol, contestație împotriva deciziei nr. 19 din
19
ianuarie 2004, emisă de acesta.
A mai
reținut tribunalul, că decizia contestată a fost comunicată reclamanților la
data de 21 ianuarie 2004, iar
cererea
de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16
august 2007, cu încălcarea evidentă a termenului
de 30 de
zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, în
forma în vigoare la data
introducerii contestației.
Obținerea
tardivă a unui înscris, care să ateste dreptul
de proprietate al autorului reclamanților nu poate
fi calificată
drept o împrejurare
mai presus de voința părților, așa cum
prevede art. 103 C.
proc. civ., iar un alt
motiv de repunere în
termen nu a fost invocat.
De
asemenea, a mai reținut tribunalul, art. 103 alin. (2)
C. proc. civ. impune îndeplinirea actului de
procedură în termen de 15 zile de la
încetarea împiedicării,
dar
reclamanții nu au fost în măsură să indice data la care au
luat la cunoștință de înscrisul obținut de
la Arhivele Statului.
Prin decizia nr. 182/C din 8 septembrie
2008, Curtea
de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie, litigii de
muncă și asigurări sociale, a respins ca
nefondat apelul
declarat de reclamanți
împotriva sentinței pronunțată de
tribunal.
Instanța de apel a reținut că cererea
de chemare în judecată cuprinde două petite și anume, contestația
împotriva deciziei emisă de primar și obligația
de a face ce
constă în obligarea primarului orașului Techirghiol să
înainteze notificarea Primarului municipiului
Constanța.
Prin
decizia a cărui anulare s-a cerut, notificarea
reclamanților
a fost respinsă cu motivarea că nu s-au
prezentat
acte de proprietate pentru imobilul solicitat.
Ulterior,
după 2 ani, s-a dovedit că imobilul nu se află
pe raza
teritorială a orașului Techirghiol.
Actul de
vânzare-cumpărare, în urma demersurilor
făcute de reclamanți, a fost pus la dispoziția acestora din data
de 3 aprilie 2006, conform adresei nr. C
1513 din 3 aprilie
2006 a
Direcției Județene a Arhivelor Naționale, prin care se
precizează că li se eliberează copie xerografiată,
legalizată în
trei exemplare.
Reclamanții
s-au prezentat pentru ridicarea copiilor de
pe titlul de proprietate la data de 25 mai 2007 și
le-au primit
semnând de
primire la data de 21 iunie 2007.
Prin
urmare, a reținut instanța de apel, reclamanții au
cunoscut
existența actului din data de 3 aprilie 2006, au primit înscrisul la data de 21
iunie 2007 și au formulat
contestație la
instanță la 16 august 2007 și nu s-au aflat într-o
împrejurare mai presus de voința lor, din moment
ce au fost invitați să primească copie de pe contractul de vânzare-
cumpărare
la 3 aprilie 2006.
Față de dispozițiile art. 103 C. proc.
civ., instanța de apel a constatat că nu s-a dovedit o
împrejurare mai presus de voința reclamanților de a obține
actul de proprietate, iar din momentul apariției
Legii nr.
10/2001, aceștia au
cunoscut că una din condițiile esențiale
ale depunerii notificării o reprezintă titlul de proprietate.
A mai
reținut instanța de apel, că reclamanții sunt în
eroare susținând că nu cunosc momentul în care au
intrat în
posesia actului, deoarece acest moment rezultă
din înscrisurile depuse la dosar.
Prin
cererea de chemare în judecată, reclamanții au
solicitat
și obligarea Primarului orașului Techirghiol să
trimită notificarea Primarului municipiului Constanța, dar nu
au
procedat conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001
care impune depunerea notificării la persoana
deținătoare,
astfel încât cererea nu poate fi primită.
De altfel, a reținut instanța de apel,
critica vizează
primul capăt de cerere și,
implicit, cererea de repunere în
termen.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, au declarat
recurs
reclamanții.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
, recurenții au arătat că
decizia atacată este
lipsită de temei legal.
Reclamanții
sunt moștenitorii lui O.P.,
unica moștenitoare a lui B.E.,
care a avut în
proprietate un teren în
suprafață de 1575 mp în cătunul Las
Mahale, comuna Techirghiol.
Notificarea a fost depusă la Primăria
orașului
Techirghiol, deoarece au fost în
eroare cu privire la locul
situării imobilului.
Instanța de apel a reținut în mod
greșit că actul de
vânzare-cumpărare a fost
pus la dispoziția reclamanților la data de 3 aprilie 2006, deoarece adresa nr.
1513 a Direcției
Județene a
Arhivelor Statului se referă la un alt act, respectiv
la cel transcris sub nr. 479/1928 și nu la cel
transcris sub nr.
130/1901, iar
actele înmânate la 21 iunie 2007 privesc alte
proprietăți.
Legiuitorul
a lăsat la aprecierea judecătorului analizarea
cauzelor
care sunt mai presus de voința părții, fără a arăta care sunt acestea și fără a
limita sfera lor de interpretare,
astfel
încât judecătorul are facultatea de a aprecia dacă o
anumită situație ar putea fi considerată mai
presus de voința
părții.
Lipsa actului de proprietate, pe care
l-au căutat mult timp la instituțiile statului reprezintă o împrejurare mai
presus de voința părții, care poate atrage incidența
dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. cu privire
la repunerea în
termen.
Recurenții
au mai arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile
dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr.
10/2001, așa cum
reține
instanța de apel, deoarece nu puteau depune notificare
la Primăria Constanța din moment ce notificarea
lor a fost
soluționată iar
termenul de depunere a notificărilor expirase.
Criticile
formulate permit încadrarea recursului în
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dar
nu sunt fondate, pentru cele ce se vor
arăta în continuare.
Potrivit art. 103 C. proc. civ.:
„Neexercitarea oricărei căi de atac și
neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea
afară
de cazul când legea dispune
altfel sau când partea dovedește
că a fost împiedicată printr-o
împrejurare mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de
procedură se va
îndeplini în termen de 15
zile de la încetarea împiedicării; în
același
termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
În cauză, prin cererea de chemare în
judecată,
reclamanții au solicitat anularea
deciziei nr. 19 din 19 ianuarie
2004,
emisă de Primarul orașului Techirghiol și obligarea
pârâtului să înainteze notificarea Primăriei
Constanța.
Prin urmare, fiind vorba despre o
procedură generată
de aplicarea Legii nr.
10/2001, aplicabile sunt dispozițiile
acestei legi, inclusiv în ceea ce
privește termenele procedurale reglementate.
Astfel,
potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
republicată, decizia sau, după caz, dispoziția
motivată de
respingere a
notificării sau a cererii de restituire în natură
poate fi atacată de persoana care se pretinde
îndreptățită în
termen de 30 de zile de la comunicare.
Pentru a
solicita repunerea în termenul de a formula
contestație, reglementat de art. 26 alin. (3) din
legea specială,
reclamanții
ar fi trebuit să demonstreze că o împrejurare mai
presus de voința lor i-a împiedicat să se adreseze
instanței.
Cererea de repunere în termenul de a
formula
contestație a fost motivată de O.P.
și O.V.
prin împrejurarea că nu erau în posesia actelor de
proprietate, pentru obținerea cărora declanșaseră
mai multe
demersuri la autoritățile competente.
Or, lipsa
unor documente, prin care s-ar fi putut proba
temeinicia pretențiilor deduse judecății nu
reprezintă o
împrejurare mai
presus de voința părții, care să ducă la
nerespectarea termenului de contestare impus de lege, din
moment ce existența acestor documente nu reprezintă un fine de
neprimire al contestației.
Chiar în
lipsa înscrisurilor invocate, reclamanții trebuiau
să
respecte termenul legal de introducere a contestației,
urmând să continue demersurile de căutare a înscrisurilor pe
parcursul procedurii judiciare, chiar apelând la concursul
instanței, dacă ar fi fost nevoie.
Și în
ipoteza în care s-ar accepta punctul de vedere al reclamanților că lipsa
titlului de proprietate reprezintă o
împrejurare mai presus de voința lor, care i-a împiedicat să
respecte termenul de 30 de zile de
contestare a deciziei emise
de
primar, cererea de repunere în termen este nefondată.
Astfel,
la dosar se află două adrese eliberate de Direcția Județeană Constanța a
Arhivelor Naționale, care poartă nr. C
1513 din 3 aprilie 2006 și nr. C 1653 din 18 iunie 2007.
Prin
adresa nr. C 1513 din 3 aprilie 2006, reclamantului
O.P. i
se comunică că i se eliberează copie
xerografiată
legalizată de pe transcrierea cu nr. 479/1928 a actului de vânzare-cumpărare
privind pe cumpărător E.B., iar prin adresa nr. C 1653 din 18 iunie 2007 se
comunică reclamantului că i se eliberează copie
xerografiată
legalizată de pe transcrierea cu nr. 130/901 a actului de
vânzare privind pe cumpărător L.B.
La 21
iunie 2007, reclamantul O.P. semnează
de primirea copiei actului de vânzare-cumpărare transcris la
nr. 130/901, prin care D.B. vinde lui L.B.
lotul 153 din parcelarea B.
Copia
înscrisului primit sub semnătură vizează tocmai
terenul
solicitat prin notificare.
Chiar dacă
instanța de apel a reținut în mod eronat că
actul de
vânzare-cumpărare a fost pus la dispoziția
reclamanților
din data de 3 aprilie 2006, conform adresei nr.
C 1513 din 3 aprilie 2006 a Direcției Județene a Arhivelor Naționale,
aceștia puteau intra în posesia actului din data de
18 iunie 2007,
potrivit adresei nr. C 1653 și au intrat în posesia copiei legalizate la data
de 21 iunie 2007, când O.P. a semnat de primire.
Chiar
acceptând, așa cum s-a arătat, că lipsa titlului de
proprietate
ar fi reprezentat o împrejurare mai presus de
voința
părților, acestea trebuiau să respecte termenul de 15 zile, reglementat de art.
103 alin. (2) C. proc. civ.
, de a cere repunerea în termen și de a
introduce
contestație, calculat de la data
de 21 iunie 2007.
Cât
privește criticile referitoare la capătul de cerere
privind
obligarea transmiterii notificării către Primăria
Constanța, se constată că acestea sunt nefondate, deoarece o
asemenea obligare s-ar fi putut dispune numai
dacă s-ar fi
admis contestația și
s-ar fi anulat decizia emisă de Primarul
orașului Techirghiol.
De
altfel, motivarea instanței de apel vizează și acest
aspect, nu doar cel contestat de recurenți,
privind aplicarea
art. 21
alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Față de
cele arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
, va fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanții O.P.
și O.V. împotriva
deciziei nr. 182/C din 8
septembrie 2008 a
Curții de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.